<<Potrivnicul
L-a încercat pe Domnul prin aceste trei: prin neputinţa trupului, prin
slava deşartă şi prin ispitirea de Dumnezeu. Toate aceste ispite au
ascunse în ele momeala plăcerii, sau acul păcatului, însă în chip felurit. Toate la un loc alcătuiesc chipul dintâi al războiului, sau, după Sf. Maxim, ispita prin plăcere. Dacă Iisus s-ar fi biruit de oricare dintre acestea, ar fi căzut din dragostea Tatălui, ar fi călcat El porunca primă din lege, pe care avea s-o propovăduiască, între oameni ca nimeni altul: porunca dragostei de Dumnezeu, ca Tată al oamenilor (Luca 4,8).
Tot războiul potrivnicului acesta a fost: ca să-L facă pe Domnul să calce dragostea către Dumnezeu ca Tată. Căci ştie vrăjmaşul că plăcerea pământească, pentru cine umblă după ea, are drăceasca putere să desfacă pe om de dragostea lui Dumnezeu
şi să i-o întoarcă spre plăcerea a orice altceva afară de Dumnezeu.
Prin urmare, dacă mai avem inima prinsă de ceva de pe pământ,
stăpânitorul lumii acesteia încă ne mai ţine legaţi în împărăţia lui, de
vreme ce dragostea noastră către Dumnezeu încă n-a ars şi aţa aceea.
După ce Domnul l-a bătut pe diavolul în Pustia Carantaniei în
sfânt sufletul Său - curat de lumea aceasta ca o pustie - a venit să-l
bată şi între oameni. Cuvintele Evanghelistului ne descriu şi
această latură a războiului, căci zice: "Şi după ce sfârşi toată ispita,
diavolul se depărta de la El, până la o vreme"(Luca 4,13). Semn că a
mai venit iarăşi, însă de data aceasta războindu-se cu Domnul prin
oamenii lumii acesteia. Satana a
răsculat împotriva Mântuitorului pe oamenii puternici de atunci,
viclenii vremii, cărturarii şi fariseii lumii vechi, unelte ale sale,
oameni slabi dar cu putere mare, ca doară-doară Iisus îi va blestema,
sau îi va urî, şi aşa va greşi măcar împotriva celei de-a doua porunci,
porunca iubirii de oameni.
Aceasta e, cum zice Sf. Maxim, ispita a doua, prin durere, care e
stârnită de potrivnicul cu menirea de a învrăjbi pe Iisus cu oamenii şi
pe oameni întreolaltă. Iată cuvintele Sf. Maxim Mărturisitorul
despre acest numit al doilea fel de ispită pe care l-a avut Mântuitorul
de învins: "După ce, aşadar, prin biruinţa asupra primei ispite, cea
prin plăcere, a zădărnicit planul Puterilor, Căpeteniilor şi Stăpâniilor
celor rele, Domnul le-a îngăduit să-şi pună în lucrare şi al doilea
atac, adică să vină şi cu încercarea ce le mai rămăsese, cu ispita prin
durere"(Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, în
Filocalia, Sibiu, 1947, ed. I, vol.2, p. 65).
Să urmărim deci uneltirile potrivnicului, să vedem metoda lui şi metoda lui Dumnezeu, tot după cuvintele Sf. Maxim.
"Neputând
vrăjmaşul să-L facă pe Domnul să calce porunca iubirii de Dumnezeu, prin
cele ce I le-a făgăduit în pustie, s-a străduit pe urmă, după ce a
venit în lume, cu ajutorul nelegiuiţilor iudei, să-L facă să calce
porunca iubirii de oameni. Satana (care însemnează
"potrivnicul") îi îndemna pe cărturari şi farisei la feluritele
meşteşugiri împotriva lui Iisus, ca, neputând răbda încercările, cum
credea el, să fie adus să-I urască pe cei ce-l întindeau curse şi aşa să
calce porunca iubirii de oameni. Dar
Domnul, ca un Dumnezeu, cunoscând gândurile potrivnicului, n-a urât pe
fariseii puşi la lucru de el (căci cum ar fî facut-o, fiind prin fire
bun?) ci, pe cei purtaţi de el, nu înceta să-i sfătuiască, să-I mustre,
să-i înfricoşeze, să-i plângă, ca pe unii ce puteau să nu se lase
conduşi de el. Blestemat de ei, se purta cu îndelungă răbdare.
Mântuitorul, e drept, i-a mustrat şi i-a certat ca nimeni altul (Ioan
8,41-47), însă nu i-a urât nici o clipă, de vreme ce pe diavolul din ei
îl certa şi-1 umilea, dându-1 la iveală şi arzându-1 cu adevărul, iar pe
ei îi iubea şi-i învăţa înainte(Ioan 8,48-59). Pătimea
cu îndurare şi le arăta toate faptele iubirii; îi învăţa căile vieţii
şi zugrăvea prin fapte chipul vieţuirii cereşti; vestea învierea
morţilor şi făgăduia viaţa veşnică şi împărăţia Cerurilor celor ce cred;
iar necredincioşilor (ateilor) le vestea înfricoşatele pedepse veşnice. Iar pe cel ce lucra prin ei (prin atei) îl bătea cu iubirea de oameni, iubindu-i şi pe ei, deşi-i ducea diavolul.
O, minunat
război! în loc de ură Iisus arată iubirea şi răpune pe tatăl răutăţii
prin bunătate. In acest scop, răbdând atâtea rele de la ei - mai
adevărat vorbind, pentru ei - S-a străduit până la moarte, în chip
omenesc, pentru porunca iubirii şi, dobândind biruinţa deplină împotriva
diavolului, a primit cununa învierii pentru noi. Astfel Adam Cel nou a
înnoit pe cel vechi." (Sf. Maxim Mărturisitorul, Cuvântul Ascetic, în Filocalia, Sibiu, 1947, ed. I, vol.2, pp. 8-9).>>
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, „Cărarea împărăţiei”, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 1995, pp 29-30.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu