MLADITELE ALESE ALE SFINTILOR ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIIL

Legiunea Arhanghelilor ocupă locul 8 în Ierarhia cerească privind natura slujirii lor încredinţată de Dumnezeu şi fac parte din al III-lea Ordin şi ultimul al desăvârşirii în care se cuprind: Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii.

Ierarhia este după cum spunea Sfântul Dionisie Areopagitul sau Exiguul (ucenicul Sf. Ap. Pavel, călugăr scit din Dobrogea sec. I) “o sfinţită rânduială şi ştiinţă şi lucrare asemănătoare pe cât este cu putinţă, modelului dumnezeiesc şi înălţată spre imitarea lui Dumnezeu prin luminările date de ei de la Dumnezeu pe măsura ei”. (Sfântul Dionisie Areopagitul, Opere complete, Ed. Paideia, Bucureşti, 1996, p. 19).

Frumuseţea dumnezeiască, simplă, absolută şi bună este originea desăvârşirii necreate, împărtăşind creaturilor, fiecăruia după vrednicie din lumina divină, în conlucrare pentru mântuire. Cu Cuvântul Tatălui, prin Fiul s-au făcut veacurile, s-au creat netrupeştile puteri, s-au întărit cerurile, pământul şi toată creaţia, în mod expres omul, întru mântuire prin desăvârşire în Duhul Sfânt, Domnul. Începătoriile primesc lumină, respectiv raţiunea de la Stăpâniile, aflate pe a III-a treaptă a celui de-al II-lea Ordin ceresc, Arhanghelii la rândul lor luminează Îngerii, iar aceştia oamenii. Arhangheli deci, ne ajută să ne asumăm responsabilitatea chipului lui Dumnezeu oferit omului ca persoană creată, ne vestesc marile taine ale Atotcreatorului, înmulţesc credinţa în oameni şi o întăresc, descoperindu-ne tainele adevăratei credinţe. Sfinţii Arhangheli sunt în număr de 7: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Gudiil, Salatiel şi Valahiel.

Mihail este puterea şi păzitorul legii lui Dumnezeu, “Cine este ca Dumnezeu?” Arhanghelul Mihail este arhetipul Rezistenţei prin Religie şi Biruitorul lui Lucifer, care s-a răzvrătit cu îngerii săi împotriva Atotcreatorului Dumnezeu. Inspirat fiind, Arhanghelul Mihail a spus înainte de a începe lupta cu “îngerii căzuţi” prin mândrie: “Să stăm bine! Să stăm cu frică! Să luăm aminte!” În tălmăcirea protodacă înseamnă: “Să stăm bine!”, adică Suntem creaturi!, “Să stăm cu frică!”înseamnă Să-L iubim pe Creator, să-I împlinim voia! ,”Să luăm aminte!”, definindu-se: Să ne mântuim!, înţelegându-se prin aceasta că singurul sens al persoanei create este mântuirea. Biruindu-l pe Lucifer devine Voievodul Oştirilor cereşti. Şi tot Mihail împreună cu Gavriil şi ceilalţi Arhangheli îl vor însoţi pe Mântuitorul Iisus Hristos, în lupta cu Antihristul de la sfârşitul lumii (“omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în Biserica lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu”-Sf. Ap. Pavel, Tes. 2, 3-4), la Judecata de Apoi.

Este antihrist tot cel care nu mărturiseşte că Fiul lui Dumnezeu a venit în trup* (I Iona, IV, 3; II Ioan,7) că este Dumnezeu desăvârşit şi că s-a făcut om desăvârşit, fiind în acelaşi timp şi Dumnezeu. Dar în sens propriu şi special, antihrist se numeşte acela care vine la sfârşitul veacului. (Matei XIII, 40, XXIV, 5). Trebuie, însă, mai întâi să se propăvăduiască Evanghelia la toate neamurile (Matei XXIV, 14). Şi atunci va veni spre mustrarea potrivnicilor lui Dumnezeu, cărora Domnul le-a spus: “Eu am venit în numele Tatălui meu şi nu mă primiţi; vine altul în numele lui şi pe acela îl veţi primi”. (Ioan V, 43). Iar Apostolul Pavel zice: “Pentru aceea, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să se mântuiască, va trimite lor Dumnezeu lucrarea înşelăciunii, ca să creadă minciuni, pentru a fi osândiţi toţi acei care n-au crezut adevărului, ci le-a plăcut nedreptatea”. (II Tesaloniceni, 2, 10-12).

“Aşadar, cei ce n-au primit pe Domnul Iisus Hristos şi Dumnezeu, care este Fiul lui Dumnezeu, dar vor primi pe înşelător, pe cel ce se numeşte pe sine Dumnezeu. “Să nu vă amăgească pe voi nici într-un chip, că va veni mai întâi lepădarea de credinţă şi se va arăta omul păcatului, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau este închinat, aşa încât să şadă el în Biserica lui Dumnezeu, arătându-se pe sineşi cum că ar fi Dumnezeu”. (II Tesaloniceni, 2, 3-4). (MG, Ed. Verona, 1531, f. 135).

Dumnezeu, cunoscând prin atotştiinţa Sa perversitatea voinţei Antihristului, pe care o va avea, îngăduie ca să locuiască diavolul în el. “Se naşte din curvie, este crescut în ascuns şi pe neaşteptate se răscoală, se împotriveşte şi împărăţeşte. La începutul tiraniei lui, ia chipul sfinţeniei, dar când ajunge stăpânitor, persecută Biserica lui Dumnezeu şi-şi face cunoscută toată răutatea lui”. (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, Ed. Scripta, Bucureşti, 1993, p. 201).

Acei care nu sunt în împărtăşire vie cu Hristos Cel adevărat, prin forţa lucrurilor se arată a fi împotriva Lui. Se întrevede o anumită analogie restrictivă a ecumenismului lui Antihrist- în asemănarea duhovnicească a tuturor aparenţelor credincioşiei întru Hristos, oriunde ar putea fie găsite, chiar în manifestarea unei heterodoxii îndepărtate de plinătatea adevărului. “Imitându-L cu defăimare pe Domnul Iisus Hristos pentru a întinde stăpânirea lui Antihrist, se va folosi de două puteri: cea a cuvântului şi cea a minunilor. Însă va vorbi “asemenea balaurului”, adică în cuvinte pline de hulă, iar rodul graiurilor sale va fi ateismul şi desăvârşita necredinţă”. (Archbishop Averchy Taushev/ Fr. Serafim Rose, The Apocalypse in the Teachings of Ancient Christianity, Second Ediţion-1995, p. 164).

În vedenia despre înfricoşata Judecată, Sfântul Ierarh Nifon al Constanţianei- Ciprului, mărturiseşte: “Deodată, văd că se trage tăria cerului ca o perdea şi apare Domnul nostru Iisus Hristos într-o slavă negrăită. În jurul Lui, în văzduh, stăteau toate oştile cereşti; îngeri, heruvimi şi serafimi, erau în minunate şi înfricoşate cete, rânduite fiecare după felul frumuseţea şi strălucirea lor.

Domnul S-a adresat conducătorului unei cete şi acela s-a apropiat luminos, cu teamă şi respect.

“Mihaile, mai marele Aşezământului, pregăteşte cu ceata ta tronul de foc al slavei Mele şi mergi în valea lui Iosafat. Acolo să-l aşezi ca prim semn al venirii Mele… ”Viaţa şi învăţăturile Sfântului Ierarh Nifon. Ed. Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1993, p. 62).

Despre cel ce va să vină în lume, Părintele Arsenie Boca spunea: “Antihrist-care nu se mulţumeşte numai cu necredinţa sa, ci vrea necredinţa tuturora-nu va avea astâmpăr decât în ziua când ar izbuti să ucidă pe Dumnezeu şi să-L azvârle din inima şi mintea celui din urmă credincios rămas pe pământ; şi nu râvneşte, nebunul la o mândrie mai mare, decât aceea de a termina o dată cu Dumnezeu, iar în locul Lui să-şi împlânte în sufletul omului, ca pe o sabie a iadului, chipul său de fiară. Chinurile cele de pe urmă, cele de la Antihrist, în care va lucra toată puterea Satanei, vor întrece toate prigoanele câte s-au înteţit asupra creştinilor, de la început până în zilele acelea”. (Părintele Arsenie Boca- mare îdrumător de suflete din secolul XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 182).

Gavriil este Solul divin al veştilor bune. El a fost hărăzit de Bunul Dumnezeu să aducă omenirii Vestea dumnezeiască a Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos din Fecioara Maria. Graţie împlinirii acelei Veşti Bune, omenirea a căpătat sensul nemuririi, al mântuirii, a păşit într-o nouă creaţie, cea spirituală.

Vestea cea Bună este începutul mântuirii, al dăruirii: Tatăl dăruieşte pe Fiul, Fiul- Cuvântul se dăruieşte întrupându-Se, Fecioara Maria primeşte Darul-Cel mai presus de toate, dăruindu-se la rându-i, iar Duhul sfânt împlineşte toată dăruirea cea mai presus de fire, primind Jertfa cea sfântă.

La Judecata de Apoi, Arhanghelul Gavriil, va fi purtătorul Preacinstitei Cruci, al Veştii celei Drepte a Judecăţii Domnului. Atunci Ortodoxia pătimitoare va primi cu adevărat şi de-a pururi cununa biruinţei sale.

Astăzi cu adevărat trăim timpuri apocaliptice: ateismul revine în forţă cuprinzând cea mai mare parte a omenirii, credinţele deşarte câştigă tot mai mult teren, ecumenismul “cea mai mare erezie a istoriei” s-a împânzit în mai toată lumea, iar duhul lui Antihrist îşi pune pecetea parcă peste tot.

Înţelegând în duh lucrările şi uneltirile care se fac tot mai simţite din “taina fărădelegii care se şi lucrează” (Sf. Ap. Pavel, 2 Tesaloniceni 2,7). (Apocalipsa 7,14).

Antihristul va fi minciună în starea lui de esenţă, pentru că se defineşte ca fiind contrariul lui Dumnezeu, care este Adevărul. El va minţi pretinzându-se stăpânul suveran al universului. Va falsifica adevărul, informaţia, istoria şi va da lucrurilor o interpretare total eronată, absolut falsă. Profesiunile de credinţă a “iluminaţilor”: Adam Weishaupt, Marx, Engels, Lenin (şi a descendenţilor lor doctrinari) au fost şi sunt: înşelarea, manipularea, minciuna, amăgirea, toate convertite la ură, violenţă, crimă şi genocid politic naţional şi internaţional (Holocaustul roşu).

Regula de acţiune a lui Weishaupt (fondatorul Ordinului Iluminaţilor din Bavaria-părintele evreu al masoneriei moderne) era transparenţa, iluzia falsă pe faţă, a creării unei “societăţi a securităţii şi a bunăstării”, dar în spate, altceva: “Trebuie pe nesimţite, să legăm mâinile guvernelor şi să le conducem fără a părea că dominăm; într-un cuvânt, trebuie să instalăm un regim dominator universal, o formă de guvernământ care să se intendă asupra întregii omeniri…” (Marc Dem, Antihristul, traducere de N. Constantinescu, Ed. Bogdana, 2005, p.96).

Marx a fost angajat de un grup secret, “Liga Oamenilor Drepţi”, ca să redacteze Manifestul comunist.

“Comunismul- sau mai exact socialismul- nu este o mişcare a unor mase oprimate, ci rezultatul planului de acaparare al unei elite economice şi financiare”. (Gary Allen, idem, p. 108).

Comunismul sovietic trebuia exorcizat, nu mai putea fi lăsat să fie privit ca sursa tuturor relelor. El s-a substituit unei noi ideologii de tip “spiritual”, Ecumenismul. Psihologia ia locul vechiului materialism dialectic, iar “religia sincretistă”devine o “pedagogie” universală.

Sincretismul religios promovat de New Age (“Noua eră”, o nouă ordine mondială”) este teoretic respins de Biserică, dar în practică, ecumenismul sinodal se apropie tot timpul de el.

Anton Szandor La Vey, în demonica sa lucrare Satanic Bible, întemeietorul primei “biserici” sataniste oficiale de la San Francisco, relatează că adepţii mişcării New Age, sunt practicanţi ai magiei albe, se închină la un personaj cu diferite nume care toate par sinonime cu Satan: Lucifer, Kali, Litith, Pan, Shiva, etc (Constance Cumbey, Die sanfte Verfuhrung, Hinter-grund und Gefahren der New Age Bewegung, Schule/ Gerth Asslar, 1986, p. 161).

-Ce urmăresc adepţii mişcării New Age? Transformarea insului, transpersonalizarea lui în cadrul fenomenului de masă, a societăţii mondiale, adică asanarea omenirii şi a întregului ecosistem. Mişcarea ecumenică este organismul executiv al “Noi ere”, contrară viziunii de revenire la dreapta credinţă mărturisită de Biserica lui Hristos prin cele 7 Sinoade ecumenice. “Ea doreşte o unitate adogmatică, o unitate într-un crez nou potrivit pentru o nouă ordine mondială, o religie sincretistă, tolerantă, care să ajute la instituirea adorării lui Lucifer, ca religie a noii ere”. (Damascene Christensen/ Father Seraphim Rose, His Life and Works, St. Herman Brotherhood, 2003, p. 33)

Aşadar, marşul Antihristului se apropie repejor de mult râvnita “biruinţă”, deşi în spiritul lui Lucifer se dă o aprigă luptă, un zbucium continuu : “Totul s-a sfârşit, lumea a crezut în El, s-a săvârşit mântuirea omenirii, făgăduită de la începutul vremurilor. Toate generaţiile viitoare, ce se vor naşte vor fi salvate prin această Credinţă…

-Să mă supun- oare?...să cad şi să mă închin, după ce am rezistat războindu-mă atâtea secole, am încercat atâtea mijloace de luptă şi m-am perfecţionat în Cultura mea proprie? O nouă speranţă miji în mândria întunecată a lui Lucifer: “Trebuie să ne pregătim pentru cea mai mare ofensivă- Lupta cu Credinţa. De rezultatul acestei lupte va depinde succesul Biruinţei noastre asupra Mântuirii ( N.P.Rîşkovski, Marşul Distrugătorului, Vedenii şi descoperiri dumnezeieşti asupra vremurilor din urmă, Zaraisk, 1905, p. 21).

*Să fie oare, Cultura laică, profană, raţionalistă, materialist-dialectică, ateistă, raţionalist-ştiinţifică, umanistă, comunistă, comunitaristă, globalistă, internaţionalistă, toată cultura care se învaţă de pe băncile Colegiilor şi Universităţilor lumii şi ne inundă vieţile prin mass-media, ca şi toate curentele artistice, progresiste, moderniste, nonconformiste, liber-cugetătoare, să fie toate acestea Cultura proprie a lui Lucifer???

**Fraze aproape identice, uluitoare prin asemănare cu planul lui Lucifer, găsim în lucrarea: “Protocolul de la Toronto- 6.6.6.-Complotul organizaţiei Naţiunilor Unite pentru instaurarea noii ordini mondiale” a ziaristului Canadian (asasinat) Serge Monaste, apărută la Ed. Samizdat în 1995, în care ne descoperă două proiecte mondialiste distrugătoare : “Planul Roşu”, 24 Iunie 1967, care are ca scop “Genocidul vitalităţii în favoarea rentabilităţii oculte” şi “Aurora Roşie”, 24 Iunie 1985, care are ca scop: “Înfiinţarea Ocultei Mondiale”. Dezvăluirea conspiraţiei este şocantă: “Cine va putea să ne bănuiască? Cine va putea să aibă vreo suspiciune cu privire la mijloacele folosite? Aceia care vor îndrăzni să se ridice împotriva noastră, difuzând informaţii privitoare la existenţa şi conţinutul “conspiraţiei noastre”, vor deveni suspecţi în ochii autorităţilor şi ai populaţiilor din naţiunile lor. Graţie dezinformării, minciunii, ipocriziei şi individualismului pe care le vom fi creat în sânul populaţiilor naţiunilor-state, omul va fi devenit un duşman al omului. Astfel, aceşti “indivizi independenţi”, care sunt cu atât mai periculoşi pentru noi tocmai din cauza libertăţii lor, vor fi consideraţi de ceilalţi ca fiind inamici, nu eliberatori”.(Protocolul de la Toronto…, p. 40).

“Individ independent şi liber”, periculos pentru conspiratorii satanişti, este orice om care nu-şi vinde sufletul diavolului, orice creştin liber faţă de păcat, care se sustrage sugestiilor şi ispitelor diavoleşti şi iubeşte adevărul, dreptatea, binele şi frumosul moral. Pe aceştia i-au ucis mişeleşte ateo-comuniştii în puşcăriile lor demonice; aceştia, şi toţi cei ca ei, sunt şi vor fi martorii mărturisitori ai dumnezeirii Fiului lui Dumnezeu pe pământ.

Martirii creştini s-au luptat cu iubire pentru adevăr, pentru dreptate, pentru Dumnezeu, pentru Neam, pentru semeni lor, arătându-le calea cea adevărată care duce la viaţa veşnică. Cu toate că vrăjmaşii atei erau înfricoşători, Eroii, Martirii, Cuvioşii, Mărturisitorii, nu s-au temut de ei, ci mai mult de propriul lor sine, de cădere.

Viaţa este darul lui Dumnezeu şi oricine atentează la acest nepreţuit dar va suferi grea pedeapsă de la Dumnezeu. “Ucigaş nu este numai cel care ucide, ci şi cel care îşi dă acordul sau nu previne uciderea”. (Ieromonah Trifon, Minunile Vremurilor Din Urmă. Traducere din limba rusă de Florentina Cristea. Ed. Egumeniţa, Galaţi 2005, p. 211).

Prigonirile şi torturile din temniţele ateo-comuniste sunt înaintemergătoare şi înaintevestitoare ale cumplitei şi “marii strâmtorări”

Mihai Enescu, preot.

Mihai Enescu s-a născut în comuna Bughea de Jos, judeţul Muscel, la 7 Februarie 1903, într-o familie de buni creştini şi gospodari. După ce a terminat şcoala primară în comuna natală, a urmat cursurile Seminarului Teologic “Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, pe care l-a absolvit printre primii seminarişti. S-a înscris apoi la Facultatea de Teologie. S-a căsătorit cu Paraschiva Firică şi a fost hirotonit preot în 21 Decembrie 1930, pentru parohia Voineşti de Muscel, până-n 1932, când se va transfera la parohia Valea Româneştilor (4 km de Câmpulung), cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, în componenţa căreia intrau satele: Nămăeşti, Şelari şi Moroeşti, având 444 de familii, respective 2299 de suflete.

Implicat activ în procesul de renaştere naţională şi spirituală, părintele Mihai este suspendat la cererea autorităţilor statului de două ori: în 1934 şi 1941. Trezeşte apoi un interes deosebit securităţii comuniste, care-l ia în vizorul ei ca pe un element periculos pentru noul stat proletar, bolşevizat, datorită febrilei sale activităţi religioase.

Conştient de măsura responsabilităţii sale creştine, de apărător al Tradiţiei străbune, de Dreptatea socială care trebuia instaurată, de mărturisirea Adevărului divin oriunde şi oricând, de promovarea binelui obştesc, părintele Mihai şi-a îmbrăţişat crucea sa cu dragoste, cu curaj, cu credinţă şi cu dăruire. A fost o flacără vie şi o trâmbiţă răsunătoare în mijlocul enoriaşilor săi, pe care i-a avertizat de marele pericol ateu care abia s-a aşezat peste voia lui Dumnezeu şi peste vrerea Naţiunilor.

Notele informative din cadrul secţiei 111 reclamau deseori acţiunile şi manifestările “duşmănoase” ale părintelui, care-şi instruia credincioşii să nu se supună regimului. Cum tensiunea supravegherii şi a şicanelor tot mai dese îi provoca o stare de calvar, părintele Mihai s-a alăturat grupului de luptători anticomunişti, condus de fraţii Arnăuţoiu. La scurt timp însă a fost arestat şi închis mai întâi la Piteşti, apoi la Jilava Făgăraş şi Aiud. A fost condamnat pentru “uneltire contra ordinii sociale”, la 15 ani muncă silnică. Condiţiile inumane indurate la Aiud, foamete, frig, anchete, bătăi, schigiuiri, izolări, torturi psihice, mizerie, îmbolnăviri, neaccesul la medicamente, la tratament i-au grăbit sfârşitul pământesc al părintelui Enescu, care s-a săvârşit în 1959, în înfioroasa temniţă, lăsată moştenire de Maria Tereza. (ANIC, fond Dudu Velicu, dosar, 280, f, 114-115; “Apostolul”, an X, nr. 1-2, 1-15 Ianuarie 1933, p. 15, Calendarul Arhiepiscopiei Bucureştilor, 1935, p. 155, ACNSAS fond documentar, dosar 1067, f, nepag.).

Gavril Zob, preot.

Gavril Zob s-a născut la data de 2 Iunie 1915, în comuna Măgăoaja, judeţul Cluj, într-o familie de ţărani înstăriţi, cu o puternică tradiţie de luptători creştini. A absolvit şcoala generală în comuna natală, Seminarul Teologic la Cluj şi Facultatea de Teologie Ortodoxă la Cernăuţi. S-a bucurat de preţuirea renumiţilor săi profesori, el însuşi fiind un student eminent. În anul 1942 s-a căsătorit cu Draga Brătulescu şi a fost hirotonit preot pe seama parohiei Nucşoara din judeţul Hunedoara, pentru 2 ani de zile. După dezrobirea Ardealului de Nord a ajuns preot la Gherla. Fiind o fire dârză, profund înrădăcinat în credinţă şi dragostea de Neam, neacceptând compromisuri în cadrul misiunii sale, a ajuns uşor în conflict cu autorităţile predispuse să nu respecte adevărul şi dreptatea. Astfel, este arestat prima oară de regimul dictatorial al lui Carol al II-lea. Părintele Gavril rămâne însă demn de misiunea, de vocaţia şi de jertfa sa pentru credinţă şi Naţie, neclintindu-se de pe linia onoarei, a demnităţii şi a duhovniciei sale creştine. Este arestat a doua oară de regimul ateu, samavolnic aşezat peste rânduiala lui Dumnezeu, odată cu marile arestări din Mai 1948. Acasă îi rămâne soţia cu doi copii minori: fetiţa Mariana de 5 ani şi Dănuţ de un an doar. Are “şansa” de a fi închis la Aiud, unde era instaurată tortura psihică pentru a se aplica reeducarea ateo-bolşevică. Este însă privilegiat prin Elita Neamului care fusese închisă în acest penitenciar macabru. Cea mai mare parte a detenţiei a exercitat-o în Zarcă, dar a fost recompensat divin prin camaradul de suferinţă genialul poet creştin Radu Gyr. Părintele Gavril a indurat cu stoicism aspra detenţie şi în 1961 a fost eliberat. Revine la Gherla şi timp de un an de zile execută diferite munci necalificate pentru aşi întreţine familia. După un an de zile i se dă dreptul să slujească mai întâi în Silivaş, apoi la Hăşdate şi din nou la parohia Gherla. Reia cu sârg activitatea pastorală în ciuda regimului care-l supraveghea atent. Paralel cu activitatea sa de catehizare construieşte şi două biserici, una în Hăşdate, alta la Gherla, renumita “Biserică din parc” o adevărată catedrală şi se îngrijeşte şi de reconstrucţia bisericii din satul său natal.

În ciuda regimului ateu, atent şi sever cu “duşmanii” poporului, părintele Gavril s-a bucurat de stima enoriaşilor săi, de admiraţia ierarhilor şi deseori chiar de invidia autorităţilor comuniste, pe care le-a zdrobit prin vrednicia sa de român. Pentru întreaga sa activitatea, demnă de preot slujitor întru conştiinţă, dragoste şi jertfă, părintele Gavril Zob a primit cea mai înaltă distincţie bisericească, Crucea Patriarhală. Părintele Gavril a prins răsturnarea regimului vechi, rămânând sceptic în privinţa realizărilor noi. A trecut la Domnul la 31 August 1997. (Vasile Manea, Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste. Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, p. 272).

Rezistenţa prin Religie începută de Arhanghelul Mihail s-a continuat permanent în istorie, întâmpinând mari prigoniri şi persecuţii. Cele mai apocaliptice torturi au fost însă cele din secolul XX, Secolul roşu al ateo-comunismului.

Ateo-comuniştii s-au întrecut pe sine în a-i distruge pe creştini şi pe slujitorii lui Dumnezeu, preoţii. Nenorocirea constă în aceea că drama lor, calvarul durerii nu s-a terminat. După ce au fost îngropaţi în gropi comune, sau cine ştie pe unde, s-a aşternut peste aceste gropi betonul nepăsării actuale.

Bucuria mărturisirii lor (sau despre ei) relevă cinstea şi preţuirea pe care Bunul Dumnezeu le-a consacrat-o lângă Tronul Sfinţeniei Sale de: Eroi, Martiri, Cuvioşi, Mărturisitori şi Sfinţi.

Slavă şi cinstire nepreţuită Martirilor Suferinţei.

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU