Din învaţăturile Parintelui Arsenie Boca: "Revelaţia şi fericirile Apocalipsei "

<<Întruparea istorică a lui Dumnezeu-Om pe pământ, ca a doua creaţie a omului şi a lumii, a despărţit istoria în două. Până la naşterea lui Iisus e trecutul omului. De la naşterea lui Iisus Hristos sub vreme, până la A Doua Venire, avem prezentul. „Iată Eu cu voi sunt până la sfârşitul veacului” (Matei 18,20). „Eu sunt cu voi” e un continuu prezent cu fiecare credincios care vine în lume şi El îl face liber de lume şi-l curăţeşte de păcat, până la măsurile desăvărşirii. Acest lung prezent dăinuieşte ca eră a noastră, ca eon creştin, până la ultimul credincios posibil în lumea aceasta. Când însă oamenii se vor răscula desăvârşit împotriva lui Dumnezeu, conştient sau inconştient, şi va fi aşa în toată lumea, atunci vine sfârşitul prezentului. Atunci Împărăţia lui Dumnezeu va veni şi în afară intru putere şi slavă amare. Atunci se va arăta şi în afară, în fiecare, în ce împărăţie a trăit înlăuntrul sufletului său – ceea ce Judecata de pe urmă va consfinţi pentru vecii vecilor.
De la Judecata de pe urmă începe viitorul, care nu va avea sfârşit. Cu alte cuvinte „timp” nu va mai fi, nici îmbătrânire  şi moarte, nici zi şi noapte, nici întristare şi suspin (Apocalipsa 10,6; 7,17; 21 şi 22). De toate acestea însă avem parte în prezent, chiar ca şi credincioşi, şi, încă cu atât mai mult, cu cât cele de pe urmă se apropie.
Dar fiindcă nimeni nu ştie „sfârşitul lumii”, fără numai Tatăl, Iisus mai descoperă credincioşilor încă 7 fericiri, prin ucenicul Său iubit Ioan, răpit în Duh şi făcut văzător, mai presus de timp, al celor de pe urmă ale omului, în apocalipticul sfârşit al istoriei.
Ca să deschidem mai bine înţelegerea cuvântului, reamintim că cele 9 fericiri de la Matei privesc oarecum o realizare a chipului şi asemănării în condiţiile unei istorii mai potolite a evenimentelor, a unei asceze şi mistici mai cumpătate, ca pe timp de pace. Ca exemplifiare e de-ajuns să pomenim că, de pildă, Fericirea curăţirii inimii de patimi e dată în seama nevoinţelor de bună voie – cât firea omenească e în stare să ducă aceste nevoinţe, iar ce mai lipseşte, în privinţa curăţirii, împlineşte Harul, prin purificarea pasivă, sau îndurată.
Fundalul e cam acelaşi şi în cele 7 fericiri ale Apocalipsului, doar că reflectă intens istoria, mai prezentă, asupra sfinţilor, întrucât semnele lui Antihrist se înteţesc: „Vremea (de pe urmă) este aproape” (Apocalipsă 1,3).
De altfel viziunea apocaliptică a istoriei, de la Luca (21,6-28), se încheie cu o frumoasă îmbărbătare:„Iar când vor începe să fie acestea (rele ale istoriei) prindeţi suflet şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră s-a apropiat”. Pe când Apocalipsul se deschide cu prima fericire.
Nu putem ca de bucuria Naşterii lui Iisus Hristos printre oameni şi în oameni, să nu ne gândim cu mare dragoste şi la toată opera de mânturie a oemanilor, care se desăvârşeşete şi în cele mai apocaliptice file ale istoriei marelui prezent. O lărgire de orizont e o mare bucurie, cum n-o ai decât de pe un vârf de munte. Apocalipsul e acest vârf vulcanic al istoriei.>>

Sursa: Episcop-Locţiitor al Daciei Felix, Daniil Stoenescu, <

>, Ediţia a II-a, rev- Editura Charisma, Deva, 2009, pp.349-35.