Profesorul Buzatu recitându-l pe Radu Gyr: “Înfrânt nu eşti atunci când sângeri, nici ochii când în lacrimi ţi-s. Adevăratele înfrângeri, sunt renunţările la vis.” Ucenicul Corneliu Ciucanu il evoca pe Magistru: Profesorul Gheorghe Buzatu şi rostirea românească a adevărului istoric.

Profesorul Gheorghe Buzatu şi rostirea

românească a adevărului

istoric

„Dacă nu m-aş simţi atât de român, poate aş putea să mă detaşez fără greutate chiar în muncile mele impuse de împrejurări […]. Cât timp judec în istorie – iar nu în absolut – nu pot gândi nimic fără să ţin seama de neamul meu”

Mircea Eliade, Jurnalul portughez…

Adevărat, Profesorul şi Istoricul Gheorghe Buzatu a plecat la cele Veşnice, mult prea devreme, mult prea grăbit, la nici 74 de ani, lăsând în urmă o vastă operă istorică, prieteni dragi şi fideli, buni colegi şi, nu în ultimul rând, o familie îndurerată.  A plecat discret din mijlocul cărţilor şi documentelor atât de dragi lui, ca un demn slujitor al istoriei… Fiindcă oşteanul se jertfeşte pe câmpul de luptă, preotul în altar, iar istoricul în bibliotecă…Deşi tragic şi dureros, trebuie să o recunoaştem că  Profesorul a avut parte de o moarte frumoasă… Onorabilă şi pilduitoare.
Adevărat, timpul nu a mai avut răbdare cu Profesorul, sau poate – nebănuite fiind căile Domnului -  aşa i s-a menit de către Dumnezeul strămoşilor noştri: Să călătorească spre Lumina cea adevărată pentru a nu mai întârzia la simpozionul celest…Pentru a-i întâlni pe marii înaintaşi, bărbaţi de stat, istorici, oameni de cultură şi, totodată, repere de luptă şi conştiinţă românească pe care i-a evocat cu atâta dragoste în cărţile sale…Pentru că, indiscutabil, Profesorul Gh. Buzatu s-a înscris demult în galeria marilor istorici şi gânditori care au binemeritat de la neam şi ţară. Întreaga sa operă şi activitate s-a fixat pe o axă naţională pe care a urmărit-o cu înverşunare şi credinţă, renunţând la comoditatea alinierii, la tentaţiile materiale, la ispitele decoraţiilor, medaliilor şi confirmărilor academice şi nu numai… Fiindcă aceste recunoaşteri erau lanţ şi lacăt spiritului viu şi cuvântului său independent. Îi anulau discret, apoi direct, aşteptările, credinţele, adevărurile…
Adevărat că dispariţia Profesorului a determinat abrupt conştientizarea unui gol imens în sufletele noastre, ale celor care l-am preţuit, iubit şi, poate, chiar înţeles. A conturat sfâşietor imaginea unei moşii aşezate la răscrucea tuturor răutăţilor, abandonată şi bântuită de cumplite stihii. Profesorul a sfătuit şi coordonat cu răbdare şi tact, cu blândeţe şi modestie proverbiale, cu generozitate boierească, cu profesionalism o serie de discipoli ce reprezintă tânăra generaţie de istorici. A fost considerat de cei mai tineri îndrumător şi creator de climat istoriografic, a fost receptat ca cel mai de seamă specialist al istoriei celui de-al doilea război mondial, a ridicat şi indicat, totdeauna, probleme/teme de maximă importanţă şi impact, dar mai ales i-a făcut pe cei tineri să iubească şi să respecte documentele de arhivă, să slujească după pricepere şi… caracter istoria cea adevărată…Cea care nu se lasă ademenită/siluită de vitregiile vremii şi nici trunchiată/deturnată de teoriile falşilor directori de opinie şi conştiinţă „românească”, a celor care păstoresc în ultimul timp instituţii culturale şi/sau societatea civilă. Prin urmare, mărturisesc fără urmă de echivoc întreaga mea preţuire faţă de Istoricul exigent cu sine şi cu ceilalţi, „primejdios pentru sine şi pentru alţii” – după cum spunea odinioară Emil Cioran – tocmai prin temele tratate, prin perspectivele şi abordările lansate, argumentate… Faţă de Istoricul de atitudine şi altitudine, care  ignoră aristocratic ereziile sterile şi găselniţele nocive ca metodă şi tendinţă în demersul istoriografic. Dar mai cu seamă, evoc în aceste rânduri pe Istoricul de mare curaj şi caracter, înzestrat cu aceea înverşunare pozitivă care se bate prin scris şi cuvânt pentru adevărul neamului său. Pe cel care, de nenumărate ori, a încercat, luptat şi învins lumea, sfidând suveran recomandările inchizitoriale şi aberante ale „corectitudinii politice” şi care – aşa cum preciza odinioară marele vizionar Vasile Pârvan – „nu lucrează cu realitatea unor contingenţe de douăzeci şi patru de ore, ca jucătorul de bursă, ci cu realitatea unor stabilităţi milenare ale sufletului ancestral”, slujind, am spune noi, cu acribie şi pasiune – înainte de toate – adevărul…şi numai adevărul istoric.
Adevărat că, după cum s-a spus şi se va mai spune încă de către unii confraţi ai Profesorului – politicos, circumstanţial, dar, în definitiv, arid şi ne-implicat -, odată cu moartea lui, „Istoriografia rămâne mai săracă”… Eu cred, însă, că acest moment reprezintă, în fapt, trecerea Profesorului Gh. Buzatu din Istoriografie în Istorie. Pentru că,  prin cărţile sale, prin rostire, dăruire şi caracter, el înduhovniceşte istoria, îmbrăcând veşmântul Veşniciei. A părăsit această lume din ce în ce mai tulbure, măcinată de patimi mărunte, interese meschine şi nimicnicii, pentru a se muta la Domnul, pentru a se regăsi cu alţi dreptmăritori, care din veac au plăcut Lui…Mântuitorului…

 Corneliu Ciucanu

Foto: Cristina Nichitus Roncea

Video (mai jos): Ziaristi Online

 

“Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunţările la vis.” 

Radu Gyr – Îndemn la luptă

Prof. Ilie Bădescu: Gheorghe Buzatu a fost unul dintre luptătorii exemplari pentru apărarea dreptului la gândire. N-a cedat nici unei ispite care l-ar fi desfigurat spre a înmulți tabăra holeriților unei culturi.

Gheorghe Buzatu a fost unul dintre luptătorii exemplari pentru apărarea dreptului la gândire. Formula sa de personalitate face parte din marea familie de spirite libere ale istoriografiei românești postbelice, în particular, postdecembriste, care au refuzat să se supună ordinului de îngenunchiere a gândirii românești și de automutilare identitară, așa cum cereau insistent cei ce s-au insinuat în fruntea culturii române călărind pe creasta de val stârnită de revoltații care l-au dat jos pe Ceaușescu în decembrie albastru. Ceaușescu trebuia să cadă, fără îndoială, dar nu ca să vină la pupitrele conștiinței românești profesorii de antieminescianism, de antiromânism etc. și nici pentru ca unii să poată visa liber la un plan de o așa de teribilă zdruncinare a poporului român încât să nu-și mai poată reveni, nu 20 de ani, cum a proorocit Brucan, ci 100 de ani, cum li se arată și cum năzuiesc următorii lui. Într-un asemenea câmp de încrâncenări răzbate pe linia din față a frontului minunatul Gheorghe Buzatu. Grăbindu-se să dezgroape documente în arhivele de la Moscova, știind ce preț are clipa cea repede, istoricul și deopotrivă patriotul fără pereche ne-a oferit una dintre primele lucrări de gravă analiză asupra Cominternului prevenindu-ne asupra primejdiei reconquistei cominterniste, ceea ce s-a și întâmplat, din nefericire. Gheorghe Buzatu este între istorici cel mai aporpiat de formula istoriografică ilustrată de Nicolae Iorga, aceea a unui istoric de largă cuprindere a domeniilor, astfel că a scris despre marile personalități riscând să ia în piept curentul ca în cazul cărții despre Antonescu, a elaborat cele mai complete monografii asupra unei dintre chestiunile cheie ale istoriei, chestiunea petrolului, ilustrând astfel formula celebrelor monografii asupra chestiunilor cruciale pentru istoria unui spațiu, ale aceluiași Nicolae Iorga etc. Gheorghe Buzatu n-a râvnit la castraveții Egiptului și n-a cedat nici unei ispite care l-ar fi desfigurat spre a înmulți tabăra holeriților unei culturi. A traversat cu o uluitoare demnitate necazuri insuportabile, neîncovoiat, asemenea unui brad bătrân, cum așa de frumos s-a exprimat marele Iorga. El este emblema de demnitate a unei epoci nefericite din istoria noastră, este cheia de înțelegere a dramei intelectualității autentice a României, este un om care s-a pus pe sine susținere deznădejdilor care ne dau târcoale tot mai strânse. Exemplul său este un exemplu de lumină pilduitoare, încât în dreptul său orice conștiință curată ar putea să răspundă la apelul neamului românesc într-un singur fel: „Prezent!” Prin tot ceea ce a făcut, prin tot ceea ce a scris, prin toată viața sa plină de atâtea încercări, Gheorghe Buzatu s-a făcut pe sine prezență perenă a neamului nostru. Dumnezeu să-l ierte și să-l așeze între drepții acestui popor, Amin!

Sursa: REVISTA ART-EMIS

O INIMA DE RUGACIUNE PENTRU PARINTELE JUSTIN

Mai mult de 200 de preoţi şi diaconi au venit şi au slujit în seara aceasta, începînd cu ora 18, Taina Aghiasmei şi Taina Sfîntului Maslu la Mănăstirea Paltin, pentru însănătoşirea Părintelui Justin Pârvu. De asemenea, multe sute de mireni, fii duhovniceşti ai părintelui şi închinători ai mănăstirilor noastre au fost de faţă şi s-au rugat cu zdrobire de inimă pentru sănătatea sfinţiei sale. La sfîrşit, pr. Mihai Valică a ţinut un scurt cuvînt de mîngîiere şi de îmbărbătare în rugăciune pentru cei prezenţi.

În numele Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu le mulţumim tuturor clericilor şi mirenilor care au venit să ni se alăture în rugăciune în aceste clipe de încercare. De asemenea, mulţumim şi obştii Părinţilor Efrem Filotheitul şi Paisie din Arizona, precum şi celorlalţi fraţi ortodocşi din toate părţile ţării şi ale lumii întregi care ne-au fost şi ne sînt alături în rugăciune în aceste clipe. Dumnezeu le va răsplăti tuturor dragostea ce o poartă Părintelui Justin şi avem nădejde că toate aceste rugăciuni sînt şi vor fi lucrătoare.

Părintele Arhimandrit Justin Pârvu a ascultat toată slujba din chilia sa şi i-a primit cu drag pe clericii care au venit să-l ungă cu untdelemn, întru numele Domnului. Cîţiva preoţi, fii duhovniceşti ai Părintelui Justin, i-au adus duhovnicului lor spre închinare racle cu părticele de Sfinte Moaşte, de la mai mulţi Sfinţi Doctori-fără-de-arginţi şi grabnic tămăduitori. Fie ca rugăciunile Bisericii luptătoare şi ale Bisericii triumfătoare să îşi arate roadele cît mai degrabă!

Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin

Sursa: PetruVoda.RO

Ideile lui Mihail Manoilescu: Biblie a industriaşilor brazilieni

 

de Constantin Schifrineț

 

Există personalităţi de referinţă din ştiinţa şi cultura română ale căror idei au influenţă puternică în afara ţării, dar sunt ignorate sau subestimate în spaţiul autohton. Un caz tipic, în acest sens, îl reprezintă savantul Mihail Manoilescu.

 

Inginer, economist, sociolog, politolog şi istoric, profesor la Institutul politehnic din Bucureşti, catedra ,,Economie politică - Organizare şi Raţionalizare”, Manoilescu este o personalitate de excepţie. A lăsat o operă impresionantă cu titluri din variate domenii, şi, din acest punct de vedere, l-am comparat cu N. Iorga (în ,,Mihail Manoilescu: o viziune monografică despre burghezia română”, studiu introductiv la M. Manoilescu, Rostul şi destinul burgheziei româneşti, Editura Albatros, 2002). Există mărturii ale Nataliei Manoilescu Dinu despre talentul său excepţional de pictor. După o evaluare a lui Valeriu Dinu, Manoilescu a publicat 128 de titluri, iar despre el s-au scris 88 de lucrări străine şi numai 21 de lucrări româneşti, Cf. Valeriu Dinu, Schiţă de portret, în Mihail Manoilescu creator de teorie economică, coordonator Vasile C. Nechita, Editura Cugetarea, Iaşi, 1993, p. 14. În anul 1929, Manoilescu a publicat lucrarea "Théorie du protectionism et de l’échange international". Paris: Giard. Cartea a fost tradusă în limba portugheză în 1931, în limba germană în 1937, iar în limba română abia în anul 1986, în traducerea din limba germană de Valeriu Dinu, cu titlul Forţele naţionale productive şi comerţul exterior. Teoria protecţionismului şi a schimbului internaţional. Această lucrare este ,,prima străpungere românească în gândirea economică universală” după aprecierea lui Costin Murgescu (Mersul ideilor economice la români, vol. I, 1987, p. 413). În anii treizeci şi patruzeci ai secolului trecut lucrările sale au fost publicate în Spania, Portugalia, Brazilia şi Chile. Ideile sale despre economie au fost foarte populare şi au fost aplicate în America Latină, şi, prin urmare, lucrările sale au fost puncte de referinţă obligatorie în cercurile industriale braziliene în anii '20 şi începutul anilor '30, fapt remarcat apăsat de către Joseph Love, profesor de istorie la Universitatea Illinois, Urbana-Champaign, în Theorizing Under development: Latin America and Romania, 1860-1950, 1990 şi Crafting the Third World: Theorizing, Underdevelopement in Rumania and Brazil. Stanford, California: Stanford U. Press, 1996 (tradusă în limba română, Făurirea lumii a treia: teorii şi teoreticieni ai subdezvoltării în România şi Brazilia, Editura Univers, 2002). Este recunoscut rolul gândirii sale în stabilirea strategiilor de dezvoltare economică, în special în Brazilia, şi, în consecinţă, după cum afirmă B. Fausto: "e cujas idéias foram uma espécie de Bíblia para boa parte dos industriais brasileiros, (ideile lui au fost un fel de Biblie pentru cea mai mare parte a industriaşilor brazilieni)" (Fausto B, ,,Estado novo no contexto internacional", în: Pandolfi D (ed.) Repesando o Estado Novo. Rio de Janeiro: Ed. Fundação Getulio Vargas, 1999, p. 18). O apreciere similară nu întâlnim în exegeza românească, foarte reticentă, de altfel, faţă de accentuarea originalităţii şi contribuţiei româneşti la dezvoltarea ştiinţei. Teoria lui Manoilescu despre decalajul de dezvoltare dintre societăţile industrializate şi agrare s-a constituit ca răspuns la teoriile evoluţioniste despre modernizare. Opera lui Manoilescu a fost importantă, în spaţiul iberic şi în Brazilia deoarece doctrina sa economică a oferit argumente industriaşilor din Brazilia de a recurge la protecţionism drept cale de dezvoltare a economiei în aceste zone. Se consideră că ideile sale au stat la baza constituirii organizaţiei Economic Commission for Latin America (ECLA). Doctrina lui Manoilescu a cunoscut reacţii critice din partea unor autori din America Latină, dar el a continuat să fie prezent în spaţiul iberic prin publicarea lucrărilor sale, de pildă, în Chile, "Productividad del trabajo y comercio exterior," Economía, VIII, 22-23, 1947.. În analiza economică, Manoilescu a plecat de la premisa decalajului de productivitate a muncii din societăţile agrare faţă de ţările industrializate, încât el susţine că productivitatea în industrie este superioară celei în agricultură, printr-un raport de patru la unul, deoarece valoarea capitalului pe lucrător în industrie este mult mai mare a decât celui în agricultură. In acest caz, ţările industriale, cu o productivitate naţională superioară câştigă în relaţiile comerciale internaţionale pe seama ţărilor agrare din cauza productivităţii muncii lor mai scăzute. De aceea, se impune dezvoltarea industrială a ţărilor agricole prin o politică de protecţie a propriilor materii prime faţă de comerţul internaţional. Peste decenii, această teză a savantului român va fi dezvoltată în scrierile teoreticienilor dependenţei şi ai subdezvoltării. Manoilescu a demonstrat, în lucrările sale teoretice referitoare la schimbul internaţional, că ştiinţa economică clasică a fost falsă şi tendenţioasă, fiindcă preconiza diviziunea muncii şi a producţiei care împarte popoarele în industriale şi agricole. El arăta că ştiinţa de import este falsă şi tendenţioasă având ca substrat tendinţa de exploatare a popoarelor agricole. Philippe C. Schmitter, după ampla analiză a corporatismului din lucrările lui Manoilescu, desprinde concluzia că acesta, aşa cum este descris de savantul român, nu este sinonim cu conceptul de ,,fascism”. Manoilescu este considerat ,,cel mai original şi stimulativ teoretician corporatist.” Neoliberal în teoria şi politica economică, Manoilescu a creat o teorie unitară şi originală cu privire la protecţionism şi schimburile internaţionale, recunoscută rapid în mediile economice, politice şi intelectuale internaţionale. Amintim unele dintre ideile ce au avut un ecou puternic în rândul specialiştilor: lipsa de universalitate a teoriei costurilor absolute a lui Adam Smith şi David Ricardo, imposibilitatea realizării diviziunii şi schimburilor internaţionale, specializarea ţărilor agricole şi participarea lor la schimburile internaţionale, diviziunea internă şi internaţională pe criteriul beneficiului naţional, achiziţionarea directă, adică productivă şi nu indirectă - comercială, a bunurilor şi serviciilor necesare existenţei şi progresului lor, industrializarea tuturor ţărilor lumii derivată din superioritatea intrinsecă a industriei faţă de agricultură, încurajarea, susţinerea şi apărarea întreprinderilor şi ramurilor nou create printr-un protecţionism ştiinţific (cf. Vasile C. Nechita, Introducere, în Mihail Manoilescu creator de teorie economică, 1993). Manoilescu a urmărit elaborarea unui program industrial legitimat de o doctrină protecţionistă. Dintotdeauna el a văzut în stat instituţia fundamentală de edificare a industriei naţionale. Economistul român a sesizat dificultăţile întâmpinate de principala clasă socială capabilă să industrializeze – burghezia - de aceea căuta soluţii şi nu vedea decât implicarea statului în înfăptuirea actului de industrializare. Jeronimo Moscardo, ambasadorul Braziliei la Bucureşti, declara, într-un inverviu acordat „Formula As”, că economia modernă a Braziliei îşi datorează fundamentele lucrărilor de specialitate ale lui Mihail Manoilescu: „În privinţa economică, se credea că suntem condamnaţi să rămânem o ţară agrară, ca şi România la un moment dat. Dar a dat Dumnezeu să existe un mare român, fost ministru de Externe al ţării dumneavoastră şi un economist de talie mondială: Mihail Manoilescu. După traducerea, în 1932, a lucrării sale geniale, Noua teorie a protecţionismului şi schimbului internaţional, aceasta a fost până în ziua de azi inspiratoarea dezvoltării economice a Braziliei. [...] Prin Manoilescu, responsabilii brazilieni şi-au clarificat originile inegalităţii, rolul proiectelor de dezvoltare industrială, raporturile dintre industrie şi agricultură, dintre exporturi (ieftine) şi importuri (scumpe) etc. Astăzi, Manoilescu este considerat unul dintre fondatorii Braziliei moderne.“ Mihail Manoilescu a susţinut protecţionismul ca modalitate de a dezvolta economia de tip industrial în societăţile agrare. După marea criză din 1929, în Brazilia cartea lui a reprezentat baza teoretică a justificării protecţionismului, în timp ce în România el avea de înfruntat ostilitate din partea autorităţilor, fiind în imposibilitate, chiar în cele câteva luni, în 1931, ca guvernator al Băncii Naţionale, să aplice propria viziune despre scoaterea ţării din criză. Explic discordanţa dintre receptarea inconsistentă a operei lui Manoilescu în România şi adoptarea ideilor sale de mari economişti din America Latină sau acreditarea lor de către exegeţi occidentali prin diferenţa dintre cultura ideologică şi cultură pragmatică. În cultura română, prioritate a avut criteriul ideologic de evaluare a ideilor, asociate necondiţionat cu acţiunile autorilor lor în spaţiul public. În România nu s-a putut aplica doctrina protecţionismului a lui Manoilescu fiindcă ea nu a fost acceptată în contextul geopolitic de fiinţare a statului român, căruia, după 1944, i s-a impus, din afară, un alt model de dezvoltare. În Brazilia şi în alte ţări din America Latină elitele politice şi intelectuale au dovedit pragmatism în gândire şi acţiune, încât au avut libertatea de a adopta teoria lui Manoilescu ca fundament al strategiilor de dezvoltare economică Ar fi multe de învăţat din destinul savantului român. Îndemnul ambasadorului Braziliei la Bucureşti, Jeronimo Moscardo este îndreptăţit: "România nu trebuie să fie modestă. România este o mare putere culturală". Rămâne ca elitele româneşti să accepte această realitate.

 

Sursa: Adevarul

REMEMBER. Profesorul Gheorghe Buzatu: Tentativa tovărăşeilor de la Institutul Elie Wiesel este o dovadă elocventă a faptului că ROMÂNIA SE AFLĂ SUB OCUPAŢIA urmaşilor acelora care au programat şi înfăptuit metodic împotriva POPORULUI ROMÂN blestematul HOLOCAUST ROŞU. VALERIU GAFENCU a fost şi rămâne UN SFÂNT AL NOSTRU

Tentativa tovarăşilor de la aşa-numitul Institut “Elie Wiesel”  este atinsă de nulitate din toate punctele de vedere şi reprezintă o  culme a absurdităţii şi obrăzniciei. Aceşti tovarăşi NU reprezintă pe  nimeni, iar, pentru ceea ce urmăresc acum, VINOVAT SE FACE NUMAI  GUVERNUL PONTA, care, trecându-i sub protecţie în 2012, i-a băgat  practic la putere. Cum pentru ce? Pentru ca, de acum înainte, să realizeze oficial nu numai FALSIFICAREA ABJECTĂ A ISTORIEI ROMÂNILOR, ci şi să pună în practică ceea ce nici NKVD/KGB şi slugile odioase ale  Kremlinului n-au reuşit după 1944, şi anume să impună … ALUNGAREA  SFINŢILOR DIN CALENDAR! Este uluitor: unde se mai întâmplă aşa ceva în  lume? Nu în Etiopia sau în Trinidad, ci ÎN ROMÂNIA. Unde, în plină domnie a HAOSULUI, totul a devenit posibil. Este o dovadă elocventă a  faptului că ROMÂNIA SE AFLĂ SUB OCUPAŢIA urmaşilor acelora care au  programat şi înfăptuit metodic împotriva POPORULUI ROMÂN blestematul  HOLOCAUST ROŞU, crima crimelor din ultimul mileniu! Tovarăşilor le  lipseşte bunul simţ elementar, impunându-se, tocmai de aceea, să li se  aplice imediat şi exemplar ORDONANŢA 31/2002!  Doar vorbim de HOLOCAUST, care NU A AVUT CULORI, aşa cum pledează Wiesel şi ai săi şi iau în  seamă numai ce şi cum le place, numai ceea ce le aduce profit. Tovarăşii TREBUIE să priceapă, imediat şi necondiţionat, că VALERIU GAFENCU a  fost şi rămâne UN SFÂNT AL NOSTRU, după cum RADU GYR, al cărui îndemn  redevine – se vede – actual: RIDICĂ-TE, GHEORGHE, RIDICĂ-TE, IOANE!

Părintele Justin Pârvu s-a întos în mănăstire

Hristos a înviat!

Cu ajutorul lui Dumnezeu, astăzi, 21 Mai a.c., de praznicul Sfinţilor împăraţi întocmai-cu-Apostolii Constantin şi Elena, Părintele Justin Pârvu s-a întors în mănăstire, după o călătorie de puţin peste o oră pe deasupra Munţilor Carpaţi. Piloţii îi comunicau prin căşti permanent locaţia unde se află, şi ne-au relatat că la trecerea pe lîngă Muntele Ceahlău, părintele a cerut să fie ridicat puţin ca să vadă Muntele Schimbării la Faţă al Moldovei. La aterizare, la ora 11:15 (ora locală), Părintele Justin a fost primit într-o atmosferă foarte emoţionantă pentru toţi cei de faţă, cîntîndu-i-se “Hristos a înviat” printre lacrimi de bucurie şi de milosîrdie.

Starea sănătăţii sale este relativ stabilă, deşi este foarte slăbit de boala prin care a trecut şi cu care încă se luptă. De astăzi înainte lupta sfinţiei sale, a preoţilor, a călugărilor, a maicilor şi a mirenilor rămîne să fie dată cu rugăciunea. Este de datoria noastră să strigăm către Prea-sfînta Maică a Domnului, Sfinţii Arhangheli, Sfinţii Doctori-fără-de-arginţi, Sfinţii închisorilor şi către toţi Sfinţii către care avem evlavie ca să înduplece pe Dumnezeu să-Şi reverse mila Sa cea mare asupra duhovnicului nostru, care ne-a povăţuit cu cuvîntul şi ne călăuzeşte şi ne ocroteşte cu rugăciunea sa pe fiecare dintre noi. Avem nădejde şi ştim că la Dumnezeu nu va fi trecută cu vederea nici o lacrimă şi nici un suspin.

Mulţumim tuturor celor ce s-au rugat şi se roagă pentru sănătatea Părintelui Justin Pârvu şi îndemnăm să nu înceteze această rugăciune pînă cînd starea sănătăţii sale se va îmbunătăţi şi părintele va reuşi să iasă biruitor în lupta cu boala, pe care o poartă pentru noi, fiii săi duhovniceşti.

În numele Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu, mulţumim doctorului Dan Tudor Eniu şi întregului personal al spitalului de oncologie “Dr. Ioan Chiricuţă” din Cluj, pentru tot sprijinul şi asistenţa profesională acordată zi şi noapte în ultimele trei săptămîni. Mulţumim, de asemenea, domnului Dorinel Umbrărescu pentru că a pus gratuit la dispoziţie elicopterul cu care Părintele Justin a fost adus de la spitalul din Cluj (după ce solicitările noastre s-au lovit din partea S.M.U.R.D.-ului de cel mai vehement refuz, la toate nivelurile la care s-a intervenit), piloţilor, pentru profesionalismul lor, şi echipajului de ambulanţă care a vegheat ca părintele să ajungă cu bine la chilie.

De aici înainte se va săvîrşi zilnic Taina Sfîntului Maslu în Mănăstirea Paltin, unde se află duhovnicul şi stareţul nostru, şi nădăjduim că Dumnezeu îi va da sănătate, putere şi zile îndelungate. În următoarele zile şi săptămîni nu va putea primi pe nimeni altcineva în afară de preoţii care vor veni să-i facă Sfîntul Maslu. Vă rugăm să ne ajutaţi ca să-i putem oferi liniştea necesară recuperării medicale. Starea sănătăţii sale depinde acum doar de rugăciunile tuturor şi de liniştea ce i-o putem oferi. Vă mulţumim, în numele sfinţiei sale.

Primul Sfînt Maslu va fi făcut mîine seară, Miercuri, 22 Mai, ora 18 (ora Bucureştiului), şi sînt aşteptaţi să slujească toţi preoţii care i-au trecut pragul Părintelui Justin de-a lungul acestor binecuvîntaţi ani.

Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin

Sursa: http://petruvoda.ro/2013/05/21/parintele-justin-s-a-intos-in-manastire/

Marele istoric roman Gheorghe Buzatu a trecut la cele vesnice. Dumnezeu sa-l odihneasca! VIDEO - Lectie de demnitate romaneasca a Profesorului

Istoricul Gheorghe Buzatu a murit luni. Potrivit cercetătorului Corneliu Ciucanu, de la Centrul de cultură şi civilizaţie europeană, istoricul ieşean a decedat în cursul dimineţii.

Gheorghe Buzatu a venit la Centrul de cultură şi civilizaţie europeană, după care a acuzat stări de rău. El a fost dus la spital, dar medicii nu i-au mai putut salva viaţa, transmite Agerpres, care citează declarația lui Corneliu Ciucanu. Decesul istoricului Gheorghe Buzatu vine la o zi după ce acesta şi colegii săi au fost la Bârlad, unde a fost lansat Târgul de carte, eveniment organizat cu prilejul Zilelor culturale bârlădene. Gheorghe Buzatu se afla în evidenţa medicilor ca fiind cardiac cronic. Deşi a suferit un accident cerebral în 2011, colegii săi spun că acesta şi-a revenit spectaculos.

“Această tragedie a venit când ne aşteptam mai puţin. Părerea noastră era că şi-a revenit foarte bine, redevenise activ, era foarte mobil. Participa la conferinţe, simpozioane. Chiar ieri am fost la Bârlad”, a spus cercetătorul Corneliu Ciucanu. Conform acestuia, trupul neînsufleţit al istoricului va fi depus, marţi, la Biserica “Sf. Lazăr”, iar înmormântarea va avea loc joi, la ora 12,00.

Gheorghe Buzatu s-a născut, la 6 iunie 1939, în comuna Sihlea, judeţul Vrancea. A urmat Liceul ‘Regele Ferdinand’ din Râmnicu Sărat, iar apoi Facultatea de Filologie-Istorie, Secţia istorie, în cadrul Universităţii ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iaşi (1956 – 1961). Este doctor în Istorie din 1971.

A fost cercetător ştiinţific (1961 – 1992) la Institutul de Istorie şi Arheologie ‘A. D. Xenopol’ al filialei din Iaşi a Academiei Române şi cercetător ştiinţific principal (1992 – 1997) al Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană al filialei din Iaşi a Academiei Române. Începând cu 1997 a fost profesor universitar de Istorie contemporană şi Relaţii Internaţionale la Universitatea din Craiova şi profesor consultant la Universitatea ‘Ovidius’ din Constanţa.

A fost senator de Iaşi în legislatura 2000 – 2004, ales pe listele Partidului România Mare. A făcut parte din Comisia pentru politică externă a Senatului, precum şi din Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (dec. 2002 – dec.2004).

Gheorghe Buzatu a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică: 55 de cărţi publicate sub nume propriu, 70 de volume coordonate sau în colaborare, peste 500 de studii şi micro-monografii, articole, eseuri, note etc. Este coordonator al prestigioasei colecţii ‘Românii în istoria universală’, care a ajuns la peste 140 de volume. În martie 2010, Gheorghe Buzatu şi-a lansat colecţia Opera Omnia, o colecţie paralelă publicată de editura Tipo Moldova, cele 13 volume pe care le conţine făcând parte din colecţia ‘Românii în istoria universală’.
Printre cele mai importante volume publicate se numără: ‘România şi trusturile petroliere internaţionale până la 1929′ (Iaşi, 1981, Premiul Academiei Române); ‘Din istoria secretă a celui de-al doilea război mondial’ (vol. I-II, Bucureşti, 1988-1995); ‘O istorie a petrolului românesc’ (Bucureşti, 1998); ‘Istoria Românilor în secolul XX. 1918-1948′ (Bucureşti, 1999; reeditare, 2002). În iunie 2007, Senatul Universităţii ‘Ovidius’ din Constanţa i-a decernat, la propunerea Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice, titlul de Doctor Honoris Causa. În decembrie 2008, Adunarea Generală a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România l-a ales pe Gheorghe Buzatu ca membru corespondent.

Scris de : Z.V.  Sursa: ZIUA VECHE

PDF

Blandul nostru Profesor Gheorghe Buzatu a plecat spre ceruri, azi, in jurul orelor 12.00. A plecat de "la munca", unde se gasea, de altfel, zi de zi, incepand cu orele 7.00, lucrand neobosit si neintrecut pentru neamul sau, in slujba adevarului istoric. A plecat de la masa sa de lucru, inconjurat de cartile sale, unde se afla alaturi de bunii sai colegi de la Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana - Iasi al Academiei Romane. Pe 6 iunie ar fi implinit 74 de ani.

Durerea este grea. O tragedie pentru istoriografia romaneasca, ai carei stalpi de rezistenta cad rand pe rand, lasand loc liber brigazilor rosii de epigoni si venetici.

Gh. Buzatu a fost un cavaler neintrecut al Adevarului absolut. Un mare luptator pentru cauza nationala. Dupa mine, Profesorul Gheorghe Buzatu a fost si ramane expresia desavarsita a nationalismului sublim, a nationalismului cult, a nationalismului viu, care arde ca o flacara ce nu va putea fi stinsa niciodata. Pentru ca reprezinta Istoria reala, asa cum a fost si cum a scris-o marele istoric al Romaniei trecute, prezente si viitoare Gheorghe Buzatu: Sine ira et studio.

Am avut bucuria dumnezeiasca sa lucrez cu Profesorul la editarea volumelor "Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu", o lucrare la care a tinut foarte mult. "De abia de acum, de la publicarea Documentelor din Arhiva Codreanu, incepe cu adevarat cercetarea istorica privind fenomenul Miscarii Legionare. Nimeni nu le va mai putea ignora de acum incolo", spunea adeseori Profesorul, invocand si faptul ca primul interesat de aceste arhive, aflate in trecut sub lacate grele, in posesia Securitatii si apoi a SRI, inainte de a ajunge la CNSAS, a fost unul dintre fostii ambasadori americani in Romania, chiar la inceputurile anilor '90.

Durerea este prea mare. Singura noastra consolare este ca Profesorul a plecat acum la regasirea cu marii sai colegi, N. Iorga, V. Parvan, P.P. Panaitescu, C. Daicoviciu, Gh. I Bratianu, Florin Constantiniu...

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, alaturi de toti cavalerii romanismului din opera sa!

La Revedere, Dom' Profesor!

Al Dvs,

Victor (Roncea), coeditor, alaturi de Profesorul Buzatu, al Integralei Documentelor din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu (nota noastra)


Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană anunţă cu profundă durere trecerea la Domnul a Profesorului Gheorghe Buzatu. Trupul neînsufleţit va fi depus începând de marţi, 21 mai, la Biserica Sfântul Lazăr din Centrul Civic-Iaşi. Slujba de înmormântare va fi oficiată la Biserica Sfântul Lazăr joi, 23 mai, ora 12.00.
Dumnezeu Să-l primească în Lumina Sa!