Domniei Sale,
Domnului Traian BĂSESCU,
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
Membrii Despărţământului ASTRA „Covasna-Harghita”, întruniţi în Adunare Generală, azi 14 februarie 2009, cu participarea Prea Sfinţitului Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, , a conducerii centrale a ASTREI şi a membrilor Consiliului Director al Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna, apreciază prezenţa Domniei Voastre în judeţul Covasna şi poziţia corectă pe care aţi exprimat-o în legătură cu realităţile din această zonă.
Relevând tranşant lipsa de fundament legal şi de finalitate a demersurilor politice anticonstituţionale ce vizează autonomia teritorială a aşa zisului „Ţinut Secuiesc” şi readucând discursul politic între limitele cadrului constituţional, v-aţi onorat înalta demnitate de garant al respectării Constituţiei României şi de Preşedinte al tuturor cetăţenilor români, indiferent de naţionalitate.
Mărturisim şi pe această cale dorinţa şi speranţa de bună convieţuire şi conlucrare între români şi maghiari, pe fundamentul comun al coeziunii creştine şi al convieţuirii multiseculare, dar nu putem să nu fim îngrijoraţi văzând încrâncenarea cu care liderii maghiari încearcă cu tot dinadinsul, prin tot felul de acţiuni (apeluri patetice, fluturaşi în cutiile poştale, chemări la mitinguri de protest a „întregii suflări maghiare”, aprinderea de „focuri secuieşti”, arborarea de „steaguri secuieşti” pe edificii oficiale ale statului, iniţierea de referendumuri, ş.a.), să-i incite pe concetăţenii noştrii de etnie maghiară împotriva autorităţilor române, pentru motive închipuite: cum că ar urma să fie discriminaţi şi oprimaţi prin schimbarea funcţionarilor maghiari din conducerile autorităţilor judeţene de stat – consecinţă firească, dacă se va produce - a neaccederii UDMR în noul Guvern; cum că şeful statului i-ar fi jignit pronunţându-se conform Constituţiei României împotriva autonomiei teritoriale, ori că statul român ar duce o politică de „populare controlată” a „regiunii secuieşti” cu români în scopul „modificării componenţei etnice”, ş.a.m.d.
Întrucât o bună parte din faptele autorităţilor locale conduse de UDMR de discriminare etnică a românilor, au fost înlesnite de lacunele şi ambiguităţile legislaţiei în vigoare, care au fost exploatate sub pretextul că „dacă legea nu interzice expres, înseamnă că permite”, solicităm Guvernului şi Parlamentului României, amendarea legislaţiei prin texte normative clare şi neechivoce, care să interzică explicit şi sub sancţiuni ferme faptele anticonstituţionale şi discriminatorii ce s-au manifestat până în prezent, cum ar fi: condiţionarea ocupării funcţiilor în administraţie de cunoaşterea limbii maghiare; arborarea pe clădirile oficiale sau în spaţii publice a altor drapele şi însemne decât cele prevăzute de lege; încălcarea flagrantă a jurământului depus la investirea în funcţie de demnitari, aleşi şi funcţionari publici; nesocotirea statutului constituţional al limbii române de unică limbă oficială în administraţia publică, ş.a.
Cerem să se pună capăt politicii UDMR, de menţinere deliberată în izolare, înapoiere şi subdezvoltare economică a judeţelor Covasna şi Harghita, în care şi noi ne trăim viaţa, dusă până în prezent în scopul de a se putea pretexta că e nevoie de autonomie teritorială deoarece statul român ar fi vinovat de dezinteres şi defavorizare a zonei noastre în raport cu restul ţării.
Cerem să nu mai fim marginalizaţi şi discriminaţi ca români în România europeană a mileniului III .
Dorim ca miniştrii din Guvernul României şi parlamentarii români să vă urmeze exemplul şi să vină cât mai des în zona noastră, pentru a cunoaşte nemijlocit realităţile şi a găsi soluţii legale şi corecte pentru problemele cu care ne confruntăm cei care trăim aici împreună, români şi maghiari.
Reprezentanţii societăţii civile româneşti, Vă solicită, Domnule Preşedinte, continuarea întrevederilor începute în urmă cu un an la Covasna, care s-au dovedit benefice şi dătătoare de speranţă pentru revenirea la normalitate în interesul general al bunei convieţuirii în această parte de ţară.
Sfântu Gheorghe,
14 februarie 2009
Din încredinţarea participanţilor la Adunare,
Av. Ioan SOLOMON
Dumnezeu sa-i ajute pe toti cei cu inima curata care incearca onest sa traiasca in aceste judete ! vai de ce fac dezbinare si ura ,daca nu se vor potolii ! Doamne lumineaza-le sufletele . Amin un frate din tara
RăspundețiȘtergere