Marturisire ortodoxa si romaneasca. Pastorala de Invierea Domnului a IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei

† TEOFAN PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL IAŞILOR ŞI MITROPOLIT AL MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI

Iubiţi fii şi fiice ai Bisericii lui Hristos din Moldova, HRISTOS A ÎNVIAT!

Cu bucurie sfântă, vin în faţa inimii şi minţii dumneavoastră şi aduc, prin glasul Bisericii, vestea cea bună a biruinţei vieţii asupra morţii, a biruinţei luminii asupra întunericului.
Suntem în miez de noapte în faţa sfintelor biserici purtând în mâini lumânări aprinse ce răspândesc lumină pe chipurile noastre şi în jurul nostru. Noaptea este adâncă, întunericul este dens, dar lumânarea pe care o purtăm are puterea să străbată bezna din jur, să micşoreze sau chiar să îndepărteze întunericul nopţii. Acesta este şi sensul Sfintelor Paşti: Învierea Domnului Hristos din morţi este lumina care pătrunde până în locurile cele mai întunecate ale fiinţei umane, redându-i acesteia puterea renaşterii de la moarte la viaţă. Hristos Cel înviat coboară până la cele mai de jos ale iadului din sufletul omenesc şi alungă de aici moartea, întunericul păcatului şi bezna deznădejdii. „Pogorâtu-Te-ai în cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice, care ţineau pe cei legaţi, Hristoase”1, spune cântarea Bisericii din noaptea de Paşti. Pogorându-Se până la iadul care domină sufletele multor pământeni, Hristos aduce acestora vestea cea mare a depăşirii stării de iad în care ei se află: „Îndrăzniţi, spune Hristos, acum am biruit! Eu sunt Învierea, Eu pe voi vă voi ridica, sfărâmând porţile morţii”2.
Dreptslăvitori creştini,
Viaţa noastră, viaţa lumii, viaţa umană în general este o tensiune continuă între lumină şi întuneric, între viaţă şi moarte, între frumuseţe şi „urâciunea pustiirii”3, între adevăr şi minciună. Existenţa umană este precum această clipă: pe de o parte, un ocean de întuneric, pe de altă parte, lumina Învierii pe care o purtăm în mâini şi, nădăjduiesc, în suflete.
Da, există multă lumină şi viaţă autentică în lume. Oriunde întâlneşti o mamă cu pruncul în pântece sau un tată cu fiul său în braţe, acolo este un izvor nesecat de lumină şi de viaţă. Clipa în care cineva zâmbeşte sincer, vorbeşte fără vicleşug, oferă cuiva o floare sau o pâine este o clipă de lumină, o clipă de viaţă în adevăratul sens al cuvântului. Omul aflat în stare de rugăciune, omul care are puterea îngenuncherii la spovedanie, omul care descoperă drumul către Sfântul Potir, omul care îl iubeşte pe duşmanul său, omul care este cuprins de adevărul că fără de Hristos nu poate face nimic bun şi frumos, un astfel de om este cascadă de lumină şi viaţă revărsată peste lume.
În acelaşi timp, în lume există mult întuneric şi din ce în ce mai multă moarte. Da, moartea pune stăpânire pe tot mai multe suflete care, deşi pretind că sunt vii, în realitate sunt dominate întru totul de moarte4. Atât sufletul uman văzut ca persoană aparte, cât şi tendinţele generale ale societăţii actuale arată, la o analiză onestă, că spiritul morţii pătrunde tot mai adânc şi cucereşte tot mai multă lume.
Cultura morţii, propagată prin toate mijloacele, cuprinde în capcana ei, în mreaja cântecelor ei înşelătoare de sirenă, tot mai adânc şi tot mai multe suflete. Cuvintele Scripturii se adeveresc a fi actuale mai mult ca oricând. „În noi lucrează moartea.”5 „Moartea intră pe ferestrele noastre şi dă năvală în casele noastre, ca să piardă pe copiii din uliţă şi pe tinerii din pieţe.”6 Există, parcă, o căutare continuă a unui duh de moarte fără de care unii nu mai pot concepe viaţa. „[Ei] aşteaptă moartea […], spune dreptul Iov, şi scormonesc după ea mai mult ca după o comoară.”7 Iar înţeleptul Solomon afirmă: „Cei necredincioşi îşi atrag moartea cu mâinile şi cu glasul, se uită la ea ca la o prietenă, sunt pătimaşi după ea şi au făcut legătură cu ea şi cu adevărat vrednici sunt să fie ai ei”8.
De ce, oare, atâta moarte, stăpână asupra atâtor suflete care au sentimentul a fi vii? Forţa păcatului din noi şi strădania celor care îndepărtează societatea umană tot mai mult de cuvântul lui Hristos şi de Evanghelie poartă răspunderea răspândirii morţii în lume.
„Plata păcatului este moartea.”9 „Cel ce păcătuieşte [...] îşi păgubeşte viaţa lui.”10 Drept urmare, Scriptura continuă a grăi: „Nu vă grăbiţi moartea prin rătăcirile vieţii voastre şi nu vă atrageţi pieirea prin fapta mâinilor voastre”11. Viaţa în păcat duce la pierderea „frumuseţii minţii”12, cum zice cântarea Bisericii. „Întunecatu-mi-am frumuseţea sufletului cu plăcerile patimilor şi cu totul toată mintea ţărână mi-am făcut-o [...] Iar acum zac gol.”13
Gol este omul pe dinăuntru din cauza păcatului. Uscăciunea sufletului, pierderea sensului existenţei, confuzia minţii, lipsa oricărui reper de stabilitate şi continuitate îl conduc pe om într-o stare de amorţeală, de indiferenţă, de derută şi, în cele din urmă, de deznădejde.
Toate acestea se cuprind în cuvântul „moarte”, moarte cauzată de păcat şi de atitudinea celor care, în diferite forme, luptă împotriva vieţii.
O adevărată cultură a morţii desfăşurată cu multă tenacitate împotriva vieţii se observă în societatea umană astăzi. Nu războaiele, în sensul clasic al cuvântului, răspândesc moartea astăzi. Flagelul nemilos al avorturilor, care face mai multe victime într-un an decât în toată perioada celui de-al Doilea Război Mondial, este prima şi cea mai violentă manifestare a culturii morţii din societatea modernă. Pornografia, prostituţia, incestul şi păcatele contra firii constituie lovitura de graţie dată familiei, sfinţeniei vieţii şi demnităţii fiinţei umane. Legalizarea acestor practici şi plasarea lor în sfera normalităţii se înscriu într-o concepţie de viaţă totalmente contrară Evangheliei, tradiţiei neamului nostru şi bunului simţ al românului. Dacă la aceasta adăugăm diferitele tendinţe actuale de impunere a unor sisteme tot mai sofisticate de supraveghere a omului, de îngrădire a libertăţii şi intimităţii lui, tabloul culturii morţii se completează spre o nelinişte tot mai adâncă a oamenilor.
Fraţi creştini, surori creştine,
În faţa unei asemenea situaţii în care logica morţii încearcă să înăbuşe cultura vieţii şi a iubirii, Biserica vine cu singurul răspuns posibil, şi anume că „Dumnezeu este viaţă, iar lipsa vieţii (adică a lui Dumnezeu) este moarte”14. Fiind viaţă15 şi izvor al vieţii, Dumnezeu coboară pe pământ, ia trup din pântecele Fecioarei, „gustă moartea pentru fiecare om”16 pentru ca oamenii „să-L cunoască pe El şi puterea Învierii Lui”17. Prin Învierea lui Hristos, „se deschid intrările vieţii”18 pentru om. Tot pentru om, prin „Înviere, se arată izvorul vieţii celei nestricăcioase”19.
„Pentru tine, zice Sfântul Vasile cel Mare, Dumnezeu este între oameni; pentru tine este împărţirea Duhului; pentru tine este nimicirea morţii; pentru tine este nădejdea învierii; pentru tine sunt poruncile dumnezeieşti care-ţi desăvârşesc viaţa; pentru tine este calea către Dumnezeu.”20
Pentru om sunt toate. Pentru om a coborât Dumnezeu pe pământ. Pentru om, Hristos-Dumnezeu a fost răstignit pe cruce, a murit şi a înviat din morţi. Totul este împlinit pentru om şi pentru viaţa lui.
Da, Dumnezeu împlineşte totul pentru om. El, Dumnezeu, nu încetează a stărui la uşa inimii omului pentru ca omul să nu moară, ci să fie viu. „Eu nu voiesc moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu; întoarceţi-vă deci şi trăiţi.”21 „Păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele! Pentru ce să muriţi?”22, zice Domnul.
Răspunsul omului la această stăruinţă neobosită a lui Dumnezeu este, în primul rând, recunoaşterea stării de moarte în care se află, recunoaştere manifestată prin rugăciune. „Vezi, Doamne, zice omul prin glasul profetului Ieremia, cât sunt de strâmtorat [...]. Inima mea se zbuciumă în trupul meu, pentru că m-am răzvrătit foarte. Afară sabia seceră pe feciorii mei, iar înăuntru, moartea.”23
Iubiţi fii şi fiice întru Hristos Domnul,
În noaptea Sfintelor Paşti primim vestea cea mare şi bună că Hristos a biruit moartea şi că noi, oamenii, luăm putere din puterea lui Hristos pentru a birui moartea din noi.
Vom pleca spre dimineaţă la casele noastre ducând cu noi lumina Învierii. Este necesar ca această lumină să rămână aprinsă tot timpul în sufletele noastre. Este bine şi este frumos ca din această lumină să se împărtăşească membrii familiei noastre, prietenii noştri, colegii de la locul de muncă, duşmanii noştri dacă se poate. Este, de asemenea, urgent ca din lumina Învierii lui Hristos, din lumina Evangheliei Sale să se inspire cei ce ne guvernează, cei ce aprobă legi pentru ţară, cei ce ne reprezintă în afară. Pentru ca acest lucru să se întâmple, rugăciunea noastră la Sfânta Liturghie sau acasă trebuie să fie mai stăruitoare, postul mai aspru, dragostea mai vie, lucrarea mai concretă şi mai evanghelică. Mai presus de toate, duhul unităţii trebuie să întărească fibrele lăuntrice ale Bisericii şi Neamului. Preoţi şi arhierei, călugări şi credincioşi de parohie, cârmuitori şi popor, toţi suntem chemaţi a rămâne uniţi în adevăr, stă­ruitori în credinţă, vii în iertare, dragoste şi curaj.
Rog pe Hristos Domnul, Cel înviat, să reverse asupra drept­slăvitorilor creştini din Moldova, din ţară şi din întreaga lume harul iubirii Sale celei nemărginite. Din izvorul cel dătător de viaţă şi lumină al Învierii să se împărtăşească tot neamul omenesc! Credinţa în Hristos, nădejdea în ajutorul Său şi dragostea pentru toţi oamenii să ne fie întreitul veşmânt care să ne apere de tot răul!
În duh de rugăciune, pace sufletească şi curaj mântuitor să fim vestitori ai Învierii lui Hristos şi mărturisitori în Biserica Sa cea sfântă!
Cu dragoste sfântă întru Hristos Domnul, vă îmbrăţişez pe fiecare şi pe toţi laolaltă, rugând pe Dumnezeu să vă dăruiască zile senine de Paşti, bucurie sfântă în familie, răbdare în necazuri şi, mai presus de toate, mântuire.
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT HRISTOS! Al vostru părinte şi frate către Hristos rugător, † TEOFAN Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei Note bibliografice 1 Cântarea a VI-a, Canonul Învierii, Utrenia Paştilor, „Penticostar”, EIBMBOR, 1999, p. 18. 2 Ibidem, Stihira a VI-a, Vecernia din Marţea Săptămânii Luminate, p. 36. 3 Daniel 9,27. 4 Cf. Apocalipsa 3,1. 5 II Corinteni 4,12. 6 Ieremia 9,21. 7 Iov 3,21. 8 Înţelepciunea lui Solomon 1,16. 9 Romani 6,23. 10 Pilde 8,36. 11 Înţelepciunea lui Solomon 1,12. 12 Cântarea a II-a, Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul, „Triod”, EIBMBOR, Bucureşti, 1986, p. 115. 13 Ibidem. 14 Sf. Vasile cel Mare, Omilia a IX-a, VII, în „Omilii şi cuvântări”, EIBMBOR, Bucureşti, 2004, p. 160. 15 „Viu sunt Eu în veac” (Deuteronomul 32,40); „Eu sunt Cel ce sunt” (Ieşirea 3,14); „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14,6). 16 Evrei 2,9. 17 Filipeni 3,10. 18 Cântarea I, Canonul Sâmbetei celei mari, „Penticostar”, p. 9. 19 Cântarea VI, Canonul Sâmbetei celei mari, „Penticostar”, p. 10. 20 Sf. Vasile cel Mare, Omilia a III-a, VI, în „Omilii şi cuvântări”, EIBMBOR, Bucureşti, 2004, pp. 48-49. 21 Iezechiel 18,32. 22 Iezechiel 33,11. 23 Plângerile lui Ieremia 1,20.