1.6.09

Au fost reinhumate osemintele lui Petrache Lupu, „Sfantul de la Maglavit”

Ieri, au fost deshumate osemintele lui Petrache Lupu de la Maglavit, judetul Dolj, ciobanul care, pe 31 mai 1935, la varsta de 17 ani, s-a intalnit cu Dumnezeu. Astazi, la orele 9.00, la Manastirea Maglavit, in prezenta Inalt Prea Sfintitului Parinte Mitropolit al Olteniei, dr. Irineu, se desfasoara slujba de reinhumare a osemintelor lui in apropierea bisericii manastirii din localitate al carui ctitor este. Cunoscut ca om simplu si temator de Dumnezeu, Petrache Lupu si-a exprimat dorinta de a-i fi stramutate osemintele langa biserica manastirii atunci cand aceasta va fi ridicata. Osemintele vor fi asezate in partea stanga a bisericii manastirii cu hramurile „Izvorul Tamaduirii” si „Nasterea Maicii Domnului”. ”Evenimentul implineste o dorinta a ctitorului si reface itinerariul vietii unui om placut lui Dumnezeu si oamenilor”, cum se arata intr-un comunicat al Mitropoliei Olteniei.

Ieri, cateva mii de crestini, rude, prieteni, consateni si cetateni sositi din alte localitati ale tarii au participat la deshumarea osemintelor celui care a fost Petrache Lupu, fara indoiala, unul dintre cele mai cunoscute personaje ale perioadei interbelice de la noi, de care se leaga un eveniment care avea sa transforme Maglavitul dintr-un sat anonim intr-un fel de Tabor al romanilor si nu numai: intalnirea cu Dumnezeu. Dupa cum ne-a relatat Ion Dinu, primarul localitatii, dupa ce au fost deshumate de catre preotii satului si cei ai manastirii, osemintele celui care pentru multi romani este deja un sfant au fost spalate cu vin si sfintite prin stropirea cu agheasma, asezate intr-un sac de panza si apoi puse intr-un sicriu. Odata cu Petrache Lupu, au fost deshumate si osemintele sotiei sale, Elisabeta, decedata cu mai multi ani inaintea lui, urmand sa fie reinhumate impreuna, in imediata apropiere a manastirii pe care a ctitorit-o, dar pe care nu a apucat sa o vada ridicata. Dupa o scurta slujba desfasurata in biserica satului, sacii cu ramasitele pamantesti ale celor doi au fost transportate cu o caruta pana la manastirea din vale, unde astazi urmeaza sa fie reinhumate. Dupa spusele preotilor, osemintele lui Petrache Lupu capatasera o culoare galbuie, ceea ce pentru ortodocsi e semn de sfintenie. La slujba de astazi participa si IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, in semn de respect pentru acela care a „fost placut lui Dumnezeu si oamenilor”.

Aparitia „Mosului”, la 31 mai 1935

Petrache Lupu s-a nascut la 14 octombrie 1907, intr-o familie modesta. El s-a ocupat cu ciobanitul. La 31 mai 1935, la varsta de 17 ani, a trait o experienta de exceptie care avea sa-i aduca celebritarea, dar si multa suferinta: intalnirea cu „Mosul”, cum Il numea el pe Dumnezeu. Acest moment s-a petrecut langa o salcie, unde a aparut un batran, „care plutea la doua palme de pamant” si care i-a vorbit si i-a cerut sa indemne oamenii la pocainta. Ignorand „aratarea”, aceasta a continuat sa-i apara de trei ori, la intervale de o saptamana, ceea ce l-a pus pe ganduri. Si abia a treia oara a mers, asa cum i se cerea, la preotul din comuna, Nicolae Babin, povestindu-i ce i s-a intamplat.

Zeci si zeci de mii de pelerini, pe drumul Maglavitului

Auzind de acest extraordinar eveniment, zeci si zeci de mii de pelerini din toate colturile tarii si din alte parti ale lumii au pornit-o spre Maglavit sa vada minunea. Ciobanul, care pana atunci nu se remarcase prin cine stie ce fapte, a inceput sa predice dintr-un foisor, alaturi de preotul comunei. „Pocaiti-va ca se apropie imparatia cerurilor si vai de cel ce va fi gasit in pacat!”, era mesajul transmis multimilor. Veneau la Maglavit orbi care isi recapatau vederea, ologi care plecau spre case pe pripriile lor picioare, bolnavi de tot felul, mii si mii de credinciosi, in coloane nesfarsite de carute sau pe jos.

Prevestirea de la Don si umilintele comunistilor

Ciobanul nu mai putea fi ignorat de autoritati. In timpul razboiului, a fost dus cu un avion special pe Don, din ordinul Maresalului Antonescu, pentru a sfinti trupele romane din transee. Aici, cutremurand asistenta, a prevestit ca Romania va pierde razboiul. Se spune ca in timpul nesfarsitelor pelerinaje, ar fi fost stransi saci intregi de bani de la credinciosi, care ar fi luat drumul frontului. El, Petrache Lupu, nu si-a insusit insa nici un leu. Vremurile au trecut, la conducerea tarii au venit comunistii, care l-au izolat, fiind ridicat in repetate randuri de Securitate, batut si umilit, dupa cum spun unii consateni. Niciodata Petrache Lupu nu s-a plans de ceva. A trait si s-a dus la Domnul in liniste, asa cum sta bine oricarui credincios. La 14 decembrie 1994, „sfantul de la Maglavit” a trecut la cele vesnice. Dumnezeu sa-l aiba in paza Sa, iar astazi, prin rememorarea faptelor si trairilor lui, sa lumineze si sa binecuvanteze pe cei care au crezut in intalnirile baciului cu „Mosul”.
Dumnezeu sa-l odihneasca!
Dumitru Manolache (Gardianul)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails