În Braşov, ca şi în alte mari oraşe ale României vor fi organizate mâine marşuri ale tăcerii şi rugăciuni pentru stoparea tragediei avortului, atât a celui chirurgical, cât şi a celui homonal. Manifestaţiile sunt organizate de 1 Iunie, tocmai pentru a susţine dreptul la viaţă al copilului nenăscut.
La Braşov, marşul, devenit tradiţie, va fi organizat de Asociaţia Pro Vita Braşov Sfânta Muceniţă Ecaterina; Christiana Braşov, de membrii Asociaţiei Studenţilor Creştin-Ortodocşi din România (ASCOR) Braşov şi de către Parohia Timişul de Sus, în frunte cu părintele paroh Laurenţiu Milotoiu, care militează de multă vreme pentru apărarea vieţii copilului nenăscut, dar şi a celor născuţi. La acest marş pentru susţinerea şi apărarea familiei, pentru apărarea valorilor tradiţionale, în acord cu învăţătura creştină, sunt aşteptaţi să ia parte preoţi, enoriaşi, studenţi, familii întregi cu copii mici în braţe sau în cărucior. Ei vor purta prapuri, icoane, imagini ale copiilor aflaţi în viaţa intrauterină şi pancarte cu mesaje şi îndemnuri moral-creştine. Marşul tăcerii va fi precedat de o slujbă religioasă, cuprinzând Acatistul Bunei Vestiri, ce va avea loc la Biserica "Schimbarea la Faţă" (Micşunica), de la ora 16.30. Marşul va începe la ora 18, plecarea făcându-se de la Roman SA, )apvilionul expoziţional şi va urma traseul: Calea Bucureşti - Bulevardul Eroilor - Mureşenilor - Piaţa Sfatului, unde se va face o cruce din lumânări în memoria copiilor ucişi prin avort.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu