22.7.09

Sa ne rugam impreuna cu Sfantul inchisorilor: Doamne, ia-mi libertatea care îmi robeşte sufletul şi dă-mi robia care-mi eliberează inima!

Condacul 3

Din Basarabia ai venit în Ţara mamă Valeriu, fiind izgonit de furia fiarei comuniste. Student la drept ai vrut să foloseşti dreptatea şi omeneşte să lupţi cu satana, sub pavăza Arhanghelului Mihail. Dar aruncat ai fost în închisoare, unde cu adevărat L-ai cunoscut pe-al nostru Soare, slăvindu-L: Aliluia!

Icosul 3

A fost condamnat fără să i se afle vreo vină omenească. Dar acolo, căutând mai vârtos pe Mângâietorul sufletelor, şi-a descoperit păcate ale minţii nesăvârşite cu fapta vreodată.

Drept aceea a rostit către fraţii săi de suferinţă: Trebuie să mărturisim tuturor greşelile colective ale trecutului; Sunt fericit că mor petru Hristos. Pentru aceea noi zicem:

Bucură-te, Sfânt al închisorilor comuniste;

Bucură-te, rugător neîncetat al lui Hristos;

Bucură-te, cel ce ai biruit suferinţele trupeşti;

Bucură-te, sprijinitor al celor căzuţi;

Bucură-te, preot mai înainte de preoţie;

Bucură-te, monah fără de legăminte;

Bucură-te, creştin desăvârşit;

Bucură-te, cel ce pe evreu de la moarte ai salvat ;

Bucură-te, cel ce pe gardieni îi îmblânzeai;

Bucură-te, propovăduitor al Evangheliei în temniţe;

Bucură-te, făcătorule de pace;

Bucură-te, Sfinte Valeriu între Sfinţi;

Bucuraţi-vă Sfinţilor martiri şi mărturisitori şi Sfintelor mărturisitoare ce-n temniţe sufletul neamului românesc aţi înviat!

(din Acatistul Sfinţilor Martiri şi Mărturisitori şi ai Sfintelor Mărturisitoare din temniţele comuniste)




Un comentariu:

  1. Sa ne rugam sfintilor si marturisitorilor inchisorilor sa facem voia lui Dumnezeu! Aliluia!
    Sfinte Valeriu, roaga-te pentru noi, pacatosii!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails