26.9.09

Deputatul Matei Brătianu: „Copiii mei au consumat droguri uşoare trei ani. Consumul de marijuana este primul pas pe un drum fără întoarcere"

"Poate că povestea asta o să dea roadă pentru cei care doresc să scape de droguri şi nu mai au nici o speranţă", şi-a început, încrezător, fostul lider sindical Matei Brătianu, actual deputat PSD, mărturisirile despre ultimii 14 ani din viaţa căminului său. Apoi, s-a gândit şi la "familiile disperate", aşa cum a fost şi a lui la un moment dat: "Ele pot vedea că mai este uşa asta deschisă, care poate e cea mai importantă uşă, asta către Dumnezeu. Noi trei suntem îndreptăţiţi să spunem lucrul ăsta pentru că nu ni s-a povestit. Noi l-am trăit toţi trei". Adică el şi cei doi fii ai săi, Alexandru şi Andrei, acum "frumoşi şi curaţi la suflet".

"Într-o zi m-a sunat mama băieţilor şi mi-a spus că ei se droghează"

În urmă cu 14 ani însă, când Matei Brătianu era unul dintre cei mai importanţi şi vizibili lideri de sindicat şi călătorea adesea în ţară şi în străinătate, Alexandru şi Andrei împlineau 23, respectiv 19 ani. Ei aveau să aleagă atunci un drum care ar fi putut să le fie fatal: drogurile. "Fiecare dintre ei câştiga 1000-1500 de dolari pe lună. Unul lucra în publicitate, celălalt era dealer la cazinou. Intraseră în lumea celor cu mulţi bani, iar din cauza anturajului au început să fumeze marijuana", ne-a dezvăluit Matei Brătianu.

"Într-o zi m-a sunat mama băieţilor - eu sunt recăsătorit - şi mi-a spus că are impresia că ei se droghează. M-am întâlnit cu ei şi au recunoscut că este adevărat, dar, în acelaşi timp, au încercat să-mi explice că marijuana este un drog uşor, care nu creează dependenţă. Mi-au dat exemple nenumărate de personalităţi care au fumat marijuana până la vârste înaintate fără să aibă dependenţă. Mi-au spus că alcoolul şi tutunul omoară mult mai mulţi oameni decât drogurile. Am început să citesc cărţi şi să vorbesc cu oameni şi am aflat că acest consum de marijuana este primul pas pe un drum de multe ori fără cale de întoarcere", a continuat deputatul.

El a povestit că durerea era cu atât mai mare cu cât reuşise să se îndepărteze de fiii săi. Încă îşi mai reproşează faptul că petrecea puţin timp alături de familie: "Din cauză că eram angrenat sufleteşte în mişcarea sindicală îmi rămânea puţin timp pentru familie. Plecam în delegaţii sindicale în străinătate şi de acolo căutam să aduc cadouri frumoase. Odată mi-au reproşat că ar fi preferat ca, decât să le aduc câte un cadou de pe unde mergeam, să stau o jumătate de oră cu ei. A fost foarte dureros pentru că am realizat că cei care se aruncă cu totul în profesie manifestă o nesimţire totală faţă de propria familie, de cei dragi".

"Simulam credinţa. După ce luam lumină, ca tot românul, începeam chiolhanul"

Timp de trei ani au consumat marijuana Alexandru şi Andrei, Matei Brătianu având în permanenţă teama că cineva va veni şi le va propune să încerce "ceva mai tare". Pentru că nu ştia cum să-i determine să renunţe, fostul lider sindical intra să aprindă două lumânări în bisericile care-i ieşeau în cale în timpul vizitelor sale în ţară. Una pentru Alexandru, una pentru Andrei. Lumea îl credea foarte credincios. "Eu nu mergeam însă la biserică. La Înviere, de fapt, simulam credinţa. Luam lumină, consideram că mi-am făcut datoria faţă de Dumnezeu şi acasă, ca tot românul, începeam chiolhanul. Aşa credeam eu că se face". Mai târziu, Matei Brătianu a aflat că salvarea a venit tot de la Dumnezeu.

După ce a participat la o cununie religioasă, la Topraisar, slujba impresionându-l foarte mult, Brătianu a ţinut să-i spună preotului drama de acasă. Din acel moment, lucrurile au început să se îndrepte: "Părintele Ştefan mi-a spus să fiu liniştit că se va ruga pentru mine. Băieţii mei au ajuns în curând să se spovedească şi sub îndrumarea preoţilor au terminat cu drogurile. De atunci s-au spovedit foarte des. După trei ani pe care i-a petrecut în obştea bisericii, Alexandru şi-a dat licenţa şi a făcut două master-uri, Teologia şi s-a înscris la doctorat. Ambii băieţi sunt acum căsătoriţi. Dumnezeu a făcut pentru că aşa a vrut, datorită Lui copiii mei au scăpat din drama asta. Acum, singurul meu drum este către biserică".

Marcat de experienţa trăită, dar mult mai liniştit acum, Matei Brătianu, susţine că va încerca să-l oprească pe şeful statului să legalizeze drogurile uşoare şi prostituţia: "Sper că Traian Băsescu nu este atât de îngrozitor de cinic încât să fi tolerat această ieşire a comisiei prezidenţiale ca să ia voturi de la cei care se droghează şi de la prostituate".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails