Cuvintele vii ale Părintelui Arsenie Boca. Prototipul trădătorilor: „MARELE” IUDA.

Trădătorul…

Omul care a vândut pe Dumnezeu.

Omul meschin, îngust, orbit, obsedat.

Unii au căutat să-1 prezinte dimpotrivă: pătruns de-un ideal al neamului său: dezrobirea politică a lui Israel. Iisus îi înşela aşteptările. De aceea avea dreptate să apere pe Israel de un „om” care-1 conduce contra intereselor sale.

Au dreptate. Dar atâta dreptate câtă poţi da unui om care raţionează just pe principii false.

Israel a refuzat să-1 considere pe Iuda printre eroii neamului. Conducerii lui Israel îi trebuia doar un trădător. S-a prezentat Iuda.

„Iar ei s-au bucurat şi s-au tocmit să-i dea bani.”

*

Pe urmele explicaţiei:

Fariseii, cu gândul ucigaş în inimă, erau deja „fiii diavolului” le-a spus-o Iisus în Templu (Ioan 8,44).

Le mai trebuia un „mijlocitor.”

,,Şi a intrat Satana în Iuda” (Luca 22,3). Aceasta-i explicaţia faptului.

De-acum Iuda nu mai era un anonim, de acum Iuda e o mare putere: a devenit o minte satanică.

,,Marele” Iuda.

Iată oamenilor mici o cale de-a ajunge „mari”.

De acum Iuda va fi prototipul tuturor trădătorilor.

Iuda va avea ucenicii lui până la sfârşitul lumii, care, aceeaşi treabă vor face-o: vânzând, reclamând mincinos stăpânirilor, trădând, dând la moarte: părinţii, copii, fraţi, soţii, bărbaţi, preoţi, sfinţi….

Iuda multiplicat vinde pe Iisus mereu.

Fiii diavolului îi cumpără lui Iuda ucenici.

Şi cu preţuri derizorii, fiindcă se îmbie mulţi.

Explicatia lui Iuda:

Credea în Dumnezeu, dar nu credea în Iisus.

Izbăvirea politică a lui Israel o punea mai presus de marea opera a lui Iisus: mântuirea omului. Pe aceasta n-o înţelegea Iuda. Se crampona într-o contradicţie surdă cu Iisus.

Nu 1-au putut scoate din contradicţie nici darurile excepţionale, pe care li le dase Iisus la toţi, nu-1 lărgise sufleteşte nici însăşi iubirea, care strălucea în Iisus. (Tradiţia spune că pe Iuda îl rodea invidia că Iisus mai mult îl iubeşte pe Ioan decât pe el.)

Adevărul n-a încăput în Iuda, cum n-a încăput în farisei. Structura lui era o dizarmonie - un haos. De aceea Satana întru ale sale a intrat.

*

Explicaţia metafizica: e mai grea. După Scriptură a fost cineva prevăzut cu trădarea. E scris şi preţul şi ce s-a făcut cu preţul trădării.

Nu e scris ce se va alege cu vânzătorul, semn că Dumnezeu n-ar fi vrut sinuciderea lui. Deci dacă în planul Providenţei era prevăzută ,,moartea cea de bună voie” a lui Iisus - fără ca aceasta să fie o sinucidere, ci o jertfă, mijlocirea lui Iuda nu şi-ar fi atras pierderea mântuirii, dacă nu se sinucidea.

Vânzarea şi răstignirea lui Iisus 1-au aruncat pe Iuda în deznădejde, cu care Satana şi-a aruncat ucenicul în zbilţul unui ştreang, din care 1-a mai aruncat o dată „cu capul în jos de a crăpat în două şi i-au ieşit toate măruntaiele” (Faptele Apostolilor 1,18).

De atunci e desenat de zugravi pe genunchii şi în braţele lui Lucifer, ca cel mai iubit fiu al diavolului: „fiul pierzării”.

*

A fost sau nu predestinat Iuda ?

Putea să fie şi altul. El s-a ales: el !

Libertatea lui a cedat ispitei, ca Adam în Rai.

Putea să nu cedeze ? I s-a retras Harul ? Nu i s-a dat ca şi celorlalţi ?

Dumnezeu n-are nici o vină.

O are toată numai Satana ?

„Mai bine i-ar fi fost omului aceluia, de nu s-ar fi născut !” E misterul fiilor pierzării, în care mârâie un rânjet de drac.

„La semn alerg, dar nu mă socotesc să fi ajuns” (Filipeni 3,14):

La starea de-a nu mai putea păcătui, a mântuirii.

Aşa îşi atrăgea aminte Apostolul Neamurilor, care de fapt i-a luat locul între ucenicii lui Iisus.