În cursul acestui an, un virus mutant A(H1N1) - combinaţie mortală între gripa porcină şi cea umană - a apărut brusc în Mexic şi s-a extins pe mai multe continente. Previziunile pentru România, de exemplu, sunt de 20.000 de decese, în prima declaraţie pe această temă a fostului secretar de stat Cercel sau de 6.000 până la 8.000 de morţi, în a doua declaraţie a aceluiaşi specialist.
«Într-un fel sau altul, va izbucni o pandemie»
Fiind deja o problemă de securitate naţională, vă prezentăm un scenariu al pandemiei din perspectiva unui militar. “Virusul A(H1N1), ca orice tulpină mutantă, se poate produce în orice laborator cu dotări de nivel mediu. Sunt convins că gripa porcină este exclusiv un produs de laborator, ca şi Ebola sau ca SIDA, şi nu poate scăpa de sub control decât dacă i se dă drumul. Scopul: într-un fel sau altul, trebuie să izbucnească o pandemie prin care să fie nimicită 90% din populaţia lumii (nota mea - cifrele sunt uriaşe; pe ce informaţii se bazează oare generalul când avansează acest procent?). Există declaraţii şi studii pe această temă, adică cei implicaţi s-au demascat deja”, ne-a declarat generalul Mircea Chelaru.
Cine e generalul Mircea Chelaru?
Generalul Mircea Chelaru, născut în 1949, este doctor în ştiinţe militare şi a absolvit, pe lângă Şcoala Superioară de Ofiţeri şi Academia Militară din România, Colegiul de Studii Strategice şi Economice de Apărare din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate “George C. Marshall” din Germania şi cursuri internaţionale de drept militar. În anul 1990, a fost director al Diviziunii III de contraspionaj la Serviciul Român de Informaţii. A fost şeful Marelui Stat Major al Armatei în anul 2000. Din anul 2008, este general cu patru stele, în rezervă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu