Nicolae Paulescu, savantul nedreptatit

Astazi se implinesc 140 de ani de cand se nastea, la Bucuresti, Nicolae Paulescu, fiul negustorului Costache Paulescu si al Mariei Paulescu. Familia se numise initial Pavel, apoi Pavelescu, iar Nicolae era var bun cu poetul si epigramistul Cincinat Pavelescu. In anul 1880, dupa ce a terminat scoala elementara, s-a inscris la Gimnaziul "Mihai Bravul", astazi Colegiul National "Mihai Viteazul", pe care l-a absolvit in 1888. Elev stralucit, era atras atat de arte cat si de stiinte, indeosebi de cele naturale. In anii 1888-1891 a urmat , la Paris, cursurile Facultatii de Medicina, iar la incheierea lor a devenit, prin concurs, extern al spitalului "Hotel-Dieu", din Paris, avandu-l ca sef de serviciu pe Etienne Lancereaux, cel mai stralucit clinician si anatomo-patolog al vremii, devenindu-i prieten si colaborator apropiat. A ramas in Franta pana in 1899, desavarsindu-se profesional si avand acces in cercurile inalte ale stiintei europene.

Diagnostic corect
In 1897 a devenit doctor in Medicina, adjunct al lui Lancereaux la "Notre-Dame du Perpetuel Secours" si secretar de redactie la "Journal de Medicine Interne", incepand el insusi, in limba franceza, o bogata activitate publicistica. In 1899 a devenit si doctor in stiinte Naturale. De altfel, in Franta, chiar si dupa intoarcerea lui definitiva in Romania (1901), i s-au decernat nenumarate titluri sau distinctii academice si universitare, sperandu-se mult timp intr-o revenire a lui la Paris, unde incepuse, intre altele, importante cercetari, alaturi de reputatul fiziologist Albert Dastre, "in scopul de a izola produsul activ al secretiei interne a pancreasului". In 1900 s-a reintors in Romania, ca agregat la Catedra de Fiziologie a Facultatii de Medicina din Bucuresti, refuzand in prealabil o oferta venita din Elvetia, privind o catedra la Facultatea de Medicina din Fribourg. In anul urmator, a revenit pentru scurta vreme in Franta, unde a obtinut titlul de Doctor al Universitatii din Paris.

In anul 1902 si-a deschis cursul de Fiziologie, la 1 noiembrie, cu lectia "Generatia spontanee si darwinismul in fata metodei experimentale". In 1904 a inceput, in "Convorbiri literare" si "Spitalul", polemica stiintifica de lunga durata cu N. Leon si D. Voinov, sustinandu-si, cu argumente solide, pozitia antidarwinista. In anul urmator tine trei lectii celebre, care vor alcatui lucrarea "Notiu-nile "suflet" si "Dumnezeu" in fiziologie", aparuta, tot in 1905, la Bucuresti. In 1908 starneste o valva internationala prin lucrarea sa "L’Hypophyse du Cerveau. Physiologie. Recherches experimentales", aparuta la Paris. In 1909, in aprilie, la insistentele solicitari ale reginei Elisabeta a Romaniei, Nicolae Paulescu se deplaseaza in Germania, la Wiesbaden, pentru a-i examina o nepoata atinsa de o boala pe care specialistii germani nu o putusera diagnostica. Paulescu va reusi sa-i puna diagnosticul corect si sa o vindece in scurt timp, coordonandu-i din tara tratamentul. In 1916, anul intrarii Romaniei in primul razboi mondial, obtine, in diabetul experimental, primele rezultate hipoglicemiante cu extractul apos de pancreas, ajungand foarte aproape de tratamentul diabetului.

Descoperirea pancreinei
In 1920, in volumul al doilea din "Traite de Physiologie medicale", difuzat in strainatate de editura pariziana Vigot, apar inserate, pentru prima oara, efectele antidiabetice ale extractului apos de pancreas in daibetul experimental. In anul 1921 trimite patru comunicari catre Societatea de Biologie din Paris, cu privire la descoperirea pancreinei, o prima forma de insulina. In august, in Archives Internationales de Physiologie, din Liege, publica primul memoriu exhaustiv despre descoperirea tratamentului antidiabetic. In 1922, Ministerul Industriei si Comertului din Romania ii elibereaza, la 10 aprilie, brevetul de descoperire a pancreinei. In februarie 1922, cam la 7-8 luni de la aparitia lucrarilor de pionierat ale lui Nicolae Paulescu in presa stiintifica internationala, doi cercetatori obscuri din Canada, F. G. Banting si C. H. Best, lucrand in laboratorul profesorului J. J. MacLeod, de la Universitatea din Toronto, isi fac publice rezultatele lor in aceeasi directie. In 1923, in lunile mai si august, in "Archives Internationales de Physiologie" apar alte doua memorii ale lui Nicolae Paulescu asupra pancreinei. Premiul Nobel va fi insa acordat lui Banting si MacLeod! Restul e tacere. Savantul Nicolae Paulescu a murit in dimineata zilei de 17 iulie, inconjurat de cei apropiati. Nimeni si niciodata nu va mai putea indrepta raul facut acestui ilustru invatat roman. Macar la noi, totusi, poate ca ar trebui ca insulina sa se numeasca pancreina sau pancreanina, cum o botezase descoperitorul ei! Cateva institutii din tara, printre care si Catedra de Fiziologie a Universitatii "Carol Davila" din Bucuresti, una din sursele pentru aceasta biobibliografie, poarta numele savantului nostru.
Pentru o deplina informare a cititorilor, trebuie precizat ca Nicolae Paulescu a publicat si o serie dura de brosuri si articole antievreiesti si antimasonice (...). Totusi, medicul evreu Aurel Abramovici, fost student al sau, i-a compus un emotionant necrolog, aparut in "Bucuresti medical", in august 1931: "De o probitate exemplara in lucrarile lui stiintifice, de o corectitudine dusa pana la extrem in raporturile lui cu studentii (…) Prof. Paulescu a atins uneori Genialitatea…". Aceasta ne-a fost istoria recenta, si n-are niciun rost sa o ignoram…

Adrian Bucurescu

Romania libera