Curtea Europeană a drepturilor omului de la Strasbourg a pedepsit o ţară europeană pentru că îşi permite (de vreo două mii de ani) să ţină în locuri publice, adică mai la vedere, cel mai vechi simbol al identităţii sale: crucea. O cetăţeană italiană, doamna de origine finlandeză, mamă a doi şcolari, nu s-a lăsat, prin procese, pånă cånd statul care a primit-o sub soarele ospitalier al Mediteranei n-a fost umilit cu o amendă de cåteva mii de euro şi certat că în sălile de clasă ale şcolilor publice se află - auzi blasfemie! - crucifixuri. Degeaba a explicat justiţia italiană că prin alungarea crucii nu se reprimă doar simbolul crestinătăţii, ci „un simbol al istoriei şi culturii italiene, iar, în consecinţă, al identităţii italiene“. Îndărătnică, instanţa de la Strasbourg a decis că expunerea crucifixului în şcoli „restrånge dreptul părinţilor de a-şi educa propriii copii potrivit convingerilor lor, precum şi dreptul copiilor şcolarizaţi de a crede sau a nu crede“.În temeiul unei asemenea argumentaţii, ar trebui scoase din toate muzeele (publice, desigur) toate pånzele celebre cu Răstignirea, de la cele ale vechilor maeştri anonimi pånă la Salvador Dali şi mai încoace, dar şi semnul plus (o cruce, nu?) din matematică, pentru că şi ea se învaţă prin şcoli. Drapelul Elveţiei, cel al Crucii Roşii ar trebui şi ele „curăţate“ de cruce, ar trebui schimbate şi drapelele naţionale ale altor zeci de state pe care este înfăţişată, la fel de inoportun şi de dăunător, crucea. Iar minorităţi naţionale sau religioase, ori ONG-uri liber cugetătoare ar urma să ceară suprimarea semilunii de pe drapele şi din locuri publice, steaua lui David ar trebui smulsă de pe steagul Israelului, soarele de pe drapelul Japoniei etc.
Deloc onorabilii judecători şi penibila lor instituţie de la Strasbourg nu fac parte din organigrama angrenajului tehnocrato-birocratic al UE, ci ţin de Consiliul Europei, care, zice-se ar fi altceva. De fapt, tot de Europa Unită e vorba şi, cum spunea cineva, această decizie va fi judecată „tot ca o aberaţie decisă, de undeva de la distanţă, de Europa.
Normal că italienii resping, într-o majoritate impresionantă, decizia de la Strasbourg, care a construit, în jurul crucii, o viguroasă unitate naţională (inclusiv la nivelul partidelor politice, cu excepţia, desigur, a comuniştilor). Verdictul de la Strasbourg a produs „un mic miracol“, remarcă un editorialist italian, adică, mai pe romåneşte, o minune, în înţelesul dintåi al cuvåntului.
Dar dacă în supermarketurile americane nu mai e cuviincios să faci publicitate pentru Crăciun, ci pentru sărbătorile de iarnă (ca în timpul imperiului lui Stalin), iar Iisus Hristos este, prin cărţi de mare tiraj şi filme de succes, fie homosexual, fie ibovnic păcătos, şi Maria Magdalena o prostituată care nu-şi va ispăşi vreodată păcatele, n-ar fi mai corect politic să ne închinăm la dovlecii şi monştrii de Halloween? Căci Satana n-are religie, n-are, de fapt, niciun Dumnezeu.
Corneliu Vlad
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu