Fără durere, nimic bun nu-i în viaţa noastră — predică a Părintelui Ioan Şişmanian.

Putin sa fim atenti, ca la felul cum se nasc pruncii, pen­tru ca daca am fi mai atenti am intelege, ca din pan­te­cele mamei lor, din pan­te­cele nea­mu­lui lor, rasar pruncii. Dupa cum a fost viata nea­mu­lui, asa e si viata prun­cu­lui, si Dom­nul, totusi, nu lea­pada nea­mul sau. De aceea trim­ite din cand in cand ast­fel de prunci lumi­nati, ca sa trezeasca nea­mul la ade­var, la viata, la lumina. Si ce e aceea sa te pocaiesti, decat sa te luminezi, sa-ti vezi pacatele tale, sa te doara, ca fara durere nimic bun nu e in viata noas­tra. Fara durere nimic bun nu-i in viata noas­tra. De ce? Cum vine asta? Foarte sim­plu, pen­tru ca orice nastere e cu dureri. Si chiar daca de exem­plu, in mod tainic si min­unat Maica Dom­nu­lui a nascut fara durere, asa cum stim, cu taina mare, ramanand Fecioara si inainte, si in tim­pul nas­terii, si dupa, iata, ca pana la rastig­nire a tot suferit, si durere multa a fost, pen­tru ca tre­buia prin durere sa Se preaslaveasca Dum­nezeu. Dur­erea tre­buie suferita.

Avem de aceea doua tipuri de durere: durere in sufer­inta, rodi­toare si biruitoare si lumi­na­toare, si durere chin, dur­erea crimei, dur­erea raului, dur­erea fara de roada. Iar sfin­tii ne-au chemat sa vedem, sa intelegem, cum e acea suferinta?

Ganditi-va la viata Sf. Ioan, traia in pustie, se imbraca cu haine din par de camila, se strangea cu curea si manca lacuste si miere sal­bat­ica. Intrebati-va: Oare ce fel de albine erau ace­lea care lasau sa ia din mierea lor? Cat har de la Dum­nezeu - lucrul acesta! Si daca albinele aces­tea ale noas­tre, cumva, obis­nu­ite, abia iei mierea lor, daramite de la cele sal­bat­ice. Dar Dum­nezeu implineste cuvan­tul: „Sa nu va ingri­jiti ce veti manca, cu ce va veti imbraca si cu ce va veti satura, ca de toate aces­tea, Dum­nezeu are grija”. El ne cheama ca prin pocainta, prin trezire, prin schim­barea gandirii noas­tre, prin restau­rarea Evanghe­liei ca lumina, ca unica lege a fiin­tei noas­tre, sa dobandim bucu­ria vie­tuirii in cer si ast­fel sa ne lasam de Dum­nezeu gri­jiti, si imbra­cati, si hran­iti. Dar fara durere nu se poate pen­tru ca nimeni astazi nu e in stare sa faca lucrul acesta, fara durere. Dur­erea apare pen­tru ca mereu duhul lupta impotriva trupu­lui, si trupul lupta impotriva duhu­lui, ca trupul acesta s-a impaien­jenit si s-a imbatat cu multe patimi. Si acolo in inima noas­tra, in loc sa se sadeasca si sa se adune vistierii nenu­marate ale bucuri­ilor celor duhovnicesti, din pacate inca din prun­cie, inca din neam, inca din pan­te­cele maicii noas­tre, noi strangem acolo patimi. Pen­tru ca asa le primim, si in loc sa lup­tam impotriva lor, mai mult le inmul­tim. Ce e oare un mugure? Ce rost are un mugure, un nou nascut? Ros­tul lui de Dom­nul acesta este: ca hranindu-se cu apa, cu seva cea amara, a radacinilor, prin lumina soare­lui Hris­tos, transformandu-se prin durere si sufer­inta asumata, sa daruiasca inapoi nea­mu­lui sau — radacinilor, seva dulce.

Con­tinuare in Revista Atitudini »