ROMÂNIA, UNEŞTE-TE!: Atitudini. Interviu trezvitor cu Părintele Justin Pârvu: Rugaţi-vă, rugaţi-vă să nu cădeţi în ispita înşelării! Este posibil un război!

22.6.10

Atitudini. Interviu trezvitor cu Părintele Justin Pârvu: Rugaţi-vă, rugaţi-vă să nu cădeţi în ispita înşelării! Este posibil un război!

interviu realizat de Monahia Fotini, 5 iunie 2010

Părinte, cu durere observăm că România nu mai are puterea şi valoarea de altădată, pentru că ea nu face decât să execute ordinele marilor puteri ce conduc întreaga omenire, fără să se mai opună câtuşi de puţin şi se acceptă nişte măsuri împotriva României, în defavoarea noastră, atât material cât şi spiritual. Credeţi că mai există o Românie liberă?

România azi nu mai există decât cu numele, şi nu numai România, de altfel. Realitatea popoarelor nu mai este controlată de ele însele, ci ele sunt conduse de centrul european. Nu se poate vorbi despre o Românie liberă pentru că guvernul României este condus de marile puteri care stau ascunse în spatele Uniunii Europene sau al altor uniuni internaţionale. Democraţia nu există în realitate, ea este numai în aparenţă şi ne dă nouă impresia că suntem liberi. A rămas doar o rezistenţă formală a naţiunilor, astfel încât să le mai poţi numi România, Bulgaria, Serbia. Realitatea este doar în mâinile Comitetului Central care dirijează toată viaţa popoarelor. Este o evidentă înăbuşire a voinţei popoarelor şi o tendinţă evidentă de amestecare a neamurilor, ca oamenii să nu îşi mai recunoască mai întâi identitatea ca neam, iar mai apoi identitatea ca om, creaţie a lui Dumnezeu. Nu vedeţi experimentele americanilor, că iau un grup de copii dintr-o ţară şi îi pun să înveţe în altă ţară, ca să amestece culturile şi obiceiurile natale? Pe ei nu îi interesează pacea şi bunăstarea popoarelor, asta e numai o teorie goală pentru prostimea asta a lumii. Naţiunile, la ora actuală, sunt descompuse.

Şi cei care nu cred în această falsitate a păcii lor cum să se opună?

Nu ai cum te opune. Dacă te revolţi şi ieşi în stradă împotriva lor, tot jocul lor îl faci. Majoritatea revoltelor de azi ori sunt manevrate tot de ei, ori au grijă ei să îşi infiltreze oamenii lor ca să le deturneze rostul. Şi nici nu ştim de fapt împotriva cui ne răzvrătim şi protestăm. Noi avem impresia că Europa are un sistem democratic la bază, dar Europa este tot sovietizată, o Europă sovietică. Este acelaşi mare lagăr sovietic al Moscovei decât cu altă şapcă, iar dincolo, în Occident, avem de-a face cu lagărul capitalismului. În aparenţă, între ruşi şi americani pare a fi o diferenţă politică şi economică, dar în spatele lor este un singur stăpân, care atunci când îşi va desăvârşi puterea asupra tuturor statelor, se va încorona drept conducătorul lumii şi nu va fi altul decât marele antihrist. Această putere dirijează şi controlează totul până la preţul unei pâini, totul e controlat. De aceea şi vor să pună aceste cipuri electronice, ca să te controleze şi pe tine, nu numai pâinea pe care o mănânci.

Am citit că unele state europene se opun implementării cipurilor în actele de identitate. Credeţi că atunci când ţara aceasta va îmbrăţişa toate principiile sistemului antihristic, pentru că practic noi suntem o ţară uşor de manevrat, neînsemnată economic, - credeţi că e bine să fugim în altă cetate care să ne dea posibilitatea să alegem legea lui Dumnezeu?

Dar unde să fugi? Este şi asta o altă înşelătorie de a lor, de a se opune chipurile actelor biometrice, dar până la urmă tot le vor introduce. Să nu cumva să fugi de aici de urs şi să dai dincolo de mama ursului. Fac şi ei aşa, un fel de propagandă ca să apară că sunt în viaţa politică altceva decât sunt de fapt. La ora actuală nu trebuie să ne mai încredem în niciun sistem politic sau economic. Nu, să nu ne facem iluzii deşarte. Unde să te duci? Că tot lagăr e peste tot, doar că pare că e mai bun, dar e aceeaşi amărăciune.

Şi cei care nu cred în această falsitate a păcii lor cum să se opună?

Vedeţi aproape un eventual război?

Este posibil, după cum se derulează evenimentele. Şi, pe de altă parte, este aproape şi sfârşitul acesta al lumii şi trebuie să se împlinească toate prorociile Apocalipsei. De aceea ei cumva se şi grăbesc şi vor să diminueze numărul acesta al consumatorilor, ca să îi poată stăpâni mai uşor. Vor veni vremuri grele – nu ai să poţi să mai iei un medicament, o bucată de pâine, şi comunicarea şi întrajutorarea dintre noi va fi cu anevoie de făcut. Se va face, şi asta deja s-a început, uciderea omului la nivel oficial, prin otrăvurile care ni le introduc în mâncare, prin otrăvurile ce ni le introduc în aerul ce-l respirăm, prin otrăvurile din vaccinuri – toate se fac la nivel oficial. Iar noi le luăm pe toate de bune, pentru că aşa spune ziarul ori televiziunea. Omul a ajuns un sclav, un rob, dar cu mult sub condiţia sclavului de altădată. Pentru că sclavul înainte ştia cui se supune, dar omul de azi a devenit un rob care nu îşi cunoaşte stăpânii. El nici măcar nu ştie că este rob.

Deci această criză economică consideraţi că trebuie răbdată aşa sau să căutăm alte soluţii economice şi politice? Cum ne putem opune?

Grevele nu au nicio valoare, ele fac parte din planul lor. Românul de altfel e foarte puturos, s-a învăţat cu comoditatea şi nu suportă să muncească ceva. Au grădini la ţară cu pomi fructiferi şi nici că se duc să îngrijească grădina sau să adune prunele. Ei vor ceva confortabil; de pildă aici la noi, în zonă, abia găseşti un instalator să îţi repare chiuveta sau pe cineva să îţi văruiască sau să îţi tencuiască în casă. Ne-am învăţat boieri. Eu cred că această criză este şi din iconomia lui Dumnezeu, pentru că ne îndeamnă la o viaţă mai austeră, la o seriozitate în viaţa noastră creştină de zi cu zi, la lacrimă şi pocăinţă. Să mulţumim lui Dumnezeu că nu ne-a pedepsit mai rău pentru cât am fi meritat. Poate că va mai trezi pe unii criza asta. Prea multă necredinţă şi prea multă fărădelege este pe pământ. De aceea, dacă vom avea conştiinţa păcătoşeniei noastre, ne vom asuma şi criza în care trăim. Mai bine să ne rugăm ca Sf. Siluan pentru întreaga omenire decât să protestăm. Pentru legea lui Dumnezeu nu ştim să protestăm, dar pentru mărirea salariilor da. Când mărşăluiesc homosexualii, când ni se pun cipuri, când ni se omoară copiii prin vaccinuri, nu protestează nimeni, sau foarte puţini. Iată că avem posibilitatea să revenim la asceza creştinismului de altădată.

Pentru noi, creştinii, este o binefacere această sărăcie, pentru că ne învaţă să fim mai cu stăpânire de sine, mai grijulii şi mai cu frică de Dumnezeu. Nu vedeţi că popoarele mai emancipate, care au toate la îndemână, nu mai cred în Dumnezeu? Primul act pe care îl fac, atunci când se simt în bunăstare, este să uite de Dumnezeu. Unde este o Franţă, unde este o Spanie, o Italie de altădată? Dar să crezi că un sistem politic sau economic te mai poate izbăvi, este o mare înşelare, pentru că societatea este alterată ca şi conducătorii lumii până în adâncurile fiinţei lor. E o mare pierdere de timp. Nu mai avem altă soluţie decât rugăciunea.

Şi cum să ne rugăm? În spital, la Cluj, îmi spuneaţi că vă pare rău că nu aţi îndemnat oamenii mai mult spre rugăciune, că nu i-aţi învăţat să se roage.

E foarte important să ştii să te rogi. De multe ori şi noi, călugării, stăm în mănăstiri şi nu ne rugăm, doar ni se pare că ne rugăm. Nu e de ajuns să mergi la biserică, la slujbe şi să stai acolo ca şi cum ţi-ai făcut datoria, din obligaţie. Trebuie să insistăm pe lucrarea lăuntrică. Degeaba zicem multe rugăciuni cu gura sau cu mintea, dacă nu aprofundăm, dacă nu trăim ceea ce ne rugăm. Acum şi mirenii trebuie să aprofundeze rugăciunea din inimă, pentru că va fi singura noastră izbăvire – rugăciunea din inimă. Pentru că în inimă este rădăcina tuturor patimilor şi acolo trebuie să lucrăm. Până acum a mai mers cu lucruri superficiale, dar pentru vremurile ce ne stau înainte, nu va fi de ajuns. Dacă nu vom avea rugăciune cu străpungerea inimii, nu vom rezista la tot atacul psihologic, pentru că au metode nevăzute de reeducare a minţii. Astăzi mi se pare că nepăsarea este cel mai greu păcat. Nu mai simţim nimic la rugăciune, nu avem lacrimi de pocăinţă. Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simţi harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputinţă de ales între bine şi rău. Vor fi mari înşelări şi numai harul lui Dumnezeu ne va putea izbăvi de ele. Aşadar, rugaţi-vă, rugaţi-vă să nu cădeţi în ispita înşelării! Pentru că numai prin rugăciune putem primi harul lui Dumnezeu. Dacă nu ne rugăm şi perseverăm în lenevia şi nepăsarea noastră fără pocăinţă, atunci este posibil să pierdem instinctul îndreptării. Să ne ferească Dumnezeu să pierdem instinctul îndreptării!

Dar nu există riscul ca în aceste strâmtorări şi pe fondul unei sărăcii de proporţii, oamenii să intre în panică şi să se ridice unul împotriva celuilalt şi astfel să nu mai existe bunăvoinţa creştină?

Păi tocmai de aceea vom avea nevoie să învăţăm rugăciunea lăuntrică, să ne putem stăpâni în aceste situaţii şi să nu ne părăsească harul lui Dumnezeu. Ei asta şi urmăresc – instaurarea anarhiei, ca astfel să ia amploare ura şi dezbinarea între oameni, până şi între creştini.

Ce credeţi că mai contribuie la dezbinarea care este astăzi între creştini? De pildă, pe internet sunt multe bloguri sau saituri ortodoxe în care se prezintă realităţile lumii ce ne înconjoară. Pe de o parte ele sunt bune, pentru că îţi oferă posibilitatea să te informezi, pentru că majoritatea surselor de informare din mass-media sunt compromise şi manipulatoare – dar pe de altă parte se dezbat între creştini probleme care, de cele mai multe ori, duc la certuri şi ajung să se clevetească fraţii întru credinţă unii pe alţii. Comentarii se numesc ele în lumea blogurilor. Credeţi că astfel de discuţii au folos duhovnicesc? Ne ajută ele să vedem mai bine realitatea?

Trebuie să avem mare grijă cum mânuim internetul, pentru că el este unealtă mai mult drăcească. Este creat tot de sistem ca un mijloc de scandal, pentru a distrage atenţia oamenilor de la lucrurile esenţiale şi de a ne pierde timpul pălăvrăgind. Folosirea acestei metode nu are cum să aducă binele omului şi societăţii. Nu vedeţi cum se tâmpesc copiii care stau la televizor, la calculator, pe internet, că nu mai ştiu să numere nici până la cinci? Ce exemplu le oferim noi acestor copii dacă noi ne permitem să pălăvrăgim pe internet? Folosind prea mult internetul ne facem părtaşi la acest sistem care urmăreşte să transforme societatea într-o lume oarbă, handicapată mintal, care să nu mai poate distinge mai târziu binele de rău şi astfel să accepte pecetea lui antihrist. Internetul poate fi folosit în bine, dar cu măsură şi cu mare atenţie ce promovăm prin el. Tehnica e bună, dar în măsura în care realizezi ceva bun. Dar dacă noi realizăm dezbinare şi pălăvrăgeală nu facem altceva decât să fim precum circarii şi bufonii. Oferim oamenilor pâine şi circ.

Mărturisirea credinţei, care este o datorie evanghelică, cum ar trebui făcută, astfel încât să nu cădem în extreme, ajungând în felul acesta la schisme grabnice şi neîntemeiate?

Dragii mei, mărturisirea trebuie făcută fără echivoc, fără ascunzişuri. Adevărul trebuie scos la lumină, dar numai adevărul, pentru că lumea nu mai ştie de unde vine şi încotro merge. Din păcate manualele teologice prezintă realitatea Bisericii trunchiat şi copiii noştri nu vor avea acces la o învăţătură autentică a istoriei bisericeşti. Sistemul politic a urcat şi până la vârful ierarhiei bisericeşti, ca peste tot, de altfel. Dar asta nu e nicio noutate. Cum a fost Biserica sub comunism, aşa e şi acum. Şi tot aşa va şi supravieţui – prin jertfă şi mărturisire. Însă nu ieşim din staul şi nu trecem la nicio altă biserică schismatică, chipurile ortodoxă. Rămânem în Biserica în care ne-am născut şi să avem curajul să mărturisim orice abatere de la dreapta credinţă. Deocamdată nu se pune problema unei erezii vădite în Biserica noastră. Avem datoria de a vădi rătăcirile conducătorilor bisericeşti, de a vădi pericolul ecumenist, pentru a evita fatala unire cu papistaşii sau alte comunităţi bisericeşti care sunt căzute din Har, nu mai au succesiune apostolică şi nu mai păstrează adevărul întreg al Bisericii Soborniceşti, stabilit prin cele 7 sinoade ecumenice. Să ne păzească Dumnezeu de o astfel de unire necanonică! Atunci nu va mai fi har într-o astfel de biserică. Dar Dumnezeu îşi va păstra aleşii Lui şi va păzi Biserica Ortodoxă, după cum ne-a făgăduit. Să ne rugăm să ne păzească în acele vremuri şi să nu cădem în mreaja înşelării. Însă tot erezie este şi să te desparţi de Trupul Bisericii fără întemeiere canonică, aşa cum e cazul bisericii stiliste de la noi. Un apologet înţelept şi un adevărat apostol ar vremurilor noastre are discernământul mărturisirii şi nu mărturiseşte cu patimă, fără socoteală, ci ştie să se facă tuturor toate, fără să se abată de la Adevăr. El caută mereu să lupte să poată trezi în ceilalţi sentimentul de apărare a Adevărului. Acesta este rostul mărturisirii lui, dar, din păcate, ţara noastră nu are un astfel de mărturisitor la ora actuală. Rostul mărturisitorilor este să facă ostaşi ai apărării Ortodoxiei.

În încheiere am vrea să ne spuneţi cum aţi depăşit greutatea bolii şi totodată un cuvânt de încurajare pentru creştinii care trec prin boli grele şi suferinţe trupeşti.

Aş vrea să le mulţumesc din nou tuturor celor care s-au rugat pentru nevrednicia şi neputinţa mea şi Maica Domnului să răsplătească rugăciunea şi osteneala fiecăruia. Dar să ştiţi că întotdeauna bolile şi necazurile sunt consecinţa păcatului, de sus până jos. Fiecare este pedepsit de Dumnezeu după răspunderea pe care o are – mică sau mare. Stăteam şi mă gândeam pe patul spitalului de la Cluj: Care o fi cauza suferinţei mele, de nu vrea Domnul să mă ridice deloc? Şi cauza nu eram decât eu, păcatele mele. Şi când am conştientizat că pentru păcatele mele sufăr această boală, atunci m-a şi ridicat Dumnezeu. Mândria mea este pricina bolii. Acum mi-a mai dat Dumnezeu şi şchiopătul asta la piciorul drept – şi asta are o cauză: că mergeam prea ţanţoş aşa. Prea credeam eu că toată lumea e a mea şi eu sunt buricul pământului. Dar iată că nu sunt nimic, decât iarbă uscată. Aşa că să dăm slavă lui Dumnezeu în boli, pentru că prin boală învăţăm smerenia, bunătatea, răbdarea şi aşa primim mântuirea. Toate sunt spre smerenia şi mântuirea noastră. Fără smerenie nu ne putem mântui.