În căutare de modele vii şi exemple de conduită, în căutare de repere morale şi spirituale, tinerii de astăzi pare că uită cu încrâncenare de adevăraţii luptători, eroii neamului şi ai credinţei, modele vii de urmat. Nu mai departe de acum 18 ani, era interzis să rosteşti public numele lui Dumnezeu, să-ţi manifeşti credinţa. Dar cei ce au înfruntat regimul, nu s-au lepădat nici măcar în gândul lor în faţa fiarei roşii comuniste. Se opuneau în primul rând contra caracterului ei anticreştin, ateu, diabolic şi antinaţional. Era o problemă vitală şi naţională ca întreaga populaţie a ţării, în mare parte creştină, să ia atitudine. Cei ce au urcat pe baricada roşie au fost fie din neamul lui Iuda, fie străinii şi duşmanii eterni ai poporului român.
Durerea este că astăzi se sting zi de zi lângă noi, fără ca lumea să observe, oameni care şi-au iubit aproapele, Neamul şi, mai întâi, pe Dumnezeu, făurindu-şi caractere îmbrăcate în haina virtuţilor creştine. Oameni care s-au jertfit din iubire de Dumnezeu şi de oameni. S-au jertfit prin asceză (a se vedea regimul de exterminare), prin fapta bună, prin mărturisirea aceluiaşi crez şi, mai presus de toate, prin jertfa supremă – moartea, „cea mai scumpă nuntă dintre nunţi”. Într-un cuvânt, oameni care au îngroşat pământul cu sângele lor. „Aţi luminat cu jertfe sfinte/ Pământul până-n temelii,/Căci ţara arde de morminte/ Cum arde cerul de făclii” (R. Gyr).
Din această pleiadă face parte şi părintele Liviu Brânzaş ( 1930-1998).
S-a născut la 16 decembrie 1930 în comuna Sâniob, Bihor, al treilea din cei patru copii ai lui Ioan şi Ecaterina. A terminat liceul la Beiuş, iar la 15 noiembrie 1951 (la nici 21 de ani!) este arestat şi condamnat de către Tribunalul Militar Cluj la 25 ani închisoare pentru „uneltire împotriva ordinei sociale”, de fapt pentru fostele lui activităţi legionare. Procesul a avut loc în 27-28 decembrie 1952. A trecut prin închisorile de la Oradea, Jilava, Cavnic, Gherla şi Aiud, de unde a fost eliberat în 1964, după 13 ani de supliciu. Fire domoală, era iertător şi se ruga profund. În închisoare a cunoscut mari teologi şi duhovnici, printre care părintele Stăniloae, care a fost închis între anii 1958-1963 sau părintele Iustin Pârvu. Memoriile din această perioadă le-a adunat după Revoluţie, în volumul „Raza din catacombă”, prefaţată de acelaşi părinte Iustin.
În 1968 este admis pe primul loc la Institutul Teologic din Sibiu, iar după primul an este hirotonit preot, fiind deja căsătorit şi având o fiică - Liana. Va fi preot în Iacobeni, Tureni şi Suceagu din judeţul Cluj. Aici foştii elevi îşi amintesc cum părintele îi aduna la biserică şi petreceau 4-5 ore împreună învăţând marile adevăruri ale creştinismului. Nu-i era frică să facă religie şi avea multă bunătate şi abnegaţie, cu multă putere de convingere. A fost un model de viaţă, de sacrificiu. După 1990 va ajunge duhovnicul foştilor deţinuţi politici, filiala Cluj (unde va mai şi sluji) dar şi al tinerilor creştini ortodocşi. Sunt cunoscute discursurile sale cu ocazia întâlnirilor la locurile de supliciu – comemorările de la Aiud, Gherla sau Canal, predici adunate ulterior într-o carte: „Martor într-un proces moral”. A trecut la cele veşnice în 3 septembrie 1998 - în condiţii mai mult decât misterioase, după un cancer galopant.
Avea o deosebită capacitate de sinteză şi elevată cultură. În 22 decembrie 1989 scria în Jurnal: „Ziua întâi a libertăţii! Libertatea vine oare prea târziu pentru mine? A fost încă o dată evident că orice creaţie şi valoare are la temelie jertfa”. Iar despre conferinţa de la Protopopiat din 9 ianuarie 1990, mărturiseşte: „Vor trebui să treacă mulţi ani până va dispărea influenţa bolşevică din spiritul românesc”.
Orele de catehizare cu tinerii şi copiii parohiei (Iacobeni, Tureni, Suceagu) erau adevărate momente înălţătoare, de cea mai ferventă apologie creştină şi curaj martiric. Mărturie sunt caietele de religie ale foştilor elevi.
Mai întâi, se cuvine a preciza axiomele fundamentale ale credinţei sale, cu propria mărturie. Tot ce a făcut în viaţă a fost determinat de trei principii:
- credinţa în Dumnezeu
- dragostea de neam şi
- cultul eroilor.
Acestea sunt coordonatele mesianismului românesc, idealul adevărat al fiecărei generaţii.
- fragment dintr-un articol al teologului Fabian SEICHE, membru al ASTRADROM filiala Cluj
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu