Agentul SOV Cornel Ivanciuc invocă în „Caţavencu“ rapoarte „secrete“ ale SIS-ului moldovenesc – de extracţie fesebistă, materiale publicate de fapt, iniţial, în „Moldova Suverană“, oficiosul comuniştilor lui Voronin. Miza dezinformării transpiră prin toţi porii aşa-zisei anchete. Se ştie că din nicio instituţie rapoartele secrete nu pleacă singure, către public. Aşa-zisele rapoarte reprezentau în fapt intoxicări livrate cu scopul conspirării „noului val“ de „rândunici“ (lastocika) lansate şi dirijate către teritoriul României.
Exact acum un an, în august 2009, SIS-ul din Moldova lansa un aşa-zis material-bombă, de fapt un fâs ce făcea parte dintr-o serie de materiale „informative“ cică, privind asociaţiile de basarabeni din România. „Lucrarea“ SIS se intitula: „Asociaţiile tinerilor basarabeni din România cu referinţă la implicarea României în afacerile interne ale Republicii Moldova prin organizarea şcolilor de vară din România, 2009“ şi a fost trimis de pe o adresă de mail fictivă – studentbas@ yahoo.co.uk şi semnat de Asociaţia basarabenilor din România, Organizaţia Studenţilor Basarabeni şi Liga Studenţilor Basarabeni.
Evident, niciuna dintre cele 3 asociaţii nici măcar nu exista. Materialul SIS-ului nu era primul de acest tip, ci a venit după altele două, apărute în decursul anului 2009. Primul a apărut în ziarul „Moldova Suverană“, în data de 18 iunie 2008, şi avea următorul titlu: „Studenţii din Republica Moldova – o pradă uşoară pentru serviciile secrete din România“, fiind „semnat“ anonim, ca în revistuţele lui Vadim Tudor, Tribunul homosexualilor, de „Un grup de tineri, studenţi în România“.
Al doilea a apărut în data de 13 martie 2009, a fost trimis de pe aceeaşi adresă de mail ca ultimul, studentbas@yahoo. co.uk, de către Asociaţia Basarabenilor din România şi adresat SRI, SIE, Preşedinţiei României, ONG-urilor studenţilor basarabeni din România şi mass-mediei din România şi Moldova.
În toate aceste materiale, se susţine că studenţii basarabeni din România, în mare parte lideri şi membri ai unor asociaţii anoste, care se ocupă în principal cu chefuri şi petreceri, ar fi fost racolaţi de SRI şi SIE, instruiţi de politicieni români şi finanţaţi de anumite instituţii ale statului român în vederea promovării unor idei unioniste, ceea ce ar reprezenta un atac la statalitatea Republicii Moldova.
În principal însă materialele emanate de la SIS-ul lui Voronin reprezentau de fapt un atac la adresa României şi a instituţiilor acesteia, a Preşedintelui României, Traian Băsescu, şi mai ales la adresa secretarului de stat, şefului Departamentului pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni (DRRP), Eugen Tomac, şi a altor oficialităţi din România.
SIS-ul face o trecere în revistă a tuturor asociaţiilor de basarabeni din România, a liderilor acestora şi a unor fictive activităţi pro-unire întreprinse de ei, trecuţi la un fel de index de „trădători de ţărişoară“. Este exceptată o singură organizaţie de fixarea la stâlpul infamiei, LSB Bucureşti, inclusă în LSB România, liderul acestor două asociaţii nefiind menţionat în materialele în care sunt trecuţi, practic, toţi oengiştii de pripas basarabeni.
Din cele trei materiale ale SIS livrate opiniei publice, anul trecut – via „Moldova Suverană“ a lui Voronin -, lipseau tocmai acele noi personaje, devenite active după o perioadă de conservare şi înmugurire, apoi introduse în circuitul activ. Noii operativi, conspiraţi în fel şi chip, ba ca „noi patrioţi“, ba ca „noi legionari“, ba ca „noi golani“, cu un discurs înşelător cu adresabilitate pe segmentul naţionalist românesc – o zonă a idiosincraziilor agenţilor ruşi, care au gonflat mereu aria „naţionalistă“ românească, mai degrabă precară, pentru a-şi justifica probabil activitatea.
Toate datele prezentate în maniera clasică a metodologiei „dezinformării gri“ erau vechituri, poveşti vechi de ani de zile, întoarse din condei, istorii gonflate artificial, tocmai în scopul inventării unor aşa-zise acţiuni agresive ale Bucureştiului împotriva Chişinăului. În realitate lucrurile au stat şi stau tocmai invers. Nu ei au fost penetraţi de noi, ci viceversa. Dacă la un moment dat existau aproape 4.000 de firme ale unor cetăţeni originari din Moldova, cu activitate bogată în România (la propriu), în ce priveşte penetrarea capitalului românesc la Chişinău raportul era de 1 la 1.000, ca proporţie.
Nu mai puţin de şase foşti miniştri şi mulţi alţi foşti demnitari ai guvernărilor de la Chişinău desfăşurau activităţi productive multiple pe teritoriul României. Printre aceştia se numărau desigur şi foste cadre ale KGB-ului (actuale cadre ale SVR-ului sau GRU, mai mult ca sigur). De la Boris Golovin, fost GRU (a cărui proprietate se învecinează cu vila pupilului lui Mircea Popa, dragul amic al Noii Rusii, Cosmin Guşă), cel care i-a netezit lui Geoană potecile către Moscova, la Ion Sturza, fost KGB, fost premier „democrat“ şi „liberal“ al Moldovei, cel care a mijlocit transferarea Rompetrolului – înhăţat de către Patriciu cu sprijinul nemijlocit al lui SOV – către Kazahstan, stat fondator al CSI, controlat la vârf de Kremlin. O bună parte dintre bursele oferite de România copiilor basarabeni au fost utilizate de fapt de către odraslele nomenclaturii sovietice, care au studiat „răspândiţi în teritoriu“, la Iaşi, la Craiova, la Cluj, la Timişoara, la Bucureşti, mai ales în scopul identificării punctelor slabe ale „inamicului“ – România. Unii dintre aceştia au reusit să se integreze inclusiv în diverse instituţii ale statului, desfăşurând de aici o activitate informativă dirijată direct de Moscova – via Chişinău.
Ruşii, obsedaţi de „spionii români“
Materialul lui Ivanciuc apasă tare pedala pe tema spionilor, dar exact pe invers. Prefaţarea, teasingul articolului – un fel de filmuleţ plasat pe online – are un titlu încă mai clar – „Unirea, Agenţii şi Moldovenii“, producţie care expune, pe lângă o prezentare batjocoritoare a basarabenilor, o teză dragă serviciilor ruseşti, respectiv că studenţii basarabeni care au studiat în România ar fi cu toţii spioni!
Este o acuzaţie lansată la nivel oficial de autorităţile ruse, prin Serghei Prihodko, consilierul pe probleme de politică externă al lui Medvedev, care în mai 2009, la Habarkovsk, la summitul UE-Rusia, a afirmat că tinerii studenţi care l-au izgonit pe Voronin de la putere, în urma demonstraţiilor de stradă soldate cu morţi şi răniţi, din aprilie 2009, ar fi fost agenţii României: „serviciile secrete ale României sunt la originea manifestaţiilor de la Chişinău din 7 aprilie 2009“. Pe surse, Prihodko şi-a manifestat disponibilitatea la vremea aceea de a ajuta Chişinăul lui Voronin cu o escadrilă de Mig-29 pentru aerodromul din Mărculeşti şi Tiraspolul cu o escadrilă (18 bucăţi) de Suhoi 27 plus o brigadă de T-80 (cam 100 de tancuri noi-nouţe) – pentru a se apăra de „invazia românilor“.
Cornel Ivanciuc este şi el preocupat la maximum, în cuprinsul articolului său, tot de o invazie, respectiv de „invazia basarabenilor“ în România ca urmare a campaniei pro-cetăţenie română iniţiate de Traian Băsescu în data de 14 aprilie 2009, ca răspuns la acţiunile criminale ale regimului comunist de la Chişinău, şi a represiunii comandate de fostul general rus Vladimir Voronin, preşedinte la vremea aceea al Moldovei. Tema „atacului“ românesc la adresa Moldovei, care îi îngrijorează atât de tare pe Ivanii de la Moscova, este alimentată chiar de la Bucureşti, via Trustul Realitatea-Caţavencu.
Cum de se constată o asemenea sincronie – pe linie de servicii între Ivanii lor şi ai noştri, numai SRI-ul ştie poate. Până una alta, mai tare ca SRI-ul a fost Florin Călinescu, cel care i-a deconspirat public pe gradaţii şi ivanii de la Caţavencu. Pe ce bani scrie acum Ivanciuc, ruble sau valută convertibilă, ne interesează prea puţin, ce ne pune însă pe gânduri este preocuparea bruscă şi ciudată a simbriaşului lui Vântu faţă de Basarabia, grijă, obsesie chiar, care este în total dezacord cu manifestul său public pe această temă, „Nu mă interesează Republica Moldova“, semnat de el însuşi, în defunctul „Gardianul“ şi republicat pe Realitatea.net.
Nu doar Realitatea lui Vântu i-a republicat la loc de cinste „confesiunea de credinţă“, ci şi oficiosul lui Vladimir Voronin, publicaţia comunistă „Moldova Suverană“, care titra consideraţiunile savante ale Ivan-ciucului sub un titlu relevant – „«Dragostea» de frate“. „Moldova Suverană“ a comuniştilor îl prezintă pe Ivan al nostru (al lor) ca pe un guru al românilor, care vezi doamne, ar fi plini de scârbă faţă de basarabeni, încercând să extindă astfel un loc comun al propagandei ruseşti la adresa românilor.
Ivan de la Trustul Realitatea preferatul – „Moldovei Suverane“ a lui Voronin
„Cu riscul de a-i nemulţumi pe mulţi moldoveni, vom da publicităţii cåteva consideraţii ale cunoscutului publicist romån Cornel Ivanciuc despre R. Moldova şi moldoveni. O facem de dragul adevărului, pentru ca moldovenii să ştie cum sunt judecaţi de cei mai mulţi dintre romåni, iar aceasta denotă faptul că romånii nu-i cunosc şi nu-i înţeleg de fel pe moldoveni, dar şi invers. Contraargumentele unor moldoveni „zilieri“ pro-romåni, potrivit cărora sunt categorisiţi aşa doar pentru că acei romåni care îi judecă pe nedrept nu cunosc realităţile de aici sau sunt răuvoitori, trădători etc., sunt total false pentru că aici avem de-a face cu o realitate brutală – diferenţele dintre romåni şi moldoveni sunt uriaşe. Moldovenii care se duc sau nu prin Romånia, indiferent de avantajele ce li se oferă sau umilinţele la care sunt supuşi, nu pot înţelege şi simţi cu adevărat aceasta ţară care nu e a lor, acelaşi lucru întåmplåndu-se şi cu romånii care vizitează sau nu R. Moldova.
Limba romånă, Istoria Romånilor, ziare, posturi de radio-tv şi alte astfel de acţiuni pro-romåneşti din R. Moldova nu sunt nimic altceva decåt politică, afaceri şi căpătuială. Toate acestea, aflate sub bagheta atentă a serviciilor secrete si Ambasadei Romåniei de la Chişinău, se desfăşoară sub acoperirea unor partide politice mucegaite de aici care-şi spun unioniste. Doar bieţii oameni de rånd nu ştiu adevărul, unii devenind chiar victimele naive ale acestor profitori.
Publicistul romån Cornel Ivanciuc, autorul extraselor pe care vi le oferim mai jos, este un temut ziarist de investigaţii, autorul unor senzaţionale dezvăluiri pe care, ani în şir, le-a publicat în săptămånalul Academia Catavencu, unul dintre cele mai apreciate, acide şi bine scrise publicaţii romåneşti. Articolul din care dăm publicităţii cåteva consideraţii a apărut în ziarul romånesc Gardianul“.
Aici se încheie relatarea publicistului din Moldova Suverană despre Ivanciuc iar mai departe ivan de la Chişinau, fostul agent dublu-triplu Mihai Conţiu plasează selecţia considerată relevantă de autorităţile comuniste, din panseurile ciuce ale lui Ivanciuc.
Prefer minoritatea maghiară
„Nu simt nimic pentru acest stat mutant şi nu înţeleg de ce, în raport cu Moldova , Romånia este numită de mediile ude de entuziasm de la Bucureşti cu un soi de alint de maşteră lacomă, „ţara-mamă“. Nu cred că Germania se pretinde ţara-mamă a Austriei sau Liechtensteinului, deşi ar avea mult mai multe motive să o facă. Nu am călătorit niciodată în Moldova şi nici nu am de gånd să mă deplasez curånd înspre un asemenea deşert. În topul ţărilor pe care n-aş vrea să le vizitez, Moldova ocupa prima poziţie. Laos , Etiopia , Bolivia , Ghana sau Bhutan mă interesează de o mie de ori mai mult.
Cică am avea o datorie de suflet faţă de Moldova, s-o băgăm acolo unde ea nu vrea să intre nici în ruptul capului şi unde nici nu are şanse să pătrundă prea curånd. Moldova s-ar uni mai degrabă cu Siberia sau Kamceatka, decåt cu imperialista Romånie. Moldova este atåt de rusească, încåt nici nu contează dacă este condusă de trupele Snails şi O-zone sau de dna Greceanii“, notează Ivanciuc în Cotidianul.
„Prefer europeana minoritate maghiară oricărui amestec indigest de muscali, cazaci, găgăuzi şi bulgari, care ar răsturna ecuaţia etnică actuală, în eventualitatea reunificării Romåniei cu Moldova . Moldovenii simt ruseşte, gåndesc muscăleşte şi vorbesc romåneşte. Pentru ei, Romånia este o trambulină bună de sărit mai departe spre vest. Moldovenii folosesc paşaportul romånesc doar pentru a depăşi Romånia şi a lăsa în urmă o altă generaţie de rusnaci, care să umple un spaţiu golit de politica stupidă a lui Băsescu“, scrie Ivanciuc – aplaudat de comuniştii lui Voronin de la „Moldova Suverană“.
Aşadar dacă scårba faţă de basarabeni îl copleşea la maxim, înseamnă că ceva deosebit de important l-a determinat pe Ivanciuc să-şi scoată măciuca de la bråu, pentru a se lansa la luptă pe terenul minat al „agenturilor“. Acest „ceva“ este evident o comandă politică. Puţină lume cunoaşte la ce nivel se implică comandoul trimis de Våntu în Moldova în jocul pre-electoral, unde se manifestă, ca de obicei, interferenţe puternice ale Moscovei. Guşă bate coclaurile Chişinăului, Sergiu Toader s-a stabilit deja acolo pentru a susţine agregatul media instalat de Våntu la faţa locului, agenţia unimedia.md şi – Publika Tv – un deja falimentar post de televiziune cu nume rusesc şi cu o „vedetă“ tot rusoaică cu un cover „moldovenesc“- Natalia Morari, mijloace media prin care mogulul falimentar la Bucureşti speră să obţină o oarecare influenţă în Moldova.
Combinaţiile politice de la Chişinău ale lui Sorin Ovidiu Vantu
Jocul politic la Chişinău este infestat de mogulii de la Bucureşti, Patriciu şi Vîntu deocamdată (dar e şi Voiculescu în stand by), iar apropierea alegerilor a scos la lumină şi cåte un mogul local, de talia unui Plahotniuc, consiliat de eternul măscărici (purtător de măşti) Cozmin Guşă, trimis de Vîntu la înaintare „pe teren“. Personaje de acest tip sunt cunoscuţi profitori ai regimului comunist care încearcă acum să impună comunişti „reşapaţi“ de tipul unui Marian Lupu, pupilul lui Voronin, la conducerea Moldovei.
Premierul Filat este direct legat de Patriciu, care este mai mult decåt implicat în ecuaţiile moldoveneşti fie şi dacă avem în vedere că Ion Sturza, måna dreaptă a lui Patriciu, şi cel care l-a recrutat pe Filat, în trecut, a afirmat public că în jur de un miliard din banii tranzacţiei Rompetrol vor fi investiţi în Moldova. Or, ceea ce puţină lume a luat la cunoştinţă, Patriciu nu a cåştigat de la kazahi nici trei miliarde de euro, cum s-a afirmat iniţial, nici 2 miliarde şi ceva, cum a pretins acesta ulterior, ci cu puţin peste un miliard de euro.
Aşadar dacă peste 98 la sută din toţi banii lui Patriciu au ca destinaţie Moldova, este uşor de înţeles implicarea acestuia în „ţărişoara“ şi în „afacerile moldoveneşti“. Ţărişoara ar urma să primească în următorii cåţiva ani în jur de 2,6 miliarde de euro din întreaga lume – pentru infrastructură şi „edificarea democraţiei“ – cam cum s-a întåmplat cu Romånia în anii ‘90. Bani care vor fi mătrăşiţi exact pe aceeaşi reţetă experimentată deja în Romånia de afiliaţii FSN/PSD/etc – gen Patriciu şi Våntu.
Viaţa şi averea lui Sorin Ovidiu Våntu, fostul mărunt infractor de băscuţe cu brånză, plecat din tårguşorul Roman, din zona businessului cu ciungă şi blugi prespălaţi, a căpătat relevanţă economică naţională după ce şi-a împletit traseul cu moldovenii – cei care nu-l interesează pe Ivanciuc, desigur, deşi unul dintre aceştia este patronul său în acte, respectiv Vitalie Dobåndă, cel care figurează drept patran al Realitatea Media. Acestuia i se mai adaugă – în limitele menajeriei lui Vîntu – şi alţi moldoveni de largă respiraţie internaţională (internaţionalismul proletar sovietic, desigur) cum ar fi Ghenadie Nipomici.
Pe zona de frontiera cu Răsăritul de limbă rusă, de la Galati pånă la Suceava şi – mai ales – la Iaşi s-au croit peste noapte destine de milionari în euro ce au ajuns în topurile locale ale bogătanilor de Moldova cu sprijinul neprecupeţit al unor diferite organe şi instituţii binevoitoare ale statului Republica Moldova, un stat fantomă, o extensie rusească.
Sprijiniţi de moldovenii de limbă rusă de peste Prut, la råndul lor sprijiniţi de „profesorii“ de limbă străină de peste Nistru, unii dintre moldovenii noştri originali, pe măsură ce s-au căpătuit financiar, au intrat masiv în politică – jucånd cărţi mari pe sub masă şi pe sub månă – cazul faimosului Hrebenciuc. Alţii au intrat în servicii, unii chiar în poziţii de frunte. Våntu şi-a arătat faţa anul trecut, la alegerile din 2009, alături de Dinu Patriciu – un tandem de dirijori ai jocului politic, oligarhi/şefi de orchestră, ce au reuşit să dirijeze – alături de primadona Felix, un concert media cacofonic unic în istoria ultimilor 20 de ani de presă.
Direcţionaţi prioritar pe un singur vector: împotriva lui Traian Băsescu; preşedinte contestabil, la limită, pe anumiţi parametri, dar a cărui realizare viabilă majoră în aceste două mandate este deschiderea Romåniei către Basarabia. Şi nu doar în propoziţii şi vorbe goale ci şi în proiecte clare de sprijin politic şi economic.
Oligarhii noştri deveniţi bogătani via Chişinău sunt principalii contestatari (prin agregatul media realizat cu banii obţinuţi via CSI) ai singurului preşedinte al Romåniei care a ridicat tranşant problema cetăţeniei basarabenilor, a drepturilor inalienabile ale romånilor de dincolo de Prut, prinşi încă în chingile pactului Hitler -Stalin (Ribbentrop – Molotov).
Reîntoarcerea cu noi măşti a membrilor reţelei filoruse este miza actualelor combinaţii de peste Prut în care sunt implicaţi major mogulii noştri autohtoni (şi penali) Vîntu şi Patriciu.
Redobåndirea cetăţeniei de către basarabeni îi apasă cel mai tare pe Ivani
Subiectul identităţii basarabenilor – respectiv asumarea romånităţii este o preocupare majoră a ivanilor de la Kremlin. Din acest motiv se şi întrebuinţează atåt de intens şi Ivanciucii faţă de subiectul redobåndirii cetăţeniei pentru romånii basarabeni. Temă introdusă la index de către pesedişti, ani de-a råndul. În decembrie 2001, ca urmare a „bunelor relaţii“ cu Moscova PSD-ul a suspendat procedura de acordare a cetăţeniei în procedura rapidă şi apoi a introdus obligativitatea călătoriei cu paşaport. Mai mult, tot ca urmare a „relaţiilor privilegiate“ (a se citi de subordonare servilă), la ordinul PSD-ului, în 2002, Poliţia judeţeană şi Poliţia de frontieră (a Romåniei!) nu s-au dat în loc de la reţinerea la graniţă a unui grup de tineri basarabeni, studenţi la Bucureşti, care aveau la ei steaguri romåneşti, tricolore. Printre aceştia şi tånrul Eugen Tomac, ţinta de astăzi a Ivanilor. În perioada respectivă aveau loc la Chişinău demonstraţii de masă pentru apărarea limbii şi istoriei romaneşti şi pentru integrarea Moldovei în NATO şi UE.
Tricolorul romanesc, simbol şi al transformărilor democratice de după 1989, a fost confiscat abuziv de catre autorităţile pretins romaneşti care au raportat imediat la Bucuresti „delictul“ lui Eugen Tomac. Urmare a unei anchete tipic securistice, organele subordonate PSD au constatat că respectivele steaguri fuseseră donate de către primarul democrat al Capitalei, Traian Băsescu, Ligii Tinerilor Romani de Pretutindeni, fondate şi conduse de Eugen Tomac. Băsescu s-a dovedit atunci singurul politician autentic care, fără a se bate în piept cu cărămida patriotismului, asemenea unor figuranţi frenetici din politica damboviţeană, a actionat concret pentru sprijinirea unui act de democraţie.
PSD a folosit atunci informaţia privind donaţia privată a lui Traian Băsescu – obţinută fără îndoială prin interceptările ilegale ale serviciilor secrete aservite politic – pentru a-l ataca public pe viitorul preşedinte al Romåniei, afirmånd în dezbateri televizate şi regizate de capi ai filierei filo-ruse ca acesta antrenează ţara într-un conflict cu statul vecin, prejudiciind, chipurile, bunele relaţii cu Moldova. Bunele relaţii ale PSD cu Moldova comunistă, mai exact.
Portavocea care trambiţa atunci pe toate posturile, clamånd „iresponsabilitatea“ lui Traian Băsescu este acelaşi pretins analist politic – Valentin Stan – care a atacat cu o vehemenţă vecină cu instabilitatea psihică noua strategie de politică externă a Romåniei, orientată către democratizarea regională şi stabilitatea zonei Mării Negre.
La acest gen de discurs se adaugă şi alte portavoci de acelaşi tip, tot din arealul GDS, ca şi V.Stan, care sunt citate cu voluptate la Chişinău, de aşa zisul istoric inventator al unui dicţionar al „limbii moldoveneşti“, Vasile Stati. Tema principală a „portavocilor“ Moscovei a devenit însă problema cetăţeniei, iar faptul că acelaşi Eugen Tomac, cel arestat acum opt ani de miliţienii PSD-ului pentru că ducea steaguri romåneşti în Basarabia, a relansat campania Pro – Cetăţenie pentru fraţii basarabeni, a scos din minţi „portavocile“ – de la noi şi de aiurea.
Moscova a vituperat pe toate canalele posibile – inclusiv prin cårtiţe cu paşaport UE pe această temă. Exagerări penibile – se pretinde că Romånia ar acorda peste un milion de cetăţenii, cånd în realitate s-au redobåndit de o sută de ori mai puţine, în timp ce, comparativ, la nivel european, numai Spania a acordat în jur de un milion de paşapoarte.
Problematica cetăţeniei şi datele comparative la nivel european
Conform datelor oficiale „în perioada 2003-2009 au fost transmise Direcţiei Cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăteneşti prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe – Direcţia Generala Afaceri Consulare 34.939 cereri de redobandire a cetateniei romane formulate de etnici romani, cetateni din Republica Moldova si Ucraina, in temeiul dispozitiilor art. 10 alin. 2, respectiv art. 10 indice 1 din Legea cetateniei romane nr. 21/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, din care 1.598 in anul 2003, 4.879 in anul 2004, 2.242 cereri in anul 2005, 2.441 cereri in anul 2006, 1.379 cereri in anul 2007, 9800 cereri in anul 2008 si 12.600 cereri in anul 2009 (pana la 15.12.2009)“.
La o lună de la anunţul din 14 aprilie 2009 a preşedintelui Traian Băsescu cu privire la eliberarea simplificată a cetăţeniei române pentru locuitorii Republicii Moldova , în luna mai nici un moldovean nu obţinuse încă cetăţenia roånească. În schimb din lista celor care au obţinut cetăţenia română cu menţinerea domiciliului în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României în data de 20.05.2009, rezult faptul că mai mult de 90 la sută dintre figuranţi sunt cetăţeni israelieni. Totodată, printre aceştia nu se află niciun cetăţean al Republicii Moldova . Situaţia a continuat în aceeaşi parametri şi în perioada următoare, principalii beneficiari nefiind – în pofida promisiunilor – basarabenii. Este importantă precizarea că Romania nu dă cetatenie romånă ci o redă, face o reparatie in primul rand morala. După cum reiese din statistici profitorii acestor prevederi nu au fost şi nu sunt foştii cetăţeni ai Romåniei din Basarabia, abandonaţi în ghearele Uniunii Sovietice ca urmare a acordurilor ticăloase de la Ialta, mizerie la care a contribuit şi „Occidentul“ şi pentru care liderii Vestului încă nu şi-a cerut scuze.
Germania a oferit cetatenie tuturor nemtilor din Est dupa caderea comunismului, dar si pentru milioane de etnici germani din fosta URSS, Romania , Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia (ceea ce este partial discutabil, dat fiind ca majoritatea se trag din stramosi adusi de diversele stapaniri germanice din istorie, pentru colonizare). In plus Germania procedeaza la fel si cu turcii (acum circa 3 milioane au ajuns sa aiba cetatenie germana sau sa o poata cere la majorat!).
Spania, ofera cetatenie tuturor celor care au stramosi spanioli fugiti din tara din cauza razboiului civil de acum 70 de ani (ceea ce e corect moral si legitim). Spania mai imparte pasapoarte si prin toata America Latina, – peste 250.000 de cetatanii s-au livrat cubanezilor – iar cetatenii spanioli de origine ecuadoriana, argentina sau mexicana au ajuns mai numerosi decat cei de origine basca sau galiciana. În 2005, Spania a legalizat situaţia a 600.000 de imigranţi, dar s-a oprit în a acorda rezidenţă şi drept de muncă, deoarece miza o reprezintă braţele de muncă – noii sclavi europeni.
Polonia intenţiona să acorde cetăţenie pentru un milion de polonezi din Ucraina, Belarus, Rusia şi Kazahstan, dar temându-se de posibilele consecinţe negative privind aderarea la spaţiul Schengen s-a limitat, deocamdată, în a acorda un „card polonez“, care prevede decontarea taxei de viză, acces la sistemul de sănătate şi abonamente gratuite pe transportul în comun.
Franta pune stampila de cetatean francez si cetatean UE pe cate 200.000 de negri si arabi din fostul imperiul colonial francofon, cica, in fiecare an, iar Marea Britanie „importă“ cu acte in regula, in fiecare an, cate 120.000 de pakistanezi si indieni.
Ungurii acorda cetatanie tuturor ungurilor din diaspora, acelasi lucru il fac Tarile Baltice si Bulgaria care da cetatenie etnicilor macedoneni, pentru ca exista o inrudire istorica si lingvistica (ceea ce e discutabil), precum si unor etnici turci alungati din tara de regimul comunist (ceea ce e o reparatie morala si legitima).
Conform datelor oficiale ale Eurostat pe 2008, de exemplu: „In 2008, the highest number of citizenships were granted by France (137 000 people), the United Kingdom (129 000) and Germany (94 000), which together accounted for more than 50 per cent of all citizenships granted by the EU27 member states.
When compared with the population of each member state, the highest rates of citizenship granted were recorded in Sweden (3.3 citizenships granted per 1000 inhabitants), Luxembourg (2.5), France , Portugal and the United Kingdom (all 2.1).
France granted 45 per cent of all the citizenships acquired in the EU27 by Moroccans, Germany 49 per cent of those acquired by Turks, Spain 93 per cent of those acquired by Ecuadorians , France 88 per cent of those acquired by Algerians and the United Kingdom 44 per cent of those acquired by Iraqis. (http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-SF-10-036/EN/KS-SF-10-036-EN.PDF)
Radiografia discursului mincinos/moscovit al lui Ivanciuc
Am realizat pe scurt aceasta trecere în revistă a problematicii cetăteniei la nivel european pentru a pune punct pledoariei tipic moscovite a lui Ivanciuc pe tema temerilor europene, cică, cu privire la redobåndirea cetăţeniei romåne de către basarabenii smulşi din trupul Romåniei ca urmare a pactului Stalin – Hitler, iniţial şi apoi ca urmare a imobilismului occidental post Ialta
În ce priveste discursul otrăvit din articolul lui Ivanciuc ce a preluat pe larg „argumentele“ Moscovei – demontarea acestuia a fost executată profesionist de un cunoscut publicist online care a acordat o atenţie concentrată Basarabiei, de o bună bucată de timp.
Citez în continuare de la inconstantin.ro:
„respectivul cronicar low-cost al Academiei Caţavencu este suficient de prost să îşi permită luxul demarării unei anchete fără a lua în calcul descifrarea celor mai irefutabile argumente posibile – statisticile. Ivanciuc vorbeşte despre cei 36.000 de basarabeni care şi-au redobândit cetăţenia română în 2009 şi de cele 12.000 de cereri de redobândire a cetăţeniei române soluţionate în primele luni ale lui 2010, neştiind însă că de la „soluţionarea unui dosar“ până la „invadarea Europei“ e cale extrem de lungă. După depunerea dosarului urmează o perioadă de 11 luni în cazuri fericite şi peste 13 în alte cazuri care precedă depunerea jurământului. Apoi, alte 2-3 luni în care aştepţi transcrierea certficatului de naştere ca să poţi depune actele pentru a obţine cartea de identitate/paşaportul românesc. All in all, un basarabean are nevoie de circa 15 luni pentru a deveni cetăţean român cu acte în regulă. Deci, isteria asta cu invazia Europei e extrem de artificială, iar calculele dlui Ivanciuc sunt eronate din start. No, nu-i bai, nu ne aşteptam la prea multe. Îl ajutăm noi.
Trebuie să fii dobitoc, unul cu actele în regulă, să vorbeşti de cretinisme ca 1 milion de basarabeni care şi-au redobândit sau sunt pe aproape să redobândească cetăţenia română. Revenim la un calcul făcut acum câteva săptămâni, supărat fiind pe vorbele electorale ale aceluiaşi Băsescu care le-a promis basarabenilor încă în cazul procesării dosarelor de cetăţenie română se va ajunge la un număr de 10.000 de dosare pe lună.
13.227 de cereri de redobândire a cetăţeniei române de la începutul lui 2010, adică 5 luni, da? Un pocnit din biciul tastelor ne dă o medie de 2645 de dosare pe lună (2645.4 mai exact). Acum că am stabilit cum stăm din punct de vedere statistic ca termeni dosar/lună, mergem la un alt număr 21.999. Acesta este numărul de cereri de redobândire a cetăţeniei române formulate de foştii cetăţeni români care au pierdut cetăţenia română din motive neimputabile lor pe anul 2009 şi aprobate de Direcţia Cetăţenie. Altfel spus, revenind la proporţia dosar/lună, avem un total de 183 de doare pe lună (183.3 mai exact).
Comparând media din 2009 cu cea din 2010 şi observând o creştere cu 2462 de dosare pe lună ar trebui să ni se umple piepturile de bucurie, însă, intervine legendarul „dar“, un adevărat helicobacter pillori lexical, bacterie distrugătoare de stomacuri optimiste şi principală cauză a gastritelor în microflora antipesimistă din noi. 
Diferenţa între 2009 şi 2010 constă nu neapărat în rebotezarea celor care procesează dosarele de (re)dobândire a cetăţeniei române din Direcţia Cetăţenie în Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, ci deschiderea în februarie 2010 a 5 birouri teritorilale ale Autorităţii la Iaşi, Galaţi, Suceava, Cluj-Napoca şi Timişoara. În loc de 1 singură unitate care se ocupa de primirea şi analiza dosarelor în 2010 (care lucrează 1 zi pe săptămână) avem 6 (care lucrează 5 zile pe săptămână), dar rezultatele la nivel de statistici nu sunt nici pe departe cele scontate.
Să încercăm un calcul elementar. Luăm 183 (media dosare/lună pe 2009 procesate în condiţiile 1 zi lucrătoare pe săptămână), înmulţim cu 5 (numărul de unităţi de primire şi procesare apărute în plus în 2010), mai înmulţim o dată cu 5 (numărul de zile lucrătoare la Birourile teritoriale) şi facem suma adunând şi cele 183 de dosare procesate la Bucureşti. Ob ţinem un număr de 4758 de dosare pe lună. Or, între media de 2645 dosare pe lună, media existentă până în acest moment, şi cea de 4758 de dosare pe lună, cea la care ar trebui să se ajungă în mod normal, e o mică-mare diferenţă, nu?
Nu ştiu cum vouă, dar mie mi-e cam greu să cred că se va ajunge vreodată la un număr de 10.000 dosare pe lună în condiţiile în care fosta Direcţie Cetăţenie, actuala Autoritate Naţională pentru Cetăţenie îşi permite să-şi bată joc de viitori cetăţeni români pe faţă (un ultim argument în acest sens este şi faptul că pe site-ul Ministerului Justiţiei, www.just.ro, la secţiunea Totul despre Cetăţenie încă mai stă afişată vechea adresă, în condiţiile în care Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie are un nou sediu de o lună deja). În loc de cele două zile lucrătoare în care ar trebuie să primească dosare (luni şi miercuri), domnii de la ANC lucrează din iulie 2009 doar o singură zi pe săptămână. Reînnoindu-şi la fiecare 3 luni programul de lucru de 1 singură pe săptămână printr-o decizie a Directorului Direcţiei Cetăţenie sau, mai nou, a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.
În atare condiţii, saltul de la 2645 la 10.000 e unul care mi se pare de-a dreptul imposibil şi extrem de puţin realizabil, mai ales că şi în condiţiile de best-case-scenario, aşa cum am văzut şi mai sus, numărul real ar fi de 4758.
Revenind la cele circa 15 luni necesare unui basarabean să devină cetăţean român cu acte în regulă, ţinând cont de media număr dosare pe lună soluţionate în acest moment – 2645, mai luând în calcul şi faptul că în iulie 2010 niciun un basarabean nu a depus jurământul de credinţă faţă de România, că, în mod normal, numărul celor care depun jurământul lunar este de până în 300 de persoane (dublu în rarele cazuri când se depune jurământul de 2 ori pe lună), ne apucă râsu-plânsu citind „anchete“ ca cele ale lui Ivanciuc.“
George Roncea - Curentul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu