2. Documentare. Vom arăta acum că principiile acestea trec ca un fir roşu prin tot scrisul Părinţilor şi scriitorilor răsăriteni şi s'au păstrat vreme îndelungată şi la teologii din Apus.
Despre Părinţii dinainte de Niceea, chiar teologii catolici recunosc că deşi atribuiau Mariei curăţie şi sfinţenie, aceste idei «nu permit de-a le atribui o credinţă formală în concepţia ei imaculată» [1]).
Dintre Părinţii de după Niceea, teologii catolici aduc ca pe primii martori ai concepţiei imaculate, făcând abstracţie de
Iar Fer. Augustin combătând pe Pelagie care înşira un număr de persoane din V. Testament cari au trăit fără de păcat şi cari au culminat în Maria, «pe care pietatea ne porunceşte să o numim fără de păcat» (quam dici sine peccato confiteri necese esse pietati), respinge această afirmaţie «cu excepţia Sfintei Fecioare Măria, de care nu vrea să fie chestiunea în nici un fel când se vorbeşte despre păcate şi aceasta pentru onoarea Mântuitorului: că ea a primit, de fapt, o graţie supraabundentă, pentru a repurta o victorie absolută asupra păcatului, noi o ştim din faptul că ea a meritat să conceapă să nască pe Cel ce a fost incontestabil fără de păcat» [4]). Dar «mulţi teologi nu voesc să vadă în acest pasagiu decât libertatea de păcate actuale sau personale» [5]). Că aceştia au dreptate se vede din faptul că în pasagiu se vorbeşte de o «repurtare a victoriei asupra păcatului» şi de un «merit» al Fecioarei cu totul deosebit de al celorlalţi oameni. Dacă n'ar fi avut păcatul originar în sine, s'ar fi spus doar de o victorie asupra ispitei contrar Evei, nu asupra păcatului si meritul ei n'ar fi fost aşa de mare. Această interpretare e întărită de două texte categorice ale Fericitului Augustin. Într'unul acesta răspunde pelagianului Iulian care-i reproşa că prin doctrina lui despre universalitatea păcatului originar o lasă pe Maria diavolului, deci o necinsteşte mai mult decât Iovinian, care negând naşterea Cuvântului din Fecioara, îi lua aceleia numai atributul fecioriei. (Ille virginitatem Mariae partus. conditione dissolvit; tu ipsam Mariam diabolo nascendi conditione transcribis»). La aceasta Fericitul Augustin îi răspunde că nu o lasă pe Maria diavolului ci o dă lui Dumnezeu, căci prin graţia renaşterii se abrogă condiţia în care s'a născut. «Non transcribimus diabolo Mariam conditione nascendi, sed ideo (Deo) quia ipsa conditio solvitur gratia renascendi». Cei mai mulţi teologi catolici spun că Fericitul Augustin afirmă aci că renaşterea Marie s'a făcut simultan cu naşterea ei, dar alţii au recunoscut că aici e vorba de o renaştere ulterioară naşterii [6]). Şi numai aşa poate fi, căci nu se poate renaşte cineva decât dacă e odată născut. Cum ar fi acelaş act şi naştere şi renaştere? Sau cum s'ar abroga în acelaş timp ceeace se petrece? Iar dacă
naşterea e bună, nu mai e lipsă de o renaştere, de o abrogare a ei. Acesta a fost cazul lui Iisus.
Iar într'un alt text. Fericitul Augustin declară că Maria a fost concepută din concupiscenţa păcatului (de peccati progagine venit), ca ceilalţi copii ai lui Adam. De aceea Maria, ieşită din Adam, a murit din cauza păcatului (Maria ex Adam mortua propter peccatum), în vreme ce Mântuitorul, ieşit din Maria, a murit pentru a şterge păcatele [7]). Căci păcatul originar e aşa de absolut legat de naşterea din doi părinţi, încât Mântuitorul ca să evite acest păcat s'a născut dintr'o fecioară, fiind astfel singur născut fără de păcat [8]). Teologii catolici sunt siliţi să recunoască dificultatea pe care o implică astfel de texte ale lui Ambrosie şi Augustin. «În tot cazul, zice unul, dificultatea rămâne în ce priveşte punctul delicat: afirmarea concepţiei feciorelnice ca mijloc necesar ca Iisus Hristos să scape, născându-se, de sub legea păcatului» [9]). Dar caută să scape cu speculaţii, ca de pildă cu aceea că Maria nu a fost imună de păcatul originar de drept, ci numai de fapt, printr'o intervenţie divină excepţională, legea universală a păcatului rămânând în vigoare; sau cu aceea că deşi Maria a fost preservată de păcatul originar, au rămas în ea anumite consecinţe ale greşelii protopărinţilor, acelea care n'au o legătură esenţială cu păcatul propriu zis [10]). Dar singura explicaţie firească, corespunzătoare cu afirmaţiile categorice ale Sf. Părinţi, e aceea că Maria, deşi a primit un dar de stăruinţă şi creştere în curăţia personală la naştere, curăţia de păcatul naturii omeneşti comune, a primit-o numai la zămislirea Fiului ei.
De curăţia aceasta vorbeşte Sf. Grigorie de Nazianz: «Cuvântul se face om, luând tot ce e al omului, afară de păcat: El s'a conceput dintr'o Fecioară, prealabil curăţită de Duhul în trupul şi sufletul ei» [11]). Catolicul Bachelet spune că din text nu se vede clar că Duhul a curăţit-o acum de un păcat, deci se poate spune că e vorba aci de-o curăţire în sensul unei ridicări la puterea de-a naşte ca Fecioară şi la un grad mai mare de sfinţenie [12]). Dar Sf. Grigorie explică «curăţirea» aceasta din necesitatea de-a se naşte Cuvântul din ea fără de păcat, deci de acest păcat a curăţit-o «pentru ca Fiul lui Dumnezeu să iasă din ea într'un chip misterios şi în afară de toată pata» [13]).
Iar Sf. Efrem Sirul, invocat de catolici ca cel mai preţios martor în sprijinul imaculatei concepţii, alăturea de Ambrosie şi Fericitul Augustin, zice: «Hristos s'a născut dintr'o natură supusă întinăciunilor, pe care Dumnezeu trebuia s'o cureţe, cercetându-o... Astfel Hristos a curăţit pe Fecioara şi aşa s'a născut, pentru a arăta că Hristos efectuează toată curăţia acolo unde se găseşte. El a curăţit-o în Duhul Sfânt pentru a o pregăti (spre a fi Maica lui Dumnezeu) şi aşa a fost conceput din-tr'un sân curăţit» [14]). Iar în alt loc o înfăţişază pe Fecioara zicând Domnului: «Te voi numi Fiu, Frate, Mire şi Domn, pe Tine care ai renăscut pe Maica Ta prin noua naştere al cărei izvor e apa? Sunt sora Ta, pentrucă amândoi avem pe David ca strămoş; de asemenea Maica Ta, pentrucă Te-am zămislit; mireasa Ta, fiind sfinţită prin harul Tău; slujnica Ta şi fiica Ta, născută din apă şi din sânge, pentrucă m'ai răscumpărat cu sângele Tău, cu preţul vieţii Tale şi pentrucă a trebuit să mă naşti prin botez. Cel pe care l-am născut, m'a renăscut la rândul Său printr'o nouă naştere, El care a împodobit pe Maica Sa cu un veşmânt nou şi i-a încorporat carnea ei, în vreme ce ea însăşi a îmbrăcat strălucirea, măreţia şi demnitatea Fiului ei» [15]).
Bachelet spune că aci ar fi vorba pe deoparte de o sfinţire în momentul întrupării, care, deşi nu se ştie în ce constă, nu e în niciun caz curăţirea de păcatul strămoşesc, odată ce Sf. Efrem Sirul o numeşte şi înainte curată şi sfântă, pe de alta de un botez ulterior al Maicii Domnului, după chipul altor botezuri de oameni justificaţi. Dar acestea sunt interpretări forţate. Am arătat înainte un mod mai just de armonizare a celor două curăţiri. Iar de un botez dat după justificare nu ştim nimic. Fecioara vorbeşte clar de « renaştere printr'o nouă naştere». Aceasta înseamnă o naştere după naşterea fizică, nu deodată cu ea.
Locurile acestea ale Sfântului Efrem arată cum trebuiesc înţelese epitetele ce le dă el, şi după el toţi scriitorii din Răsărit, Fecioarei, chiar înainte de a zămisli pe Fiul ei: preaneprihănită, preacurată. Ele nu pot fi traduse prin cuvântul imaculată, în sensul lui tehnic catolic: fără păcatul strămoşesc, cum traduc teologii catolici.
Alţi Părinţi declară apriat că Măria s'a născut cu păcatul strămoşesc. Aşa, Ciril din Alexandria spune că, afară de Iisus, niciun om, nici Maria, n'a făcut excepţie dela legea naşterii cu păcatul strămoşesc. Ca şi Irineu, Origen, Teitulian, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Gură de Aur, Ieronim, Ilarie, îi atribuia anumite slăbiciuni, neînţelegeri, etc. [16]).
Sinodul ecumenic din Efes a dat un mare avânt cultului Maicii Domnului şi unui scris care elogia curăţia şi slava ei. Dar nu se poate demonstra nici prin scrisul acesta că Măria ar fi fost socotită ca născută fără păcatul strămoşesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu