Doamna Aspazia Oţel Petrescu: Părintele Arsenie Boca era numai lumină. Se putea numi duhovnicul întregului Ardeal şi al întregii Românii.

Toată viaţa mea am să fiu profund recunoscătoare Maicii Teodosia (n.r. – cu numele de Zorica Laţcu până la intrarea în monahism) că m-a dus la Părintele Arsenie Boca, acest mare stâlp al credinţei ortodoxe române. Pentru că, în aceeaşi măsură în care era un strălucit creştin, Părintele Arsenie Boca era şi un foarte bun român. Ce să vă spun? În perioada în care l-am cunoscut era în plină glorie. Se putea numi, pe drept cuvânt, duhovnicul întregului Ardeal şi, prin extrapolare, al întregii Românii. Acolo la Sâmbăta l-am întâlnit şi pe Părintele Stăniloae, care avea să devină apoi unul dintre cei mai mari dogmaticieni ai timpului, şi pe Părintele Mladin. Ei mergeau la Sâmbăta cu regularitate.
Părintele Arsenie Boca era numai lumină. Când cădeau privirile Părintelui Arsenie Boca pe tine simţeai, ştiai, nu ştiu de unde ştiai, nu ştiu cum simţeai, dar erai sigur că te priveşte lumina. Avea atâta lumină şi căldură în ochi, şi avea o asemenea privire încât aveai impresia că întregul cer, o infinitate albastră mă priveşte. Infinitul mă privea cu doi ochi albaştri de om. Asta era impresia pe care a dat-o celor mai mulţi Părintele Arsenie Boca: că te priveşte lumina. Tot sufletul plin de înţelepciune, plin de credinţă, plin de dragostea pentru om, toate astea erau în flash-ul privirii lui.

Eşti fericit când te ceartă un om sfânt

E foarte greu să exprim lucruri care, de fapt, sunt de neexprimat. Sunt lucruri pe care numai le vezi, le simţi, ştii că sunt aşa, neavând nicio explicaţie logică pentru ele. E o trăire. Prezenţa Părintelui Arsenie Boca pentru cei care-l aveau alături era trăire. Te lua în iubire, te lua în lumină, erai în aura sufletului lui, care era lumină şi iubire. Să nu credeţi că era ceva foarte dulceag. Era foarte aspru. Dar asprimea lui era dulce. Te şi certa, cum a fost un moment în scurta mea trăire acolo la Sâmbăta. A fost un moment când mi-a dat un canon, când m-a pedepsit, când m-a certat, dar eram nespus de fericită. Cine a trecut prin ceva similar poate să înţeleagă cum este să fii fericit când te ceartă un om sfânt.

- fragment dintr-un interviu acordat de doamna Aspazia Oţel Petrescu revistei VEGHEA

Părintele Arsenie Boca: Răspunzătorii. Pentru o alunecare a omului de la nume la număr au să dea seama toţi înzestraţii lui Dumnezeu!

„Faptul că din partea Sa Dumnezeu a făcut totul pentru om, până şi jertfa Sa pe cruce, dovedeşte că omul are un preţ imens, necrezut de mare. Omul are dimensiunile intenţiei divine; centrul şi sinteza creaţiunii Sale: lumea văzută îmbinată cu lumea nevăzută. Iată de ce suntem datori a vieţui potrivit acestei intenţii divine; adică să trăim deodată, şi ca persoane văzute, şi ca persoane nevăzute; căci omul are valoarea arătată de jertfa de pe cruce. Când omul trăieşte în adevărata lui valoare, e subiect de istorie, pe când dacă renunţă la dimensiunile sale divine, ajunge obiect de istorie, în rând cu oricare dintre obiecte; nu mai poartă un nume, ci poartă un număr. Deci, ce poate să însemneze coborârea omului la simpla valoare economică, decât o degradare a lui în rândul vitelor, care se vor sălbătici întreolaltă şi-şi vor împinge conducătorii până la marginile nebuniei. Asta înseamnă treaba unuia, care ar încovoia crinii în gunoi, preţuind mai mult gunoiul decât mirosul crinului. Pentru o alunecare a omului de la nume la număr, au să dea seama toţi înzestraţii lui Dumnezeu, cei cu daruri, cu răspunderi, cu măriri, cu puteri şi cu tot felul de haruri.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

Material transmis de Fundaţia Părintele Arsenie Boca

29 septembrie-Centenarul naşterii Părintelui Arsenie Boca. PS Daniil Stoenescu despre Omul lui Dumnezeu, Părintele Arsenie

“Oare nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea pe Cale – la Sâmbăta, Prislop, Drăgănescu sau Sinaia – şi ne tâlcuia Scripturile?"(cf. Luca 24,32)

Patericul ne relatează despre un frate care, mergând odată la chilia avvei Arsenie cel Mare din Schit şi trecând pe lângă fereastră, aruncându-şi privirea spre înlăuntru, i-a fost dat să-l vadă, din rânduială şi iconomie dumnezeiască, pe bătrânul călugăr în rugăciune învăluit peste tot “ca de un foc” – de focul luminii harului Duhului Sfânt – căci, spune Patericul “era vrednic acel frate de a vedea astfel de lucruri minunate”.

De trei ani “batem” cu smerenie şi umilinţă prin pomenirile rânduite de Sfânta Biserică la uşa chiliei “de dincolo” a Sfinţiei Sale, cu gândul luminat şi purtat de la “fereastra chiliei” avvei Arsenie din Pateric, la chilia Părintelui Arsenie de sub “fereastra Munţilor Făgăraşului, iar de acolo la "fereastra celulei" unei temniţe din anii ‘50 – pe care privind un gardian (ca ucenicul din Pateric) l-a văzut pe Părintele Arsenie în rugăciune învăluit “ca de un foc” – pentru ca în sfârşit, să ni-l aprindem ca o lumânare la crucea mormântului Sfinţiei Sale de la Prislop, de care se cuvine să ne apropiem ca de un “rug aprins” ca să primim “lumină din lumină”.

Binecuvântat este poporul din care s-a ridicat un astfel de om până la “statura vârstei deplinătăţii în Hristos” (Efes. 4,13), ocrotită este ţara noastră care are un astfel de mijlocitor către Dumnezeu şi vie este Biserica care a avut un astfel de slujitor ce nu a făcut “compromisuri spiritului vremii” în trecutul încheiat la numai câteva zile după săvârşirea Sfinţiei Sale din această viaţă (28 noiembrie – 22 decembrie 1989!). Pentru că astăzi, într-o vreme plină de incertitudini când lumea şi societatea în care trăim se aseamănă tot mai mult cu un “Ţinut al Gherghesenilor” bântuit de felurite duhuri, curente şi ideologii ”care nu sunt de la Dumnezeu”, ne dăm seama că a-l fi întâlnit cândva, cunoscut, ascultat, crezut şi urmat – după puteri – pe Părintele Arsenie Boca la o răspântie a vieţii noastre, este aproape egal cu faptul de a fi fost contemporani cu un adevărat profet biblic, apostol neotestamentar sau Sfânt al Bisericii Ortodoxe! Aceasta este deci imaginea şi icoana clară şi definitivă – ca un reflex al picturii bisericeşti de la Drăgănescu şi Prislop – a Părintelui Arsenie, zugrăvită înaintea ochilor şi înlăuntrul sufletului nostru de razele unei lumini ce coboară atât de pe Tabor, cât şi din norii Parusiei…

De aceea, lăsând în seama lui Dumnezeu rânduirea vremii în care “lumina să fie pusă în sfeşnic” şi timpului – care ţese în taină odăjdiile sfinţilor şi le sculptează racla – să adeverească tuturor, “cler şi popor", locul Icoanei Părintelui Arsenie în catapeteasma neamului nostru românesc “creştinesc şi de Hristos iubitor”, mărturisim că – cel puţin în vremile pe care le trăim astăzi şi în viitorul apropiat – despre Părintele Arsenie, despre activitatea şi lucrările Sfinţiei Sale, se cuvine mai mult şi mai bine să se tacă, decât să se vorbească…

“Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Prea Cuviosului Părintelui nostru Arsenie Ieromonahul, rămâi cu noi, în toate zilele, căci este spre seară şi zilele rele sunt". (cf. Lc. 24,19; Mt. 28,20; Efes. 5,16).

Din cuvântul rostit cu prilejul pomenirii săvârşite la Mânăstirea Prislop – 28 noiembrie 1992 – legată de împlinirea a trei ani de la strămutarea Părintelui Arsenie “în lumea celor vii".

Text preluat din Gândirea (seria nuă), nr. 2 / 1992

Epistola enciclică, către ortodocşii cei de pretutindenea, a Bisericii celei una, a celor patru Patriarhi ai Răsăritului, răspuns la Epistola Papei

Epistola encilcică, către ortodocşii cei de pretutindenea, a Bisericii celei una, sfântă, sobornicească şi apostolească, a celor patru Patriarhi ai Răsăritului, la anul 1848 de la Hristos.

Răspuns la Epistola Papei Pius al IX-lea, Către Răsăriteni.

Tuturor celor de pretutindenea, în Duhul Sfânt iubiţi şi doriţi fraţi ai noştri, sfinţiţilor Arhierei, preacucernicului cler din jurul lor, şi tuturor ortodocşilor, fii adevăraţi ai Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, frăţească îmbrăţişare în Duhul Sfânt, şi toate cele bune şi de mântuire de la Dumnezeu.

Trebuia ca evanghelica propovaduire, sfântă şi dumnezeiască, a răscumpărării noastre, de către toţi aşa neschimbată să se vestească, şi în veci aşa curată să se creadă, precum au descoperit-o dumnezeieştilor şi sfinţilor săi Ucenici Mântuitorul nostru, Care pentru aceasta S-a deşertat pe sine, chip de rob luând (Filip. 2, 7), pogorându-Se din sânurile părinteşti şi dumnezeieşti; şi, iarăşi, mereu la fel precum aceia, făcându-se martori văzători şi auzitori, ca nişte trâmbiţe puternice în toată lumea au răsunat-o – căci în tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii graiurile lor (Ps. 18, 4; Rom. 10, 18); şi, în sfârşit, aşa neatinsă, cum de obşte ne-au învăţat-o atâţia şi atât de mari de Dumnezeu purtători Părinţi ai Bisericii Soborniceşti, cei de la marginile pământului, care aceleaşi graiuri le-au repetat, şi până la noi în Sinoade şi fiecare în parte au învăţat. Ci precum odinioară în Eden începătorul răutăţii, vrăjmaşul cel înţelegător al mântuirii oamenilor, luând cu viclenie chip de sfetnic folositor, l-a făcut pe om călcător poruncii celei dumnezeieşte încunoştiinţate, tot astfel, amăgind pe mulţi din când în când şi în Edenul cel înţelegător, Biserica lui Dumnezeu, şi unelte ale sale pe aceştia făcând, amestecând veninul ereziei în izvoarele cele limpezi ale învăţăturii ortodoxe, adapă pe mulţi nevinovaţi care vieţuiesc fără pază, neluând seama la cele ce s-au auzit (Evr. 2, 1) şi cele vestite de Părinţii lor (A Doua Lege 32, 7) potrivit Evangheliei şi pururea la fel cu Dascălii cei de mai inainte; şi socotind neîndestulător spre mântuirea lor sufletească cuvântul cel grăit şi scris al Domnului şi mărturisirea Bisericii celei de totdeauna, urmăresc nelegiuire nouă şi înnoiri, ca la îmbrăcăminte, şi desfăşoară în toate chipurile învăţătura evanghelică cea de ei stricată.

2. De aici dar ereziile cele mult sfâşiate şi îngrozitoare, cu care Biserica Sobornicească, primind chiar din scutecele ei toată armarea lui Dumnezeu, şi apucând şi sabia Duhului, care este graiul lui Dumnezeu (Efes. 6, 13-17), nevoită a fost să se războiască, şi împotriva tuturor a biruit până azi, şi va birui în toţi vecii, după toată lupta mai strălucită şi mai puternică arătându-se.

3. Ci din aceste erezii, unele au şi pierit cu totul, altele se duc, altele s-au veştejit, altele şi înfloresc mai mult ori mai puţin, fiind în putere până în vremea întoarcerii lor la Credinţă, altele iarăşi răsar, ca să-şi meargă drumul lor de la naştere până la pieire; că jalnice cugetări şi născociri fiind, de oameni jalnici, trăsnite cu anatema celor Şapte Sinoade a toată lumea, ca şi ei se nimicesc, chiar de ar mai ţine o mie de ani. Numai ortodoxia Bisericii Soborniceşti şi Apostoleşti, cea însufleţită de Cuvântul cel Viu al lui Dumnezeu, ea dăinuie veşnic, după nemincinoasa făgăduinţa Domnului: porţile iadului nu o vor birui pe dânsa (Mat. 16, 18); adică gurile necinstitorilor şi ereticilor (după cum ne tâlcuiesc dumnezeieştii Părinţi), oricât de cutezătoare, oricât de uimitoare, nu vor birui dreapta învăţătură cea liniştită şi fără zarvă. Dar oare ce este căci calea necinstitorilor sporeşte (Ierem. 12, 1)? Cum de se fălesc cei necredincioşi şi se ridică precum cedrii Libanului (Ps. 36, 35), tulburând slujirea cea liniştită a lui Dumnezeu? Pricina acestui lucru este nespusă, şi Biserica, măcar că se şi roagă zilnic ca să lipsească de la ea boldul acesta, acest înger al satanei, aude de la Domnul totdeauna: Destul este ţie harul Meu, că puterea Mea în neputinţă se săvârşeşte (2 Cor. 12, 9). Deci cu dulceaţă se va lăuda mai mult în neputinţele sale, ca să locuiască în ea puterea lui Hristos (2 Cor. 12, 9), şi cei lămuriţi să se facă arătaţi (1 Cor. 11, 19).

4. Între aceste erezii răspândite, pentru judecăţi pe care Dumnezeu le ştie, pe o mare parte a pământului, a fost cândva arianismul, iar astăzi este şi Papistăşia, dar şi aceasta (ca şi acela, care a pierit cu totul), deşi este în putere acum, nu va birui până în sfârşit, ci va trece şi se va doborî, şi în cer va răsuna glas mare: Doborâtu-s-a (Apoc. 12, 10).

Continuare la Revista ATITUDINI

2 VIDEO. Parintele Arsenie Papacioc: Nu vrem sa schimbam macar cu o virgula din Ortodoxie! In momentul asta istoric PUNE-TE TU LA PUNCT!

VIDEO. Parintele Justin Parvu vorbeste despre modul in care s-a modificat structura noastra biologica si spirituala, spre desfiintarea natiunii romane

PARINTELE ARSENIE BOCA - PROOROCUL DE FOC

Deci cata vreme mai exista oameni ce cauta pocainta si Sf. Impartasanie, Satana n-are putere: il opreste Dumnezeu. Dar cand oamenii se vor intuneca la minte asa de tare, incat vor impiedica Sfanta Liturghie, cu toata voia lor, vrand necredinta, in zilele acelea va inceta si jertfa cea de-a pururi, si va incepe uraciunea pustiirii, precum zice la:

Daniil 12:

Si din vremea cand va inceta Jertfa cea de-a pururi si va incepe uraciunea pustiirii, vor fi 1290 de zile.

E vremea de trei ani si jumatate, in care va propovadui Ilie, cel mai manios prooroc, si va vesti cele sapte cupe ale urgiei lui Dumnezeu - cele de pe urma - cu care va sfarsi mania lui Dumnezeu [1]. Va fi o vreme de stramtoare, cum n-a mai fost de la inceputul lumii, nici nu va mai fi [2]. In zilele acelea:

Daniil 12:

10. Multi vor fi curatiti, albiti si lamuriti; iar cei nelegiuiti se vor purta ca cei nelegiuiti. Toti cei fara de lege nu vor pricepe, ci numai cei intelepti vor intelege (ce vreme e: apropiindu-se a doua venire).

Cei fara de lege hulira pe Dumnezeul Cerului din pricina durerilor, care-i frigeau de-si muscau limbile, dar de faptele lor nu s-au pocait, zice Apocalipsa [3].

La plinirea acelei vremi de pe urma, cand rautatea va fi desavarsit coapta, va vesti Ilie [4], Proorocul de foc, a doua venire a Mantuitorului. Vestirea aceasta, bucuria cea mai mare a crestinilor, va fi primejdie de moarte proorocului adevarat; caci oamenii faradelegii il vor ucide ca pe Ioan Botezatorul, care era in duhul si puterea lui Ilie [5], la cea dintai venire. Dar tocmai cand protivnicii Atotputernicului credeau ca omorand si pe cel din urma prooroc, in sfarsit “au terminat cu Dumnezeu”, iata ca invie Ilie...

Iudeii isi dau seama de nebunia protivniciei lor si de inselarea Antihristului si, cu infricosare si cutremur tare, se intorc si primesc pe Iisus Hristos-Dumnezeu, dupa cum marturiseste despre ei Scriptura.

Proorocul mincinos, Antihristul, prin duhul sau necurat cu care lucra si se tine, rascoala pe toti imparatii lumii sa-i adune la razboiul zilei celei mare a lui Dumnezeu [6], in valea lui Iosafat [7], la cel de pe urma razboi si la cea mai mare varsare de sange de pe pamant.

---

[1] Apocalipsa 15, 1.

[2] Matei 24, 21-22.

[3] Apocalipsa 16, 10-11.

[4] Maleahi 3, 23.

[5] Luca 1, 17.

[6] Apocalipsa 16, 14.

[7] Ioil 4, 12.

Sursa: http://biblioteca-virtuala.blogspot.com/

Video. Interviu cu Parintele Justin Parvu. Despre cipuri si dezbinarea dintre ortodocsi. ''Cele prezentate de mine sunt din simplitatea mea''

interviu realizat de monahia Fotini, în data de 23 septembrie 2010

Sursa: http://atitudini.com/

Profetia Sfantului Mitropolit Varlaam despre vremea din urma. Profetiile sa nu le dispretuiti

Dupa plecarea mitropolitilor fanarioti vor urma oameni nevrednici la scaunul Moldovei, care vor incerca sa vanda dreapta credinta. Amestecurile de credinta drept-maritoare cu cele papistasesti si paganesti nu vor mai fi o uraciune si o urgie inaintea lui Dumnezeu. Oamenii se vor vinde intre ei, vor fi taieri de sabie intre frati pentru putere si ranguri pamantesti.

Moldova va fi rupta si impartita dupa bunul gust al puterii de la Rasarit, prin sfaturi marsave si ticaloase. La vremea din urma o hiara rosie cu multe capete va inghiti intreaga Europa crestina, iar oamenii se vor salbatici mai rau ca fiarele.

Oamenii se vor inrai si vor strica obiceiurile pamantului, inmultindu-se intre ei ca dobitoacele fara nicio nerusinare, lepadand Sfanta Taina crestina a nuntii. Vor defaima obiceiurile crestinesti dedandu-se la tot felul de obiceiuri straine, iar paganii se vor amesteca cu sange crestinesc. Mare urgie va fi atunci.

Domnii pamantului vor fi oameni vanduti satanei, care nu vor mai purta grija poporului drept-credincios. Mosiile stramosesti vor fi calcate cu japca si luate de straini dupa bunul lor plac, lucru nemaiintalnit in curgerea timpului in Moldova.

Biserica stramoseasca va fi rusinata de noile obiceiuri paganesti si papistasesti, aduse cu sila de vladicii lor cu apucaturi satanicesti. Oamenii afierositi lui Hristos cu slujba vesnica vor lepada sfantul chip si fagaduinta inaintea lui Hristos, dedandu-se la viata lumeasca de dinainte.

La vremea cea din urma, pamanturile nu-si vor mai da roada lor, padurile vor fi taiate, iazurile vor fi secate, oamenii vor vinde mosiile fara de rusine, uitand ca stramosii lor le-au pastrat cu sabia.

Legile crestinesti ale tarii vor fi lepadate, iar hrisoavele voievodale vor fi luate in ras, iar conducatorii netrebnici vor face legamant cu fiara apocaliptica. Vlastarele moldovenesti, urmasii domnilor si boierilor de demult, se vor deda la obiceiuri si apucaturi ieftine. Barbatii vor schimba obiceiul dumnezeiesc al demnitatii lor si se vor acoperi in straie femeiesti, iar femeile vor umbla precum barbatii. Adunarile din sarbatori si toate obiceiurile pamantului vor fi schimbate in obiceiuri si apucaturi salbatice, paganesti, aducand in Moldova in locul jocului de sarbatoare jocuri de la salbatici.

La vremea de apoi, pe pamanturile Moldovei va domni saracia, jalea, moartea, spaima, frica si omul nu va mai fi stapan in batatura lui. Vor pune domnii pamantului biruri si legi cum n-au mai fost de la intemeierea Moldovei. Vor pune biruri si pe aerul lasat de Dumnezeu.

Hiarele pamantului si pasarile si toate dobitoacele isi vor schimba firea lor si vor aparea alte feluri de dobitoace, iscodite dupa mintea omului, care vor fi slabe la trup si fara de folos.

La vremea cea din urma, oamenii se vor strange unii langa altii in tot felul de nascociri, lepadand truda satului, munca va fi o rusine, rusinea va ramane un obicei, iar cei drepti vor fi considerati nebuni. Se vor insela unii pe altii crezand ca asta e legea lui Dumnezeu.

Si, in cele din urma, ultima randuiala a pamantului: se vor dezgropa oasele parintilor si stramosilor nostri, vor fi daramate bisericile, vor fi lepadate randuielile crestinesti si vor iesi un soi de oameni care, tot in numele lui Dumnezeu, vor face biserici fara cruce, vor nesocoti Sfanta Jertfa si, in cele din urma, o vor amesteca in slujire cu paganii.

Asa arata Apocalipsa Sfintei Carti a Scripturii, ca la vremea din urma, cand veti vedea uraciunea pustiirii in locul cel sfant, razboaiele pe alocurea, urgiile si uciderile intre oameni, lepadarea pruncilor din pantecele femeiesti si oameni cautand linistea de la un capat al altuia al pamantului, cand graiurile se vor amesteca ca alta data in Babilon, si sfarsitul va fi aproape.

Moldova cea frumoasa si bogata, plina de daruri dumnezeiesti, plina de locasuri sfinte, plina de oameni harnici si credinciosi, va cadea in mainile paganilor si a necredinciosilor, iar caderea ei va fi mai grea decat caderea Constantinopolului din vremea maritului nostru domn Stefan cel Mare si Sfant.

Binecuvantat a fost pamantul Moldovei si nerusinata a fost ocara oamenilor, care, prin faptele si apucaturile lor stricate, vor intoarce pe voievozi in morminte si vor face pe stramosi sa lacrimeze sub glie, stand cu fruntea plecata in fata Marelui Stapan Hristos pentru rusinea lasata de urrmasii lor.

- din volumul “Profetii si marturii crestine pentru vremea de acum. Antologie de texte de la Sfintii Parinti si autori contemporani” – Editura Cartea Ortodoxa.

Sfidare iredentistă. Primăria Sfântu Gheorghe schimbă denumirea străzilor. Strada Horea, Cloşca şi Crişan a devenit “Dealul Attila”!

Personalităţile româneşti nu au mai avut loc decât la marginea oraşului

Primăria Sfântu Gheorghe a schimbat denumirea mai multor străzi. "Mihail Kogălniceanu", "George Coşbuc" şi "Aurel Vlaicu" au ajuns la marginea oraşului, în timp ce mult mai aproape de centru a apărut "Dealul Attila" în locul străzii "Horea, Cloşca şi Crişan". Strada 1 Decembrie 1918 a fost împărţită astfel încât Primăria a ajuns acum pe strada "Petofi Sandor".

Propunerea de înlocuire a plăcuţelor a venit din partea primarului Antal Arpad, care s-a arătat nemulţumit de „reminiscenţele comuniste" ale numelor româneşti ale străzilor şi a vrut să restabilească un „echilibru" între cele cu nume maghiare şi cele cu nume româneşti.

Unde au fost puse personalităţile române:

Primăria este în capătul din stânga al străzii, adică în centrul oraşului:

Apare piaţa "Hungaria"

În centrul municipiului Sfântu Gheorghe se construieşte Piaţa "Hungaria", între Colegiul Székely Mikó și Primărie. P-ţa HUNGÁRIA se va forma din curţile interioare şi va fi delimitată de străzile 1 Decembrie 1918 şi gróf Mikó Imre.

Deja s-au montat primele plăcuţe cu numele Petőfi Sándor şi Mihai Eminescu, pentru că hotărârea CL a intrat în vigoare. Pe străzile cu nume maghiare au fost puse plăcuţe inscripţionate mai întâi în limba maghiară şi apoi în limba română şi invers pe străzile cu nume româneşti.

"Consider că aşa este corect pentru a oglindi relaţia interetnică. La personalităţile maghiare să fie pe primul loc înscrisul în maghiară, iar la personalităţile româneşti, să fie în limba română, primul înscris", a declarat primarul municipiului, Antal Arpad (foto stânga).

Primarul va plăti din propriul buzunar plăcuţele stradale cu denumiri româneşti, iar cele cu nume maghiar sunt plătite dintr-o donaţie făcută de o persoană fizică. Schimbarea actelor de identitate, datorată modificării numelor străzilor, va fi gratuită, potrivit primarului.

VEZI AICI LISTA COMPLETĂ A STRĂZILOR SCHIMBATE

Cine sunt Attila şi Racokzy Ferenc?

Într-o anexă a deciziei de mai sus, numele personalităţilor sunt explicate astfel de Consiliul Local:

• "Attila: ultimul şi cel mai mare voievod al hunilor din Europa

Numele lui înseamnă „tăicuţă", „tată onorabil", „domnitor". După era noastră, în jur de anul 406 s-a născut omul de stat, care a domnit unul dintre cele mai mari imperii de la 434 până la moarte. Imperiul a ţinut de la Europa-Centrală până la Marea Neagră şi de la Dunărea până la Marea Baltică. Atât în estul cât şi în vestul Imperiului Roman a avut foarte mulţi adversari. Întinderea Balcanilor a ocupat de două ori, la a doua ocupaţie a încercuit şi Constantinopolul. La vest a mărşăliut până la Orleans. În anul 452 l-a izgonit din Ravena, capitala lui, pe împăratul VestRoman Valentinianus III. Deşi imperiul dispare odată cu el, nu a lăsat nimic în urmă, totuşi a devenit figura legendară a istoriei Europei. Cel mai mult în Vest-Europa a devenit simbolul barbarismului sălbatic, dar unii istorici îl amintesc ca domnitor mare şi nobil".

• "Rákóczi Ferenc (1676-1735), conducătorul luptei pentru independenţă-Rákóczi, domnitorul comandant al Ungariei, domnitorul Ardealului

Numele Rákóczi Ferencz II. este în strânsă interdependenţă cu luptele pentru independenţă-Rákóczi, pornit chiar de el în anul 1703, prin care Ungaria a dorit să-şi recâştige totala independenţă, ca să devină stat independent faţă de imperiul Habsburg. Potrivit acestui scop a fost ales domnitorul Ungariei şi Ardealului. Cu toate că lupta lui nu a avut succes, dar a avut succesul că astfel Habsburgii au recunoscut Ardealul ca principat independent şi nu l-au colonizat. În rândul maghiarimii şi astăzi, in continuare trăieşte amintirea ca conducător cu suflet curat şi cinstit, pentru că nu a fost dispus să primească amnistiţiul şi până la capăt a ţinut cu perseverenţă la cauza independenţei maghiarilor"

Stenograme

Extrase din şedinţa CL Sfântu Gheorghe din 27.05.2010:

Domnul primar ANTAL ÁRPÁD-ANDRÁS (lb.m.): „Mulţumesc frumos. Aş dori să vă spun de la început că, scopul conducerii oraşului nu este acela de a modifica numele străzii 1 Decembrie 1918, ci acela de a avea o stradă Petőfi şi o stradă Eminescu, în Sfântu Gheorghe. Mulţumesc".

Pârvan Rodica (consilier român): E o chestie de decenţă până la urmă, ca să schimbi numele străzii, care poartă denumirea zilei naţionale şi s-o împarţi în trei. (...) am fost şi la o şedinţă de partid înainte de a veni aici, acelaşi lucru s-a spus şi acolo, ăsta este de fapt. Vrea undeva să se batjocorească simbolul acestei zile, deci aşa cum fiecare ţine la ziua lui naţională şi fiind în România, ar trebui puţin să fie şi ziua dumneavoastră naţională, dar nu discutăm poziţia nimănui faţă de ziua de 1 Decembrie".

Doamna consilier BERECZKI KINGA (lb.m.): „Mulţumesc frumos. Eu propun, ca să nu mai fie probleme cu împărţirea, ca toată strada să fie Petőfi Sándor. Mulţumesc frumos."

Domnul primar ANTAL ÁRPÁD-ANDRÁS (lb.m.): „Eu consider că propunerea prezentată este una echilibrată, şi propunerile venite din cele două părţi reprezintă, într-un fel extremele. Deci, eu cred că este cinstit aşa, să fie şi Petőfi şi Eminescu şi să rămână şi 1 Decembrie, căci, există şi o lege în care se stipulează ca fiind recomandat ca în fiecare oraş mai mare, să existe o stradă cu numele de 1 Decembrie 1918. Eu cred că este o propunere cinstită, şi se referă la întărirea convieţuirii şi a identităţii oraşului. Iar celelalte două propuneri care s-au făcut auzite aici, reprezintă, într-un fel extremităţi. Mulţumesc frumos."

Ionel Dancu

Mai citiţi pe aceeaşi temă:

Secuime: cum a ajuns limba maghiară peste limba română

Cum explică primarul din Sfântu Gheorghe tichetele de parcare în limba maghiară: "Graniţele s-au mutat peste capul nostru"

Reacţia preşedintelui UDMR, Marko Bela: "Nu se prăbuşeşte lumea dacă limba maghiară stă deasupra limbii române”

Primarul din Miercurea Ciuc, amendat pentru indicatoarele de orientare maghiare

Un cuvant de mantuire - Cuviosul Siluan Athonitul. Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui

Tine mintea ta în iad si nu deznãdãjdui

Maxime Egger

Meritã sã ne oprim asupra acestei fraze care este manifestarea prin excelentã a actualitãtii staretului Siluan, expresie sinteticã a snvãtãturii sale spirituale - a cãii spre sfintenie si mântuire pe care a trasat-o si unul din motivele popularitãtii sale. Este un cuvânt care frapeazã si care cere explicatii, o frazã misterioasã si problematicã. Ea poate fi, în sfârsit, înteleasã în diferite moduri, la diferite nivele: spiritual, dar si psihologic. Uneori chiar socheazã. Unii oameni îi gãsesc un gust de masochism sau de morbiditate, si îl aruncã.

Trebuie deci sã vorbim, dar cu smerenie, stiind cã este nu numai dificil, dar practic imposibil sã-i întelegem si sã-i surprindem sensul profund. Pentru aceasta trebuie sã trãim noi însine experienta, trebuie sã fim în aceeasi stare spiritualã cu cea a cuviosului Siluan. Cum sunt rare asemenea cazuri, se cuvine sã ne apropiem de acest cuvânt precum Moise de rugul aprins, adicã cu multã prudentã si cinstire . La fel stau lucrurile cu aceastã frazã ca si cu orice alt cuvânt al lui Dumnezei: probleme si neîntelegeri apar când noi îl abordãm nu plecând de la lumina dumnezeiascã, de la Duhul Sfânt, ci de la categoriile ratiunii noastre, prea umane, cu logica si întelepciunea acestei lumi.

Cum întelegem deci aceastã frazã, “tine mintea ta în iad si nu deznãdãjdui”? Voi distinge, fãrã sã le separ, trei sensuri.

Mai întâi, o semnificatie mai curând psihologicã, fãrã îndoialã cea mai îndepãrtatã de semnificatia sa originalã: un cuvânt de mângâiere. În acest mod este cel mai adesea primit, înteles de lume. Un rãspuns de consolare la suferinta umanã. Un ajutor pentru toti cei care obosesc sub greutatea lumii si a existentei, care sunt confruntati cu nefericirea, boala, singurãtatea etc. Un mod de a zice: Viata mea este un iad, dar Dumnezeu prin cuviosul Siluan, îmi zice cã, chiar în aceste conditii dificile, nu trebuie sã deznãdãjduiesc.

Apoi o interpretare pe care eu o numesc analogicã, mai aproape deja de experienta cuviosului Siluan, dar pe un plan mai general: acest cuvânt este expresia legii fundamentale a crestinismului, asa cum apare în semnificatia crucii - ca moarte si biruintã asupra morti - si în fericiri:fericiti cei care plâng, care sunt flãmânzi, persecutati,cãci ei vor cunoaste slava lui Dumnezeu.

Ceea ce conteazã în aceastã comparatie sunt mai putin termenii propri-zisi ai frazei, cât legãtura care îi uneste: pe de-o parte suferinta, iadul, moartea - tine mintea ta în iad - pe de altã parte fericirea, nãdejdea, învierea - nu deznãdãjdui. Legãturã asemãnãtoare botezului nostru - moartea omului vechi si învierea omului nou în Hristos, si de asemenea ascezei, prin care noi actualizãm si facem sã rodeascã harul aceluiasi botez. Ascezã care, în sensul ei profund, nu este decât un mod de a urma lui Hristos, Care ne-a arãtat cã drumul cãtre înviere, cãtre viata vesnicã, trece prin cruce si iad.

În acest sens ceea ce indicã acest cuvânt nu este altceva decât calea pocãintei: “Nu poate cineva ajunge în Împãrãtia cerurilor unde nimic necurat nu intrã, decât prin mari suferinte, curãtit prin multimea lacrimilor”, scrie staretul Siluan. Cu alte cuvinte nu se ajunge la Înviere, decât prin moarte, la adevãrata luminã decât prin întuneric (abandonul falselor lumini), la bucurie decât prin suferintã. Dupã cum Hristos S-a golit pe Sine de dumnezeirea Sa pentru a lua conditia de sclav, asa si noi trebuie sã ne golim pe noi însine, sã ne curãtim de patimile noastre pentru a face din inima noastrã un loc în care harul Sfântului Duh va putea sã trãiascã, sã manifeste prezenta sa.Dar ceea ce este în noi si este un obstacol în calea harului, este, dupã cum îi spune Hristos cuviosului Siluan, mândria. Nici mai mult nici mai pusin decât rãdãcina oricãrui rãu, izvor al tuturor necazurilor, care a fãcut sã cadã Adam si Eva, trezind în ei dorinta de a fi ca niste dumnezei.

Dar cum sã luptãm împotriva mândriei, cum sã vindecãm aceastã boalã? Nu existã decât un mijloc , care de altfel este scopul ascezei: dobândirea smereniei. Pentru staretul Siluan smerenia este usa mântuirii, cheia luptei spirituale, izvorul libertãtii “lumina în care noi putem vedea Lumina”. Modelul acestei smerenii este evident Hristos, si de asemenea Fecioara Maria, care a stiut sã renunte la vointa sa proprie pentru a trãi dupã vointa lui Dumnezeu.

Aici se naste o nouã întrebare: cum sã devii smerit? La aceastã întrebare rãspunde Hristos prin cuvântul Sãu pe care îl dã cuviosului Siluan ca un mijloc terapeutic. Ajungem aici la a treia interpretare, specificã: “Domnul m-a învãtat sã tin mintea în iad sã nu deznãdãjduiesc si asa sufletul meu învatã smerenia. Asa se biruiesc vrãjmasii”, scrie staretul Siluan.

Acest mijloc terapeutic care permite vindecarea de boala mândriei, aceastã armã spiritualã împotriva patimilor este autocondamnarea. Staretul Siluan, care nu ezitã a se considera el însusi ca un “câine râios”, scrie: “Eu nu sunt vrednic de Dumnezeu, nici de rai. Eu sunt vrednic de chinurile iadului si vesnic voi arde în foc. Când eu tin mintea mea în iad, sufletul meu este în pace. Când, dimpotrivã, las mintea mea sã hoinãreascã, gândurile care nu-i plac lui Dumnezeu revin cu putere”.

Atentie, trebuie sã întelegem bine sensul cuvintelor, în special semnificatia cuvântului iad. Pentru aceasta trebuie sã depãsim acea imaginatie încã marcatã de reprezentãrile medievale. Împãrãtia mortii, iadul, nu este un loc geografic – de exemplu locul unde Dumnezeu nu este –, ci o stare spiritualã, starea sufletului depãrtat de Dumnezeu din cauza pãcatelor sale, adicã pentru a fi încã si m ai precisi, starea sufletului cufundat în dragostea lui Dumnezeu, dar încã prea opac, prea închis, prea plin de patimi pentru a primi aceastã luminã si a-i rãspunde. Cum spune Sfântul Isaac Sirul: “Chinurile iadului sunt chinurile dragostei”. În aceastã perspectivã, fraza lui Hristos adresatã staretului Siluan exprimã pur si simplu pocãinta la cea mai înaltã treaptã de intensitate. Focul iadului nu este altul decât focul dragostei de Dumnezeu, iadul nu este altceva decât actiunea focului harului asupra sufletului încã necurãtit de patimi.

Întru aceastã zi, cuvânt despre un preot, pe care l-a oprit episcopul de a sluji ( Proloage, 22.09 ). Legarea si dezlegarea pacatelor.

Ne spunea noua Filon, robul lui Hristos, ca, de demult, pe vremea prigonirii crestinilor, un oarecare episcop a oprit pe un preot de la slujba, dintr-o anumita pricina.

Deci, s-a dus preotul acela in alta parte pentru niste trebuinte si acolo l-au prins paganii si, mult chinuindu-l, nu s-a lepadat de Hristos si i-au taiat capul si s-a facut mucenic al lui Hristos. Iar, dupa putina vreme, a incetat gonirea si stapanul cetatii aceleia, vazand minunile Sfantului Mucenic, i-a zidit o biserica si, luand moastele lui, le-a asezat in racla si le-a pus pe ele inauntru, in altarul bisericii. Deci a chemat tot poporul si pe episcop, vrand sa faca sfintirea bisericii.

Si, in vreme cand preotul vrea sa faca inceputul slujbei de seara, s-a miscat racla si a iesit afara din biserica, nedusa de nimeni, si o frica si o mirare i-a cuprins pe toti cei ce erau in biserica. Iar poporul a adus funii si a tras racla in biserica, la locul ei. Apoi, a doua oara, cand episcopul a dat pace, iarasi racla a iesit indata din biserica. Iar domnul acela, vazand aceasta, s-a temut si a inceput, smerindu-se foarte, a se plange catre Dumnezeu, zicand: "Pentru pacatele mele, nu voieste Sfantul sa locuiasca in biserica". Asemenea si tot poporul plangea, tanguindu-se, privind la aceasta minune. Iar in noaptea ce a sosit, s-a aratat Sfantul Mucenic episcopului, zicandu-i: "Pentru ce va invinuiti intre voi, ca si cand n-as voi sa petrec cu voi in biserica? Ci rogu-te si te oseteneste sa mergi in cetate la episcopul meu, si-l sileste pe el, sa ma dezlege pe mine de canon, ca m-a oprit de la slujba. Si de aceea, nu pot sluji cu voi acum in biserica, ci ies afara. Cununa muceniciei am luat-o insa fata lui Dumnezeu n-am vazut-o, ca intru despartire sunt. Dar sa nu gandesti ca ma vei dezlega tu pe mine, ca nu voi putea sluji cu voi, nici fata lui Hristos a o vedea, pentru ca El a zis ierarhilor Sai: Ori pe cati veti lega pe pamant, vor fi legati in ceruri". Si aceasta zicand, s-a facut nevazut.

Iar a doua zi, episcopul a spus aceasta domnului aceluia si, auzind el acestea de la episcop, s-a mangaiat. Deci, episcopul, luand pe cativa clerici, s-a dus la episcopul, luand pe cativa clerici, s-a dus la episcopul cel numit de Sfantul si i-a spus lui toate cele despre Sfantul Mucenici. Si acela, degraba sculandu-se, a mers impreuna cu cei ce venisera. Deci, venind, s-a inchinat Sfantului Mucenic si i-a zis: "Hristos, Cel ce te-a legat pe tine prin smerenia mea, sa te dezlege pe tine, acum, prin varsarea sangelui tau pentru numele Lui. Intra si sa fii cu noi". Dupa aceea, aducand racla in biserica, au savarsit slujba. Deci, mai mult nu s-a mai miscat racla de la locul ei si minuni multe facea.

Drept aceea dar, iubitorilor de Hristos, sa cunoasteti cat de mare este randuiala arhiereasca, pentru ca pe cati ii leaga pe pamant, legati vor fi si in ceruri, si pe cati ii dezleaga pe pamant, dezlegati vor fi si in ceruri.

Fila din Pateric despre rugaciune si fapta

A fost intrebat un batran: "Se folosesc, oare, cei ce cer rugaciunile parintilor, iar ei se lenevesc?" Si a raspuns: "Multe poate rugaciunea dreptului, precum este scris, insa, cu deosebire, rugaciunea care se face, care, adica, se ajutoreaza de cel ce cere rugaciunea, pazindu-se el, cu toata osardia si cu durere de inima, de ganduri si de fapte rele. Ca de va petrece cu nebagare de seama, nici un folos nu va avea, macar si Sfintii de s-ar ruga pentru el. Ca unul zidind, iar altul spurpand, ce folos va fi, fara numai osteneala". A mai spus inca si acest fel de povestire, zicand: Era un sfant parinte al unei chinovii, impodobit cu toata fapta buna, iar, mai vartos, cu smerita cugetare, cu blandete, cu milostivirea catre saraci si cu dragoste. Acesta se ruga mult lui Dumnezeu, zicand: "Doamne, ma stiu pe mine ca sunt pacatos, dar nadajduiesc la indurarile Tale, Stapane, sa nu ma desparti de sinodia (soborul) mea, ci, impreuna cu mine, si pe acestia ii invredniceste Imparatiei Tale, pentru nespusa Ta bunatate". Deci, aceasta rugaciune facand-o neincetat, iubitorul de oameni Dumnezeu i-a dat incredintare. Avea sa se faca pomenire de sfinti la o alta manastire, care nu era departe de dansii, si il chemau parintii manastirii aceleia pe el, impreuna cu ucenicii lui, iar el se lepada. Dar a auzit in vis, zicandu-i lui: "Mergi, insa trimite inainte pe ucenicii tai si, dupa dansii sa mergi si tu". Deci, ducandu-se ucenicii lui, au intalnit un inger in chip de sarac bolnav, care zacea in mijlocul drumului, si, venind ucenicii la locul acela si vazandu-l pe el vaitandu-se, l-au intrebat pricina. Iar el a zis: "Sunt bolnav si eram calare pe un dobitoc care, tarandu-ma, a fugit si, iata, nu am pe nimeni care sa-mi ajute". Iar ei au zis lui: "Ce putem sa-ti facem, ava? Noi suntem pe jos". Si, lasandu-l, s-au dus. A venit, apoi, dupa putin timp parintele lor si il afla pe el zacand pe jos si suspinand. Si, afland pricina, i-a zis lui: "N-au venit, oare, pe aici, ceva mai inainte de mine niste calugari? Nu te-au vazut ei aicea?" Iar el a zis: "Da, au venit, si instiintandu-se de boala mea, au trecut, zicand: Noi pe jos mergem, ce putem sa-ti facem tie?" Grait-a lui egumenul: "Vino, dar, sa te iau eu in spate si Dumnezeu va ajuta si vom merge". Iar el zise: "Cum poti atata departare sa ma duci pe spate? Ci mergi si te roaga pentru mine". Si egumenul a zis: "Nu te voi lasa, ci, iata, piatra aceea si te voi aseza pe ea si ma voi pleca si te voi lua pe spate". Si au facut asa. Si intai il simtea pe el, ca este greu cat un om, apoi se facu mai usor si din ce in ce mai usor, incat se mira cel ce il purta pe spate. Si deodata s-a facut nevazut.

Si a venit glas catre el: "Fiindca pururea te rogi pentru ucenicii tai, sa se invredniceasca impreuna cu tine de Imparatia Cerului, iata, vezi, altele sunt masurile tale si altele ale lor. Deci, indupleca-i pe ei sa vie intru lucrarea ta si vei dobandi cererea, ca Eu sunt drept judecator, rasplatind fiecaruia dupa faptele lui.

Pasi noi... Fonduri nerambursabile de pana la 171 milioane lei pt realizarea fisei electronice a pacientului. Suedia, prima tara fara bani lichizi?

Ministerul Comunicatiilor a lansat marti un apel de proiecte, al caror beneficiar eligibil este Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS), si in care se vor aloca maxim 171,7 milioane lei, fonduri nerambursabile, pentru realizarea fisei electronice a pacientului si implementarea prescriptiei electronice. Sistemul informatic unitar integrat (SIUI), in care s-au investit in ultimii zece ani circa 45 de milioane de euro fara a functiona corect, fisa electronica a pacientului, prescriptia electronica si cardul national de sanatate sunt principalele componente ale unui sistem informatizat de sanatate, despre care autoritatile spun ca va fi functional pana la sfarsitul lui 2011.

Ministerul Comunicatiilor a lansat marti o cerere de propuneri de proiecte, care se adreseaza CNAS si care vizeaza finantarea a doua componente majore ale informatizarii sistemului de sanatate din Romania: fisa electronica si prescriptia electronica. Pentru aceasta cerere de proiecte sunt alocati 171,7 milioane lei, fonduri nerambursabile, din care circa 140,14 milioane lei reprezinta fonduri FEDR, iar 31,56 milioane lei fonduri de la bugetul de stat.

Ghidul solicitantului pentru acest apel este publicat la aceasta adresa si detaliaza criteriile specifice care trebuie indeplinite de catre beneficiarii eligibili, regulile de finantare, circuitul proiectului, modalitatea de selectie a proiectelor, procesul de contractare si implementare, precum si drepturile si obligatiile beneficiarilor. Inregistrarea propunerilor de proiect se realizeaza online, la adresa: www.fonduri.mcsi.ro, in mod continuu, procesul incheindu-se pe data de 11 octombrie 2010, ora 17.00, conform informatiilor MCSI.

• Fisa electronica a pacientului, prescriptia electronica si cardul national de sanatate ar trebui sa fie functionale pana la sfarsitul lui 2011

Fisa electronica a pacientului, prescriptia electronica si cardul national de sanatate sunt alaturi de Sistemul informatic unitar integrat (SIUI), care asigura decontarea serviciilor medicale, principalele componente ale sistemului informatizat de sanatate din Romania.

Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), dezvoltat de HP Romania, SIVECO si STS care a costat in ultimii zece ani circa 45 de milioane de euro, nu functioneaza corect si trebuie luate masuri imediate de corectare pentru ca sunt furnizori carora nu li se platesc serviciile prestate, atentiona in luna iunie a acestui an, Cristian Irimie, secretar de stat in Ministerul Sanatatii.

Aceasta dupa ce oficialii CNAS au avertizat ca sistemul este in pericol de a se bloca, in conditiile in care actualele servere nu mai fac fata exploziei numarului de furnizori de servicii medicale.

La sfarsitul lunii iulie premierul Boc spunea chiar ca finalizarea implementarii SIUI pana la sfarsitul lui 2010 este obiectiv politic de reforma.

Alaturi de SIUI, premierul spunea ca "pana la sfarsitul anului 2011 trebuie sa fie implementat Cardul National de Sanatate, alaturi de alte doua proiecte importante: fisa electronica a pacientului si reteta electronica".

Potrivit acestuia, "cardul national de sanatate va permite sa avem pentru fiecare cetatean un inventar complet a situatiei medicale, prin simpla accesare a cardului pe care il detine". Cat despre celelalte doua componente, reteta electronica si fisa electronica, Boc mentiona:

"orice reteta, odata emisa de catre un medic, ea intra in sistemul electronic si nu mai poate nimeni sa o modifice, sa o dubleze sau sa aduca prejudicii variantei initiale. Si, in contextul in care toate farmaciile sunt legate in sistemul electronic, nimeni nu va mai putea realiza nici un fel de abuz, concomitent cu fisa electronica a pacientului. In momentul cand pacientul iese din spital are inventarul complet al diagnosticului si al tratamentului, iar in momentul in care se transfera la un alt spital, se transfera, in maniera electronica, fisa pacientului, si nu mai este nevoie sa mearga pacientul cu dosarele medicale, care se pot pierde sau se pot modifica".

Adrian Vasilache

Vezi si: Suedia: Prima ţară fără bani lichizi?

Suedia este pe cale să se transforme într-o societate care nu mai lucrează cu bani lichizi, relatează „The New American". Plata cu cardul devine aproape normă, iar guvernanţii de la Stockholm încurajează cetăţenii să nu mai folosească bani lichizi ca să evite jafurile. Şoferii de autobuz au renunţat să mai vândă bilete pasagerilor pentru că au fost ţinta mai multor furturi.

Pasagerii mijloacelor de transport public pot utiliza cardul bancar sau telefonul mobil la urcare. Numeroşi oficiali de la Stockholm fac presiuni ca operaţiunile de plată să nu mai fie făcute cu cash argumentând că „banii în mână" sunt legaţi de infracţionalitate şi de „economia gri". Şi sindicatele susţin ideea unei Suedii fără bani lichizi.

„Dacă putem reduce volumul tranzacţiilor cu bani în numerar, noi, băncile, şi ­populaţia în general, vom contribui la diminuarea numărului de furturi", a declarat, pentru BBC, Marie Look, reprezentantă a sindicatului funcţionarilor din bănci.

„Nu este deloc practic să umbli cu monede şi bancnote. E mai bine să scapi de ele. Suedia ar putea fi prima ţară care renunţă la cash", comenta pe un blog Bjorn Ulvaeus, membru al celebrei trupe „ABBA". Renunţarea la bani lichizi are însă nevoie de mai mulţi ani de tranziţie.

O astfel de decizie va distruge reţelele de cerşetorie, obişnuinţa bacşişului lăsat la restaurant, dar va duce şi la concedierea unor funcţionari care lucrează la ghişeele băncilor sau la casieriile diverselor instituţii.

S-au împlinit 49 de ani de la înveşnicirea Martirului Ilarion Felea. Mărturia Părintelui Bărdaş despre înmormântarea Părintelui Felea la Aiud

Era prin anii 1960-61 (n.n. - mai precis, 18 septembrie 1961), in celularul din Aiud. Intr-o zi se anunta, prin formele de mass-media, din puscarie, morse la perete si calorifer:
- a murit Parintele Ilarion Felea!

Cine nu-l cunostea pe parintele Felea in Aiud? Toti stiam, unul de la altul ca a fost profesor la Academia Teologica Ortodoxa din Arad, si mie mi-a fost profesor si mai ales pedagog. Il cunosteam noi bihorenii si aradenii, il cunosteau si bucurestenii si mai ales Academia Romana care i-a premiat cartile. A fost un predicator de performanta la catedrala din Arad si oriunde il chemau rosturile Bisericii. La catedrala credinciosii si studentii ar fi fost in stare sa reproduca predica lui din ziua aceea.

La Academia Teologica, catedra lui se transformase in amvon; avea si o voce baritonala care te cucerea. Douazeci de stilouri asterneau pe caiet toata lectia din ziua aceea. Fizic era o figura impunatoare de barbat, fata incadrata de barba, arata ca un cap de efigie, era generos si comunicativ, de aceea era simpatizat de toti.

Era mot, de la radacina, de pe valea Crisului Alb, poate ca si aceasta i-a dat destinul inalt pe care l-a avut. La manifestari si diferite ocazii, il invitau unii si altii:
- Parinte, canta-ne ceva din ale Iancului!

Si canta taraganat si duios si te ducea pe meleagurile Iancului si ale lui Horea in vremile de vrednicie ale motilor.

Scria cu duh deosebit despre cele sfinte a lui Dumnezeu si despre cele vrednice de istorie ale neamului nostru. Eu l-am luat ca mentor duhovnicesc in viata mea de preot si pastor de suflete, pe unde am trecut. De aceea era asa de cunoscut de multi si in lumea ortodoxa si la celelalte confesiuni. In Aiud si in cellelalte inchisori era cunoscut pentru expunerile si textele biblice pe care le transmitea pe banda mintii mai ales la cei tineri. In Aiud eru fete inalte din alte confesiuni dar nimeni nu avea popularitatea: parintelui Staniloae, a ieromonahului Anania si a parintelui Ilarion Felea, toti fiind in Aiud la ora aceea.

Cand moare cineva afara, vin toti cei dragi si-l petrec dupa toata randuiala crestineasca. Pe parintele Felea l-am petrecut, cu sufletele noi “fratii si rudeniile lui” de idealuri si suferinta. N-a fost batran dar a murit pentru ca nu I s-a dat asistenta medicala, asa “se planifica” in puscariile comuniste.

Oamenii, respective noi detinutii, am urmarit mersul bolnavului pana a inchis ochii.
Afland vestea mutarii sale la Domnul, am sta de veghe doua seri, pana l-au dus la groapa la “trei plopi”, cimitirul detinutilor politici. A doua seara au si dat alarma cei de jos de langa morga, unde era mortul:
- Acuma il duce la groapa pe parintele Felea!

Intr-adevar, se auzea o caruta, o drosca brasoveana, trasa de un cal cu doi gardieni pe capra ducandu-I sicriul. Erau trei porti pana la poarta principala si in linistea noptii se auzea mersul carului. Noi stateam sub patura, era dupa ora 10, ora stingerii, nu ne miscam. Acuma incepea “prohodul”. Toti cei 5000 de prizonieri politici din Aiud, asistati de cei 400 de preoti ortodocsi se rugau dupa randuiala: “Cu sfintii odihneste Doamne sufletul adormitului robului tau Ilarion preotul, unde nu este durere, nici intristare, nici suspin ci viata fara de sfarsit”. Acestea le rosteau toti chiar daca in celula nu era preot, daca era si preot se facea o randuiala mai dezvoltata, tot sub patura.

Cei de jos ne comunicau ca s-a ajuns la poarta principala, unde se petrecea scena cea mai sinistra: venea ofiterul de serviciu cu o bara ascutita de fier si o infigea in inima mortului sa se convinga “stapanirea” de moartea omului. Ce scena sinistra si lugubra, demna de evul mediu si ea se petrecea in evul modern in era comunista.

Carul funebru se ducea la “Trei plopi”, la cap i se punea un stalp de lemn pe care se batea o tinichea cu numarul matricol din dosarul detinutului. Dupa codurile comuniste, atata mai ramanea din viata omului.

Cand se incheia prohodul cu cuvintele Amin!- se mai auzeau morsele la perete si calorifer:
- Dumnezeu sa-l ierte, in veci sa fie pomenirea lui!

(Telegraful roman nr. 31-34/1994, p. 4, Marturie a pr. IOAN BARDAS, fost detinut politic la Inchisoarea din AIUD).

Sursa: Laurentiu Dumitru

Doamna Aspazia Oţel Petrescu despre sofismele raţionaliştilor atei, dictatura comunistă şi dictatura biometrică. Rugăciunea şi darul lacrimilor.

Strigat-am către Tine: Doamne! Nu mă lăsa! O minune petrecută în închisoarea Miercurea Ciuc, relatată de doamna Aspazia Oţel Petrescu

Pivniţa colcăia de şobolani. Deci pe aceasta a mizat adjunctul. Atunci când voi realiza că mă aflu într-o groapă plină cu jivine, voi bate cu disperare în uşă şi voi cere de bună voie anchetă. Ei, n-am să-i fac pe plac! Dar orele au început să se scurgă şi nu venea nimeni să mă scoată de acolo. Ce voi face la noapte? îmi imaginam şobolani urcându-se pe mine, începând să mă ronţăie, nici nu mă puteam apăra cu mâinile, deoarece le aveam imobilizate la spate. Am băgat de seamă că şobolanii aceştia erau obişnuiţi cu oamenii. Nu le era frică de mine. Unul s-a apropiat şi m-a privit cu nişte ochi rotunzi, fără expresie dar n-a urcat până sus.

M-a cuprins o spaimă de moarte. Frica m-a paralizat cu totul, nu mai simţeam nici frig, nici durerea pricinuită de cătuşe, simţeam de pe acum turma de şobolani urcată pe mine.

Să mă sinucid, mi-a străfulgerat un gând. Mă arunc cu putere, cu capul în jos şi gata, termin toată teroarea care mă mai aşteaptă de acum înainte.

Mi-am revenit repede, dându-mi seama că era cel mai stupid lucru pe care-l puteam face. Pe lângă faptul că-mi pierdeam mântuirea sufletului nici nu era sigur că înălţimea era suficientă ca să-mi garanteze moartea. Şi atunci, rănită, printre şobolani, era lucrul cel mai rău ce mi se putea întâmpla.

Să bat în uşă? Mi-am dat seama că eram o pradă prea uşoară pentru anchetator aşa cum eram cu mintea tulburată de spaime şi apoi cu ce să bat în uşă ca să fiu auzită din catacomba aceasta? Eram încălţată cu papuci de cârpă care înăbuşeau bătăile, iar cătuşele erau puse de aşa manieră că nu puteam bate sonor cu ele, chiar dacă aş fi suportat durerile acerbe la fiece mişcare.

Să mă resemnez? Dar cum? Cu fiecare clipă spaima mea creştea uriaş, se transforma în panică, îmi pierdusem controlul de sine.

Şi, într-un moment de exasperare, m-am pomenit strigând, cu o voce străină, stranie, strangulată de spaimă:

“- Doamne! Nu mă lăsa!”

Şi, în clipa următoare, mi s-a întâmplat ceva nemaipomenit, nemaitrăit, nemaisperat. Hruba, lucarnele, treptele, jivinele, totul a dispărut. În jurul meu era numai alb. Un alb nelimitat, scânteietor, un alb ca de zăpadă proaspătă sub un soare strălucitor. Eram eu şi totuşi nu-mi percepeam existenţa. Ieşisem parcă din timp şi din spaţiu, nu ştiam, de fapt, ce eram şi unde eram. Eram o vibraţie intensă, aproape de nesuportat. Simţeam o încredere neţărmurită în ceva nespus de binefăcător, în ceva binecuvântat şi totuşi mistuitor ca un rug fără arsură.

Este greu să definesc ce se petrecea cu mine, ardeam intens. Am aşteptat o eternitate, în picioare, sprijinită de uşă.

Într-un târziu a venit E. să mă scoată pentru ca să mănânc mâncarea de seară. Mi-a scos cătuşele şi s-a uitat cu groază la mâinile mele. Aveau culoarea prunelor coapte. Se uita lung la mine, cred că arătam ciudat, eram în aceeaşi stare de vibraţie mistuitoare şi, totuşi, un calm desăvârşit acoperea clocotul interior greu de suportat.

“- Greu vă înţeleg pe voi, – mi-a spus E. – te-a pedepsit, noi vă pândim şi vă pedepsim că aşa sunt ordinele şi asta e pâinea noastră şi voi, în loc să ne urâţi, suportaţi chinuri ca să ne scăpaţi de necazuri. O, nici nu s-a terminat încă! Securitatea a cerut procuror de la Bucureşti. Va fi o anchetă grea.”

“- Nu va fi – i-am răspuns – Sunt sigură că fetele se roagă pentru noi şi va fi bine pentru L. şi pentru Antonia.”

- fragment din cartea doamnei Aspazia Oţel Petrescu - STRIGAT-AM CĂTRE TINE, DOAMNE...

Cuvânt cu putere de la Avva Dorotei: Pentru frica de Dumnezeu. Să fim cu evlavie, să ne temem de stricăciunea noastră ca şi de a fraţilor noştri!

Sã luam aminte, dar, fratilor! sã fim cu evlavie, sã ne temem de stricãciunea noastrã ca si de a fratilor nostri; sã ne cinstim unul pe altul, sârguindu-ne sã nu cãutãm fãrã rusine unul în obrazul altuia. Cã si acesta (precum au zis din sfintii cei bãtrâni) este un chip al îndrãznirii. De se va întâmpla sã vezi pe fratele tãu pãcãtuind, nici sã nu-l treci cu vederea tãcând si lãsându-l sã se piardã, dar nici sã nu-l mustri cu cuvinte proaste, ci cu întristare si cu fricã de Dumnezeu sã o spui celui ce poate sã-l îndrepteze, sau însusi cu dragoste si cu smerenie sã-i zici: iartã-mã frate, precum vãd nu umblãm cu bunã rânduialã si cutare lucru nu-l facem bine. Iar de nu te va asculta, spune celui cãtre care stii, cã fratele are evlavie; bãtrânului sãu sau egumenului, ca dupã gresealã sã-l îndrepteze. Însã cum am spus, numai cu scop de îndreptare a fratelui – sã faci aceasta – si nu cu ponosire, nu cu grãire de rãu, nu spre necinste, nu ca sã-l rusinezi, nu ca sã-l osândesti. Nu cumva cu pricinã de îndreptare sã ai în inimã vreuna din cele de mai sus; cã în adevãr îti spun, chiar si duhovnicului tãu de vei spune o gresealã a fratelui, însa nu cu gând de îndreptare, ci cu defãimare si înfruntare, mozavirie faci si este pãcat. Cerceteazã-ti, de aceea, bine inima. Şi de vezi într-însa vreo miscare de patima, mai bine sã taci si sã nu zici nimic. Iar dacã nu ai nici o meteahna asupra fratelui, ci pentru folos vrei sã-i spui (te supãrã adicã cugetul înlãuntru) spune cu smerenie egumenului atât cugetul tãu cât si greseala fratelui zicând: stiinta mea mãrturiseste cã pentru îndreptarea fratelui vreau sã-ti spun, dar simt înlãuntru un gând amestecat, poate pentru cã am avut odatã mânie asupra lui, sau este de la vrãjmasul sã mã opreascã, sã nu se facã îndreptare, nu stiu. Iar egumenul îi va spune cã este de trebuintã sã-i spunã sau sã nu-i spunã. Sã stii însa si aceasta. Se întâmplã uneori de greseste cineva, nu pentru folosul fratelui si nici pentru stricãciune sau vreo pizmã, ci numai din simplã vorbã. Iar fratele aflând cã a fost defãimat se scandalizeazã, din aceasta se face scârbã si se adaugã si altã stricãciune. Asadar, la ce foloseste bârfirea? Cãci când va grai cineva pentru folosul fratelui, nu lasã Dumnezeu sã se atâte tulburare sau smintealã, sau sã se pricinuiascã vreo stricãciune.

(…) De aceea, sã ne sârguim fratilor, a ne pãzi limba sã nu grãiascã ceva rãu despre fratele nostru, nici sã-l smintim cu cuvântul, cu chipul sau prin altceva, nici sã nu fim lesne porniti la orice; ba chiar si când se va întâmpla sã auzim pe cineva grãind de rãu pe fratele nostru, sã nu ne însotim si noi la cuvântul lui, nici sã nu ne unim la grãirea de rãu, si nici sã nu ne pornim asupra fratelui cu mânie sau cu urâciune. Acestea nu sunt urmãri ale celor ce vor sã se mântuiascã, nici ale celor ce se sârguiesc sã-si câstige frica de Dumnezeu. Ci mai vârtos sã ne întâmpinãm unii pe altii cu evlavie si smerenie, plecându-ne capetele unul altuia, atât pentru închinãciune cât si pentru smerenie. Cã ni se cuvine nu numai înaintea lui Dumnezeu sã ne smerim, ci si fatã de fratele nostru, ceea ce cu lesnire putem face când nu vom fi supusi voii noastre.

(…) Cu acest cuvânt de pricinã, nu veti face nici o ascultare, nici nu veti putea împlini vreo poruncã a lui Dumnezeu; ci mai vârtos sã va sârguiti si sã depuneti toatã silinta ca sã faceti orice ascultare, îngrãdindu-vã între voi cu dragoste, plecându-vã unul altuia, cinstind si smerindu-vã unul altuia, cã nimic nu este mai tare ca smerenia. Iar de va vedea cineva pe fratele sãu mâhnit, sau însusi se va simti tulburat, atunci sã rãmânã jos acea slujbã care aduce poticnire. De asemenea, vã zic sã va smeriti unul altuia, nelãsând sã ajungã lucrul la mai mare vãtãmare, cã mai bine este, precum am zis de mai multe ori, sã nu se facã slujba precum voiti, ci dupã întâmplarea trebuintei, decât sã vã tulburati pe voi ti pe fratele vostru, unul pe altul sã vã smintiti si sã vã pãgubiti mult pentru putin, din neîntelegere de cuvinte. Cãci, cu gâlcevirea se pãgubeste omul dintr-amândouã pãrtile si nimic nu câstigã. Toate lucrurile sã le facem ca sã ne folosim. Dar ce folos putem câstiga de nu ne vom smeri unul altuia, ba dimpotrivã ne vom si tulbura si sminti unul pe altul? Nu stiti ce zic bãtrânii cã de la vecin este si viata si moartea?

(…) Acestea se cuvine, fratilor sã le socotiti pururi între voi si sã vã aduceti aminte de cuvintele sfintilor bãtrâni. Sã vã nevoiti cu dragoste si cu fricã de Dumnezeu, ca sã urmati folosul si al vostru si al fratilor vostri. Astfel vã veti putea folosi de toate câte vi se vor întâmpla si veti spori cu ajutorul iubitorului de oameni Dumnezeu, care sã vã dãruiascã frica Lui, cãci zice: de Dumnezeu sã-ti fie fricã si poruncile Lui sã le pãzesti, pe care, amândouã, tot omul dator este sã le facã; cãrui Dumnezeu milostiv se cuvine toatã slava si închinãciunea în veci. Amin!

Fragmente din Avva Dorotei: ÎNVÃŢÃTURI ŞI SCRISORI de suflet folositoare, Pentru frica de Dumnezeu

Trei principii de viaţă ale Cuviosului Seraphim Rose

Pr. Alexei îşi aminteşte trei principii de viaţă simple, învăţate de la Părin­te Le Serafim. „Le-am învăţat", spune el, „nu atât din cărţile Părintelui Serafim, cât mai ales stând de vorbă cu el de-a lungul anilor.

Iată primul dintre principii: «Noi suntem peregrini pe acest pământ şi nu avem nimic care să dăinuiască». Să nu uităm nicicând acest lucru. Suntem că­lători. Viaţa aceasta nu este decât începutul unei continuări ce nu se va sfârşi niciodată. Suntem înclinaţi să o tratăm ca pe un lucru permanent şi grozav de important, înclinaţie ce se traduce în termeni de carieră, educaţie, întâietate etc. Insă toate acestea mor o dată cu noi, atunci când moare trupul; nu ducem nimic cu noi în lumea de apoi.

Părintele Serafim dorea să ne înveţe principii care să ne fie de mare folos de-a lungul vieţii şi să ne susţină în situaţii, împrejurări şi probleme noi şi dife­rite. De aceea, dacă mergeai la el să-1 întrebi despre un lucru anume, se putea întâmpla să nu-ţi răspundă exact la acea problemă, ci îţi dădea un principiu după care să poţi evalua singur problema şi să ajungi la concluzia cea mai po­trivită. Iată deci ce voia să ne sugereze când ne aducea aminte că suntem pere­grini pe acest pământ. Acesta este un principiu, o premisă. Haideţi să ne gân­dim la toate problemele de care ne-am izbit în cursul ultimei săptămâni sau luni, la toate acele lucruri din viaţa noastră particulară ce par a fi foarte impor­tante şi, ca atare, ne exasperează, ne enervează, ne îngrijorează sau ne amenin­ţă; iar apoi să ne gândim că, dacă ne-am fi adus aminte că suntem doar pere­grini aici şi că majoritatea «problemelor» noastre sunt lipsite de importanţă, calitatea zilelor, săptămânilor sau lunilor noastre ar fi fost cu totul alta.

Al doilea principiu pe care l-am învăţat de la Părintele Serafim a fost acela că credinţa noastră ortodoxă nu este o «chestiune» academică. Această afirma­ţie poate să pară ciudată, de vreme ce avem o grămadă de cărţi ale Sfinţilor Pă­rinţi, cărţi de slujbe bisericeşti sau cu vieţi de sfinţi... Există, fireşte, şi un nivel academic al acestor lucruri - dar nu este esenţial. Părintele Serafim mi-a scris odată: «Nu lăsa pe nimeni să-ţi ia vreodată cărţile; dar nu confunda citirea cărţilor cu realitatea, care este trăirea Ortodoxiei». „ Ortodoxia” imi spunea el, „ nu este ceva ce tine de cap; este ceva viu, ţinând de inimă.»

Odată, pe cand ne plimbam pe terenurile mănăstirii, l-am întrebat: «Părin­tele Serafim, pe care dintre icoanele Maicii Domnului o iubiţi mai mult?» (Este exact genul de întrebare pe care obişnuiesc să o pună convertiţii.) S-a oprit şi mi-a spus: «Nu am una anume». «Imposibil!» - am spus eu. «Fiecare om are o icoană preferată a Maicii Domnului. Dvs. pe care o preferaţi?» S-a oprit din nou şi m-a privit puţin contrariat, apoi mi-a spus: «Dar nu înţelegi? Este un în­treg!» Era un răspuns foarte profund: nu poţi alege un anume lucru şi să spui că acela este cel mai bun dintre toate sau că acela este preferatul meu. Ci oricare lucru este astfel!

Cu asemenea prilejuri Părintele Serafim era în stare să-mi aducă aminte mereu că Ortodoxia trebuie trăită, nu doar citită, studiată sau povestită. [...]

Cel de-al treilea principiu este, probabil, cel mai important dintre toate. Părintele Serafim mi-a spus: «Dacă nu-L afli pe Hristos în viaţa aceasta, nu-L vei afla nici în cea viitoare». Pentru un occidental această afirmaţie este uimitoare. Ce în­seamnă ea, din punct de vedere practic? Părintele nu vorbea despre experienţe mistice, despre vedenii sau lucruri de genul acesta. Oricine îl cunoaşte pe Părin­tele Serafim ştie că s-ar fi ţinut departe de discuţii de acest fel.

Iată ce înţelegea el prin «a-L afla pe Hristos în viaţa aceasta»: faptul că tre­buie în primul rând să avem gândul la Hristos tot timpul, zi de zi. Iar aceasta nu însemnă doar a avea o pravilă de rugăciune, nu doar a ne închina la icoane când ieşim pe uşă, ci a-L avea în cuget pe Hristos de-a lungul întregii zile, în orice împrejurare, cu orice prilej, a ne înălţa inima şi cugetul către El.

„Părintele Serafim obişnuia să-mi spună, citând din Noul Testament, că Dumnezeu dragoste este, şi cela ce petrece întru dragoste, întru Dumnezeu petrece, şi Dumnezeu întru el. [...] Dragostea cea desăvârşită scoate frica afară (1 In. 4, 16, 18). Vedeţi, eu am fost un om foarte temător şi de aceea îmi spunea astfel de lucruri. Iar apoi îmi explica: «Ei bine, noi nu putem avea dra­goste desăvârşită faţă de Dumnezeu sau faţă de ceilalţi, pentru că suntem nede­săvârşiţi. Dragostea lui Dumnezeu este desăvârşită. Dar dacă sălăşluim în dra­goste, iar Dumnezeu dragoste este, atunci Dumnezeu sălăşluieşte întru noi. Iar aceasta este una dintre căile prin care ne apropiem tot mai mult de Hristos în lumea aceasta». Şi astfel ajungem să ne temem mai puţin de viaţă şi de alti oameni, de provocări şi de greutăţi.

Alte stihuri pe care-i făcea plăcere să le citeze erau acestea: Copilaşilor, ceasul de apoi este (1 In. 2, 18). Şi încă: Nu te teme, turmă mică, că au binevoit Tatăl vostru să dea vouă împărăţia (Lc. 12, 32). In anii din urmă mi l-am amintit adeseori pe Părintele Serafim repetându-mi stihuri ca acestea; ele îmi vin în minte în clipele de teamă şi de supărare. Sunt stihuri ce mi-au adus mân­gâiere şi alinare mai ales atunci când Matuşka mea a răposat pe neaşteptate, fapt ce a avut loc la câţiva ani după ce Părintele Serafim a părăsit lumea. însă, desigur, la moartea ei, cel mai mult m-a mângâiat faptul că ştiam că de acum era împreună cu el.

In concluzie, aş dori să spun cu cea mai mare convingere că Părintele Sera­fim L-a aflat pe Hristos în această viaţă. Nu poţi să dai altora ceea ce tu însuţi nu ai, iar el avea de dat atât de mult. Iată de unde ştim că Hristos S-a sălăşluit cu adevărat înlăuntrul lui".