Noua paradigmă: către o religie a numărului
(partea întâi)
Comentarii la raportul CIA-DARPA
DESPRE BIOMETRIE[1]
Notă: S-ar fi cuvenit un scurt istoric a CIA şi al DARPA, care să familiarizeze cititorul cu principiile şi metodele acestora şi care l-ar pune în gardă faţă de motivaţia pentru care ar publica acestea un document despre biometrie, edificându-l despre credibilitatea autorilor. Dar pentru că s-ar extinde prea mult comentariul prin divagări despre implicarea CIA şi DARPA în noua paradigmă mondială a virtualizării, în războaiele psihotronice şi semantice, în mecanismele de control al minţii, în redefinirea relaţiilor politice, se poate spune că importanţa textului nu rezidă în conţinut, în ciuda voinţei autorilor de a induce cititorului că este vorba de un text secret sau inovator, ci în modul prezentării, care poartă “parfumul” limbajului corectitudinii politice şi otrava ideologiei excesiv pro-virtuale. Documentul celor 186 de pagini zămislite după o gestaţie de 5 ani, trebuie că are alt obiectiv decât acela de a informa: în primul rând un raport al unor uriaşe organisme de Inteligenţă care nu conţine alte informaţii în afara celor de multă vreme publice ar vrea să fie un motiv de calmare a cititorului deşi e imposibil să nu trezească motive de suspiciune, iar în al doilea se străduieşte să prezinte toate unghiurile subiectului, dar evitând concluzia logică şi înlocuind-o cu una opusă datelor prezentate. Aşadar deşi întregul argumentelor arată sistemul biometric ca unul inerent plin de erori şi de pericole, tonul subliminal este unul de încurajare totală a implementării lui, într-o manieră de discurs neconformă cu cinstea şi cu adevărul. De aceea raportul (citat cu caractere cursive) este pentru comentator doar un pretext pentru o scurtă trecere în revistă a subiectului biometriei ca ramură a mai vastului subiect al “noii paradigme”.
Biometric data contribute to new ways of knowing and defining persons as digitized information.
Biometric information is part of an individual’s identity
and a loss of control over that information can threaten autonomy and liberty[2].
În 1901 Francis Galton, nepot şi discipol al lui Charles Darwin, primul care a folosit termenul “biometrie[3]” a dezvoltat şi teoria eugeniei, att de nefericit aplicată de Hitler. Biometria are două ramuri: biostatistica şi comportamentul. Măsurătoarea se referă nu doar la dimensiunile aspectelor fizice ci şi la gradul de predictibilitate cu care acestea reacţionează faţă de anumiţi stimuli. Biometria este o aplicaţie a materialismului. Referindu-se numai la trup, consideră numai dimensiunea materială a persoanei, desconsiderând făţiş dimensiunea ei spirituală, lezând integritatea persoanei umane. Alte aplicaţii social-economice şi politice ale materialismului sunt comunismul, nazismul, capitalismul. Victimele acestor aplicaţii sunt în continuă creştere şi nu poate fi efectul sau scopul filantropiei. Experienţa istorică dovedeşte că efectul oricărui tip de materialism este genocidul.
Biometria foloseşte ideea de recunoaştere a unui obiect pe bază de comparare a similitudinilor dintre obiectul perceput şi percepţiile prealabile ale obiectului respectiv[4]. Mecanismul uman de percepţie este superior celui artificial, fiindcă înglobează şi foloseşte informaţii calitative, nu doar cantitative, calitatea fiind un criteriu de percepţie exclusiv sufletului. Fizica modernă demonstrează că materia nu poate fi percepută de către materie, ci de către ceva diferit de ea şi transcendent ei, anume spiritul. Dacă nu poate fi percepută, cu atât mai puţin va putea fi recunoscută. Procesele metafizice nu pot fi informatizate.
Datele folosite actualmente în sistemele biometrice se referă la: chip, amprente digitale, iris, voce, geometria mâinii, semnătură, mers, apăsarea pe taste. Urmează introducerea date referitoare la undele cerebrale, electrocardiograme, compoziţia sângelui, impulsurile biologice lizibile în funcţionarea sistemului nervos, impulsurile afective lizibile în datele sau schimbările trupului, etc., pentru a obţine cât mai detaliate informaţii despre populaţia care trebuie controlată, extinzându-se astfel controlul nu doar la cel raportat la exteriorul persoanei ci şi la cel al structurii psihosomatice şi mentale ale individului ale cărui date se transformă într-o replică informatizată a persoanei. Informaţia interioară a trupului uman, actualmente accesibilă doar individului, va deveni informaţie publică şi va suferi modificările aferente unui obiect public, nemaiaparţinând sieşi ci sistemului care dispune de administrarea informaţiilor.
Ceea ce constituie interiorul, lăuntrul omului, nu este o sumă de date biochimice. Ceea ce NU se poate citi este conţinutul gândului, felul şi intensitatea sentimentului, mişcările voinţei, starea spirituală şi duhovnicească. Acestea nu se pot citi decât de persoana care le trăieşte şi de Dumnezeu Care vede toate. Orice efort al unui sistem de a citi taina persoanei este deşert.
Natura probabilistică a sistemului biometric: de vreme ce sistemul are un procent de 0.1 falsă nerecunoaştere (adică nu recunoaşte un individ deşi acela există în sistem), se va genera o falsă nerecunoaştere la fiecare 1000 de utilizări. Acest 1 la 1000 este eroarea referitoare la indivizii existenţi în sistem. În cazul unei imposturi, se va genera tot o nerecunoaştere, care nu se va putea diferenţia de falsa nerecunoaştere, astfel creându-se două cazuri de nerecunoaşteri fără putinţă imediată a diferenţierii lor calitative, iar cel legitim să fie fals nerecunoscut de sistem, la fel cu răufăcătorul.“Alarmele false generate de falsele nerecunoaşteri inerente sistemului biometric pot consuma mari cantităţi de resurse în situaţii în care există foarte puţini răufăcători în cadrul populaţiei respective. Frecvenţa alarmelor false ar duce supraveghetorii la o atitudine laxă faţă de un pericol real, devenind ea însăşi un pericol. Toate sistemele de informaţie sunt vulnerabile în potenţial, dar cele biometrice necesită consideraţii speciale, din cauza recunoaşterii probabilistice şi a expunerii trăsăturilor biometrice faţă de răufăcătorii care le pot corupe, şterge sau copia, indiferent de eforturile de încriptare a datelor. Nevoia de siguranţă din partea celui ce foloseşte sistemul se face prin împovărarea utilizatorilor care trebuie să piardă mai mult timp interacţionând cu sistemul şi făcând faţă erorilor acestuia.” Când răufăcătorul eludează sistemul prin diferite metode, nu va fi prins decât cu mare greutate, căci dată fiind cantitatea uriaşă de informaţii prin care ar trebui să se efectueze căutarea, ea va fi un proces mult mai greu decât cel de astăzi. Este limpede din aceste argumente că introducerea sistemului biometric pe scară largă îmbunătăţeşte numai posibilităţile răufăcătorilor, în timp ce pe ale celor nevinovaţi le limitează.
„Chiar dacă tehnologia şi sistemul în care este incorporată s-ar comporta precum sunt create, tot ar exista o inevitabilă incertitudine şi un risc de eroare. Sistemele de recunoaştere biometrică sunt inerent probabilistice, aşadar inerent failibile. Există numeroase surse de incertitudine şi variaţie în sistemele biometrice, incluzînd: • Variaţia caracteristicii persoanei. Caracteristicile biometrice şi informaţia captată poate fi afectată de schimbări în vîrstă, mediu, boală, stress, factori profesionali, schimbări în interfaţa umană faţă de sistem, şi aşa mai departe. Drept rezultat, fiecare interacţiune a individului cu sistemul va fi asociată cu o informaţie biometrică diferită • Senzorii • Captarea datelor şi algoritmii de recunoaştere • Integritatea datelor. Informaţia poate fi degradata prin manipulare sau transformare legitimă, dar şi coruptă, prin moduri nelegitime, proastă administrare sau compresie neadecvată, etc. Poate fi aplicată nepotrivit într-un context altul decât cel pentru care a fost creat, sau refolosire nepotrivită a informaţiei, de pildă când s-ar putea presupune incorect informaţia biometrică transferată automat unui sistem de o mai mare fidelitate creşte şi fidelitatea propriu-zisă a informaţiei transferate.”
„Sistemul biometric necesită luarea de decizii într-un context de incertitudine atât din partea sistemului automat de recunoaştere, cât şi din partea interpreţilor umani ai acestor rezultate[5].” Judecarea validităţii acestor rezultate, mai ales când e vorba de milioane de cazuri simultane, şi având în vedere toate tipurile de variaţie a datelor şi a funcţionării lor în sau faţă de sistem va constitui o mare provocare, fiindcă pe lângă incertitudinile inerente, care în mod firesc converg către o şi mai mare incertitudine, obligă organul care emite judecata acestei validităţi să folosească drept premiză şi motor, sentimentul de suspiciune şi teamă, atît faţă de subiecţii care îl utilizează cât şi a subiecţilor faţă de sistem, iar “obligativitatea participării în sistem ar hrăni un climat de neîncredere şi tulburare socială.” Introducerea unui astfel sistem de precauţie faţă de păstrarea legii, sistem care de fapt intensifică problema pe care doreşte să o rezolve, este o măsură cu totul disproporţionată faţă de frecvenţa cazurilor în care se calcă legea. Dacă este mai uşor să se înlocuiască o parolă care a fost furată, furtul identităţii prin scurgerea de informaţii biometrice are consecinţe foarte grave având în vedere că datele biometrice ale unei persoane nu se pot înlocui. Dacă un răufăcător fură identitatea cuiva, nici sistemul nici persoana care supraveghează sistemul nu pot desluşi aceasta în timp util.
Cazuistica Statelor Unite arată situaţii în care unii, deşi vinovaţi de crima de care erau acuzaţi, au câştigat în faţa Curţii Supreme pentru faptul că poliţia nu avusese un motiv bine întemeiat să-i suspecteze (încălcându-le prezumţia de nevinovăţie) şi să folosească informaţia lor biometrică audio sau video (astfel violându-le dreptul la intimitate). Dacă cei vinovaţi au dreptul să-şi protejeze intimitatea, cu atât mai mult cei nevinovaţi. Apoi, presupunând că informaţiile dintr-un domeniu sunt accesate, chiar şi din greşeală, de către o instituţie din alt domeniu, se pot cauza nenumărate feluri de discriminare şi pierderi de drepturi. Prin uşurinţa cu care datele biometrice se pot accesa şi altera de la distanţă, se măreşte puterea operaţională a răufăcătorilor şi în mod logic se micşorează siguranţă socială.
Întâlnind excepţii, flexibilitatea capacităţii umane de judecare şi rezolvare a unei situaţii este incomparabil mai mare decât aceea a unui sistem automat care, pus în situaţii excepţionale devine parţial sau integral inoperabil. Dar dacă un om obişnuit poate reacţiona corect faţă de o situaţie excepţională, ajutat fiind de mulţimea şi adâncimea percepţiei sale integrale şi unitare faţă de obiectul sau situaţia experiată, în situaţia semi-virtualizată în care sistemul impersonal şi ne-viu relaţionează cu persoane vii, administratorii virtuali sau umani datelor biometrice ar trebui să fie super-inteligenţi ca să înţeleagă, încorsetaţi de filtrul virtualităţii, gradul de variabilitate a datelor şi să poată judeca în mod corect schimbările emise de om şi receptate de sistem. Tipul de gândire utilitarist şi mercantil al americanului sugerează cu un abia voalat entuziasm ideea creării unor noi locuri de muncă pentru aceşti supraveghetori, însă experienţa istorică şi politică a europeanului sesizează imediat pericolul creării unei noi clase sociale de supraveghetori, şi a unei noi împărţiri sociale, care nu poate fi aducătoare de pace nici în interiorul unei comunităţi mici, şi cu atât mai puţin nu pot menţine pacea între popoare. “Potenţialul de abuz de putere este o cauză de îngrijorare. Mulţi se tem de reaua folosire a tehnologiei de identificare biometrică de către autorităţi, iar dacă se doreşte eficienţă, aceste temeri trebuie luate în serios. Unele sisteme biometrice sunt create să recunoască şi să urmărească indivizi fără ştirea lor, iar acest lucru deşi nu a fost folosit pe scară largă, ridică mari probleme.”
Sistemul biometric este unul prin definiţie discriminatoriu, prin aceea că discriminează (face diferenţe) între trăsăturile fizice şi comportamentale ale diferitelor persoane. Ramura discriminatorie a facultăţii naturale mentale ar deveni, prin utilizarea globală a sistemului biometric, un tip de discriminare a facultăţii inteligenţei artificiale care exclude factorii superiori de analiză, anume duhul (spiritul), raţiunea, psihicul, afectele, preferându-le pe cele exclusiv biologice care sunt inferioare acestora, instaurându-se un sistem opus actualului sistem legislativ care minimizează discriminarea pe bază de factori inferiori şi o favorizează pe aceea pe bază de factori superiori. Astfel întregului sistem de justiţie îi sunt inversate principiile, valorile şi metodele. Odată devenit anacronic modul de raportare interumană bazată pe Raţiune (pe care se constituie acum Legea), ar fi inevitabil ca ceea ce nu se bazează pe Raţiune, se va baza pe iraţionalitate, adică pe asemănarea cu animalele inferioare omului într-un sistem mediat de maşină care nu numai că nu are nici raţiune nici iraţionalitate, ci este lipsită de viaţă. Din aceste considerente se conclude că sistemul prezintă pericolul dezumanizării persoanei şi al anarhiei sociale. “Desigur, industria biometrică nu ţine cont de aceste îngrijorări, însă pentru a câştiga o mai largă acceptare, ar trebui totuşi să se acorde mai multă atenţie valorilor culturale ale comunităţilor.” Cu ce delicată grijă se afirmă una, se susţine alta şi cu câtă deliberare se lasă să se înţeleagă că ambele sunt neadevărate.
Opinia publică percepe sistemele biometrice ca fiind infailibile, când însăşi definiţia, principiile şi toate aspectele reale ale acestui sistem demonstrează contrariul. Din perspectiva mass-mediei ca aparat al propagandei embrionarului stat global, păstrarea tăcerii asigură că mitul infailibilităţii se va adânci până când chiar dacă pericolele s-ar prezenta cât se poate de argumentat şi de raţional, condiţionarea publică se va fi făcut atât de înrădăcinat încât nu va împiedica demersul industriei societăţii informaţionale să introducă sistemul de identificare şi urmărire biometrică în chip firesc, fără nici o opoziţie din partea populaţiei, ba chiar vor considera biometria ca un mod de apartenenţă socială, ignorând faptul că prin prisma biometriei societatea însăşi este desfiinţată ca organism viu.
Tehnologia modernă şi a viitorului justifică presupunerea că există sau vor exista posibilităţi de a contraface informaţia biometrică prin clone, roboţi, holograme sau alte tipuri de inducţie audio/video. Pe lângă aceasta, informaţia biometrică nu este vreodată ştearsă din sistem, mai ales dacă este coroborată cu existenţa funcţională a unui microcip, şi atunci pericolul mutaţiei unei identităţi din planul real în planul virtual este mai mult decât evident şi nu se limitează doar la durata de viaţă biologică a omului.
Chiar dacă s-ar crea o ramură a antropologiei care să studieze pe parcursul a multor decenii comportamentul oamenilor, dat fiind că oamenii se comportă diferit atât între ei, cât şi fiecare în parte, în fiecare situaţie în parte, nu s-ar putea niciodată determina o structură comportamentală care să reprezintă un model fix faţă de care să se raporteze orice comportament variabil, şi care să poată eticheta un om sau un tip de om ca fiind în mod inerent “bun” sau “rău” faţă de orice sistem. Omul este liber, alege liber, şi se comportă cu un foarte mare grad de variabilitate şi complexitate, putându-se raporta la o idee într-un mod pe dinăuntru şi în alt mod pe dinafară, sau simultan diferit faţă de percepţie, idee, concept, sistem, sine, lume, şi combinaţii ale acestora. Ideea că o maşină, un sistem sau o sumă de măsurători ale trupului să decidă dacă un om este bun sau rău este o degradare a concepţiei faţă de persoana umană fără precedent în istorie.
“Curţile judecătoreşti de multe ori au adoptat ideea că aşteptarea pe care o are un individ faţă de intimitatea sa este în legătură cu ubicuitatea unui mijloc tehnic, lucru care implică aceea ca statutul legal al provocărilor tehnologice ale biometriei să fie afectate de faptul că sunt folosite de către toată lumea.” Standardizarea, normalizarea este criteriul omenesc al instituirii unei legi, care devine efect al extinderii unui anume comportament, aşadar o impunere a posteriori, pe când legea morală sădită în conştiinţa omului, în Scriptură, şi palid redată în Constituţiile de până acum ale ţărilor, este a priori, care regulează comportamentul şi nu doar care îl acceptă după ce acesta se exhibă. Noul sistem legislativ care s-ar cere pentru a susţine biometria ar trebui să fie antagonic sistemului legislativ bazat pe morală. Întrucât a-moralitatea nu ar necesita nici urmărire biometrică şi nici legislativă, sistemul legislativ ar ajunge în stăpânirea imoralităţii.
“Eşecul folosirii sistemelor biometrice este cauzat de: lipsa de sensibilitate faţă de percepţia şi cerinţele utilizatorilor, prezumţia unei probleme care nu există, infrastructura inadecvată, folosirea nepotrivită a datelor biometrice acolo unde ar fi mai utilă aceea a altor tehnologii care ar rezolva mai bine problema, incompleta înţelegere a problemelor populaţiei. Tehnologiile biometrice trebuiesc calibrate mediului şi populaţiei în care se vor folosi. Prin urmare este obligatoriu pentru cei ce concep, creează şi dispun de sisteme biometrice să considere contextul cultural, social şi legal al acestora. Factorii sociali şi culturali care influenţează acceptarea participării populaţiei în sisteme biometrice variază de la încrederea în guvern şi angajatori, la puncte de vedere despre intimitate şi contact fizic, mergând până la implicare versus izolare socială. Pentru că sistemele biometrice depind de legăturile fizice cu indivizii şi pentru că sunt folosite pentru siguranţa naţională, poliţie sau servicii sociale, întreaga serie de probleme sociale trebuie mai înainte adresate.” Dat fiind că este vorba de un sistem de informaţii, acestea trebuie să presupună existenţa unei legături mai personale şi mai organice între emiţător (populaţia ale cărei informaţii sunt captate) şi receptor (sistemul care le captează şi administrează). Aşadar “dezbaterile publice, decizia populaţiei, crearea şi implementarea unui set de legi regulatorii faţă de sistemele biometrice, legi care să respecte demnitatea şi libertatea omului, cât şi, în sfârşit, bună cooperare a comunităţilor vizate, sunt obligatorii.”
Îndatoraţi a nu-şi jigni propria inteligenţă ascunzând lucruri evidente, autorii textului nu se pronunţă clar împotriva sistemelor biometrice, ci învăluind prin meşteşugirile retorice tipice academiei americane, sugerează ca toate eforturile să se facă în vederea pregătirii guvernelor şi populaţiilor să accepte şi să se adapteze acestei idei, şi ca ele să lucreze către îmbunătăţirea operabilităţii sistemului, accentul întregii lucrări fiind pus pe acceptarea biometriei. Experienţa americană din ultimii 70 de ani în domeniul coruperii ştiinţei prin folosirea maliţioasă a cercetărilor le-a adus discursul de nivel înalt la un nivel foarte jos din punct de vedere etic şi al substanţei. Sugestii directe sunt desigur către crearea şi dezvoltarea unor noi domenii de cercetare şi aplicare a biometriei, sugestii conforme cu mentalitatea americană pentru care este întotdeauna mai important noul şi posibilitatea de câştig material, decât valoarea omului şi sacralitatea creaţiei. Nefiind lipsiţi de o viziune unitară, nici de rafinament, americanii folosesc orice calitate a unui om, a unui lucru sau a unui sistem, pentru a explora în chip utilitarist obiectul interesului, pe când societăţile tradiţionale precum sunt cele din care s-a format UE, având lada de zestre a istoriei lor mai plină, privesc oripilate la ideea desacralizatoare a unui astfel de sistem, dar se văd nevoite să-şi biruiască reacţia şi să accepte birul impus de şahul financiar internaţional, cu aplicaţii în toate domeniile. Aşadar bătălia nu este numai pentru banii câştigaţi de pe urma tuturor aplicaţiilor posibile ca efect al schimbării societăţii globale către biometrie, ci mai ales este vorba de o bătălie ideologică, între cele două filosofii ale Persoanei, între omul ca animal funcţional şi raportat la maşină, şi omul ca fiinţă creată de Dumnezeu şi raportată la El şi întru El raportată între indivizi. Cele două atitudini sunt antitetice şi exclusive. De aceea cine acceptă a fi de o parte a baricadei, nu poate fi şi de cealaltă. Iată că şi pe această cale se vădeşte adevărul Evangheliei care zice că “nu poţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona”: acela care primeşte să se numească pe sine parte a sistemului biometric fără Dumnezeu, nu este vrednic de Dumnezeu.
În cazul statelor în care conducerea religioasă funcţionează împreună cu ramura politică, cum este şi cazul României, faptul că religia este protejată de stat reprezintă o disonanţă faţă de principiul eliberării de religie pe care se întemeiază legislaţia americană francmasonică[6]. În cinstirea de Dumnezeu a altor state, americanii văd un pericol faţă de valoarea lor de bază, care este de a exista fără raportare la Dumnezeu. Din punctul lor de vedere, orice ţară pentru care Dumnezeu este important este un inamic ideologic[7].
Astăzi se poate vorbi despre o religie a poftei sau apathiei, sau una a lipsei de sens, orice agregat conceptual putând fi propulsat, prin mecanisme de îndoctrinare de la subliminale la grosiere, către a fi perceput ca liant între om şi sistemul care i-l impune sau oferă, pe când adevărata religie este un sistem complet de răspunsuri la întrebările existenţiale ale omului care să dea acestuia cunoaşterea totalităţii fiinţei sale prin legătura cu Dumnezeu şi cu semenii.
“Prin biometrie unii membri ai comunităţii ar putea fi lipsiţi de drepturile lor. De asemenea vor exista şi aceia care nu vor accepta să participe pe baza valorilor religioase, a normelor culturale, sau simpla aversiune faţă de proces. Credinţele religioase cu privire la trup, jurisdicţia faţă de caracteristici personale (de pildă baticul sau barba) sau contactul interpersonal (de pildă atingerea sau expunerea unor părţi ale trupului) fac din sistemul biometric o intruziune inacceptabilă. Obligativitatea sau încurajarea puternică a unui astfel de sistem ar putea submina autoritatea religioasă şi ar crea de facto o discriminare împotriva anumitor grupuri ai căror membri nu vor fi lăsaţi să circule liber, să lucreze sau să beneficieze de anumite servicii, fără să-şi violeze credinţele lor religioase. Cealaltă categorie de oameni care nu ar alege să participe sunt cei îngrijoraţi de reaua întrebuinţare sau compromiterea datelor sau a sistemului şi implicaţiile referitoare la intimitate şi la libertatea personală. […] Pentru că sistemul biometric recunoaşte trupul, aplicaţiile sale implică anumite noţiuni apusene faţă de individualitate şi identitate personală, anume că individul acţionează în interes propriu şi că are autonomie asupra acţiunilor sale. Totuşi în unele contexte non-apusene există vederi diferite despre superioritatea individului, şi pare să predomine o vedere mai colectivistă a identităţii. În aceste contexte autoritatea nu aparţine atât indivizilor şi nu se presupune că acţiunea este autonomă. În astfel de cazuri identitatea unui individ nu poate fi cu uşurinţă separată de cea a grupului mai larg din care acesta face parte.” În cazul românului, toate noţiunile antropologice vin din cugetarea creştin-ortodoxă, conform căreia omul este creat de Dumnezeu, identitatea şi trupul sunt sfinţite prin primirea şi lucrarea Botezului, toţi creştinii-ortodocşi formează trupul Bisericii iar Biserica este Trupul lui Hristos. Aşadar cel ce aparţine (comunităţii) Bisericii nu trebuie să-şi desacralizeze sau expună trupul şi nici să-şi redefinească identitatea raportat la vreun sistem creat. Lumea este doar locul şi contextul în care omul îşi desfăşoară activitatea de alegere liberă între bine şi rău, şi nicidecum originea sau scopul vieţii omului, căci acestea transcend lumea şi nu pot fi exclusiv raportate la ea.
Deloc surprinzător pentru o producţie americană, zeci de pagini încurajează cercetarea din toate punctele de vedere şi abia apoi aplicarea sistemelor biometrice, întârzierea trebuind a fi folosită la soluţionarea problemelor de ordin tehnic, financiar, legal sau de acceptare din partea populaţiei, largi porţiuni opunându-se din considerente legale, etice, morale, culturale sau religioase. De asemenea se propune folosirea mai largă (de către organismele guvernamentale bineînţeles) a cât mai multor senzori audio şi video, mai fideli şi produşi la un cost mai mic, să se studieze capacitatea decizională umană, ca şi puterea sistemului de a sesiza un pericol, să se antreneze cadrele de supraveghere şi cele din aparatul de spionaj şi inteligenţă, şi aşa mai departe. Departe de a sublinia gravitatea problemelor de ordin legal, moral şi etic, raportul se concentrează pe posibilităţile de implementare a sistemului, cu orice preţ. Când argumentele sunt prezentate ca fiind mai puţin importante decât scopul textului, avem de-a face cu un text de propagandă.
Interoperabilitatea sistemului biometric cu bazele de date ale ţărilor participante înseamnă o comună folosire a acestor date, care este acelaşi lucru cu anularea graniţelor, din punct de vedere informaţional. Ceea ce defineşte o persoană ca fiind unică, defineşte şi o ţară ca fiind unică; popoarele nu există prin convenţie, ci prin valori comune. Aneantizarea acestor diferenţe la nivel informaţional va crea climatul perfect pentru impunerea ecumenismului, adică erezia că orice ar crede cineva este la fel de neimportant pe cât este ceea ce crede altcineva. Caracteristica neschimbată până acum a neamului românesc este că credinţa este nu doar importantă, ci mai importantă decât orice altceva. Dorinţa organismelor europene şi internaţionale de aplicare a sistemului biometric, care ar duce la destrămarea celor mai importante valori naţionale, este în directă contradicţie cu dorinţa statului român de a exista şi aceea a neamului românesc de a trăi cu credinţă în Dumnezeu. Iar dacă România va decide renunţarea la valorile sale perene, atunci pe bună dreptate îşi merită dispariţia.
8 octombrie 2010
Autor: n.
[1] “Recunoaşterea biometrică: provocări şi oportunităţi”. Produced by The Defense Advanced Research Projects Agency (DARPA), the Department of Homeland Security (DHS), and the Central Intelligence Agency (CIA). Written by the National Academy of Sciences. Released on September 24th 2010.
Staff: the National Academy of Sciences, the National Academy of Engineering, the Institute of Medicine, and the National Research Council, Gartner, IBM Almaden Research Center, Massachusetts Institute of Technology, Lincoln Laboratory, Carnegie Mellon University, Prudential-Wachovia (retired), Georgetown University Law Center, Higgins & Associates, International, Cleveland Clinic and Case Western Reserve University, Michigan State University, The Walt Disney World Company, Noblis, San Jose State University, Oracle Corporation, Hewlett-Packard Company, Columbia University, Georgia Institute of Technology, IBM, Cornell University, Radcliffe Institute for Advanced Study, US Venture Partners, University of Texas, Yahoo! Labs, D.E. Shaw Research, Google, Inc., Silver Lake, Massachusetts Institute of Technology, Google, Inc, University of Southern California
[2] Datele biometrice contribuie la noi moduri de cunoaştere şi definire a persoanei ca informaţie digitizată. Informaţia biometrică face parte din identitatea individuală şi o pierdere a controlului asupra acelei informaţii poate ameninţa autonomia şi libertatea.
[3] Aplicaţia practică fiind amprentarea criminalilor
[4] Inferenţa că similitudinea duce la identificare se sprijină pe o teorie care se numeşte dogma fundamentală a biometriei: un individ este mai asemănător în timp faţă de sine însuşi decât faţă de oricine altcineva în orice alt moment. Corolar sugerat: un individ poate fi mai asemănător în timp faţă de sine însuşi decât faţă de oricine altcineva posibil întâlnit.
[5] „Recunoaşterea biometrică reprezintă nu o recunoaştere sigură, ci o probabilitate de recunoaştere corectă, în vreme ce situaţia nerecunoaşterii reprezintă o probabilitate şi nicidecum o concluzie definitivă că acel individ este necunoscut sistemului. O fracţiune din rezultatele chiar şi a celor mai bine create sisteme biometrice vor fi incorecte sau nedeterminate.”
[6] “the Bill of Rights protects us from government establishment of religion”
[7] Acesta este fundamentul care le animă atât mitul pericolului terorismului mondial cât şi realitatea acelui pericol, finanţat şi susţinut tot de ei, şi care este folosit drept pretext pentru introducerea generalizată a biometriei, în combinaţie cu microcipul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu