Invataturi ale Sfantului Isaac Sirul.

Din Filocalia X

Ø Nu pe orice om îl trezeşte un lucru care e spus duhovniceşte şi care are în el ascunsă o putere, ca să se minuneze de el. Cuvântul despre virtute are nevoie de o inimă care se odihneşte de cele ale pământului şi de îndeletnicirea cu ele. Lucrurile virtuţii nu trezesc gândul omului a cărui cugetare se osteneşte cu grija celor trecătoare, ca sa le poftească şi să caute să le dobândească.(pag.30)

Ø Altul este cuvântul faptei şi altul cuvântul frumos. Cuvântul din fapta este o visterie a nădejdii, iar inţelepciunea nefăptuitoare este un depozit al ruşinii.(pag.32)

Ø Mai bine este să fii bănuit de prostie, ca neputând să te împotriveşti în cuvânt din puţinătatea învăţătu­rii tale, decât să fii socotit între cei înţelepţi pentru cu­tezanţa ta neobrăzată. Fii sărac de dragul smereniei şi nu bogat, ca să fii neobrăzat. Vădeşte cu tăria virtuţi­lor tale pe cei ce dogmatizează împotriva ta, decât prin pacea buzelor. Fă de ruşine pe cei desfrânaţi, prin buna cuviinţă a vieţuirii tale şi pe cei neruşinaţi cu simţurile, prin înfrânarea privirilor tale.

Socoteşte-te străin în toate zilele vieţii tale, oriunde ajungi, ca să te poţi izbăvi de vătămarea ce se naşte din cutezanţă. Socoteşte-te în toată vremea ca neştiind ni­mic, ca să scapi de defăimarea ce-ţi vine din bănuiala altora că voieşti să susţii altă părere. Stăruie binecuvîntând totdeauna cu gura şi nu vei fi ocărât. Căci ocara naşte ocară şi binecuvântarea, binecuvântare. Socoteş­te-te pe tine, în tot locul, lipsit de învăţătură, şi vei fi aflat înţelept în toată viaţa ta. Nu învăţa pe cineva ceea ce n-ai înţeles şi înfăptuit încă tu însuţi, ca să nu fii ru­şinat şi să se descopere, prin asemănare cu purtarea ta, minciuna ta. Iar de spui cuiva ceva din cele ce trebuie spuse, vorbeşte ca cel ce voieşte să înveţe el însuşi şi nu cu autoritate şi cu îndrăzneală. Şi ia-o înainte, judecându-te pe tine şi arătând că eşti mai prejos decât ce­lălalt, ca să arăţi celor ce ascultă chipul smereniei şi să-i biruieşti făcându-i să asculte cuvintele tale şi să pornească spre lucrare; şi aşa te vei face cinstit în ochii lor. Iar de poţi, grăieşte aceste lucruri cu lacrimi, ca să te foloseşti şi pe tine şi pe cei ce te ascultă şi harul lui Dumnezeu să fie cu tine.

(Filocalia 10, cuvantul 23, pag. 126-127).

- text cules de Dan Făgărăşanu