Sfantul Ioan Gura de Aur despre implinirea poruncilor

Să dăm, dar, ascultare poruncilor Domnului, să nu ne împotrivim lor şi nici să le discutăm! Că poruncile acestea, prin ele însele, ne prici­nuiesc mai cu seamă plăcere şi folos, chiar înainte de primirea răsplăţi­lor. Dacă multora li se par împovărătoare şi cu anevoie de îndeplinit,

tu gîndeşte-te că le faci de dragul lui Hristos;

şi atunci întristarea se va preface în bucurie. Dacă gîndim totdeauna aşa, nu vom mai simţi povara poruncilor, ci vom culege pretutindeni numai bucurii; osteneala n-are ni se mai pară osteneală, ci, cu cît ne ostenim mai mult, cu atît oste­neala ajunge mai plăcută şi mai dulce.

Deci cînd plăcuta obişnuinţă cu păcatele şi dragostea de bani te asaltează, atac-o şi tu cu gîndul acela care spune că vom primi mare răs­plată de vom călca în picioare plăcerea cea trecătoare şi spune sufletu­lui tău: „Te întristezi cumplit că te lipsesc de plăcere? Nu te întrista! Bucură-te, că îţi pricînuieşte cerul! N-o faci pentru om, ci pentru Dum­nezeu. Rabdă puţin şi vei vedea cît de mare e răsplata! Rabdă în viaţa aceasta pămîntească şi vei primi nespusă îndrăznire!".

De vom grăi unele ca acestea sufletului nostru şi nu ne vom gîndi numai la oboselile virtuţii, ci vom socoti şi cununile ei, ne vom depărta repede de orice păcat. Dacă diavolul ne arată ca trecător ceea ce este plăcut şi ca veşnic ceea ce este dureros, şi astfel are putere asupra noastră şi ne stăpîneşte, să facem şi noi contrariul: să arătăm ca trecător ceea ce este dureros şi ca nemuritor ceea ce este bun şi folositor; şi atunci ce motiv am mai avea de a nu săvîrşi virtutea, după atîta mîngîiere?

In locul tuturora ne este de ajuns temeiul ostenelilor noastre, acela anume că avem lămurit încredinţarea că suferim toate acestea pentru Dumnezeu.

Dacă un om care are datornic pe împărat se soco­teşte ferit de primejdii pentru toată viaţa sa, gîndeşte-te cît de ferit de primejdii va fi omul care-şi face, cu faptele lui mici şi mari, datornic pe iubitorul de oameni şi viul Dumnezeu?

Nu-mi vorbi de oboseli şi de sudori, pentru că Dumnezeu ne uşurează săvîrşirea virtuţii nu numai prin nădejdea bunătăţilor ce vor să fie, ci şi în alt chip, ajutîndu-ne şi sprijinindu-ne totdeauna. De-ai vrea să-ţi dai cît de mică osteneală,
toate celelalte vin de la sine. Dumnezeu vrea ca tu să te osteneşti puţin,
pentru ca întreaga biruinţă să fie a ta.

După cum un împărat vrea ca fiul său să fie şi să se arate pe cîmpul de bătaie, pentru a pune pe seama lui victoria, tot aşa face şi Dumnezeu în lupta noastră cu diavolul.

Numai un singur iti cere Dumnezeu: sa urasti pe diavol din toata inima.

De faci asta, duce Dumnezeu pînă la capat lupta !

De te-ar arde mînia sau dragostea de bani sau orice altă patimă tiranică, Dumnezeu le poto­leşte iute dacă te vede că te înarmezi şi te pregăteşti de luptă. Pe toate le face uşoare şi te înalţă deasupra flăcării, ca odinioară pe tinerii din cuptorul Babilonului¹⁰⁸. Că şi aceia n-au adus nimic mai mult decît gîndul şi voinţa.

Aşadar, ca să stingem şi noi aici pe pămînt focul oricărei plăceri păcătoase şi ca să scăpăm şi dincolo de iad, acestea să le socotim, de acestea să ne îngrijim şi pe acestea să le facem în fiecare zi, atrăgand asupra noastră, prin ganduri bune şi prin dese rugăciuni, bunăvointa lui Dumnezeu. Aşa, cele ce par acum grele vor fi uşoare, lesnicioase şi plă­cute. Că atîta vreme cît patimile ne stăpînesc, socotim virtutea istovi­toare, grea, cu urcuş anevoios, iar viciul, plăcut şi foarte dulce; dar dacă ne desprindem puţin de patimi, vedem că viciul este respingător şi urît, iar virtutea uşoară, lesnicioasă şi de dorit. Şi aceasta o poţi afla de la cei care au dus o viaţă virtuoasă. Ascultă că Pavel spune că patimile ne sînt o ruşine chiar după ce ne-am depărtat de ele, spunînd:

„Ce roadă aţi avut atunci de pe urma acelora de care acum vă ruşinaţi?"( Rom. 6,21 ).

Dimpotrivă,despre virtute spune că este uşoară după ostenelile de la început; numeşte necazul uşor şi trecător,

„ De aceea nu slabim, ci, chiar daca omul nostru din afara se strica, cel dinlauntru se innoieste din zi in zi

Caci grabnica usurare a necazului nostru ne aduce, mai presus de orice masura, slava vesnica”.

( II Cor, 4,16-17)

se bucură de suferinţe,

„ Acum ma bucur intru patimirile pentru voi si implinesc lipsurile necazurilor lui Hristos in trupul meu, pentru trupul Lui, care este Biserica „( Col, 1,24)

se veseleşte în neca­zuri

„ Si nu numai atat, ci ne laudam si intru necazuri, bine stiind ca necazul aduce rabdare,

Si rabdarea cercare, iar cercarea nadejde,

iar nadejdea nu rusineaza , caci dragostea lui Dumnezeu s-a revarsat in inimile noastre, prin Duhul Sfant ce S-a dat noua.” ( Rom. 5, 3-5).

şi se laudă cu semnele lui Hristos.

„ De acum, nimeni sa nu-mi dea osteneli, caci eu port pe trupul meu ranile Domnului Iisus „. ( Gal.6,17 ).

Ca să ajungem şi noi în această stare sufletească, să ne punem în rînduială în fiecare zi, uitînd pe cele din urma noastră şi năzuind spre cele ce ne stau înainte. Să urmărim răsplata chemării celei de sus, pe care facă Dumnezeu să o dobîndim cu toţii, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava şi puterea în vecii vecilor, Amin.

- material cules de Dan Fagarasanu