Sfantul Ioan Gura de Aur despre rugaciunile noastre catre preoti si ale acestora pentru fiii lor duhovnicesti

Omilii la II Tesaloniceni , pag.44

„In sfârşit, fraţilor, rugaţi-vă pentru noi, ca cuvântul Domnului să se răspândească şi să se preamărească, ca şi la voi" (II Tesaloniceni 3, 1). Apostolul s-a rugat pentru dânşii mai înainte, ca Dumnezeu să-i întărească, iar aici cere de la dânşii ca şi ei să se roage lui Dumnezeu pentru el, nu ca să nu se primejduiască în predica evangheliei, căci spre aceasta era pus, ci „ca cuvântul Domnului să se răspândească şi să se preamărească", zice „ca şi la voi", - ba încă cererea sa o însoţeşte de laude la adresa lor, căci zice: „ca şi la voi".

„Şi ca să ne izbăvim de oamenii cei nesocotiţi şi vicleni. Căci credinţa nu este a tuturor" (II Tesaloniceni 3,2). Aici arată şi primejdiile sale, însă mai cu seamă pe dânşii îi încurajează. „De oamenii cei nesocotiţi şi vicleni. Căci credinţa nu este a tuturor". Nu mi se pare, deci, că el face aluzie la primejdii, ci la acei ce-1 contraziceau şi-1 împiedicau in predica cuvântului, ca de pildă Alexandru făurarul, despre care spune: „Căci s-a împotrivit foarte mult cuvântărilor noastre" (II Timotei 4, 15). Adică, că sunt şi din aceia cărora nu le aparţine credinţa, ca şi cum vorbind cineva de moştenirea părintească, ar zice că nu fiecăruia dintre fiii împăratului este dat de a se urca pe tronul împărătesc. Tot aici Apostolul le înalţă cugetele şi inimile lor, căci atâta curaj aveau ei către Dumnezeu, încât puteau şi pe dascălul lor să-1 scape de primejdii, şi în acelaşi timp să-i înlesnească şi predica cuvântului.

Deci şi noi, iubiţilor, aceleaşi zicem. Nimeni dintre voi să nu mă judece de uşurinţă, şi nici dintr-o umilinţă nemăsurată să mă lipsească de un ajutor atât de mare. Şi nici nu o spunem aceasta cu acelaşi gând, cu care a spus Pavel, căci el voind a încuraja pe ucenici, le spunea ca să se roage pentru dânsul, pe când noi facem aceasta voind a ne folosi mult, şi a câştiga ceva mare şi bun prin rugăciunile voastre! Şi suntem deplini încredinţaţi, că dacă toţi voi într-un cuget, veţi întinde mâinile către Dumnezeu pentru smerenia noastră, veţi câştiga totul.

Astfel atacăm noi pe vrăjmaşi: cu rugăciunile şi cu binecuvântările. Dacă cei vechi atacau astfel pe duşmanii lor înarmaţi, apoi cu atât mai mult noi trebuie de a război pe duşmanii noştri fără arme, adică numai cu rugăciunile şi binecuvântările. Astfel a pus pe fugă Iezechia pe Asirian, astfel Moise pe Amalic, astfel Samuel pe Ascaloniţi, astfel Iisus al lui Navi pe cei treizeci şi doi de împăraţi. Deci, dacă acolo unde era nevoie de arme şi de luptă, lăsau armele la o parte şi se apărau prin rugăciuni, dar încă unde urmează de a săvârşi toate lucrurile numai prin rugăciuni, cu cât mai mult încă trebuie de a alerga la ajutorul lor? «Dar acolo, zici tu, cei mai mari, adică povăţuitorii poporului, se rugau pentru popor, pe când tu ceri ca poporul să se roage pentru cel mai mare, adică pentru povăţuitorul şi conducătorul său». Ştiu şi eu, iubitule, că atunci mulţi dintre cei stăpâniţi erau nesupuşi, fară rânduială şi oameni de nimic, şi de aceea de multe ori se mântuiau numai prin curajul şi destoinicia conducătorului lor, - dar astăzi când prin harul lui Dumnezeu ni s-a dat de a găsi mulţi, şi poate pe cei mai mulţi, cu mult mai buni şi mai superiori conducătorului, astăzi, zic, s-au schimbat lucrurile. Deci, nu ne lipsiţi de ajutorul acesta, ci ridicaţi sus mâinile noastre, ca nu cumva să se moleşească, deschideţi gura noastră, ca nu cumva să se închidă cu totul, rugaţi pe Dumnezeu pentru aceasta, şi rugaţi-L cu căldură. Rugăciunile voastre sunt îndreptate lui Dumnezeu pentru noi, însă răsplata vi se dă cu totul vouă, căci noi stăm aici spre binele vostru, şi ne îngrijim de ale voastre. Aşadar rugaţi pe Dumnezeu fiecare din voi, şi în particular, şi în public. Priveşte ce spune Pavel: „aşa încât darul acesta făcut nouă, prin rugăciunea multora, să ne fie prilej de mulţumire adusă de către mulţi, pentru noi" (II Corinteni 1, 11), adică ca harul să se dea multora. Dacă publicul reuşeşte de multe ori de a scăpă pe cei condamnaţi şi târâţi la moarte, căci împăratul milostivindu-se de rugăciunile mulţimii îşi schimbă părerea, şi iartă pe cel condamnat la moarte, cu atât mai mult se va milostivi Dumnezeu la rugăciunile voastre, nu atât la mulţimea, pe cât la virtutea voastră.

Avem, iubiţilor, un potrivnic înfricoşat! Voi vă îngrijiţi fiecare de ale sale, pe când noi ne îngrijim de toate ale voastre şi ale noastre la un loc! Am dat la o parte durerile pricinuite de război, însă diavolul se înarmează mai grozav contra noastră, căci chiar şi în războaie duşmanul se încearcă mai înainte de orice ca să doboare pe general. De aceea toţi ostaşii aleargă spre parte aceea, de aceea este vuiet mult, căci fiecare se sileşte să-1 scape, şi toţi îl îngrădesc din toate părţile cu scuturile şi armele lor, căci voiesc a apără capul lui. Ascultaţi ce spune lui David tot poporul – si nu zic aceasta ca să mă compar cu David, căci nu sunt atatde smintit, ci voiesc numai a arăta îngrijirea poporului pentru stăpânul si conducătorul său: „Să nu ieşi cu noi la război, zice ca sa nu se stingă lumina lui Israil" (II. Regi. 21, 17). Acum tu priveşti cat de mult cruţau ei pe bătrân.

Am mare nevoie, iubiţilor, de rugăciunile voastre, şi nimeni, după cum am spus, dintr-o umilinţă nemăsurată să nu mă lipseasca de acest ajutor. Dacă ale noastre vor merge bine, apoi atunci şi ale voastre vor fi mai strălucite; dacă cele ale învăţăturii curg din belşug asupra noastră, apoi bogăţia desigur că vă revine vouă. „Nu cumva păstorii se păstoresc pe ei înşişi" (Iezechiel, 34, 2)? Vezi cum Pavel cere într-una astfel de rugăciuni? Nu auzi cum Petru a fost răpit din închisoare, fiindcă rugăciuni îndelungate se făceau pentru el? Eu am mare credinţă că rugăciunile voastre îmi vor putea face mult bine, dacă sunt făcute de către toţi. Cu cât credeţi că este mai mare decât smerenia noastră intervenirea obştii întregi, când acea obşte se roagă pentru noi lui Dumnezeu? Dacă eu nu am curajul de a mă ruga pentru mine însumi, apoi cu atât mai mult pentru alţii. Aceasta este a celor ce sunt lăudaţi pentru virtutea lor, a celor ce au reuşit să atragă pe Dumnezeu în favorul lor, căci numai aceştia pot să ceară lui Dumnezeu a fi milostiv şi îndurat, -dar cel ce este şi el respins, cum va putea să se roage lui Dumnezeu pentru alţii? Dar fiindcă sunt legat de voi prin dragostea părintească, şi fiindcă dragostea toate le cutează, toate le îndrăzneşte, apoi eu nu numai în biserică, ci şi acasă mai înainte de orice, fac către Dumnezeu rugăciunea mea pentru sănătatea voastră sufletească şi trupească. Altă rugăciune nici nu este mai bună pentru un preot, decât a se ruga lui Dumnezeu pentru câştigarea celor bune de către păstoriţii săi, mai înainte de a se rugă pentru sine. Dacă Iov sculându-se în fiecare dimineaţă, de îndată făcea rugăciuni pentru fiii săi trupeşti, apoi cu cât mai mult oare nu suntem noi datori de a face aceasta pentru fiii cei duhovniceşti?

Dar de ce oare le spun acestea? Pentru că dacă noi facem rugăciuni şi cereri pentru voi toţi, deşi suntem atât de departe de această lucrare duhovnicească, apoi cu atât mai mult sunteţi datori voi a face aceasta. A se ruga unul singur pentru mulţi, este lucru foarte îndrăzneţ, şi are nevoie de mult curaj, pe când a se aduna mai mulţi la un loc şi a face cereri şi rugăciuni pentru unul singur nu e cu nimic greu. Fiecare atunci îşi face rugăciunea, nu atâta încrezându-se în propriile sale puteri, pe cât încrezându-se în mulţime şi în înţelegerea ce stăpâneşte printre dânşii, căci în faţa acestora Dumnezeu se milostiveşte totdeauna. „Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor" (Matei 18,20). Dacă unde sunt numai doi sau trei şi El este în mijlocul lor, apoi cu atât mai mult când veţi fi adunaţi voi la un loc. Dacă cel ce se roagă deosebit nu poate căpăta ceea ce cere, iar de se va ruga la un loc cu mulţimea va reuşi în cererea sa, apoi de aici putem avea dovada cea mai bună, că nu meritul nostru propriu are vreo putere înaintea, lui Dumnezeu, ci unirea şi conglăsuirea multora are acea putere. „Unde sunt, zice, doi sau trei adunaţi". Dar de ce spui doi sau trei? Când numai unul va fi întru numele tău, de ce nu eşti acolo? «Pentru că voiesc, zice, de a fi toţi la un loc, şi niciodată să nu se despartă».

Deci, iubiţilor, să fim apropiaţi unii de alţii, să ne legăm împreună cu dragostea, şi nimeni să nu se despartă de noi. Dacă cineva are de învinovăţit, fie pe aproapele, fie pe noi, dacă cineva este întristat, fie pe oricine, apoi să nu ţină în cugetul său acea supărare. Această favoare o cer de la voi, de a vă apropia aici şi a acuza dacă aveţi ceva, şi veţi primi din partea noastră justificare. „Mustră pe prieten, zice, ca nu cumva să fi făcut, şi să nu mai facă; mustră-l ca nu cumva să fi zis, şi-de a zis, mai mult să nu zică" (Sirah, 19: 13-14). Căci dacă ne vom justifica, sau dacă cunoscându-ne bine greşala, vom cere iertare, vom şi încerca în viitor a nu mai cădea în astfel de greşeale. Aceasta este şi în interesul vostru, şi al nostru. Poate că voi aţi condamnat fară raţiune, însă aflând adevărul lucrului, vă veţi îndrepta, iar noi dacă am greşit din neştiinţă, ne vom corecta. Nu este în interesul vostru de a stă nepăsători, căci voi ştiţi că se va da pedeapsă pentru orice cuvânt rostit în zadar, în acelaşi timp şi noi ne vom uşura de orice vinovăţii, fie ele mincinoase, fie adevărate; pe cele mincinoase le vom depărta ca dovedite drept mincinoase, - iar pe cele adevarate le vom depărta prin faptul că niciodată nu vom mai faca. Este foarte uşor ca cel ce are atâtea griji, să scape ceva din vedere, si din neştiinţă să greşească. Dacă fiecare dintre voi având casa, si femeie, şi copii, şi slugi, unul mai mulţi, altul mai puţini şi totuşi e silit de multe ori să greşească faţă de un număr restrâns de suflete, nu cu intenţie, ci sau că nu ştie, sau că voieşte a îndrepta ceva, - apoi cu atât mai mult noi, care păstorim un popor atat de numeros.

Şi încă fie ca să vă înmulţească Domnul şi să va binecuvânteze, pe cei mici împreună cu cei mari! Deşi la un popor numeros este şi îngrijirea mai mare, totuşi noi nu încetăm a nc ruga ca să ni se sporească o astfel de îngrijire, ca turma să se înmulţească, şi să avem bucuria de a ne îngriji de toţi. Pentru că şi părinţii nu voiesc a îndepărta pe nici unul din copii, deşi din cauza lor de multe ori sunt amărâţi.

Toate sunt deopotrivă şi nouă, şi vouă, şi acelaşi capital de bunuri este rezervat fiecăruia. Nu eu mai cu îmbelşugare mă împărtăşesc din masa cea sfântă, iar voi mai puţin, ci cu toţii deopotrivă ne atingem de ea. Dacă eu sunt cel întâi, nu e vreun lucru mare, fiindcă şi printre copii cel mai mare întinde mâna întâi în mâncare, - cu toate acestea nimic nu urmează de aici, ci toate ne sunt deopotrivă, căci viaţa mântuitoare care uneşte sufletele noastre se dă fiecăruia cu aceiaşi cinste. Nu eu mă împărtăşesc din alt miel, şi voi din altul, ci din unul şi acelaşi ne împărtăşim cu toţii; acelaşi botez avem cu toţii, cu toţii ne-am învrednicit de acelaşi duh, cu toţii alergăm către aceiaşi împărăţie, suntem deopotrivă fraţi ai iui Hristos, totul ne este comun. Deci, cu ce anume vă întrec eu, şi ce am mai mult decât voi? Vă întrec cu grijile, cu suferinţele şi cu necazurile ce le am pentru voi. Insă nimic nu este mai plăcut ca aceste suferinţe, căci şi mama suferind pentru copil, simte plăcere de a suferi, îngrijeşte pentru cel născut de ea, şi se bucură de îngrijire, deşi îngrijirea prin sine este ceva amar, însă când este vorba de copii, atunci e plăcută.

Şi eu am născut pe mulţi dintre voi, însă după aceasta am simţit durerile. Mamele trupeşti mai întâi simt durerile facerii, şi apoi vine facerea, dar aici (în naşterile duhovniceşti) durerile se ţin într-una până la suflarea cea mai de pe urmă, ca nu cumva cel născut să fie vreo stârpiciune, ceea ce doresc foarte mult să nu se întâmple. Dacă şi altul a născut de multe ori, eu totuşi şi atunci sunt stăpânit de griji, aici nu naştem nimic din noi, ci totul este din harul lui Dumnezeu. Deci, dacă amândoi naştem prin duh, apoi nu ar greşi cineva spunând că cei născuţi de acela sunt ai mei, şi cei născuţi de mine sunt ai lui.

Acestea toate cugetându-le, vă rog a-mi da ajutor prin rugăciunile voastre, ca şi voi să fiţi lauda noastră, şi noi a voastră, în ziua Domnului nostru Iisus Hristos, pe care fie a o vedea cu toţii cu încredere şi curaj, prin Domnul nostru Iisus Hristos, căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine slava, stăpânirea şi cinstea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

- material cules de Dan Fagarasanu