20.12.10

Parintele Arsenie Boca: Ratiunea. "Mulţi raman bucurosi la un surogat de religie, al unei religii in limitele ratiunii, pentru ca aceasta nu angajeaza viata omului in niciun risc"

„Raţiunea nu poate cunoaşte pe Dumnezeu prin puterile proprii oricâte piscuri de întrebări i-ar pune. Dumnezeul raţiunii e un Dumnezeu abstract, un postulat, deci nu putem ieşi pe această cale din ateismul conceptului. Absolutul metafizic nu e Dumnezeul personal care transformă haosul în cosmos,  re-creează pe om şi-l aduce iarăşi în starea paradisiacă din care a căzut.

Mulţi rămân bucuroşi la un surogat de religie, al unei religii în limitele raţiunii, pentru că aceasta nu angajează viaţa omului în nici un risc; ba dimpotrivă, ajung să creadă că religia e un gen mitic de cunoaştere, moştenit din pruncia omului pe pămînt - cu alte cuvinte omul e creatorul lui Dumnezeu sau, şi mai precis, Dumnezeu devine conştient de sine din om, deci omul e Dumnezeu.

Aci duce,la acest gen de deducţii, orgoliul luciferic al raţiunii autonome. Dar duce şi la însăşi desfiinţarea raţiunii, întrucât aceeaşi raţiune poate dovedi, cu aceeaşi stringenţă logică, şi teza şi antiteza.

Când competiţia dintre raţiune şi instinctele declanşate se soldează cu schilodirea raţiunii, care pierde oarecum criteriul responsabilităţii, - i se întunecă zarea metafizică, în folosul datelor imediate ale simţurilor, care, ele, confiscă tot omul şi-l reduc, până la urmă, la un număr. Sofismul şi vicierea instinctelor au compromise raţiunea ca unealtă capabilă de cunoaşterea lui Dumnezeu. Când compromiterea raţiunii şi decăderea omului în animalitate au ajuns la paroxism, a venit vremea Revelaţiei.

Abia Revelaţia reabiliteză raţiunea,luminînd-o prin har, şi sfinţeşte natura, purificăndu-o, prin virtute. În atare împrejurare credinţa nu mai e un risc al raţiunii, ci o certitudine pentru care bucuros riscăm viaţa. Sigur Împărăţia lui Dumnezeu e un risc şi o catastrofă pentru toate împărăţiile lumii, pentru toate instituţiile ei.”
 
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca/P.S. Daniil Stoenescu, Părintele Arsenie Boca: Omul îmbrăcat în haină de in şi Îngerul cu cădelniţă de Aur, Editura Charisma, Deva, 2008.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails