Astăzi a sosit bucuria tuturor oamenilor, iar blestemul cel dintâi se dezleagă
Astăzi a sosit bucuria tuturor oamenilor şi blestemul cel dintâi se dezleagă. Sosit-a Cel ce pretutindenea este şi toate le umple de bucurie. Cum a venit dară? Fără să fie înconjurat de purtători de suliţă, fără să aibă în urma Sa oşti îngereşti, fără venire măreaţă, ci liniştit şi blând. Şi a făcut astfel, ca să distragă atenţia boierului întunericului; ca prin această înţeleaptă meşteşugire să prindă în cursă pe şarpe, să înşele pe balaur, pe asirianul ce pusese stăpânire pe toată nobleţea omenească şi astfel în cele din urmă să-i răpească prada. Căci nu s-a îndurat nesfârşita Sa milostivire ca acest lucru deosebit, adică omul, să fie nimicit, şi pentru care El a întins cerul ca un cort, a întemeiat pământul, a împrăştiat vânturile, a făcut marea şi toată zidirea cea văzută. Pentru aceasta Dumnezeu a coborât pe pământ, a plecat cerurile, a venit printre oameni, a fost purtat în pântece de Fecioara, El, pe Care tot universul nu-L poate cuprinde.
Veselească-se dară astăzi toată lumea, iar natura să salte! Căci cerul se deschide şi pământul primeşte tainic pe Împăratul a toate. Nazaretul imită Edenul şi primeşte în sânurile sale pe Săditorul Edenului. Părintele îndurărilor îşi logodeşte Luişi nimicnicia omenească prin Singurul Născut din El. Şi Gavriil slujeşte taina spunând liniştit Fecioarei: „Bucură-te!”, ca fiica lui Adam, ce a răsărit din David să readucă bucuria pe care a pierdut-o strămoaşa ei, Eva. Astăzi Tatăl slavei S-a milostivit de neamul omenesc şi a căutat cu îndurare la firea care s-a stricat de către Adam. Astăzi Dătătorul de milostivire îşi arată abisul preabunelor Sale îndurări şi revarsă mila Sa asupra făpturii, milă ce se revarsă precum apele ce acoperă mările.
Această bună-vestire prăznuim noi acum; această vestire o primeşte Gavriil şi mijloceşte între Dumnezeu şi omenire şi mai întâi binevesteşte Fecioarei încredinţând-o de reîmpăcarea deplină a lumii cu Dumnezeu, căci Părintele îndurărilor S-a milostivit de neamul nostru care fusese de-acum supus stricăciunii prin alunecarea în păcat şi Şi-a adus aminte de lucrul mâinilor Sale. Şi întrucât n-a suferit să ne vadă pierind până la sfârşit, întâi a dat prin mâinile lui Moisi Legea ce era scrisă pe plăci de piatră. Dar pentru că Legea nu a adus vreo schimbare[1], a trimis bărbaţi purtători de Duh, adică pe proorocii cei străvăzători, care arătau căile Domnului cele drepte. Şi cu toate că cei către care au fost trimişi şi-au astupat simţurile şi nu s-au schimbat defel, totuşi nici măcar atunci Făcătorul n-a trecut cu vederea făptura Sa, ci a trimis nouă nevrednicilor la care sfârşiturile veacurilor au ajuns (I Cor. 10:11) pe Fiul Său, Cel de un scaun şi întocmai bun cu El, Care a ieşit din sânurile Sale preabune şi atotneprihănite. Căci a judecat cum că se cuvine mai vârtos să lucreze pentru mântuirea celor ce au naufragiat, decât să treacă cu vederea această făptură atât de însemnată, pe care a plăsmuit-o.
Continuare in Revista Atitudini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu