Într-o frumoasă zi de mai, după o grea suferinţă, a decedat doctorul Radu Cărpinişianu, în oraşul Sebeş-Alba, oraş pe care l-a onorat cu distinsa şi complexa sa personalitate. Am primit întristătoarea veste prin telefon, şi sunt profund recunoscătoare doamnei Cărpinişianu, că mi-a făcut onoarea să mă numere printre prietenii soţului său şi că a fost convinsă că-l voi conduce pe drumul cel fără de întoarcere, cu candela aprinsă a evlaviei şi c-o inimă plină de sinceră durere şi plină de lacrimi şi cu un gând împovărat de o tristeţe înfăşurată într-o caldă, constantă şi devotată prietenie. Nu mă încumet să-i alcătuiesc un necrolog, sunt mult prea modestă pentru o asemenea încercare. Sunt sigură că vor fi somităţi prietene care vor şti să evoce cu competenţă minunata operă care a fost viaţa acestui brav şi elegant cavaler al Sebeşului. Nu voi evoca nici monumentala sa grijă cu care a lărgit sfera cunoaşterii personalităţii şi operei ilustrului său concetăţean, Lucian Blaga. Sunt sigură că o vor face colaboratorii săi la acest superb act de cultură, care a fost Festivalul “Lucian Blaga”, izvorât din marea sa iubire pentru “cel care din veşnicia grea de sevă a Lancrămului ardelean a sorbit tăria înţelepciunii ce l-a înălţat în spaţii siderale să smulgă din nemurire laurii şi să-i aşeze pe frunţile române”. Voi remarca doar că nu este o întâmplare că şi-a încheiat destinul tot într-o zi de mai şi exact la 50 de ani de la marea trecere în eternitate a celui ce, cuprins de febra acestei eternităţi, a izvorât superbele pietre pentru templul său. Sublimă coincidenţă, meritată răsplată, pentru faptul că a urmărit pas cu pas paşii profetului, într-o viaţă de om atât de frumos împlinită şi aşezată în comoara culturii româneşti. Eu vreau doar să-i transmit o mângâiere pentru faptul că n-a mai avut timp să realizeze proiectul său, de rememorare a F.O.R.S.-ului (Frăţia Ortodoxă Română Studenţească) nostru clujean din tinereţea noastră. Eu vreau doar să-i închin un cuvânt FORS-ist de adio celui ce a fost ultimul preşedinte al F.O.R.S.-ului clujean. Regret enorm că vârsta mea mult prea înaintată nu-mi permite să-l conduc, împreună cu toţi cei ce l-au iubit şi l-au stimat, pe ultimul său drum. Nici nu voi putea să îngenunchiez la mormântul care-i va priveghea de-acum înainte “visul”, „somnul” şi „oasele ce drepte dorm”. Cu gândul însă, aşa cum o fac şi acum, voi veni din când în când şi, în genunchi, îmbrăţişându-i crucea de la căpătâi, voi murmura cu sufletul “Cu noi este Dumnezeu” şi “Lumină lină”, într-o intimă vecernie forsistă. Ştiu că mă va asculta şi că mă va saluta cu o discretă şi elegantă fluturare de mână şi că voi citi mereu în palma deschisă spre mine nobila, aleasa sa prietenie – prietenia F.O.R.S.-ului, a preşedintelui pentru forsiştii lui. Pentru această prietenie îi mulţumesc acum şi-i voi mulţumi în eternitate, cu lacrima ce şi acum îmi străbate inima.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu