Doamna Aspazia Otel Petrescu: Cuvant forsist de adio la moartea doctorului Radu Carpinisianu, ultimul presedinte al Fratiei Ortodoxe Romane Studentesti

Într-o frumoasă zi de mai, după o grea suferinţă, a decedat doctorul Radu Cărpinişianu, în oraşul Sebeş-Alba, oraş pe care l-a onorat cu distinsa şi complexa sa personalitate. Am primit întristătoarea veste prin telefon, şi sunt profund recunoscătoare doamnei Cărpinişianu, că mi-a făcut onoarea să mă numere printre prietenii soţului său şi că a fost convinsă că-l voi conduce pe drumul cel fără de întoarcere, cu candela aprinsă a evlaviei şi c-o inimă plină de sinceră durere şi plină de lacrimi şi cu un gând împovărat de o tristeţe înfăşurată într-o caldă, constantă şi devotată prietenie. Nu mă încumet să-i alcătuiesc un necrolog, sunt mult prea modestă pentru o asemenea încercare. Sunt sigură că vor fi somităţi prietene care vor şti să evoce cu competenţă minunata operă care a fost viaţa acestui brav şi elegant cavaler al Sebeşului. Nu voi evoca nici monumentala sa grijă cu care a lărgit sfera cunoaşterii personalităţii şi operei ilustrului său concetăţean, Lucian Blaga. Sunt sigură că o vor face colaboratorii săi la acest superb act de cultură, care a fost Festivalul “Lucian Blaga”, izvorât din marea sa iubire pentru “cel care din veşnicia grea de sevă a Lancrămului ardelean a sorbit tăria înţelepciunii ce l-a înălţat în spaţii siderale să smulgă din nemurire laurii şi să-i aşeze pe frunţile române”. Voi remarca doar că nu este o întâmplare că şi-a încheiat destinul tot într-o zi de mai şi exact la 50 de ani de la marea trecere în eternitate a celui ce, cuprins de febra acestei eternităţi, a izvorât superbele pietre pentru templul său. Sublimă coincidenţă, meritată răsplată, pentru faptul că a urmărit pas cu pas paşii profetului, într-o viaţă de om atât de frumos împlinită şi aşezată în comoara culturii româneşti. Eu vreau doar să-i transmit o mângâiere pentru faptul că n-a mai avut timp să realizeze proiectul său, de rememorare a F.O.R.S.-ului (Frăţia Ortodoxă Română Studenţească) nostru clujean din tinereţea noastră. Eu vreau doar să-i închin un cuvânt FORS-ist de adio celui ce a fost ultimul preşedinte al F.O.R.S.-ului clujean. Regret enorm că vârsta mea mult prea înaintată nu-mi permite să-l conduc, împreună cu toţi cei ce l-au iubit şi l-au stimat, pe ultimul său drum. Nici nu voi putea să îngenunchiez la mormântul care-i va priveghea de-acum înainte “visul”, „somnul” şi „oasele ce drepte dorm”. Cu gândul însă, aşa cum o fac şi acum, voi veni din când în când şi, în genunchi, îmbrăţişându-i crucea de la căpătâi, voi murmura cu sufletul “Cu noi este Dumnezeu” şi “Lumină lină”, într-o intimă vecernie forsistă. Ştiu că mă va asculta şi că mă va saluta cu o discretă şi elegantă fluturare de mână şi că voi citi mereu în palma deschisă spre mine nobila, aleasa sa prietenie – prietenia F.O.R.S.-ului, a preşedintelui pentru forsiştii lui. Pentru această prietenie îi mulţumesc acum şi-i voi mulţumi în eternitate, cu lacrima ce şi acum îmi străbate inima.

ASPAZIA OŢEL PETRESCU

Fosta detinuta politic, Doamna Aspazia Otel Petrescu – Amintiri din studentia clujeana. Fratia Ortodoxa Romana Studenteasca si Mitropolitul Bartolomeu Anania

Există cuvinte care pecetluiesc cu pecete sfântă amintirile. Nu le poţi rechema oricând, oriunde şi oricum. Ele, cuvintele, sunt chei ce deschid uşi într-un interior ca de biserică. Sunt imperativ necesare un anume timp şi un anume loc ca să intri prin acel cuvânt în amintire cu evlavie, în vârful picioarelor, să aprinzi candele şi în reculegere să-ţi laşi sufletul purtat pe firul amintirilor duioase şi solemne, plutind pe valurile unui timp ce curge invers, spre începuturi, spre adâncuri în acea lume bună şi senină în care poţi întrezări ordinea minunată şi tainică pe care a statornicit-o Domnul Dumnezeu în Împărăţia Sa.

Pentru mine astfel de cuvinte-peceţi sunt cele patru cuvinte „Frăţia Ortodoxă Română Studenţească” din Cluj, adică F.O.R.S. Ele sunt cheia prin care intru în acel fragment din viaţa mea de studentă clujeană, ascuns cu pioşenie în cutele memoriei mele. Revin la aceste amintiri ca într-un templu, ori de câte ori mi se face dor de frăţietate, de comuniune, ca atunci, când în dragostea ce ne-o purtam unii altora se topeau contrariile şi nepotrivirile şi ne simţeam capabili să ne dăruim cu totul Celui care cobora până la noi să ne insufle o speranţă certă şi să ne facă mândri de destinul ce ni l-a hărăzit ca fraţi. Era atât de mângâietor să aflăm că nimic nu este întâmplător, că nu există hazard, ci toate câte se întâmplă au un înţeles adânc ce duce întotdeauna la Cerescul Tată.

F.O.R.S.-ul era copilul răsfăţat al F.O.R.-ului (Frăţia Ortodoxă Română). Nu era totuşi o organizaţie rigidă, încorsetată în statute, turnată în tipare imuabile. Sub îndrumarea F.O.R.-ului şi a părinţilor noştri duhovnici, F.O.R.S.-ul era o comunitate de suflete studenţeşti în căutarea Domnului Iisus Hristos, Cale, Adevăr şi Viaţă.

Şedinţele F.O.R.S.-ului erau un fel de vecernii 

Ne adunam, desigur, într-un spaţiu concret, în una din sălile încăpătoare ale Universităţii şi într-o zi anume ce purta un nume şi o cifră care se nimerea să se petreacă în preajma marilor sărbători creştine. Aveam un comitet coordonator format din studenţi şi studente, cei mai avizaţi şi cei mai fraterni dintre colegi. În timpul cât am fost eu studentă, preşedinte era Radu Cărpinişanu, vicepreşedinte Părintele Valeriu Anania şi secretar Ion Răileanu, toţi medicinişti. Aveam programe variate care se afişau cu o săptămână înaintea şedinţelor, dar nu toate acestea erau lucrul cel mai important. Important era faptul că nu era nicio constrângere, programul se închega voluntar şi ieşea întotdeauna minunat: muzică, poezie, proză, eseu, meditaţie, recenzie şi mai presus de toate îndemnurile duhovniceşti prezentate de cei mai străluciţi duhovnici, preoţi pregătiţi să ne înalţe pe cele mai înalte trepte de spiritualitate creştină: o studenţime însetată de cunoaştere şi de luminată şi profundă trăire creştină şi românească.

Greu de reprodus în cuvinte atmosfera de frumuseţe şi de mister ce se statornicea în şedinţele care de obicei se ţineau sâmbătă seara. Erau un fel de vecernii scăldate în sublim, ziditoare de caractere. Sunt şi mai greu de reprodus cununile de valori spirituale, profund creştine, ortodoxe, etalate în faţa unui auditoriu însetat de aceste valori. 

Discuţiile se prelungeau şi la plecarea spre casă. Doi câte doi, sau în mici grupuri, studenţii dezbăteau în continuare problemele de suflet şi de credinţă. Se închegau prietenii pe care nici curgerea anilor, nici vijeliile vieţii nu le-au putut înfrânge. Prieteniile au dăinuit împodobindu-ne viaţa aşa cum trăirile din cadrul F.O.R.S.-ului ne înfrumuseţează amintirile.

Îmi stăruie în minte (cum aş fi putut să le uit!) prieteniile cu totul deosebite ce mi le-a oferit F.O.R.S.-ul pentru întreaga mea viaţă şi sunt sigură şi pentru veşnicie. (…)

Mitropolitul Bartolomeu Anania, vicepreşedinte al F.O.R.S. şi conducător al grevei studenţeşti din 1946

Despre Înalt Prea Sfinţitul Părinte Mitropolit Bartolomeu Anania îmi vine greu să aduc mărturie din pricina sfielii ce mi-o inspiră înaltul rang. În acelaşi timp nu pot uita nenumăratele clipe de înaltă trăire ce mi le-a oferit ca vicepreşedinte al F.O.R.S-ului, cu o competenţă şi teologică şi culturală atât de cuprinzătoare! Ce aş putea să spun mai ales despre greva studenţească în 1946, pe care a condus-o ca un mare lider. Mă limitez să subliniez curajul şi înţelepciunea cu care s-a strecurat atât de strălucit printre capcanele unei astfel de uriaşe mişcări, la tinereţea sa şi la totala lipsă de experienţă.

Cea ce mi se pare cu totul de admirat este faptul că a păstrat atât faţă de foştii studenţi forsişti, ca şi faţă de foştii studenţi grevişti, o caldă cordialitate.

Astfel m-a primit în cele câteva ocazii când am îndrăznit să-l contactez. Prima dată a fost la Roman, când scria prefaţa la frumosul album al picturilor murale ale Episcopiei. Apoi, la Văratec, pe când lucra la monumentala traducere a Bibliei, l-am vizitat însoţită de părintele meu duhovnic. Erau vremuri primejdioase, părintele era în mod cert supravegheat, iar eu sigur purtam după mine trena verificatoare, destinată proscrişilor. Totuşi părintele nostru Anania m-a primit de fiecare dată cu acel sentiment frăţesc, caracteristic forsiştilor.

După 1989 i-am trimis prima mea carte de memorii, „Strigat-am către Tine, Doamne”, din care se putea deduce cât mi-au ajutat lecţile F.O.R.S.-ului. Am primit un răspuns neaşteptat de generos şi mai mult decât onorant. Îmi trimitea cu autograf şi dedicaţie frumoasa sa psaltire şi două însemnate CD-uri: discursul de recepţie la Academie şi prima predică la biserica din Nicula.

Ultima întâlnire a avut loc la Mitropolia Iaşului cu ocazia lansării „Memoriilor”, la invitaţia Universităţii Ieşene. Un prilej atât de emoţionant; prilej când am înţeles din nou cât de mult a fost, este şi va fi pentru noi părintele Anania, frate cald şi plin de înţelegere, în duhul F.O.R.S.-ului.

Este nespus de onorant că în catedrala F.O.R.S. din sufletul meu, oficiază din când, o Sfântă Liturghie, un mare prelat forsist.

Aspazia Oţel Petrescu

- fragment dintr-un articol publicat în revista Veghea