TEMNIŢA COMUNISTĂ- ULTIMUL DOMICILIU AL MULTOR EROI ROMÂNI AI CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL
Beneficiarii Actului de la 23 August 1944 l-au calificat drept act de salvare naţională. Regele Mihai a primit pentru această bravură, de la „tătucu” Stalin, cea mai înaltă decoraţie rusă: „Ordinul Victoria”. Victoria cui?
Se pretinde (ceea ce este adevărat) că, prin acest act, soarta războiului a depins de aliaţi şi că a fost scurtat cu aproximativ o jumătate de an. Criticii în totalitate califică actul de „înaltă trădare”, de „gravă eroare politică” şi susţin că România nu trebuia să capituleze înainte de a fi semnat un armistiţiu. Acest armistiţiu trebuia semnat doar de mareşalul Antonescu.
Actul de la 23 August 1944, asumat direct de regele Mihai, a fost, de fapt, o capitulare necondiţionată cu consecinţe imediate: 130.000 de soldaţi români prizonieri (sunt surse care indică 180 000 de soldaţi): deportaţi 20.000 de români şi alţi 72.000 de români de origine germană, pierderea a 50% din totalul de 19 divizii, angajate în lupta alături de sovietici, pierderea libertăţii şi bolşevizarea cu forţa.
Procedându-se la arestarea mareşalului şi la capitularea întregii armate, înaintea semnării oricărui armistiţiu, am pierdut baza juridică şi morală a apărării drepturilor României şi ne-am dezonorat singuri.
Prin „armistiţiul” regelui Mihai, dictat de Moscova la 12 Septembrie 1944, în loc de 300 de milioane impuse, prin guvernul „frăţesc comunist”, sovieticii au furat României cel puţin 3 miliarde de dolari în produse. Şeful Statului Major britanic, Allen Brootie, susţinea că prin actul regelui de la 23 August 1944, România a deschis larg porţile sovieticilor, contribuind direct la ocuparea Europei de Răsărit de către aceştia.
Atunci când istoria României nu va mai fi scrisă cu patimă şi chiar fanatism uneori, poate că se va ajunge la înţelegerea amplului proces prin care Maresalul Ion Antonescu ajunsese să-şi îndepărteze o mare parte din ofiţerii superiori aflaţi în subordine, aceştia acceptând colaborarea cu grupul regelui , Mihai I de România şi să-l ajute să-şi indeplinească visul de a ajunge actorul principal pe scena politică a ţării.
Aşa s-a început procesul de falsificare a istoriei naţionale cu concursul regaliştilor, comuniştilor şi sovieticilor. Epurările şi arestările au devenit metodă de lucru, iar tehnica asasinatelor comise cu bună ştiinţă şi cu sânge rece s-a tradus în politică de stat. (Roy Medvedev, Despre Stalin şi stalinism, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1991, p. 96).
Sub incidenţa ocupaţiei militare exercitată de Uniunea Sovietică prin Armata Roşie, instituţiile fundamentale ale ţării, structura de stat, regimul politic, forma de guvernământ, s-au clătinat din temelii. Slugile lui Stalin, prin care s-au pus bazele stalinismului în ţările satelit şi în mod expres la noi, au fost promovate în funcţii de conducere la cele mai înalte nivele, din cadrul altor naţionalităţi (evrei, unguri, bulgari, ucraineni, etc.) (Jacques Levesque, Le conflit sino-sovietique et l’Europe de l’Est. Les Presses de l’Universite de Montreal, 1970, p.VII; Al. Saucă, K.G.B.-ul şi revoluţia română. Ed. Miracol, Bucureşti, 1994, p.15, 139).
Oamenii lui Stalin, activiştii cominternişti, însoţiţi de experţi politruci, de o reţea a N.K.V.D.,-ului, alcătuită mai ales din evrei sovietici, maghiari, bulgari ş.a. ca: Vasile Luca (Luca Laszlo), Ana Pauker (Anna Rabinsohn), ministru de externe; Iosif Chişinevschi (Iasif Roitman), vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, mb. al Biroului Politic şi Secretar al C.C; Teohari Georgescu (Burăh Tescovici), ministru de interne; Lothar Rădăceanu (Lothar Wurtzel), ministru; Ilca Wassermann, directoare în Ministerul de Externe; Avram Bunaciu (Abraham Gutman), ministru de externe şi secretar general al M.A.N.; Marcel Breslaşu (Mark Breslau), director general în Departamentul Artelor; Mihail Roller, profesor, director al Arhivelor Naţionale, secţia Istorie; Lewis Bercovich, profesor la Univeriattea din Bucureşti; Samoilă (Samuel Ribenstein), directorul ziarului „România Liberă”; Jehan Mihai (Iacob Michael), directorul industriei cinematografice româneşti; Silvian Iosifescu (Samson Iosifovici), cel care i-a cenzurat pe Eminescu, Coşbuc, Alecsandri, Vlahuţă; Alexandru Nicolski, general; Gheorghe Pintilie (Pantiuşa), general Ion Vincze, Vasile Malinschi, etc., au acţionat în conformitate cu instrucţiunile primite de la Moscova (unii dintre ei şi cu acordul regelui), distrugând Elita, Valorile şi Instituţiile naţionale ale statului (Armata, Biserica, Şcoala, Economia şi chiar Monarhia). (Titu Georgescu, România între Yalta şi Malta, Bucureşti, 1993, p. 31).
Măsurile lor urgente politico-militare au fost îndreptate în primul rând împotriva armatei, singurul obstacol în calea realizării obiectivelor social-politice preconizate de ei şi a cărei dramă începuse odată cu cele două dictaturi regale (1938-1940;1940-1944) amplificată apoi până la declin sub începutul celei de-a treia dictaturi, cea comunistă. Formată într-o înaltă şcoală de elită şi puternic încercată în cel de-al doilea război mondial, Armata română nu putea deveni peste noapte, „la apel”, o armată populară care să deservească noua putere atee. De aceea prima grijă de căpătâi a P.C. d. R. a fost eradicarea cadrelor care constituiau elita armatei române. Operaţia trebuia făcută urgent şi prin orice mijloc (violenţă, şantaj, abuz, teroare). Încă din anul 1943 s-a început politizarea armatei prin sprijinul acordat de Ana Pauker şi Lt. col. Nicolae Cambrea care au recrutat din rândul prizonierilor de război din U.R.S.S. cca 50 000 de ostaşi până-n Iunie 1943, luând naştere Divizia „Tudor Vladimirescu”.
Corpul de comandă al Armatei române a suferit o adevărată tragedie, după Actul regal de la 23 August 1944, prin întreg concursul factorilor de conducere ai ţării. Surprinzător sau nu, hotărârea de a se începe cercetarea activităţii unor mari generali români a fost luată înaintea semnării Convenţiei de Armistiţiu, care prevedea prin art.14, obligaţia Guvernului şi a Înaltului Comandament Român de a colabora cu Înaltul Comandament Aliat (Sovietic) la arestarea şi judecarea persoanelor acuzate de crime de război. La 27 August 1944, Consiliul de Miniştri hotărâse deja cercetarea generalilor „vinovaţi”, înaintea ocupării Capitalei de către Armata Roşie. La 10 Octombrie 1944 a venit şi mult râvnitul Decret regal nr. 1850, publicat a doua zi, prin care împuternicea Consiliul de Miniştri să ia măsurile de rigoare, de privare de libertate împotriva „vinovaţilor” generali. (AMApN, fond 948/1, dosar nr.1581;fond 333, dosar nr.293 şi 930; ASRI, F.P. nr.18938,19124,19820,20198, 20275, 21535, 40011, 40016,105281).
Momentul le era favorabil, întrucât Comandamentele Armatelor 1 şi 4 luptau alături de cele sovietice împotriva germanilor şi li s-a interzis de către Comandamentele sovietice orice comunicări radio la Marele Stat Major român, după 1 Martie 1945, au ocupat Capitala instalând posturi de control sovietice la principalele căi de acces, au ocupat aeroporturile, nepermiţând nici o altă activitate decât a lor, în spaţiul aerian românesc. O parte considerabilă din ofiţerii români activi au fost dezarmaţi şi perchiziţionaţi la domiciliu într-o primă fază, până la apariţia Înaltului Decret Regal, care permitea cercetarea, epurarea, arestarea, decapitarea şi lichidarea Armatei. (AMApN, fond 1367, dosar 199/1945, f.296; ASRI, fond „D”, dosar 7071/1945, f.226; AMApN, fond Microfilme, r.P.II 2. 249, c.109).
Prin Decretul Lege nr. 320, publicat în „Monitorul Oficial” nr.96/26 Aprilie 1945, regele Mihai a hotărât reintregrarea în armata română a 1005 voluntari din Divizia „Tudor Vladimrescu”, care urmaseră un curs cu consilierii sovietici pentru a fi încadraţi ca ofiţeri pentru educaţie şi cultură. În cadrul Ministerului de Război s-a înfiinţat Direcţia Superioară a Educaţiei, Culturii şi Propagandei (E.C.P.), prin ordinul general 29/1945, al cărei prim şef a fost generalul Precup, urmat de generalul Dămăceanu. Astfel, a apărut Serviciul cultural, educativ şi de propagandă, pe lângă marile unităţi şi comandamentele de armată, iar în unităţi şi subunităţi s-au introdus consilieri cu activitate cultural-educativă, cu funcţia de ajutoare de comandanţi. De asemenea în toate unităţile un ajutor considerabil în munca de politizare o primeau de la fidelii consilieri sovietici, specializaţi în propagandă comunistă. Aşadar, ofiţerii care nu aduceau osanale tătucului roşu, Armatei Roşii „salvatoare” şi comunismului „biruitor”, deveneau „reacţionari” , erau îndepărtaţi şi apoi arestaţi. Cu „binecuvântarea” regelui şi a guvernului său (Dr. Petru Groza) ,în ultima săptămână (25-31) din Martie 1945, au fost trecuţi în rezervă sau în retragere 46 de generali şi 208 ofiţeri superiori, dintre care 182 colonei („Monitorul Oficial”nr.65, 66, 67 din Martie 1945). Au fost desfiinţate 6 divizii de infanterie, 2 divizii de cavalerie, o divizie şi 6 batalioane independente de vânători de munte şi al treilea batalion al regimentelor de infanterie, în cadrul procesului de reducere ce s-a desfăşurat între Iulie 1945-Iunie 1946.
După 6 Martie 1945, Justiţia populară, prin organul ei expres - Tribunalul Poporului, a instituit „faimoasa campanie” împotriva „criminalilor de război”, între 1945-1947. Un concurs deosebit l-a dat Ministerul Afacerilor Interne, condus de Teohari Georgescu (Burăh Trescovici), care declara entuziasmat: „Ministerul de Interne a desfăşurat o acţiune viguroasă pentru arestarea criminalilor de război şi a celor vinovaţi de dezastrul ţării, predându-i Tribunalului Poporului..., criminalii nu vor scăpa nici în gaură de şarpe”. (Arhivele Naţionale Timişoara, Fond Legiunea de Jandarmi Severin, Dosar 20/1959, f. 8-17).
Reducerea cadrului organizatoric şi a efectivelor armatei prin măsurile vexatorii impuse de Comisia Aliată de Control (Sovietică), „girată” de regele Mihai, a vizat chiar cadrul general al Oştirii, sistemul naţional de apărare românesc, care reprezenta un atentat direct atât asupra suveranităţii, cât şi a independenţei naţionale. Măsurile nu erau nici întâmplătoare şi nici străine suveranului fidel, Moscovei, întrucât vizau cu claritate lipsirea guvernelor române de până la 6 Martie 1945, de forţa şi puterea armatei, care ar fi putut stăvili imixtiunile în politica internă a României şi evident bolşevizarea armatei naţionale. Noul „model” al armatei va constitui desigur sprijinul pe care se bazează guvernul de concentrare şi democratizare a ţării, conduse de suveranul Mihai, în cadrul misiunii politice, de schimbare a mentalităţilor şi a normelor tradiţionale de funcţionare a armatei române creştine.
În loc de concluzie redăm Telegrama comandantului Diviziei a 2-a de voluntari români „Horia, Cloşca şi Crişan” adresată regelui Mihai I şi guvernului român la revenirea în ţară şi răspunsurile acestora în iulie 1945.
...Păşind pe drumul marilor realizări, Divizia se adresează M.S. Regelui, guvernului dr. Petru Groza şi domnului ministru de Război, la care se primesc următoarele răspunsuri:
Telegrama răspuns a mareşalului Curţii Regale
Domniei sale,
Domnului general de corp de armată Mihail Lascăr, comandantul Diviziei a 2-a voluntari Români „Horia, Cloşca şi Crişan”.
Domnule general,
Maiestatea Sa Regele mă însărcinează a vă transmite înaltele mulţumiri pentru sentimentul de devotament şi bune urări exprimate de domnia voastră în numele ofiţerilor, subofiţerilor şi ostaşilor Diviziei a 2-a voluntari români „Horia, Cloşca şi Crişan”, cu prilejul sosirii în ţară a marii unităţi şi a decorării Augustului nostru Suveran de către Prezidiumul Sovietului Suprem al U.R.S.S. cu ordinul „Victoria”.
Primiţi vă rog, domnule General, asigurarea deosebitei mele consideraţiuni.
Mareşalul Palatului
Telegrama de răspuns a guvernului
...Guvernul va da tot sprijinul său armatei noi democratice, ce va trebui să se dezvolte într-un spirit demn de stima şi încrederea poporului român şi a marii noastre prietene U.R.S.S. spre a şterge din amintire greşelile nedemne ale unui trecut odios şi a se încadra astfel în ritmul timpurilor noi, asigurând vitorul ţării şi înţeleapta domnie a M.S. Regelui Mihai I.
(Divizia a 2-a voluntari români „Horia, Cloşca şi Crişan”. Aniversarea unui an de la existenţă, Bucureşti, 1946, p.68-70).
- va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu