Insă pentru trei pricini se cade a fi durerea inimii şi pocăinţa de-a pururea. Intai, fiindcă păcatul pentru aceasta se zice de moarte, căci indată ce il face omul, este vrednic ca să se omoare trupeşte de Dumnezeu şi să lipsească din viaţa aceasta, precum şi legea cea veche cu trupească moarte pedepsea păcatele cele de moarte, şi aşa să arunce in munca cea veşnică. Insă Dumnezeu, pentru iubirea Lui de oameni, nu il omoară pe el trupeşte, ci il lasă să trăiască, ca să se pocăiască in toată viaţa lui pentru păcatul ce l-a făcut, precum zice Sfantul Marcu pustnicul: „O dată cel ce s-a făcut vrednic de moarte, după lege s-a omorit. Iară cela ce trăieşte, intru credinţă trăieşte, pentru pocăinţă“ (Cuvant pentru pocăinţă).
Pentru aceea omul, după ce o dată va cădea in păcat, şi mai ales de moarte, nu mai poate a fi fără de grijă toată viaţa lui, ci are datorie in fiecare zi a se mahni, a pătimi durere, a se pocăi şi a se griji pentru păcatul său, măcar de şi am luat iertăciune de la Duhovnicul său. Precum şi Prorocul David, cu toate că s-a iertat de Dumnezeu prin Prorocul Nathan pentru cele două păcate de moarte ce le-a făcut, şi cu toate că a implinit de ajuns canon pentru dansele cu ce i-a făcut-o lui Avessalom, fiul său, şi l-a gonit pe el din impărăţia sa, insă iarăşi el pe urmă nu inceta de a se griji, a se pocăi, şi a plange pentru dansele in toată viaţa sa; pentru care şi zicea: “Fărădelegea mea eu voi vesti, şi mă voi griji pentru păcatul meu” (Ps. 37, 18). Şi iarăşi aiurea zice: “Spăla-voi in toate nopţile patul meu, cu lacrimile mele aşternutul meu voi uda “ (Ps. 6, 6).
Şi pat numeşte David locul unde a făcut prea-curvia, iar aşternut, locul unde a dat hotărarea morţii asupra nevinovatului Urie - precum oarecare dascăli talcuiesc. Pentru aceasta şi Apostolul Petru, de cate ori auzea pasărea ce glăsuia, işi aducea aminte de lepădarea ce o făcuse, şi se pocăia, şi plangea, precum zice Sfantul Climent, ucenicul său. Pentru aceea şi Dumnezeiescul Gură de Aur zice: „Suspină cand ai păcătuit, şi aceasta o fă neincetat, că aceasta mărturisire este. Nu acum adică vesel, iară maine trist, apoi vesel, ci totdeauna intru plangere şi a te zdrobi pe sine-ţi. Că zice: “Fericiţi cei ce plang” (Matth. 5,4), adică cei ce neincetat aceasta o fac. Petreci aceasta făcandu-o neincetat, şi de sine-ţi luand aminte, şi zdrobindu-ţi inima ta, precum oarecare pierzandu-şi un fiu adevărat ar plange.“ (Cuv. 5 la cea a 2-a către Corintheni)
- text cules de Dan Fagaraseanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu