Insă foarte ajută la umilinţa inimii şi chipul cel mai liniştit al locuinţei fiecăruia, la care se cade a se trage cand se roagă caţi iubesc a se smeri; şi vremea cea liniştită, care mai ales este vremea nopţii, cand ceilalţi oameni se liniştesc şi se odihnesc.
Pentru aceasta şi Domnul, pildă vrand a ne arăta nouă, de multe ori Se ducea in munţi şi in locuri pustii, şi in vreme de noapte, şi acolo se ruga. „S-a suit, zice sfinţitul Matei, la munte să se roage deosebi, şi făcandu-se seară, era acolo singur” (Matth. 14, 23). Pe care talcuindu-o Marele Gură de Aur, zice: „Pentru aceasta adeseori in pustii se duce, şi acolo innoptează. De multe ori rugandu-se, invăţandu-ne pe noi a vana intru rugăciuni netulburarea, şi cea din vreme, şi cea din loc.” (Cuv. la Schimbarea la faţă) Că maică a liniştii este pustia. Iară liniştea iarăşi, după Ioan cel din Damasc, maică este a rugăciunii. Şi aiurea, acelaşi cu graiurile de aur zice: „Socoteşte cat de mare este, in noapte adancă, cand toţi oamenii dorm, şi linişte prea adancă este, tu singur sculandu-te, făţiş să voroveşti cu Stăpanul cel de obşte al tuturor. Dulce este somnul, dar nimic nu este mai dulce decat rugăciunea. Dacă deosebi cu Dansul vei vorovi, multe vei putea a săvarşi, nimenea supărandu-te pe tine, nici dezbătandu-te pe tine de la rugăciune. Ai şi vremea ajutătoare spre a dobandi acelea ce le voieşti”. (Cuv. la toţi sfinţii).
(Sf. Nicodim – Apanthisma, pag. 20)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu