VIDEO. Parintele Justin Parvu ne indeamna la pocainta si la trezire din adancul somn al pacatului. Starea lumii de azi

Frumuseţea Dragostei creştine - GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

       „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare,

        dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.

        Dragostea nu se poartă cu necuvinţă, nu caută ale sale,

       nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură

       de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate

      le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu

       cade niciodată.” (Sf. Ap. Pavel I Corinteni 13, 4-7)

     În Epistola Întâia către Corinteni adresată Bisericii din Corint, marele Apostol Pavel, după ce îi mulţumeşte lui Dumnezeu, pentru credinţa corintenilor, arătând puterea Crucii ca rod al jertfei şi unităţii, al comuniunii dintre creştini şi Dumnezeu, ca esenţă a Evangheliei în care odrăsleşte înţelepciunea divină şi a cărei temelie a Bisericii dumnezeieşti este Hristos, unde înfloresc şi rodesc creştinii, fiecare după puterea şi frumuseţea miresmei sale trăite în Corola Darurilor Sfântului Duh, le descoperă Cununa Frumuseţii veşnice a Dragostei.

    Dragostea fiind de esenţă dumnezeiască este mai presus de limbile oamenilor şi ale îngerilor, străluceşte deasupra darului Proorociei, se oglindeşte mai presus de orice Taină, este superioară oricărei Ştiinţe, este absolutul Credinţei şi infinitul Nădejdii, este suprema Împărăţie şi sacrul univers al Jertfei mai presus de orice jertfă.

    Dumnezeu, fiind Dragostea absolută a făcut Creaţia Sa ca un Poem divin, al cărui laureat este Omul. Toată Creaţia în afară de om are ca esenţă Cuvântul, Logosul, Fiul lui Dumnezeu: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor.” (Sf. Evanghelie după Ioan, 1, 1-4).

    Crearea omului însă are ca esenţă Dragostea absolută a Sfintei Treimi: Şi a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră...Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.” (Facerea 1, 26-27).

    Bărbat şi femeie înseamnă omul integral ca fiinţă şi persoană. Omul fiind creat din Dragostea dumnezeiască i s-a dat puterea şi mărirea divină de Fiu al Harului, de a cunoaşte Dragostea şi a trăi prin Dragoste pănă la asemănarea cu Dumnezeu, adică Jertfa dumnezeiască, Jertfa Sfântă a dăruirii lui Dumnezeu, Naţiunii şi Creaţiei. 

     Prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu- Iisus Hristos, care s-a făcut prin Trinitatea Dragostei absolute a Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt, şi prin înfierea dumnezeiască de pe Cruce, creştinii născuţi din Scump şi Sfânt Sângele Său au devenit Mlădiţe divine alese: „Eu sunt Viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă...Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.” (Ioan 15, 1-5).

     A rămâne întru Hristos, întru Viţa Vieţii, înseamă a rămâne întru lumina Cuvintelor Lui, întru bucuria Dragostei Lui, ca la rându-ne să propăşim lumina şi să dăruim dragostea tuturor:

    „Întru aceasta a fost slăvit Tatăl Meu, ca să aduceţi roadă multă (adică dragoste) şi să vă faceţi ucenici (prieteni) ai Mei. Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui...Aceasta este porunca Mea : să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu! Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei (creştinii), dacă faceţi ceea ce vă poruncesc.” (Ioan 15, 8-10, 12-14). 

     Aşadar, Dragostea care este Dumnezeu, este Totul în toate. 

      Dragostea fiind Totul se reflectă prin toate virtuţiile: adevărul, bunătatea, bunăvoinţa, castitatea, credinţa, curajul, dreptatea, demnitatea, dăruirea, evlaviea, fidelitatea, frumuseţea, iertarea,  jertfirea, mila, nădejdea, onoarea, răbdarea, smerenia, suferinţa, etc.

 

    Cuvintele care sunt Mlădiţele Cuvântului sunt deopotrivă lumină şi har, adică înţeles (idee), lumină, faptă, împlinire. 

   Viaţa cuvântului atinge esenţa sa religioasă, sublimul ceresc, chiar şi antinomia, atunci când îi dăm o semnificaţie divină, o lăcrimare dumnezeiască, dublându-l, împlinindu-l într-o semantică serafică, care-i conferă putere şi autoritate. Astfel:

    Adevărul Adevărului sau Adevăr adevărat, expresia folosită aproape permanent de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, înseamnă adevăr din Adevăr, sau asumarea conştiinţei şi responsabilităţii depline.

   Binecuvântarea Binecuvântării se defineşte ca har din Har, dăruit.

   Bunătatea Bunătăţii sau Binele suprem.

   Cântarea Cântărilor prefigurează Imnul divin ca încântare, splendoare sau dogma trăirii alese.

   Credinţa Credinţei relevă curajul suprem al mărturisirii.

   Crucea Crucii se revelează ca Jertfă absolută în Adevăr şi Iubire.

   Dorul Dorului este însetarea sublimă a Dorului după Frumuseţe, sau lacrima Dorului de Rai.

   Dragostea Dragostei consfiinţeşte adevărata libertate în care sălăşluieşte Dorul iubirii pentru toţi.

   Dumnezeu-Omul revelat ca Domn şi Dumnezeu deopotrivă („Domnul meu şi Dumnezeul meu!”).

   Fecioara- Mamă exprimă virginitatea divină absolută.

   Frumuseţea Frumuseţii se oglindeşte-n sublimul ceresc al dumnezeirii.

   Iertatea Iertării atinge milostivirea pentru toţi (chiar şi pentru vrăjmaşi).

   Libertatea Libertăţii este axiologia Adevărului absolut .

   Mama Mamei are ascendent în Mama mare.

   Nădejdea Nădejdii se afirmă în Speranţa împlinită.

   Ortodoxia Ortodoxiei se împlineşte în sfinţenia creştină dreptmăritoare.

   Smerita Smerenie, devine marea nădejde a mântuiri.

   Suferinţa Suferinţei consfinţeşte Jertfa jertfirii sfinte.

   Viaţa Vieţii înfloreşte în Viaţa veşnică.

   Sunt desigur şi virtuţi şi cuvinte virtuoase, expresii (alese), care prin numele lor definesc o mare dimensiune spirituală, o mare înţelepciune sfântă.

      Fecioara Maria, cea Preaaleasă şi binecuvântată de Dumnezeu pentru a-L naşte pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, coajutătoare la mântuirea creştinilor îşi exprimă cu bucurie cântarea: „Măreşte suflete al meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu.”

      Îndemnul Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru toţi de a-I urma pilda Crucii: „I-aţi crucea ta şi-Mi urmează Mie!”

   Valeriu Gafencu (Sfântul Închisorilor) luceafărul basarabean al misticismului ortodox şi unul din marii martiri ai naţiunii Daco-române şi ai lumii ortodoxe a trăit în suferinţa pentru Domnul, deplin revelaţia fericirii: „Căutaţi fericirea în sufletele voastre (acolo unde trebuie să sălăşluiască Duhul Sfânt). Nu o căutaţi în afara voastră. Să nu aşteptaţi fericirea să vină din altă parte, decât din lăuntrul vostru, din sufletul vostru, unde sălăşluieşte Domnul Iubirii, Hristos. Dacă veţi aştepta fericirea din afara voastră, veţi trăi decepţii peste decepţii şi niciodată nu o veţi atinge.” 

   Demostene Andronescu evoca suferinţa în sistemul concentraţionar: „Aceştia (deţinuţii politici naţionalişti), conştienţi fiind că lupta în care erau şi ei implicaţi transcende lumescul, dându-se în spirit, au rezistat cu seninătate, fără să cârtească, asumându-şi suferinţa ca pe o datorie a vieţii lor.”

   Vorbind din plinul vieţii sale Ioan Ianolide a afirmat: „Am trăit pentru Hristos, am trăit cu Hristos, am trăit în Hristos. Strig deci din adâncuri : HRISTOS este Mântuitorul!”

   Sfântul Ioan Scărarul afirma: „Smerenia este mântuirea.”

   Dumnezeu revărsând frumuseţea harului peste sublimul suferinţei lui Virgil Maxim, o acceptă ca pe un dar mântuitor spunând: „Prin fiecare din cei ce acceptă jertfa supremă, Neamul urcă o nouă treaptă de lumină în Împărăţia lui Dumnezeu.”

   Marele răzeş al Ortodoxiei româneşti Părintele Justin Pârvu, care şi-a canonizat suferinţa în iubire consfiinţeşte: „Sfinţii din Aiud- glasul care strigă în pustia lumii de azi.” 

   Iubirea Aspaziei Oţel Petrescu este o continuă dăinuire şi dăruire: „Am mers pe urmele unui ideal sfânt împreună (cu camaradele de suferinţă). Unele am avut un rol mai modest, altele mai important, în marea dramă a patriei înrobite de comunism, dar fiecare rol a fost sublim prin suferinţă şi dăruire.”

   Radu Gyr- cel mai mare poet al Suferinţei creştine, ne zămisleşte-n sărutul său sublim: „Cum, sus, în pisc, ne-nlănţuie sărutul/ori în prăpăstii oarbe ne scufundă,/nu ştim de strânge-n cupa lui rotundă/sfârşitul unui cer sau începutul.”

   Doar Dragostea se defineşte total şi absolut: Mântuitorul nostru Iisus Hristos a afirmat confirmând: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa! ( adică, prin Credinţă, Adevăr şi Iubire atingeţi Viaţa veşnică, căci Eu sunt Dragostea Iubirii adevărate).

      Părintele Arsenie Boca a dat o expresie aproape mai mare decât lumea aceasta: „Dragoste lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos este mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.”

Predică a Părintelui Ilie Cleopa la Duminica a VII-a după Rusalii (Despre minunile lui Dumnezeu şi minunile sfinţilor)

Mare eşti, Doamne, şi minunate sînt lucrurile Tale şi
nici un cuvînt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale (Slujba aghiazmei mari)

Iubiţi credincioşi,

Astăzi, cînd Sfînta Evanghelie ne prezintă două din minunile săvîrşite de Mîntuitorul nostru Iisus Hristos şi anume vindecarea a doi orbi şi a unui demonizat şi mut, m-am gîndit să vorbesc despre minunile făcute de Dumnezeu şi de sfinţii Lui. Dacă veţi asculta cu luare aminte, veţi înţelege marea deosebire dintre minunile lui Dumnezeu şi cele ale sfinţilor.
Să ştiţi că Dumnezeu este izvorul fără de margini al tuturor minunilor, deoarece puterea Lui este nemărginită şi înţelegerea lui este neajunsă de minte. Deosebirile minunilor Lui, faţă de cele făcute de sfinţi sînt acestea: Dumnezeu Cel în Sfînta Treime-închinat, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt, a făcut minuni mari direct asupra lumii Sale, precum: răpirea lui Enoh la cer (Facere 5, 24; Evrei 11, 5); amestecarea limbilor (Facere 11, 7); orbirea locuitorilor Sodomei (Facere 19, 11); prefacerea femeii lui Lot în stîlp de sare (Facere 19, 26); glasul ceresc în rug (Ieşire 3, 2-5); toiagul lui Moise prefăcut în şarpe (Ieşire 4, 2-4); mîna lui Moise acoperită de lepră (Ieşire 4, 6-7); prepeliţele (Ieşire 16, 13); glasul Domnului în Sinai (Ieşire 20, 22).
Dumnezeu a făcut minuni mărite şi înfricoşate, care nu s-au mai săvîrşit în tot pămîntul şi neamul (Ieşire 14, 20): trecerea lui Israel prin Marea Roşie (Ieşire 14, 20-22); nimicirea lui Senaherib (IV Regi 19, 35); glasul din cer către Nabucodonosor (Daniel 4, 28).
Iată şi cîteva minuni făcute în legea Harului; Pogorîrea Sfîntului Duh în chip de porumbel (Matei 3, 16); glasul din cer la botezul lui Iisus (Matei 3, 17; Marcu 1, 11; Luca 3, 22); glasul Tatălui din cer la Schimbarea la Faţă a Domnului (Matei 17, 5; Marcu 9, 7); întunericul şi semnele la moartea lui Iisus Hristos (Matei 27, 45, 51-53; Marcu 15, 33; Luca 23, 44-45); Catapeteasma bisericii ruptă (Marcu 15, 38); limbile de foc la Cincizecime şi darul vorbirii în limbi (Fapte 2, 2-3); eliberarea Apostolilor din închisoare (Fapte 12, 8-9) şi multe altele.
Puterea lui Iisus Hristos este asemenea Tatălui şi lucrarea Lui este împreună cu a Tatălui (Ioan 5, 17). Minunile lui Iisus Hristos în Legea Harului au fost deosebite de cele ce s-au făcut de Dumnezeu în Legea Veche. Dar şi sfinţii au făcut minuni prin puterea dată lor de la Duhul Sfînt. Însă ele se deosebesc de cele făcute de Dumnezeu. Pentru că sfinţii nu au săvîrşit minuni directe asupra întregii lumi, cum a făcut şi face Dumnezeu pururea. Apoi sfinţii au luat darul facerii de minuni numai prin post şi rugăciune multă către Dumnezeu (Ieşire 24, 18; 34, 28; Deuteronom 9, 18; Luca 2, 37; Fapte 10, 30; 14, 23).

Ce inseamna fuga de lume? Cuviosul Nichita Stithatul, ucenic al Sfantului Simeon Noul Teolog: Lumea este pofta ochilor trupului, trufia gandurilor si amagirea celor vazute.

De vrei sa vezi bunatatile ce le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, muta-te in pustiul lepadarii de voia ta si fugi de lume. Dar care este aceasta lume? Pofta ochilor trupului, trufia gandurilor si amagirea celor vazute. De vei fugi de aceasta lume, iti va rasari tie lumina de dimineata, vei vedea viata in Dumnezeu si-ti vor izvori curand leacurile sufletului tau, adica lacrimile. Te vei schimba cu schimbarea dreptei Celui Preainalt si de atunci nu se va mai apropia de cortul tau biciul patimilor. Si asa, petrecand in mijlocul lumii si al poporului, vei fi ca unul ce petrece in pustiu si nu vede om. Iar de nu vei fugi asa de lumea aceasta, nu-ti va aduce nimic fuga de lumea vazuta pentru desavarsirea virtutilor si unirea cu Dumnezeu.

A te face monah nu inseamna a iesi dintre oameni si din lume, ci a te parasi pe tine, iesind din voile trupului si plecind in pustiul patimilor. Caci daca s-a spus catre acel mare barbat : "Fugi de oameni si te vei mantui" (lui Avva Arsenie), i s-a spus in acest inteles. Caci si dupa ce a fugit, el locuia intre oameni si petrecea in cetati si vietuia impreuna cu ucenici. Caci fugind cu mintea cu toata sarguinta, nu se vatama catusi de putin de petrecerea cu oamenii. Un altul dintre cei mari striga iesind din adunare : "Fugiti fratilor !". Dar intrebat de cine sa fuga, arata gura.

Locuirea la un loc cu altii este mai sigura decat singuratatea. Despre trebuinta locuirii la un loc, e martor cuvantul sfintit al lui Iisus si Dumnezeu : "Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor" (Matei XVIII, 20). Iar despre primejdia singuratatii, Solomon zice : "Vai celui singur, ca atunci cand va cadea, nu este cine sa-l ridice pe el" (Eccl. IV, 10). Pe cei ce-L lauda pe Dumnezeu in iubire si in buna intelegere, il lauda si David zicand : "Fericit   poporul   care   cunoaste   cantec   de   trambita". (Ps. LXXXVIII, 16). Iar locuirea impreuna o lauda zicand : "Iata ce bine si ce frumos este sa locuiasca fratii impreuna". (Ps. CXXXII, 1). De asemenea si intre ucenicii Domnului era un singur suflet si o singura inima (Fapte IV, 26). Dar si coborarea lui Dumnezeu la noi nu s-a facut in pustiu, ci in cetati si in mijlocul oamenilor pacatosi. Deci e trebuincioasa buna intelegere a unei vietuiri la un loc si e primejdioasa singuratatea.

Cuviosul Nichita Stithatul, ucenic al Sfantului Simeon Noul Teolog

Secretele UM 0110 (III). Revista oficiala a veteranilor SRI confirma infiltrarea Budapestei la nivel inalt in Executivul de la Bucuresti: agentul de influenta Alin Teodorescu si spionul Rudas Erno

In 25 decembrie 1989, la Târgovişte, în timpul procesului, Elena Ceausescu îi atrage atenţia lui Nicolae Ceausescu: “Vezi, totdeauna trădătorul este lângă tine”… – V. Neculoiu

Citind lucrarea generalului (r) Aurel Rogojan “Fereastra Serviciilor Secrete“, proaspat aparuta la Editura Compania, am dat de o trimitere interesanta la cazul deja abordat in episoadele anterioare ale serialului Ziaristi Online, Secretele UM 0110 (I). Un fost sef al Unitatii speciale “Anti-KGB” confirma: Tokes, agent patentat al serviciilor maghiare, Oisteanu de la GDS a lucrat cu KGB » si Secretele UM 0110 (II). Nastase a stiut: Alin Teodorescu, seful Cancelariei primului ministru, a fost agent al Ungariei. Un articol anti-KGB interzis la ziarul ZIUA »

Articolul la care face referire generalul Aurel Rogojan este din revista oficiala a veteranilor SRI, “Vitralii – Lumini si Umbre“, si este semnat simplu V. Neculoiu. Orice profesionist, sau chiar si un amator ca mine, recunoaste stilul unui comandant celebru al unei unitati speciale, unice in spatiul est european dominat de tentaculele KGB. Dar dincolo de autorul materialului amplu si extrem de riguros structurat, din care prezentam azi doar o parte, ramane informatia cu caracter profesional oficial care ne confirma afirmatiile noastre privind penetrarea de catre Budapesta a Executivului de la Bucuresti inclusiv prin cetateni romani (Art 155 Cod Penal – fapta de tradare se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi).
In episodul urmator vom prezenta si un sef al SRI (Serviciul Roman de Informatii) care a intretinut relatii asemanatoare cu un cadru al serviciului de spionaj al Ungariei, cele 20 de puncte de pe lista neagra a relatiilor romano-maghiare asa cum au fost documentate de un fost prim-adjunct al directorului SRI, cateva dintre misiunile agentului maghiar cu nume de cod “Sociologul” pe langa seful Guvernului Romaniei precum si o miza principala transmisa succesorului/rilor lui.

Ii dam cuvantul lui V. Niculoiu:
CONOTAŢII LA DRAMA NAŢIONALĂ

- RELATĂRI PENTRU ISTORIE -

A. ASPECTE ALE COMPLOTULUI STRĂINĂTĂŢII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

1. În 25 decembrie 1989, la Târgovişte, în timpul procesului, Elena Ceausescu îi atrage atenţia lui Nicolae Ceausescu: “Vezi, totdeauna trădătorul este lângă tine”.

Evident, remarca ei viza prezenţa lui Victor Atanasie Stănculescu în completul de judecată. Spusa reprezenta o recunoaştere tardivă a veridicităţii informaţiilor prezentate lor de către cei în drept, informaţii repetate în timp, dar ignorate în mod păgubos. Ele se refereau la convertirea lui Victor Atanasie Stănculescu de către spionajul advers. În complexul spionaj-trădare funcţionează implacabil regula potrivit căreia obiectivele acţiunilor şi modalităţile de realizare a lor le stabileşte spionul, iar trădătorul execută şi raportează. Recent, Victor Atanasie Stănculescu a făcut publice restrictiv, poetic, câteva dintre actele sale de trădare. Astfel, despre întâlnirea sa din august 1989 la Balaton – Ungaria cu un reprezentant de vârf al KGB şi reprezentanţi ai spionajului ţării gazdă. Despre strategia de atacare a României arată că: “Estul şi Vestul se puseseră de acord cu privire la acţiunile şi oamenii de aici” şi “schimbările din România vor fi sângeroase”. “Ceauşescu va termina rău”. “Securitatea trebuie să dispară”. Nimic abstract, totul precis, la obiect, război mascat, în afara normelor ce reglementează raporturile dintre state, prioritar acelea care guvernau atunci în Tratatul de la Varşovia.

Premisa realizării obiectivelor o constituia scoaterea în stradă a mulţimii sugestionate, incitate premergător, masiv. Acţiunile lui Victor Atanasie Stănculescu pentru reuşita scenariului au avut un rol hotărâtor, atât în cele la vedere, cât şi manevrele oculte, unele la două capete, probând încă o dată marota lui Stalin că “un agent bine plasat în coasta inamicului poate câştiga războiul”. În devoalările sale, Victor Atanasie Stănculescu mai arată că, în 22 decembrie, “s-a abţinut să fie prezent la măcelărirea mulţimii”, că “nu era bine să fie acolo”, că “Securitatea nu mai execută ordinele comandantului suprem”, că “nu mai avea nevoie de îndepărtarea legală a lui Ceauşescu, pe care tocmai îl îndepărtase prin lovitura de stat” şi, foarte direct, că el este cel care “a ales ca Iliescu să preia puterea”, exista “acordul cu acţiunile şi oamenii de aici”. Mai relevă că, la Balaton, i s-a spus de către kgb-ist că “România respinge tot ce vine de la Moscova”. Este de menţionat că, după Declaraţia de independenţă din aprilie 1964, România a respins hegemonismul sovietic şi stalinismul, moment în care agentura, implementată după 1945 la vârfurile puterii, pierzându-şi dominaţia, a întors armele împotriva României.

Se mai impun a fi menţionate câteva momente: România a scos din ţară armata de ocupaţie în 1958; a abolit sovromurile; a respins planul Valev de înrobire economică, în 1964; a demascat abuzurile din CAER; a înfierat şi nu a participat la atacarea Cehoslovaciei, în 1968; a desfăşurat suveran şi independent politica externă şi de apărare. Toate încercările pentru organizarea de aplicaţii militare cu trupe străine în România au fost respinse, s-au aprobat doar cele de stat major, pe hartă. România era singura ţară din aşa-zisul sistem care avea o structură de contraspionaj împotriva lor.

Conform propriilor afirmaţii, Victor Atanasie Stănculescu nu rezultă să fi avut vreun moment de cumpără faţă de formula măcelăririi populaţiei, vreo replică în sensul că o schimbare nonviolentă, ca în celelalte ţări, ar fi fost posibilă şi la noi, schimbare propusă dealtfel în noaptea de 21-22 decembrie 1989, dar la care, din teamă, Vasile Milea nu s-a raliat.

Contactele lui Victor Atanasie Stănculescu la Balaton au fost cunoscute informativ de contraspionajul român. În septembrie 1989, ataşatul militar ungar la Bucureşti era presat de centrală să trimită urgent în ţară date specifice. El a promis că le va transmite a doua zi, drept pentru care s-a deplasat la sediul M.Ap.N., unde l-a contactat pe Victor Atanasie Stănculescu. Despre această întâlnire, tipică accepţiunii de spionaj-trădare, Victor Atanasie Stănculescu relatează că s-a asigurat ca biroul să nu fie controlat auditiv şi că “i-am dat ataşatului militar maghiar tot ce avea nevoie”.

Atacului militar împotriva României, gestionat de Stănculescu şi Militaru, care fusese numit de către Ion Iliescu în fruntea armatei, i-a succedat agresiunea asupra bazei economico-sociale prin trasoarele lui Petre Roman, descendent de cominternist, agrementat ca prim-ministru de acelaşi Iliescu, la insistenţa bolşevicului Silviu Brucan: “industria, morman de fiare vechi”, “CAP-urile structuri comuniste” (aveam cooperative în agricultură din 1927), “desfiinţarea sistemului de irigaţii şi a mineritului”, “eliminarea subvenţiilor” şi altele, niciuna abstractă, toate îndeplinite ca început al sfârşitului. Ion Iliescu spunea mai deunăzi că regretă desfiinţarea CAP-urilor la insistenţele lui Roman.

2. Complotul împotriva României a cunoscut numeroase diversificări şi amplificări în spaţiul spionajului şi trădării, al propagandei adverse denigratoare şi incitatoare. Cadrele şi agenţii de spionaj, cu precădere cei aparţinând URSS şi Ungariei, precum şi cetăţeni români angrenaţi în acte de trădare, militau intens pentru a obţine informaţii preponderent din mediul apărării, al problematicii economico-sociale, cu accent pe stările de spirit, disidenţe şi altele, însoţite neapărat de instigări contra vectorilor politici, şi obstrucţionarea României în raporturile externe. Duritatea duelurilor dintre combatanţii spionajului est-vest pe teritoriul ţării noastre se transformă brusc în colaborare activă prin schimbul de informaţii, prezentând valoare exclusivă cele negative, exploatabile împotriva României.

Iată ce viraje istorice se pot produce uneori: la atacarea Cehoslovaciei, în 1968, Washingtonul avertiza Moscova: “în numele omenirii, vă cerem să nu invadaţi România”, pentru ca mai târziu să colaboreze la pulverizarea ei.

Reţeaua KGB şi GRU era alcătuită prioritar de kominternişti, de unii dintre românii care făcuseră studii în URSS pe diverse domenii, inclusiv în cel militar. De exemplu, Gheorghe Apostol, care a deţinut locul secund în partidul unic, a fost re-recrutat de către KGB în anii 80, în timp ce reprezenta România ca ambasador în Brazilia. Retras de la post, continuă contactele, în secret, cu un cadru KGB cu acoperire oficială la Bucureşti. Pe fond, Gheorghe Apostol se asociază cu pluri-agentul Silviu Brucan şi cu Alexandru Bârlădeanu, ilustrându-se şi prin “Scrisoarea celor şase demnitari comunişti”. Scrisoarea, sinteză a tot ce critica media occidentală, alimentată cu ştiri şi de către reţeaua sovietică, maghiară şi iugoslavă împotriva României, se dorea a fi o bombă propagandistică, un reper pentru scoaterea românilor în stradă. Nu întâmplător, doi dintre protagoniştii scrisorii se subordonau KGB şi CIA. Apostol ―a făcut apostolat‖ pentru semnături din partea unor nume de rezonanţă dintre cominternişti şi ilegalişti, primind refuzuri directe. Însuşi Constantin Pârvulescu, aderent al scrisorii, a cerut să fie dată conducătorului român şi în niciun caz străinătăţii. Cei şase şi-au dat acordul, dar niciunul nu a semnat-o, propaganda omiţând această precizare. Brucan a “predat-o” intempestiv, rezidentului CIA la Bucureşti, surprinzându-şi companionii. Bârlădeanu şi Mănescu au declarat ulterior că mai aveau câte ceva de adăugat. Toţi au adresat scrisori de clemenţă către Nicolae Ceauşescu, mai puţin Brucan, spatele căruia era asigurat de cei mai puternici.

"E o bombă cu ceas": FENOMENUL BREIVIK ÎN EUROPA. UE ia la ochi extremiştii de dreapta, după masacrul din Norvegia. Dar cine defineste extremistul?

Mai mulţi lideri europeni au început să se intereseze de evoluţia şi de problemele pe care le ridică extremismul de dreapta, după ce masacrul din Norvegia a fost motivat, printre altele, de ura faţă de musulmani.
În ultimii ani, sprijinul pentru grupurile populiste de dreapta a crescut în statele UE, dar atacurile comise de Anders Breivik au dus ideologia anti-Islam şi xenofobia la un cu totul alt nivel. Săptămâna aceasta, miniştrii de interne ai UE, precum şi Europol au anunţat că vor revizui pericolele pe care le pun extremiştii de dreapta în cele 27 de state membre, relatează Der Spiegel. Acest subiect va fi abordat în septembrie, la reuniunea Consiliului pentru Justiţie şi Afaceri Interne, la care a fost invitată şi Norvegia, care nu este membră UE.

Cecilia Malmström, comisarul european pentru Afaceri Interne, a anunţat, pe blogul său, că unele sentimente exprimate de Breivik în manifestul său nu sunt străine de unele discursuri politice europene.
"Mi-am exprimat de multe ori îngrijorarea despre partidele xenofobe care îşi construiesc retorica, din păcate de multe ori de succes, prin opinii negative despre Islam şi despre alte aşa-numite ameninţări la adresa societăţii. Din păcate, sunt prea puţini lideri astăzi care susţin diversitatea şi importanţa de a avea societăţi deschise, democratice şi tolerante, unde toată lumea este binevenită", a scris comisarul european.
Sigmar Gabriel, liderul Partidului Social Democrat (SPD) din Germania, de centru-stânga, a spus miercuri că tocmai această atmosferă de intoleranţă a favorizat atacurile de la Oslo şi Utoya.
"Într-o societate în care anti-islamismul şi discriminarea au devenit din nou acceptabile şi în care clasa de mijloc îi aplaudă pe cei precum Thilo Sarrazin (fostul lider al SPD, a susţinut restrângerea imigrării, criticându-i pe imigranţii turci şi arabi), fireşte că vor exista demenţi la marginea societăţii, care se simt legitimaţi să ia poziţie mai puternic", a declarat Gabriel pentru agenţia DPA.
Ministrul de Interne german, conservatorul Hans-Peter Friedrich, a avertizat că, deşi numărul membrilor din grupurile de extremă dreapta este în scădere, concentraţia celor care vor să comită acte violente creşte. "Anarhiştii naţionalişti", aşa cum i-a numit ministrul, care au urmat modelul anarhiştilor de stânga, sunt cei mai periculoşi din Germania. El nu a exclus posibilitatea ca un atac de genul celui din Norvegia să aibă loc şi în Germania.

Rădăcinile europene ale lui Breivik. Două grupări politice îi găsesc scuze

În Marea Britanie, liderul Ligii de Apărare a Angliei, un grup de extremă dreapta cu care Breivik a susţinut că are legături, a spus că atacurile din Norvegia dovedesc disperarea celor cu înclinări populiste din Europa.
"E o bombă cu ceas. Dacă nu li se oferă o platformă pentru această frustrare şi furie - şi un mod de a-şi exprima sentimentele într-un mod democratic, vor apărea monştri ca acest dement", a spus Stephen Lennon, şeful Ligii de Apărare a Angliei.
În Italia, un membru al Partidului Liga Nordului, membru în guvernul Berlusconi, a ajuns chiar să laude unele dintre ideile lui Breivik. "Unele dintre ideile pe care le-a exprimat el sunt bune - cu excepţia violenţei, unele sunt extraordinare", a spus Mario Borghezio.
În Rusia, ziarul tabloid Komsomolskaia Pravda a remarcat că ideile lui Breivik, cum că Europa este cucerită de Islam, sunt în linie cu ideologia neo-nazistă populară în Rusia. "Breivik a îndeplinit dorinţele secrete ale unora dintre admiratorii lui ruşi", a scris ziarul.
În Austria, s-a declanşat de asemenea o dezbatere pe această temă, în contextul în care Partidul Libertăţii (FPO) este acuzat că merge prea departe cu materialele sale de campanie anti-islamistă. "Dacă aţâţarea durează suficient, cineva va găsi oameni dispuşi să treacă la fapte", a spus Thomas Schmidinger, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Viena. Liderul FPO a declarat că nu înţelege de ce crimele din Norvegia sunt politizate.
În Olanda, dezbaterea s-a centrat pe Partidul pentru Libertate (PVV), condus de extremistul de dreapta Geert Wilders. Acesta a condamnat atacurile lui Breivik şi l-a calificat drept nebun, dar a refuzat să îşi asume vreo vină pentru faptul că discursurile sale anti-Islam sunt citate în manifestul lui Breivik.
Partidul Frontului Naţional din Franţa, cunoscut pentru politicile sale naţionaliste, de extremă dreapta, a fost pus sub reflectoare, fiind acuzat că a creat condiţii pentru un atac similar cu al lui Breivik. Partidul a negat că ar încuraja terorismul prin politicile sale.

Sursa: Gandul

Soluţie şoc nemţească: Adio suveranitate pentru ţările problemă din UE

Ministrul german al finanţelor, creştin-democratul Wolfgang Schäuble, pledează pentru sancţiuni contra statelor Uniunii Europene care fac datorii. El nu cere excluderea lor din UE, ci pierderea parţială a suveranităţii şi transferarea responsabilităţilor către autorităţile europene. Referindu-se la „ţările problemă“ din Uniunea Europeană, ministrul german al finanţelor, creştin-democratul Wolfgang Schäuble, a cerut sancţiuni pentru statele din zona euro care nu respectă disciplina bugetară, făcînd datorii, scrie RFI România.
Într-un interviu acordat revistei germane „Stern“ Schäuble s-a pronunţat pentru măsuri comunitare mai drastice, excluzînd Atena, deoarece deocamdată problemele financiare ale Greciei au fost rezolvate.
„Integrarea trebuie să continue, iar unui stat care are probleme i se va acorda ajutor“, a mai spus Schäuble în interviul din „Stern“. În acest caz, a continuat ministrul german al finanţelor, statul respectiv „va trebui să renunţe la o parte a suveranităţii sale naţionale în favoarea Uniunii Europene“. Această măsură este mai eficientă, mai bună, decît dacă anumite ţări cu datorii, membre ale UE, vor fi eliminate din zona euro. Realizarea Europei se va înfăptui doar atunci cînd „e limpede că anumite state membre UE nu vor putea fi scoase din sistemul monedei unice“.

Autor: » Monitorul Expres

GALERIE FOTO: ULTIMA DESCOPERIRE de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana. Ce alte comori aşteaptă să fie scoase la lumină din vechiul oraş

95% din vechiul oraş roman, împodobit odinioară cu fresce colorate, ornamente şi coloane din marmură, aşteaptă încă să fie scos la lumină, spun arheologii români care lucrează pe şantierul de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana. În ultimele două săptămâni au descoperit o frescă romană din locuinţa unui demnitar al vremurilor apuse. Multe altele aşteaptă să fie scoase la lumină, însă lucrările nu mai pot fi continuate din lipsă de bani.

Pe şantierul de la Sarmizegetusa lucrează acum studenţi, profesori şi voluntari din străinătate.

"Cei 50.000 de lei care ne-au fost alocaţi de la Ministerul Culturii au fost blocaţi şi nu mai avem bani pentru continuarea lucrărilor. Toată lumea munceşte pe gratis, studenţii îşi plătesc mâncarea din banii lor, dar banii lor sunt pe terminate. Când nu vom mai avea bani, ne vom duce cu toţii acasă şi vom lăsa totul baltă", spune pentru gândul Ioan Piso, profesor de istorie romană la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj şi coordonator al lucrărilor.

În acest an, au început lucrările pe 11 iulie şi arheologii au descoperit deja o frescă de câţiva metri pătraţi, parţial pe peretele casei unui demnitar roman din secolul II, parţial căzută. "Ştim că era locuinţa unui demnitar pentru că avea canalizare", spune Ioan Piso, care povesteşte că, ulterior, în secolul al III-lea, a fost construit peste această locuinţă templul zeilor palmyreni, pentru soldaţii romani care-şi aveau originea în oraşul sirian Palmyra.

Ioan Piso şi-ar dori să poată continua lucrările şi la Templul lui Jupiter şi al Traidei Capitoline, centrul religios al întregii Dacii romane.

Templul avea o suprafaţă de 20 pe 30 de metri şi coloane de marmură de 10 metri. Arheologii au găsit şi fragmente dintr-o statuie de marmură a lui Jupiter de 4,5 metri înălţime, cea mai mare din Dacia romană. "Doar 5% din Sarmizegetusa Ulpia Traiana a fost descoperit, mai este de descoperit totul. Tot oraşul a fost pictat, existau ornamente, coloane din marmură. Ar putea fi restaurat aşa cum s-a făcut cu oraşe din Ungaria, din Croaţia", spune Ioan Piso.

Radu Enache, consilier al ministrului Culturii, spune că mai multe situri arheologice din ţară sunt în situaţia celui de la Sarmizegetusa.

"Banii au fost alocaţi, dar, din păcate, Curtea de Conturi ne-a cerut modificarea procedurilor de alocare, Acesta e motivul pentru care s-a blocat eliberarea banilor. Este o situaţie foarte neplăcută, pe care sperăm să o rezolvăm în câteva săptămâni. N-au fost blocaţi doar banii de la Sarmizegetusa, ci banii pentru toate săpăturile arheologice din ţară", a declarat Radu Enache pentru gândul.

Parintele Arsenie Papacioc despre ecumenism si cum trebuie sa revina la ortodoxie ereticii si schismaticii

Sfinţia voastră, revenirea la Biserica Ortodoxă, în timp, s-a făcut prin Botez, prin Mirungere sau prin Pocăinţă - în funcţie de greşeli şi de timpul despărţirii. Întrebarea este următoarea: revenirea la Biserică are un caracter sfinţitor, adică nu prin învăţături, că şi-au dat seama de greşeli sau învăţături teologice ?

arhimandrit Arsenie: Revenirea la Biserică nu se poate face decît cu lepădarea de învăţătura papistă; catolicii trebuie să se primească la Biserică după cum scrie[1] în însemnările din Molitfelnicele autentice (a se vedea Molitvelnicul bogat tipărit la Mănăstirea Neamţu[2], la anul 1843), după cum arată atîţia Părinţi (amintim pe Sfîntul Paisie de la Neamţ, pe Sfîntul Nicodim Aghioritul), şi după cum bine scrie şi în Pidalion (a se vedea însemnările şi subînsemnările la canonul 46 Apostolic, în Pidalionul tipărit la Mănăstirea Neamţu, la anul 1844), lucru valabil şi pentru protestanţi, neoprotestanţi, anglicani sau alţii.

Monofizitismul a fost condamnat la 451 la Sinodul IV Ecumenic la Calcedon, iar monotelismul la 680 la Sinodul VI Ecumenic la Constantinopole.

Monofiziţii sunt unii mai radicali, alţii mai moderaţi; sunt şi ei de mai multe feluri.

arhimandrit Arsenie: Nu ne interesează; şi creştinii unii sunt mai trăitori, alţii mai slabi - dar sunt creştini.

Nu este vorba de cum trăieşti, ci ce trăieşti. Nu facem anchetă care este mai bun şi care este mai rău; ca să fii bun trebuie să fii în dogmele creştine şi în practica creştin-ortodoxă.

Dogmă înseamnă adevăr de credinţă revelat, cuprins în Scriptură şi în Tradiţie, aprobat şi practicat de Biserică.

Sfinţia voastră, datorită tendinţelor ecumeniste, slujbele de venire a eterodocşilor la Biserică nu mai sunt tipărite în cărţile de cult, în Molitfelnice.

arhimandrit Arsenie: Nu contează; vorbim de Molit-felnicele mai vechi, autentice, unde se precizează aducerea la Ortodoxie.

Ar trebui să se includă şi în Molitfelnicele noi aceste slujbe?

arhimandrit Arsenie: Nici nu se pune problema. Ce mai discutăm - acestea sunt tendenţioase.

Eu am şi un Molitfelnic care nu este chiar nou şi acolo, în loc de lepădări şi de venirea la Ortodoxie, s-a pus un acatist. E posibil aşa ceva?! Vremea a schimbat lucrurile de la sine ?

Dacă este vorba, şi mai multe lucruri schimbate vei vedea ! - nu numai atît.

Să se păstreze molitfelnicele vechi; n-avem voie să schimbăm cum vrem noi.

Sfinţia voastră, de ce este nevoie să se facă Taina Botezului, Mirungerii, Pocăinţei cînd se revine la Biserică ?

arhimandrit Arsenie: Pentru că respectivii au intrat într-o rătăcire faţă de adevărul mîntuitor.

Această mare Taină este venirea Sfîntului Duh, luminarea inimii lor, luminarea poziţiei lor.

Sfinţia voastră, în cadrul revenirii la Biserică se poate face aceasta fără Taina Botezului, Mirungerii, Pocăinţei, după caz ?

arhimandrit Arsenie: Dacă vor să vină la Ortodoxie, nu se poate face decît prin Taina Botezului, Mirun-gerii sau a Pocăinţei.

Dar dacă nu se vrea să se treacă prin această taină? Vă întreb pentru că aceasta este tendinţa actuală.

arhimandrit Arsenie: Rămîn aşa cum sunt, în erezia lor, în credinţa lor.

Nu se poate trece peste acest pas?

arhimandrit Arsenie: Este singurul mod prin care poţi să-l aduci.

Altă situaţie nu există; unde, la o întîlnire tendenţioasă ?!

Sfinţia voastră, vedeţi foarte simplu unirea Bisericilor (revenirea la Ortodoxie): prin lepădare de erezii, Botez, Mirungere.

arhimandrit Arsenie: Este simplu, dar are toată adîn-cimea, şi toată înălţimea. Este mîntuirea în joc. Ce simplă …

Este simplu dacă vrei, dar este foarte complicat un simplu ca acesta; vorba lui Dostoievski: e complicat un om simplu.

Biserica Ortodoxă s-a pregătit să ajute toată lumea pămîntului să se mîntuiască, să fie pe linia dorinţei divine.

Ne împăcăm acuma într-o înţelegere aşa, să fim şi noi apuseni, să fim moderni ?! Ce ne-a dat Apusul ?!

Aţi spus, sfinţia voastră, că Biserica întîi sfinţeşte şi apoi învaţă.

arhimandrit Arsenie: Biserica mai mult decît învaţă, sfinţeşte.

Adică întoarcerea la Ortodoxie are un caracter sfinţitor.

arhimandrit Arsenie: Da, prin revenire, prin taina propriu-zisă. Are un caracter de taină, de împlinire.

Adică nu de învăţătură ?

arhimandrit Arsenie: Nu poţi să faci un gest dacă el nu revine la învăţătura pe care a pierdut-o.

Cine vine mărturiseşte Adevărul; chiar pentru asta îi pui întrebarea: te lepezi de patimi - mă lepăd, te lepezi de... - mă lepăd … Să se lepede de învăţătura trecută şi să intre în învăţătura ortodoxă.

Să fim fericiţi că suntem ortodocşi. Am zis lucrul acesta singur, în pădure: "Doamne, îţi mulţu-mesc Doamne că m-ai născut ortodox". Şi mi-a dat putinţa să mă conving de valabilitatea acestei trăiri.

Sute de ani. O zi, două, trei, patru, cinci, zece şi 365 fac un an. Dar sute de ani? Şi am trăit aceste lucruri împreună. Sfîntul Martin este mucenic la Sinodul VI Ecumenic cu problema monotelistă; a fost contemporan cu Maxim Mărturisitorul. Este un papă martir pentru Adevăr şi toate aceste lucruri sunt anulate acum. Pentru ce? Pentru un fes roşu pus deasupra capului?

De exemplu stiliştii; ei cum revin la Ortodoxie? Prin mirungere?

arhimandrit Arsenie: Stiliştii nu.

Dar cum? Se primesc prin pocăinţă ?

arhimandrit Arsenie: E vorba de calendar; calen-darul este o măsurătoare.

Deci ei vin aşa, pur şi simplu ?

arhimandrit Arsenie: Pur şi simplu să revină, numai că ei s-au complicat acuma - ca să-i primeşti; pentru că te botează încă o dată dacă eşti botezat, şi dacă eşti cununat te cunună încă o dată.

Botezul repetat, îţi dai seama ce mare greşeală; şi au căzut în erezie. Nu pentru calendar, ci pentru că repetă botezul.

Din cauza calendarului au dat în...

arhimandrit Arsenie: Păi sigur, dacă n-asculţi. Cine n-ascultă intră în păgînătate : "şi, dacă nu te ascultă, să-ţi fie ca un păgîn şi vameş"[3]; deci păgînătatea.

Sfinţia voastră, nu prea s-au republicat hotărîrile sinodale.

arhimandrit Arsenie: S-au publicat; citim Pidalionul.

Ce nu s-a publicat?

Nu s-au retipărit.

arhimandrit Arsenie: Nu s-au retipărit, da. Ştiu lucrul acesta şi am învinuit chiar - vorbeam cu patriarhul Iustinian. Eu predam istorie la un seminar în Neamţ, seminar monahal, şi umblam în cărţile lui Iorga să caut nişte adevăruri istorice; ce putea să-mi dea Iorga?

Săracu' Iorga.

arhimandrit Arsenie: Săracu’ şi nevinovatul Iorga ...

Ce putea să-mi dea? Eram disperat. Pînă cînd, printr-un preot îndrăzneţ, am găsit o carte care era pierdută; am dat de ea pentru că m-a ajutat Dumnezeu, că aveam mare nevoie de Pidalion. Sunt exact toate canoanele Sfinţilor Apostoli, ale Sinoadelor Ecumenice şi Locale, ale Sfinţilor Părinţi.

S-au tipărit aceste cărţi. Nu putea să nu se tipărească canoanele Sfinţilor Părinţi. S-au tipărit şi fracţionat: separat ale Sfinţilor Părinţi, ale Sinoadele Ecumenice. Eu am avut toate ediţiile - 7 erau, dar mi le-au luat studenţii; dar Pidalionul îl am.

Am avut şi Pidalionul mare[4], în chirilică, pe care l-a tipărit Veniamin Costache. L-am scăpat de la foc, că îl ardeau comuniştii. Era chiar Pidalionul lui Iosif Naniescu, fost mitropolit la Iaşi, legat în aur pe margine. Are însemnări şi subînsemnări de pagini întregi; este un pidalion mare, gros, foarte important. O cultură întreagă e acolo.

Sursa: Singur ortodoxia

Aflarea in treaba ca metoda de lucru la romani. Sociologul Dumitru Sandu isi da cu parerea despre mutarea acelor romani care s-au mutat de la oras la sat

În 2010, s-a înregistrat un număr record de români care s-au mutat de la oraș la sat din toată istoria sa națională a țării. Despre cauzele și implicațiile acestui gen de migrație, precum și despre cum ar trebui să trateze autoritățile această tendință spune, într-un interviu acordat Capital, Dumitru Sandu, profesor la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială la Universitatea București.

Capital: Cum se explică această evoluție aparent contrară tendinței de dezvoltare și de urbanizare, în condițiile în care România este membră a Uniunii Europene și trebuie să ajungă la un anumit nivel de convergență cu media UE?

Prof. Dumitru Sandu: Nu, evoluția despre care discutăm nu este aparent contrară, ci contară tendințelor normale de dezvoltare. Până la un punct - până se ajunge la un nivel de urbanizare ridicat, de aproximativ 70%, cele două procese, urbanizarea și dezvoltarea, ar trebui sa meargă  împreuna, sa se susțină reciproc. În cazul României, din păcate, dominanta afirmată după 1990 este de sens contrar așteptării menționate.

Practic, urbanizarea din România a înghețat în ultimele două decenii la un nivel apropiat de 54-55%. Desigur, fenomenul nu este legat numai de migrația de un sens sau altul între sat și oraș, ci de ansamblul proceselor demografice – natalitate, mortalitate, migrație internațională care influențează raporturile demografice și de dezvoltare dintre cele doua medii rezidențiale. Au contat, în mai mică măsură și redefinirile administrative ale unor comune ca orașe.
Blocarea cursorului urbanizării la nivelul de 55% pentru mai mult de două decenii nu face decât să accentueze decalajul față de situația din Uniunea Europeană, unde rata de urbanizare medie este de 71%. Rata minimă de urbanizare în UE este în Româna și Slovacia (55%).
Principalul mecanism care explică stagnarea volumului de populație urbană este legat de migrația internă, adică cea produsă între granițele țării. Anul 1997 este unul de maximă semnificație în istoria socială recentă a României. Începând din acest moment, se schimbă fundamental raportul în circulația migratorie dintre sat și oraș. Până la momentul respectiv, plecările de la sat la oraș le depășeau în volum pe cele în sens invers, de la oraș la sat. În contextul recesiunii economice specifice României anilor 1997-1999, are loc inversarea la care mă refer, migrația urban-rural devine flux dominant în migrația totală.
În perioada 1997-2009, cea pentru care dispunem de date de la Institutul Național de Statistică pe această temă, orașul are o pierdere netă de persoane prin migrație, în favoarea satului, de aproape 340 mii de persoane (aproximativ 28 de mii anual).  Mecanismul tradițional – satul pierde, iar orașul câștigă populație – este înlocuit de cel al pierderii nete pentru urban.

Capital: Care sunt cauzele care îi determină pe mulți români să plece de la orașe în sate? Cu siguranță, sunt mai multe categorii de persoane și, implicit, de cauze care le fac să ia această decizie.
Prof. Dumitru Sandu: Explicația este simplă . Șocul inițial al recesiunii de la sfârșitul anilor 1990 a fost mai mare la oraș decât la sat. Populația rurală care migrase la oraș pentru muncă este obligată să revină la țară fie din motive de șomaj, fie presată de costul ridicat al vieții urbane. Satul își reia, pentru ei, funcția tradițională de mediu de asigurare a subzistenței. Ulterior, după încetarea recesiunii, trendul se menține. Orașul continuă să piardă populație în favoarea satului.
Chiar în ani de așa-zisă creștere economică, 2007-2008, orașul pierde, în favoarea satului, în medie 42 de mii de oameni anual. Poate fi vorba și de un efect de inerție socială, dar esențială este, presupun, continuarea efectelor crizei pentru populația urbană vulnerabilă la declinul economic.
Pierderile nu sunt uniform distribuite pe toate categoriile de  populație. În perioada recesiunii 1997- 2000, segmentul cel mai afectat de criza urbană este cel al persoanelor de 40-44 de ani.
Acesta este grupul care pierde cel mai mult în urban, dar câștigă cel mai mult în rural ca număr de persoane. La el, pentru aceeași perioadă de recesiune se adaugă și segmentul familiilor cu copii mici, obligate de costul vieții urbane să revină la sat. Ulterior, cei care revin la sat sunt din ce în ce mai în vârstă, din ce în ce mai apropiați de vârsta de pensionare. Inspectarea datelor demografice indică modele foarte clare ale migrației de revenire de la oraș la sat. Pentru intervalul 2001-2003, pierderea de populație din urban pentru rural este maximă la gruparea de  45-49 de ani, pentru ca, din 2004 încolo, revenirile să se concentreze în gruparea de vârstă de  50-54 ani.
As vrea, însă, să nuanțez. Am discutat anterior în termeni de revenire de la oraș la sat ceea ce trimite la ideea că migrația între cele două medii rezidențiale ar fi dată numai de persoane născute la țară care au locuit o perioadă la oraș și după un timp au revenit la sat. Desigur, aceasta a fost componenta dominantă a fluxului oraș-sat.
La ea se adaugă, însă, și cea formată din persoane născute la oraș care au ales, spre ultima parte a vieții active, să se mute la sat. Majoritar, probabil că este vorba de o migrație pre- sau post-pensionare pentru persoane cu venituri modeste sau medii, eventual cu rude la sat. Nu există niciun temei să presupunem că migrația oraș-sat din România ar avea ceva în comun cu fluxurile din țările dezvoltate în care orășenii cu venituri ridicate sau peste medie se mută în arii rurale mai liniștite.
Desigur, sunt și în România astfel de cazuri dar ponderea lor este redusă. Este adevărat că nu dispunem de detalii, de date specifice pe această temă. Știm, însă, sigur că nivelul mediu de viață din rural continuă să fie semnificativ mai coborât la sat comparativ cu orașul. Este suficient să privești lucrurile din perspectiva mortalității infantile, indicator de maximă semnificație pentru calitatea vieții.
De peste 20 de ani, rata mortalității infantile, deși a cunoscut o reducere considerabilă la nivel național (de la 27 la mia de nou născuți în 1990 la 10 promile în 2010), a rămas constant mai mare cu aproape 4 sau 5 puncte (promile) în rural față de urban. În aceste condiții, nu poate fi vorba de o revenire în masă de la oraș la sat din motive de calitate a vieții mai bună în rural decât în urban. Cu aceste rezerve exprimate, putem vorbi totuși și de efectul dezvoltării unei clase de mijloc urbane care tinde să adopte și locuirea în zone rurale rezidențiale.

Capital: Există implicații negative ale acestei tendințe? Sau pur și simplu trebuie să o acceptăm ca pe un specific al României?

Prof. Dumitru Sandu: Faptul că migrația oraș-sat este mai puternică decât cea de la sat la oraș, pentru o societate relativ săracă în context european, este o caracteristică specifică societății românești care pare să nu fi depășit dificultățile tranzițiilor cumulative (spre economie de piață și spre modelul Uniunii Europene). Atunci când este vorba de probleme de dezvoltare nimic nu este de luat ca fatalitate. Trebuie pus diagnostic corect pentru situație, trecut la studii care să fundamenteze politici și, ulterior, la elaborarea și implementarea acestora.
Implicațiile migrației de revenire de la oraș la sat sunt multiple, insuficient studiate. Ne-am concentrat foarte mult, mai ales după anul 2000, pe abordarea migrației pentru muncă în străinătate. Fără îndoială că orientarea este normală, în condițiile în care aceasta a luat locul migrației interne de la sat la oraș sau al celei inter-regionale, din Moldova spre Banat, spre exemplu. Fenomenele se leagă între ele, însă. Știm sigur ca migrația de revenire de la oraș din a doua parte a anilor 1990 a alimentat plecările la lucru în străinătate.
Migranții reveniți în sat aveau experiența de explorare a altor spații de viață diferite de cel natal și, în plus, erau confruntați cu un mediu de viață rurală mult sub nivelul obișnuințelor pe care le câștigaseră în urban. În consecință, ei au fost printre pionierii emigrării temporare pentru muncă în străinătate.
Valul de revenire de la oraș la sat, dublat de cel al foștilor navetiști sat-oraș care au rămas șomeri, ar fi putut avea un efect pozitiv asupra dinamicii vieții rurale prin infuzia de capital uman și expertiză asociate cu locuire sau ocuparea urbană. În fapt ,lucrurile nu s-au întâmplat așa. Nu am asistat la o explozie a antreprenoriatului rural în anii 2000.
Este probabil că procesul a fost unul similar cu cel trăit de unii dintre cei care au revenit din străinătate în țară pentru a deschide firme, afaceri etc. La contactul cu un mediu instituțional superbirocratizat și frecvent corupt, după câteva încercări  de instalare în sectorul economic privat, au abandonat ideea. Și au ales sau reales drumul străinătății. Nu toți, dar mulți.

Capital: Credeți că este nevoie de politici publice pentru a corecta această tendință?

Prof. Dumitru Sandu: Înainte de politici publice, este nevoie de o gândire strategică în domeniu din solul căreia să crească astfel de politici. Toate tipurile de migrație, internă și externă, sat-oraș și oraș-sat etc. trebuie puse în contextul dezvoltării micro- sau macro-regionale.
Obiectivul în materie de migrație de orice tip nu este reducerea, ci optimizarea acesteia. Este nevoie de identificarea mecanismelor instituționale care să sporească avantajele și să reducă în cat mai mare măsură costurile aferente mobilității spațiale pentru muncă. Există o imensa șansă, irosită deocamdată, a fondurilor europene.
O renunțare la falsele cauzalități – gen "nu putem absorbi fondurile europene, pentru că județele sunt prea mici sau regiunile de dezvoltare prea mari" – este primul pas. Odată eliminate falsele obstacole, se poate trece la construcție instituțională viabilă.
Există un potențial foarte mare de intervenție pozitivă în domeniu prin grupurile de acțiune locală (GAL-uri) asociate programului  LEADER din PNDR, asociațiilor intercomunitare, programelor pe infrastructură etc.

Capital: Cum se explică faptul că, în anul 2010, s-a înregistrat cel mai mare număr de persoane care au migrat din mediul urban în mediul rural din ultimii șase ani?

Prof. Dumitru Sandu: Cele 133 de mii de cazuri de migrație de la oraș la sat din 2010 reprezintă, într-adevăr, nivelul cel mai ridicat înregistrat de acest tip de mobilitate nu în ultimii șase ani, ci din toată istoria sa națională. Ca pondere în cadrul migrației totale, fluxul urban-rural se menține, însă, și în 2010 tot la nivelul de 29% ca și în 2009. Sporul în date absolute cred că este legat nu atât de factori specifici mobilității oraș-sat, cât de ansamblul mișcării migratorii din interiorul României.
La nivelul acestui an, au fost înregistrate 459 de mii de acte de migrație sat-sat, sat-oraș, oraș-oraș sau oraș-sat în România (fluxurile respective constituie ceea ce se cheamă "migrație totală"). Este cel mai ridicat nivel înregistrat în istoria cunoscută a migrației totale din România. Fenomenul în sine este unul pozitiv. Accelerarea proceselor de dezvoltare atrage după sine intensificarea circulației migratorii.
Desigur, discuția și aprecierile pe care le fac au în vedere migrația voluntară, nu pe cea forțată precum în cazul deplasărilor de populație obligate prin războaie sau deportări.
Creșterea volumului total al migrației interne s-a realizat, în primul rând, pe seama deplasărilor între orașe și, în al doilea rând, în legătură cu cele de la oraș la sat. Or, mobilitatea interurbană este în mai mare măsură asociată cu dezvoltarea.
Sporul considerabil, însă, și pentru fluxul oraș-sat în perioada 2009-2010 ar putea să indice și un efect de criză prelungită asupra unui segment de populație urbană sărăcită. Pentru lămurirea lucrurilor sunt necesare, însă, analize suplimentare asupra configurației regionale a fluxurilor de migrație. La acest nivel de detaliere datele necesare pentru analiză nu sunt încă disponibile.

Capital: În ce fel credeți că a influențat venirea crizei economice comportamentul oamenilor din acest punct de vedere?

Prof. Dumitru Sandu: Am menționat deja că prima creștere semnificativă a volumului deplasărilor oraș-sat s-a produs pe fondul recesiunii din 1997-1999. Pe ansamblu, continuarea tendinței de revenire a populației de la oraș la sat semnifică accentuarea inegalităților sociale urbane și o presiune sporită asupra populației sărace din mediul urban pentru a căuta supraviețuirea în rural.
Dat fiind faptul că vârsta medie a celor care au revenit la sat este din ce în ce mai mare, se poate formula ipoteza că presiunea de revenire este din ce în ce mai puternică asupra noilor pensionari din urban, vulnerabili la cronicizarea crizei. Există, probabil, și o componentă secundară a procesului dată de tendința unora dintre orășenii din clasa de mijloc de a adopta locuirea în zone rezidențiale rurale. Testarea ipotezei necesita, de asemenea, date suplimentare.
Citeşte şi:

Sindromul "iarba verde de acasă": Sute de mii de români se întorc la sat

Sfantul Siluan Athonitul - despre presa

Duhovnicul povestea ceva ce citise intr-un ziar si, intorcandu-se  catre Staretul Siluan, 1-a intrebat:

-        Parinte Siluan, ce spui?

-        Mie, Batiuska, nu-mi plac ziarele si vestile din ziare, a raspuns el.

-        De ce asta?

Pentru ca citirea ziarelor intuneca mintea si impiedica rugaciunea curata.

Curios, raspunse duhovnicul. Dupa mine, dimpotriva, zia­rele ajuta a te ruga. Noi traim aci in pustie, nimic nu vedem, si astfel sufletul uita de lume, se inchide in sine, si atunci rugaciunea slabeste... Eu cand citesc ziarele vad cum traieste lumea si cum sufera oamenii, si de acolo mi se naste dorinta de a ma ruga. Atunci, fie ca slujesc Limrghia, fie ca ma rog in chilie, eu din suflet rog pe Dumnezeu pentru oameni si pentru lume.

-         Sufletul, cand se roaga pentru lume, stie mai bine, fara ziare, cum sufera intreg pamantul, stie si care sant neyoile oamenilor, si il doare pentru ei.

-         Cum poate sufletul  sa stie de la sine ce se intampla in lu­me?, a intrebat duhovnicul.

-         Ziarele scriu nu despre oameni, ci despre intamplari, si nici aia adevarat; ele aduc tulburare mintii si adevarul tot nu-1 vei afla din ele; dar rugaciunea curata mintea si ea vede mai bine totul.

-         Nu mi-e limpede: ce vrei sa zici?, a intrebat din nou du­hovnicul.

Toti asteptau raspunsul Staretului Siluan, dar el sedea tacut, cu capul plecat, si nu-si ingaduia inaintea duhovnicului si a monahilor mai in varsta sa lamureasca in ce chip sufletul, departe de toate, rugandu-se pentru lume poate cunoaste in duh viata  lumii si nevoile si suferintele oamenilor

~~Invrednicit fiind de o cunoastere de care abia cate unul intr'o generatie se invredniceste, in convorbiri el parca se rusina sa treaca dincolo de o subtire aluzie, fapt pentru care marea sa intelepciune si cercare fara seaman ramaneau adeseori ascunse de la cei cu care vorbea. De obicei staretul, vazand_ca primele sale cuvinte nu erau primite, nu nadajduia ca prin lamuriri sa dea a se intelege ceea ce se intelege cu precadere prin cercare, iar o si vadi pe  a sa nu cuteza, din pricina duhovnicestii intregi-cugetari. Astfel, de-a lungul vietii sale el a ramas nevadit.

(Arhim . Sofronie – Cuviosul Siluan Athonitul, pag. 80)