Doctor în istorie, academician, profesor universitar cu titluri obţinute pe vremea când acestea nu se puteau cumpăra, Dinu C. Giurescu, continuatorul operelor istorice ale celebrilor săi înaintaşi, face parte din grupul intelectualilor cărora le pasă. Deşi trecut de prima tinereţe, dar încă ,,verde”, dat la o parte din învăţamânt precum o măsea stricată, graţie efectelor ,,mirobolantei” legi Funeriu, profesorul Giurescu îşi păstrează atitudinea demnă şi spiritul critic. A avut amabilitatea să ne primească pentru un interviu în exclusivitate în apartamentul său din calea Victoriei, un apartament în care biblioteca reprezintă cam nouăzeci la sută din mobilier. De aproape opt ani, nici un potentat al zilei nu l-a mai întrebat de sănătate pentru a-i cere părerea în chestiuni de interes naţional. Am făcut-o în schimb noi, într-o problemă de maximă importanţă şi anume, preconizata reorganizare administrativ- teritorială.
Elitele şi “jocul de glezne”
- Domnule profesor, în momentele de răscruce ale istoriei noastre naţionale, elitele au ieşit la rampă având un cuvânt greu de spus cu privire la derularea ulterioară a evenimentelor sociale şi politice. Unde ne sunt astăzi adevăraţii oameni de ştiinţă şi cultură?
- Din câte ştiu, avem elite în toate domeniile, dar nu sunt sprijinite de către autorităţile statului. În aria umanistică ele sunt împărţite în trei. Unii, nu mulţi, consideră politica guvernamentală ca fiind foarte benefică şi o laudă de câte ori au ocazia. Majoritatea însă preferă să nu spună nimic. Există şi o a treia categorie care a ales să spună lucrurilor pe nume şi să dea în vileag trista realitate cu care ne confruntăm. De ce se abţin cei mai mulţi? Ar fi bine să-i întrebăm!
Astăzi nu mai poţi fi împiedicat să vorbeşti decât dacă ţi-e frică sau dacă eşti şantajabil. Şi nu e bine, deoarece suntem într-un moment de răscruce. Ne paşte destrămarea teritorială. Încă din secolul al nouăsprezecelea şi până la Unirea cea Mare, în toate provinciile româneşti, elitele au format opinia publică şi au ajuns la un rezultat bun, indiferent de ,,hârâielile” dintre oameni sau partide. Fără aceste elite, nu am fi ajuns nici la Unirea Principatelor nici la România Mare. Acum trăim momente la fel de tensionate ca atunci, iar elitele noastre ar trebui să se pronunţe fără a mai face ,,joc de glezne”.
Modelul sovietic
- Un subiect deosebit de controversat, introdus cu o grabă suspectă pe agenda de lucru a coaliţiei de guvernământ, ţine de ceva vreme capul de afiş al agendei politice. Reorganizarea administrativ –teritorială. Dumneavoastră aţi trăit şi vremurile plaselor, ale raioanelor, regiunilor sau judeţelor. Este necesară acum o asemenea aventură? Se justifică în vreun fel acest proiect, dacă putem vorbi de vreun proiect în afară de o hartă tranşată în felii frumos colorate?
- Organizarea teritorială care a reieşit din întreaga noastră istorie este judeţul şi corespondentul său din Transilvania, comitatul. A desfiinţa judeţele înseamnă a ne desfiinţa istoria. De fapt văd că asta se şi urmăreşte. Scoaterea istoriei românilor din conştiinţa individuală, dar şi din cea colectivă. Pentru ştergerea de pe hartă a judeţelor s-au invocat nevoia de accesare a fondurilor europene, o micşorare a cheltuielilor cu aparatul administrativ dar şi faptul că judeţele ar fi fost o găselniţă comunistă. La o examinare mai atentă nu rezistă nici un argument. De ce? Accesarea fondurilor europene nu depinde nici de configuraţia regiunilor, nici de desfiinţarea judeţelor. În al doilea rând, cheltuielile nu s-ar micşora, ci dimpotrivă ar creşte prin schimbarea tuturor siglelor, actelor, traseelor de rezolvare a doleanţelor cetăţenilor, un aparat mai stufos la nivel regional şi o concentrare a fondurilor spre ,, baronii regionali”. Este de asemenea absurd să te gândeşti că o regiune ar putea prelua la nivel administrativ funcţiile a şase judeţe chiar şi cu un aparat supradimensionat. Până şi comuniştii au format raioanele, adică judeţe mai mici, în număr de 177, pe care le-au grupat în 28 de regiuni. Şi să nu uităm că fiecare raion avea administrare proprie. Măcar totul avea o logică…
Şi în fine, cum că judeţele ar fi fost trasate sub regimul comunist, este cea mai mare gogoriţă. Ele au fost reînfiinţate în 1968, reluându-se tradiţia de bază a dezvoltării României. În Moldova şi Muntenia, judeţele datează de la sfârşit de secol paisprezece, iar în Transilvania avem comitate încă din secolul treisprezece. Este o poveste care ţine de însăşi esenţa istoriei noastre, nu e invenţia vreunui domnitor. Sunt teritorii administrative generate de jos în sus, în funcţie de necesităţile oamenilor de rând şi de aceea au legitimitate.
Din contră, raioanele şi regiunile au fost trasate după model sovietic şi înscrise în constituţia din 1952. Adică, într-o altă versiune, cei care vor să desfiinţeze judeţele e posibil să aibă în conştiinţa lor modelul sovietic.
Eu cu cine votez?
- Dacă motivele reorganizării nu rezistă la o analiză mai atentă, care ar fi adevăratul substrat al acestui demers ?
- Cred că totul ţine de politica internă şi mai precis de interesele partidului de guvernământ şi ale coaliţiei din care face parte. Mă bazez pe declaraţiile oficialilor care spun că reorganizarea este legată şi de comasarea alegerilor generale cu cele locale. Să facem un exerciţiu de imaginaţie. Îi servesc cetăţeanului un tort cu trei nivele. Îi desfiinţez judeţul ca punct de reper. Apoi îl îndemn să voteze liderul local pe care îl cunoaşte. Urmează nivelul trei, adică alegerile generale şi amestecarea imaginii liderului local cu cea a senatorului sau deputatului venit de nicăieri şi sprijinit de la centru, astfel încât în mintea alegătorului să fie o brambureală completă.
Aşadar, sub umbrela unei sigle se aleg primari si parlamentari, neştiind pe cine mai reprezintă aceştia dacă tot dispare reprezentarea teritoriului de bază, judeţul. ,, Tortul ” se condimentează şi cu adaosul de pungi cu zahăr, ulei şi făină ca mită electorală, plus turismul electoral oficial îngăduit, iar la nevoie şi ajustarea rezultatelor cu votul prin corespondenţă, care prin preconizatul milion de votanţi virtuali poate schimba radical rezultatele reale. Succesul ar fi garantat.
Ungurii şi modelul Kosovo
- Cum credeţi că îşi face UDMR jocul politic şi care-i este rolul în această poveste a reorganizării teritoriale ?
- Relaţiile între români şi unguri în Transilvania se bazează pe nişte realităţi istorice care încep cu o mie de ani în urmă şi care sunt clare, nu mai este cazul să le reamintim. UDMR îşi urmăreşte interesele cu consecvenţă şi cu dibăcie. Personal, sunt de acord cu reprezentarea minorităţilor în structurile de conducere, însă cu excepţia celor naţionale. Cât timp ne oprim la acest nivel este în regulă. Dacă scopul este să creăm entităţi autonome în cadrul teritoriului românesc sub orice formă, de grup, teritoriale, culturale, nu mai avem ce discuta. Dialogul se întrerupe, deoarece o repetare a modelului Kosovo în România este de neconceput pentru mine. Sigur, sunt tentative de acest gen prin introducerea legii minorităţilor şi a statutului acestora, există chiar o presiune deosebită pentru adoptarea lor.
Dacă vreun guvern din România îşi asumă o asemenea răspundere, el distruge practic unitatea teritorială şi sensul istoriei noastre de atâtea veacuri. Vor distrugerea identităţii româneşti ? S-o spună atunci clar si răspicat ! Să nu mai umble cu “şopârle” şi cu formulări mai mult sau mai puţin ascunse !
Pentru mine e absolut inexplicabilă şi atitudinea Senatului României, de fapt a majorităţii oficiale din Senat care în 2010 a adoptat prin aprobare tacită, auzi expresie, cred că aşa ceva nu mai există în toată lumea asta civilizată, o propunere de regionalizare care împărţea Transilvania în două felii, adică regiuni, din care cea de nord-vest exact pe traseul Diktatului de la Viena. Te întrebi dacă onor’ senatorii care au acceptat aşa ceva erau în deplinătatea facultăţilor mintale. Când te joci cu harta României, nu ai nici un fel de scuză. Din neştiintă sau din interese meschine de partid, te expui la nişte lucruri pe care nu le mai poţi controla.
Dictatura administrativă
- Dacă totuşi, reorganizarea în doisprezece sau paisprezece, sau cine ştie câte regiuni se va realiza în următoarea perioadă, la ce ne putem aştepta din punct de vedere social, politic şi administrativ?
- E foarte simplu. Ne aşteaptă o dictatură administrativă care o va dubla şi o va întări pe cea politică. Deciziile la nivel local vor fi diminuate şi uneori chiar anihilate. Cetăţeanului îi va rămâne în condiţiile ce le-am expus ceva mai devreme doar să-şi ,, aleagă” primarul. Vom avea o configuraţie a ţării care nu corespunde nici istoric şi nici conform cu voinţa alegătorilor. Să ne mai lase cu accesarea fondurilor europene, căci nu au ele nici o legătură cu mărimea unităţilor teritoriale, fie ele judeţe sau regiuni.
Interviu realizat de Matei Bărbătei / Cotidianul, preluat de pe Ziaristi Online
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu