31.10.11

Pustnicul Onufrie nu pleacă din Postăvarul decât evacuat. Să cerem autorităţilor să-i respecte liniştea celui care se roagă pentru noi toţi


Călugărul, care trăieşte de 18 ani la peste 1.000 de metri altitudine în Postăvarul, este obligat să plece din cauza extinderii domeniului schiabil.
Şi-a dorit o viaţă linişită, departe de ochii lumii, în pustietate, alături de animalele sălbatice. Timp de 18 ani, călugărul Onufrie, venit de la Mănăstirea Cernica, s-a bucurat de natura înconjurătoare din Masivul Postăvarul. Într-un loc ferit, şi-a construit, cu acordul Ocolului Silvic, o chilie, iar credincioşii l-au ajutat cum au putut. Numai că, mai nou,  domeniul schiabil va fi extins de la 14 kilometri, cât are în prezent, la 24 de kilometri. Şi asta până în decembrie, promit autorităţile. În consecinţă, toate construcţiile ilegale aflate pe traseul dintre Masivul Postăvarul şi Poiana Braşov vor fi dărâmate. Printre ele se află şi chilia călugărului Onufrie.

Vrea doar linişte

În consecinţă, pustnicul, în vârstă de 58 de ani, a fost somat de autorităţi să se mute, fiindcă dărâmarea construţiilor ilegale va începe de luni. „Eu nu deranjez cu nimic.De la mine nici nu se vede pârtia de schi. Eu stau aici de 18 ani şi am venit în acest loc doar cu o carte. Toate icoanele şi lucrurile pe care le am acum sunt ale oamenilor care m-au ajutat şi am o răspundere faţă de ele. I-am rugat să mă lase să mai stau până în primăvară, până când o să îmi găsesc un loc şi pot să îmi iau toate bagajele. Nu au vrut şi folosesc toate pârghiile ca să mă izgonească. Tot ce doresc este să trăiesc în linişte", a spus călugărul Onufrie.
Pusticul s-a stabilit în Masivul Postăvarul în 1994. „Am stat, timp de 20 de ani, la Mănăstirea Cernica, unde am devenit călugăr, fiindcă asta a fost chemarea mea. De mic, mama, care era rusoaică, mă ducea la biserică, şi aşa am simţit eu că trebuie să fac. Apoi, am fost într-o excursie în Postăvarul şi m-am îndrăgostit de acest loc. Am decis să trăiesc aici. Mi-am dorit să stau în pustietate şi, cu ajutorul oamenilor, mi-am construit o chilie şi un paraclis, unde păstrez icoanele primite de la credincioşi. Am un câine, câteva găini şi nişte porumbei. Unde să mă mut acum? Am vorbit cu avocata mea şi până nu îmi vine o decizie de evacuare, nu plec", mai spune călugărul Onufrie.

Nu vrea să plece din Postăvarul

Directorul Regiei Autonome a Pădurilor Kronstadt, Dan Olteanu, susţine că i-a oferit pustnicului un alt loc unde s-ar putea stabili, dar acesta a refuzat. „Odată cu extinderea domeniului schiabil, trebuie să inventariem toate construcţiile. Din totalul de 76, 13 construcţii sunt ridicate ilegal. Printre ele se află şi cea a părintelui, motiv pentru care va fi dărămânată, la fel ca toate celalalte. El trebuie să se mute şi i-am oferit, în schimb, o locaţie lângă o stâncă înspre Cheişoara. Acolo există un refugiu părăsit, dar noi îl ajutăm să îl reamenajeze. El nu vrea pe motiv că nu are sursă de apă, dar există un izvor. Dacă înţelege şi vrea să se mute bine, dacă nu, vom apela la căile legale", a spus Dan Olteanu. Părintele Onufrie nici nu vrea să audă de refugiul de la Cheişoara. „Acolo nu am apă, fiindcă am verificat zona. Nu am punde să pun toate lucrurile şi nu pot să le las afară în pădure", a mai spus călugărul Onufrie.

Sursa: Adevarul de Brasov

Un comentariu:

  1. Deci, va garantez ca pentru marsavia asta voi face URAT DE TOT! Au depasit demult orice limita a ororilor si atrocitatilor pe care le savarsesc in orase, si au dus crima si dementa in cele mai frumoase locuri ale acestei tari! Au distrus Delta, au distrus muntii, au distrus campiile! "Unde vine sa se adape canalia, toate izvoarele se otravesc!" TREBUIE SA NE OPUNEM ACESTOR VALURI ALE INTUNERICULUI!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails