Oarecand, un bătrân din cei mari a iesit cu ucenicii sai la un loc unde erau multi chiparosi şi mici şi mari şi zice unuia dintre ucenicii sai: "Scoate din radacina acest chiparos mic!". Şi indata acel frate, numai cu o mana apucandu-l, l-a scos cu multa lesnire. Şi iarăşi i-a aratat batranul alt chiparos mai mare decat cel dintai şi-i zice lui: "Scoate-l şi pe acesta". Şi apucandu-l cu amandoua mainile şi clatinandu-l l-a tras cu putere şi de abia l-a scos. Apoi i-a aratat alt chiparos mare, poruncindu-i ca sa-l scoata şi pe acela. Şi mult clatinandu-se şi ostenindu-se, n-a putut sa-l dezradacineze. Vazand batranul ca singur nu poate, a poruncit şi altui frate sa-i ajute şi aşa amandoi, cu mare osteneala l-au dezradacinat. Atunci le-a zis batranul: Vedeti? aşa sunt şi patimile, fratilor! Cat sunt mici, cu lesnire putem sa le taiem, de vom vrea, iar de ne vom lenevi nebagandu-le in seama ca sunt mici, se intaresc, şi de abia cu multa osteneala vom putea a le taia. Iar de se vor intari cu totul şi ne vor cuprinde, atunci singuri nu le mai putem dezradacina, oricat de mult ne-am osteni, dacă nu vom avea, dupa Dumnezeu, pe cineva din sfinti ca sa ne ajute.
Vedeti cata putere au cuvintele sfintilor batrani? David asemenea ne invata zicand: Fiica Vavilonului cea ticaloasa, fericit este cel ce va intoarce tie rasplatirea care ne-ai rasplatit, fericit este cel ce va zdrobi pruncii tai de piatra. Sa cercam aceste graiuri cu luare aminte. Vavilon inseamna tulburare, căci aşa se talmaceste, de la Vavel ce este Şihem. Iar fiica Vavilonului este vrajmasia: ca sufletul intai se tulbura, apoi naste pacatul. O numeste ticaloasa, pentru ca rautatea, precum v-am zis şi alta data nu are nici o fiinta din fire, nici stare, ci prin lenea noastra se face de acolo de unde n-a fost şi iar prin silinta noastra se strica şi piere. Deci zice fericitul David ca şi cum ar vorbi cu rautatea: Fericit este cel ce iti va rasplati tie rasplatirea ce ne-ai dat-o. Sa vedem dar ce am dat şi ce am luat şi ce vrem sa rasplatim. Ne-am dat voia noastra şi am luat pacatul. Drept aceea cuvantul fericeste pe aceia care ii va rasplati ei, adică pe cei care isi zdrobesc voia lor şi intorc pacatul inapoi, parasindu-l. Apoi, mai zice: fericit este cel ce va prinde pruncii tai şi-i va zdrobi de piatra. Adică fericit este acel care nu primeste dintru inceput nicidecum gandurile cele rele, când inca sunt mici ca niste copii, ca sa nu creasca intr-insul şi sa savarseasca rautate, ci degraba cat sunt mici, pentru a nu creste şi a ajunge in varsta, ii prinde şi ii izbeste de piatra, care este Hristos, adică ii prapadeste, nazuind catre Hristos.
Vedeti cum şi Scriptura şi batranii se unesc la cuvant şi fericesc pe cei ce se nevoiesc a taia patimile care sunt crude, inainte de a cerca durerea şi amaraciunea lor.
Drept aceea, sa ne silim, fratilor, ca sa castigam mila. Parintii au zis ca trebuie sa-şi curateasca cineva stiinta in tot ceasul, cercetandu-se seara cum a petrecut ziua, iar dimineata cum a petrecut noaptea şi sa arate pocainta catre Dumnezeu, pentru tot ca a gresit. Iar noi, cei ce suntem mai mult gresiti, se cuvine a nu astepta pana seara, ci sa ne cercetam şi la al saselea ceas din zi, cum am petrecut şi ce am gresit şi sa ne iscodim pre noi, nu cumva am zis vreun cuvant spre sminteala vecinului nostru? Oare nu am vazut pe fratele meu facand ceva şi l-am osandit, sau m-am scarbit de el, sau l-am grait de rau? Oare n-am cerut ceva de la chelar şi nedandu-mi l-am ocarat sau am cartit? Oare cu cumva, nefiind bucatele bune, am grait cuvant spre infruntarea fratelui şi m-am intristat? Sau mi s-a parut ca nu au fost bucatele bune şi am cartit in gandul meu? Ca şi cu cugetul de va tanji cineva este pacat. Şi iar sa zic: oare nu cumva mi-a grait canonarhul sau alt frate şi nu l-am suferit, ci m-am impotrivit. Aşa avem datoria sa ne cercetam pe noi insine in fiecare zi cum am petrecut. De asemenea sa se cerceteze cineva pe sine cum a petrecut şi noaptea, adică, de s-a sculat cu bucurie la slujba, sau de s-a ingreuiat asupra celui ce l-a desteptat, sau a tanjit. Ca trebuie sa se ştie ca cel ce il desteapta la slujba mult ii foloseste şi se face pricinuitor de mari bunatati, căci il desteapta ca sa graiasca cu Dumnezeu şi sa se roage pentru pacatele sale şi sa se lumineze. Drept aceea, mare datorie are cineva sa multumeasca unuia ca acestuia. In adevar, se cade sa-l socoteasca mare voitor de bine, ca printr-insul isi castiga mantuirea sa. Sa va spun pentru aceasta un lucru minunat ce am auzit de la un staret mare, care era inainte vazator. Stand in biserica el, indata ce incepeau fratii sa cante, vedea iesind din altar un oarecare imbracat cu haine luminoase, tinand in maini un vas cu mir şi un miruitor cu care miruia pe toti fratii de-a randul. Ba miruia şi stranile celor ce lipseau, ale unora numai, iar nu ale tuturor. Tot aşa şi la otpust il vedea ca iesea şi facea asemenea. Deci, intr-una din zile cazand batranul la picioarele lui, l-a rugat sa-i arate ceea ce facea şi cine este. Şi ii zise lui: Eu sunt ingerul Domnului şi mi s-a poruncit sa insemnez cu aceasta pecete pe cei ce vin la biserica de la inceputul slujbei şi stau pana la sfarsit, carora li se da darul Sfantului Duh pentru silinta şi cugetul lor bun. Batranul adaose: dar pentru ce miruiesti şi stranile unora din cei ce lipsesc? Ingerul ii zise: Şi fratii care sunt sarguitori şi cu cuget bun, dar pentru vreo neputinta sau pentru vreo slujba sau ascultare n-au venit la biserica, cu blagoslovenia parintilor, desi lipsesc, şi ei se invrednicesc de aceasta pecete, pentru ca, cu cugetul se afla impreuna cu cei ce canta in biserica. Iar pe cei ce puteau sa fie de fata şi din lenea lor s-au indaratnicit, mi s-a poruncit sa nu-i insemnez, pentru ca ei singuri se lipsesc pe sinesi de acest dar.
Pricepeti, dar, fratilor, de cate bunatati ne este pricinuitor fratele cel ce ne desteapta la slujba bisericii. Deci sa ne sarguim ca sa nu ne pagubim de pecetea ingerului. Iar de se va intampla sa se leneveasca cineva şi altul il va indemna, nu trebuie sa se manie, ci mai degraba sa-i multumeasca celui ce ii aduce aminte.
Când eram la obste, egumenul, cu sfatul batranilor, m-a oranduit pentru primirea strainilor, şi eram atunci de curand sculat dintr-o boala grea. Deci veneau strainii şi privegeam cu ei, şi veneau şi cei cu camilele şi le slujeam şi lor. De multe ori, când mergeam şi eu sa mă odihnesc, se intampla iarăşi vreo trebuinta şi mă sculam şi aşa sosea ceasul slujbei bisericesti. Dar abia de adormeam putintel şi iata ca venea canonarhul de mă destepta. Eu, fiind obosit de multa osteneala şi de boala zapacit, ii raspundeam cu buimaceala somnului: Bine, frate, nu-ti voi uita dragostea! Dumnezeu sa-ti plateasca osteneala, de vreme ce poruncesti, viu. Dar, dupa ce se ducea, iarăşi mă fura somnul şi mult mă scarbeam ca zaboveam sa merg la biserica. Vazand ca acel frate nu putea sa mă destepte, m-am rugat de alti doi frati, ca unul sa mă destepte, m-am rugat de alti doi frati, ca unul sa mă destepte, iar altul sa nu mă lase sa adorm iarăşi. Şi, credeti-mă fratilor, ca in multa cinste ii aveam pe acesti frati, ca pe niste pricinuitori ai mantuirii mele. Aşa trebuie sa va aratati şi voi spre cei ce va desteapta la slujba bisericii, sau va indeamna la orice alt lucru bun.
Dar, sa venim iarăşi la cuvantul ce vi-l graiam ca sa va cercetati cum ati trecut ziua şi noaptea. Dacă ati stat la biserica cu luare aminte şi cu gandul la rugaciune, sau vi s-au robit cugetele voastre de rele; dacă ati ascultat citirile cu intelegere, sau lasand slujba ati iesit afara din biserica şi v-ati netrebnicit in zadar. Aşa, dacă se va cerceta cineva pe sine in toate zilele şi dacă se va sargui sa se intoarca spre pocainta din cele ce a gresit şi se va sili sa se indrepte, incepe a-şi imputina rautatea, de la noua la opt. Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, sporind spre bine putin cate putin, nu lasa patimile sa se inradacineze; ca de nu se va sili cineva in acest chip, sa stapaneasca o patima inainte de a se inradacina, ajunge la marea primejdie a obisnuintei celei rele, incat (precum v-am zis) de va vrea sa se pocaiasca nu mai poate singur sa biruiasca patima, de nu va avea ajutor pe cineva dintre sfinti. Sa va povestesc despre un oarecare frate, care se obisnuise cu o patima, ca sa auziti lucru foarte vrednic de plangere şi sa va mirati.
Când eram in obste, nu ştiu cum se indemna unul dintre frati ca venea la mine, şi-şi marturisea gandurile. Şi aşa mi-a poruncit şi egumenul, cu sfatul tuturor batranilor, sa am aceasta grija.
Deci, intr-una din zile, vine fratele şi-mi zice: iarta-mă şi te roaga pentru mine parinte, ca fur deale mancarii. Eu l-am intrebat dacă pentru foame face aceasta, iar el mi-a raspuns: "Aşa este, nu mă satur la masa cu fratii, dar nu indraznesc sa mai cer". Şi i-am zis: "Dar pentru ce nu mergi sa-i spui egumenului?", iar el raspunse: "Mi-e rusine"! "Dar vrei sa-i zic eu?" l-am intrebat, iar el mi-a raspuns: "Cum vei gasi de cuviinta". Deci, am mers şi am spus egumenului, care mi-a zis: "Fa dragoste, şi-l indrepteaza cum stii". Şi aşa, luandu-l, am mers la chelar şi i-am zis cu el de fata: "Fa dragoste, şi in orice ceas va veni acest frate sa-ti ceara ceva, sa-i dai neoprit din toate". Chelarul ascultand porunca, a zis: "Sa fie blagoslovit". Dar n-au trecut multe zile şi iarăşi a venit acel frate la mine, zicandu-mi: "Iarta-mă parinte, ca iar am inceput sa fur". Eu, ii zic: "Dar pentru ce? Oare nu-ti da chelarul tot ce vrei?". Şi iar imi zise: "Iarta-mă parinte, cu adevarat imi da tot ce cer, dar eu mă rusinez de el". "Dar de mine, ii zisei, iti este rusine?", şi-mi raspunse: "Nu!" Deci i-am zis: "Orice vei vrea de acum inainte, vino şi ia de la mine şi sa nu mai furi". Aşa a inceput a veni la mine şi lua orice vrea, ca aveam de toate. Însă peste putine zile iarăşi a inceput sa fure şi iar venind scarbit mi-a zis: "Iarta-mă parinte, ca iar fur". "Dar pentru ce frate, i-am zis? oare nu-ti dau orice voiesti? sau te rusinezi şi de mine?" "Ba nu", imi zise. "Dar apoi, pentru ce furi?" Şi-mi raspunse: "Iarta-mă stapane, ca nu ştiu nici eu pentru ce, dacat numai aşa, din raul obicei fur". Indraznind a-l cerceta mai cu deamanuntul il intrebai, zicand: "Frate, spune macar adevarul, ce faci cu cele ce le furi?" El mi-a zis: le dau catarilor. Şi stiti ce fura? bob, finice, smochine, ceapa, şi alte asemenea legume pe care dupa ce le fura, le ascundea, fie sub asternut, fie in alt loc. Şi neavand ce face cu ele, dupa ce vedea ca se vestejesc şi se strica, le arunca, sau mergea de le da catarilor.
Vedeti, ce este obiceiul cel rau? Vedeti, ce ticalosie? Stia ca face lucru rau, cunostea ca greseste, se mahnea şi plangea, dar vrand nevrand, era impins spre aceasta patima a furtisagului, din obiceiul cel rau, pe care il deprinsese intaiasi data din lene şi nu se silise sa-l lepede de la inceput. Bine zicea avva Nisteron: "Dacă, cineva va fi vreodata biruit de vreo patima, se face de aici inainte rob al acelei patimi". Milostivul Dumnezeu sa ne izbaveasca de naravul cel rau, ca sa nu auzim şi noi acel grai al Scripturii: "Ce folos este intru sangele meu, dacă mă voi pogora intru stricaciune?".
Iata, in multe chipuri, v-am aratat cum poate ajunge cineva putin cate putin la obiceiul cel rau. Căci, nu se numeste manios, cel ce se va mania numai o data; nici cel ce va curvi odata, nu se numeste curvar, dupa cum nici cel ce face numai odata milostenie nu se poate numi milostiv. Ci şi fapta cea buna ca şi cea rea, savarsindu-se adesea, se face in suflet un oarecare obicei, care, de este rau, munceste pe suflet, iar de este bun il odihneste. In ce chip fapta buna odigneste pe suflet, iar rautatea il munceste, v-am spus-o de multe ori, şi acum iarăşi v-o spun: "Fapta cea buna este din fire sadita in noi şi ravna pentru ea nu piere niciodata de la noi. De aceea, cata vreme savarsim cele bune, deprindem obiceiul cel bun şi venim la starea fireasca a noastra cea dintai, ca dintru intuneric iarăşi la lumina, sau ca din vreo boala, la cea dintai a noastra fireasca sanatate. Pe când rautatea, nu este din fire, ci straina şi savarsind-o ne supunem stricaciunii ei, ca şi cum am cadea intr-o boala, neputand lesne a ne intoarce la sanatate, decat numai prin amare lacrimi care pot imblanzi spre noi pe iubitorul de oameni Domnul şi Mantuitorul nostru Hristos. Şi ca sa pricepeti ceea ce am zis, cum ca alunecand cineva numai o data in pacat, nu este robit de patima lui, iar dacă il va indesi şi nu va inceta, deprinde narav rau, va spun aceasta pilda: sunt unele legume pricinuitoare de venin, ca de exemplu: varza, lintea şi altele asemenea. Mancand cineva din acestea odata sau de doua ori, nu-l strica; iar de va veni de multe ori a le manca, se adauga veninul şi-l arunca in friguri sau alta boala, care rau munceste pe ticalosul trup. Aşa şi cu sufletul: de va indesi cineva pacatul, se obisnuieste deprinderea rea, care robindu-l il tiranizeaza. Sa stiti şi aceasta: Se intampla ca este cineva pornit spre patima, şi de va cadea numai o data in lucrarea pacatului acelei patimi, indata primejduindu-se se robeste de ea. Precum adeseori se intampla şi cu cele trupesti: ca fiind cineva melancolic (fiere neagra), şi neputincios din fire sau din oarecare intamplare, chiar şi numai odata de va manca o mancare otravitoare, vatamatoare, unuia ca aceluia i se poate inmulti veninul cel negru şi sa cada in boala. De aceea, trebuie sa avem multa luare de minte şi sa depunem multa silinta ca sa nu cadem in deprinderea vreunui obicei rau. Credeti-mă fratilor, ca de va fi cineva cuprins numai de o patima obisnuita, fie ea cat de mica, aceea singura il poate osandi la munca cea vesnica. Şi de ar face cineva zece fapte bune şi numai o rautate obisnuita sa aiba, acea una care se face din obiceiul cel rau, biruieste pe cele zece bune. Dupa cum un vultur, de va scapa tot trupul lui din cursa şi numai de o unghie va fi prins, din pricina acestei mici particele a trupului lui, nu-i foloseste celalta putere, ci oricand va vrea, merge vanatorul şi-l prinde. Aşa este şi cu sufletul. Numai cu o patima de se va fi obisnuit, ori in ce ceas va vrea diavolul il biruieste, căci prin acea patima, il are in mainile lui.
De aceea, va zic pururea, nu lasati vreo patima sa se inradacineze in voi, ci va nevoiti, rugandu-va lui Dumnezeu noaptea şi ziua, sa nu cadeti in ispita. Chiar de vom fi şi biruiti vreodata, ca niste oameni, şi vom cadea in vreo greseala, sa ne sarguim a ne pocai indata, sa o parasim şi sa plangem inaintea lui Dumnezeu pentru ea, şi sa priveghem ca sa nu mai cadem. Iar Dumnezeu, vazand cugetul nostru cel bun, smerenia şi pocainta noastra, ne va da mana de ajutor şi va face mila şi cu noi.
Ca Lui, I se cuvine slava, cinstea şi inchinaciunea, in veci,
Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu