Din spitalul militar din Braşov au fost ridicaţi 7 legionari, duşi pe valea Turcului din Raşnov şi impuşcaţi:
Dr. Ing. Eugen Ionica, Cpt. Emil Şiancu, Av. Traian Cotiga, Ec. Grigore Pihu, Funct. Iulian Şuman, Av. Ion Herghelegiu, Av. Bordeianu Lehaci, Gunct. Ghe. Proca, Subing. Radu Papacioc – fratele par. Arsenie Papacioc, Dr. Teolog Ion Faur – fiu al Rasnovului,
In amintirea altor jertfe, am adaugat placute pentru:
Prof. Ion Ionica – fratele ing. Eugen Ionica, Prof. Jan Bordeianu – de la liceul Saguna, Aviator Ghe. Ducaru, Subing. D-tru Ducaru, ambii din Rasnov.
Atunci în anul 1939 pe valea Turcului, rafalele mitralierelor au secerat vieţile acelora care au indrăznit să spună adevarul, să dezvăluie primejdia care ameninţa cerul patriei noastre: primejdia comunistă, acelora care au sfredelit adânc în răcile societăţii, dezvăluindu-le năravurile şi moravurile imorale, hoţia şi corupţia şi jefuirea din avutul statului.
Auziţi oameni buni: intr-o ţara civilizata, stat de drept cu rege, cu parlament, cu legi democratice, să omori 256 de oameni fără judecată, fără osândă, pentru că voiau şi cereau guvernanţilor mai multa cinste, mai multă dreptate.
A fost omorâtă elita ţarii, o generaţie de exceptie.
Aceste lucruri trebuie ştiute, trebuie reamintite mereu tineretului de azi.
Democratia, aşa de trambiţată în lume, a fost dată cu sute de ani înapoi aşa cum spune poetul Ciurunga:
“Am dat cu veacuri înapoi lumina, / Amare bezne am aşternut pe gene, / Şi le-am purtat în inimi rădacina…”
Iată ce povestea ing. Tache Funda în biserică în anul 1995, el fiind atunci martor ocular al dramatismului acelor zile:
„Atunci, în spitalul militar din Braşov, ing. Eugen Ionică era cel mai frământat, ne-a recomandat la toţi să ne rugam la Dumnezeu pentru că trăim ultimele clipe din viaţă. Dupa rugaciune n-am mai zis nimic. S-a citit apoi lista celor care urmau să fie sacrificaţi. Ing. Ionica ne spuse:
- Mor împăcat. Mă gândesc însă cu regret la marea durere a parinţilor, a soţiei şi a fetiţei. Ne vom reîntâlni cu siguranţă în lumea cealaltă!
Apoi a păşit demn pe ultimul drum.”
Avocatul Train Cotigă spuse colonelului:
„Spune-i regelui asasin să păstreze gloanţele pentru duşmanii tării, nu pentru nimicirea tineretului român!”
„Şi toţi mergeau la moarte cu cantecul pe buze: Cu noi este Dumnezeu”.
Pe prof. Ionel Faur l-am cunoscut mai bine. Orfan, a fost crescut de mătuşa lui, învăţătoarea Elefteria Stănicel, de aici din Gura Dobricii. A făcut Teologia, apoi si-a luat doctoratul în Teologie la Strasbourg, iar in 1936-1938 a fost profesor de religie la colegiul Andrei Saguna din Brasov.
Figura lui senină, cu ochii albaştri verzi, încadraţi în ramele negre ale ochelarilor- fascina, impunea respect. Prezenţa lui crea buna dispoziţie, armonie, echilibru sufletesc. Făcea parte din generaţia de aur a Râşnovului.
S-a dus. A fost împuşcat. A mai ramas doar spiritul lui şi al celorlalţi ca să vegheze lângă biserică duhul satului.
Atunci, în 1939 s-a frânt şi copilăria mea. În acel an au vazut ochii copilului disperarea, durerea; atunci am îngropat o data cu lacrimile, cu râurile de lacrimi ce se revărsau pe obrajii brăzdaţi ai mătuşii Elefteria care impietrită de durere, atât mai putea spune: „L-au omorât! L-au omorât!” şi părul şi-l smulgea din cap. Şi plângea odată cu Radu Gyr:
“Jalea maicii, neagra apa, / Nu sunt ţărmuri ca s-o încapă / Şi nici zare s-o cuprindă, / Câte ţări de foc colindă, / Păru-l smulge în văiete, / Cremene încovoaie-te, / Codrule fereşte-te, / Frânge-te din creştete. / Maica-şi smulge păr şi straie, / Brad şi paltin se despoaie, / Zgâlţâie furtunile, / Umple văgăunile, / Fătul maicii dulce, / Primavara dulce…”
Şi pentru care vină au fost omorâţi? O spune poetul Radu Gyr:
“Nu pentru o bucata de rumenă pâine, / Nici pentru pătule, nici pentru pogoane, / Ci pentru văzduhul tău liber de mâine, / Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!”
Nu există ideal de viaţă mai mare, mai măreţ decât acesta: „Să-l iubeşti pe Dumnezeu şi să te jertfeşti pentru neamul tău”, „Avem la îndemână cea mai puternică dinamită: Este propria noastră cenuşă- spunea capitanul”. De aceea de mii de morţi, în inchisori, Pitesti, Gherla, Aiud, în lagărele de muncă, în mine, la canal, în vârfuri de munţi, cu toţii au consfinţit spusele căpitanului, mărturisindu-i credinţa. Şi-au luat crucea si au purces pe drumul Golgotei româneşti. Căci crucea înseamnă pe verticală iubirea de Dumnezeu, iar pe orizontală dragostea şi jertfa pe altarul patriei.
Şi-aşa cum spunea poetul Virgil Mateiaş:
“Noi ne-am născut sub zodia pătimirii, / Ca mărul ce -nfloreşte în brumar, / Vroiam s-aducem cerul mai aproape / Şi pe Carpaţi să-i facem un altar.”
Să apărăm legile străbune, să dăm o alta faţă naţiunii, să o aşezăm pe alte temeli, precum spunea cineva: „Asa cum Arhanghelul Mihail a aşezat lumea cerească”. Şi mai vroiam să schimbăm individul în structura lui initimă, spirituală, pentru a-l face mai bun, mai întelegător, mai cinstit, de a crea armonie pe bazele de norme morale şi dragoste creştină care nu poate fi decat umană, educatoare şi constructivă şi care se adreseză tuturor indivizilor fară consideraţie de rasă, politica, pozitie socială sau profesională.
Aceasta este generatia pe care Căpitanul a vrut să o creeze şi a creat-o, este generaţia de la 1922 şi 1948 care a scris o pagină de glorie în istoria ţării opunându-se comunismului, şi care a rezitat la toate atacurile date de comunişti şi în final a ieşit triumfătoare, de azi flutură pe frontispiciul ţării.
Iar azi, cei pe care i-a învrednicit Dumnezeu să trăiască, au datoria sfântă de a mărturisi, de a dezvălui lumii adevarul, jertfele poporului român, holocaustul aplicat neamului de către comunişti. Iar daca guvernanţii de azi dupa 20 de ani de la cădera comunismului vor să muşamalizeze, să treacă sub tăcere jerfele poporului în lupta împotriva forţelor satanice comuniste, întrebarea este: De ce? Iar noi vom raspunde în locul lor: comuniştii sau urmaşii comuniştilor sau chiar a nomenclaturiştilor caută să ascundă ruşinea prin tăcere. Partidele politice de azi nu mai reprezinta naţiunea ci interesele financiare interne şi internaţionale.
Noi vom dispărea. Vor rămane aceste cruci, troiţe, gropile comune care vor mărturisi, vor vorbi în locul nostru.
În 1940 au fost reînhumaţi având fiecare o cruce la cap. Apoi a venit tăvălugul comunist. Crucile au dispărut. Doar bozia, doar buruienile au tot crescut, şi au rămas să mărturisească prezenţa lor.
În anul 1995, cu ajutorul lui Dumnezeu şi strădania ing. Jenică Purcărea s-a ridicat această sfântă cruce care să marturisească în veci jertfa lor.
Ne inchinăm şi împreună cu poetul Radu Gyr vom spune:
“Morţi sfinţi în temniţi şi prigoane, Morţi sfinţi în lupte şi furtuni, Culegem din mormântul vost lumina, Şi ne spălăm obrajii din prigoane. Luăm un pumn de lut din groapa sfântă, Şi il punem pe vechi răni de închisoare, Şi rănile din noi tresar şi cântă, Se fac medalii şi zâmbeasc în soare, De aceea neamul nu va plânge, Ci se cuminecă cu voi.”
Dumnezeu să îi odihnească în pace.>>
Râşnov, 05 Nov. 2011
Sursa: Buciumul
Foto: Veghea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu