20.11.11

O nouă provocare antiromânească. Tokes le-a cerut parlamentarilor europeni să oprească românizarea din Transilvania

Tokes Laszlo le-a cerut parlamentarilor europeni să ia măsuri împotriva politicii românizării din Transilvania, sistemul de învăţământ fiind cel mai afectat.
La solicitarea lui Tőkés László, în cadrul şedinţei Grupului de Muncă al Minorităţilor Tradiţionale (Minority Intergroup - MI) din cadrul Parlamentului European (PE) de joi, organizată în sediul PE de la Strasbourg, a fost dezbătută situaţia învăţământului universitar din România, în mod special scandalul legat de secţia maghiară a Universităţii de Medicină şi Farmacie de la Târgu Mureş, potrivit Realitatea tv.
Astfel, vicepreşedintele PE le-a explicat colegilor săi că în România se practică politica românizării de zeci de ani, fapt ce se face simţit mai ales în sistemul universitar. Tőkés a dat drept exemplu situaţia secţiei maghiare din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie de la Târgu Mureş, dar a subliniat că acest caz nu este unic.

Politica de stat a contribuit la reducerea numărului de maghiari
Tőkés László a mai susţinut că starea generală de la Universitatea Babeş-Bolyai este bine oglindită de represaliile universitare împotriva profesorilor Hantz Péter şi Kovács Lehel, cărora le-ar fi fost desfăcute contractele de muncă deoarece au luptat pentru inscripţii bilingve.

Potrivit europarlamentarului, această politică de stat ar fi contribuit la procentul actual de doar 20% al maghiarilor din populaţia Transilvaniei şi a subliniat că măsurile care duc la asimilarea maghiarilor se desfăşoară şi în prezent.

În final, el a solicitat UE să adopte un sistem de norme care asigură drepturile minorităţilor.

EVZ.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails