O dronă americană de recunoaştere a fost doborâtă în estul Iranului, a anunţat duminică televiziunea de stat din Iran, citând o sursă din armată iraniană, transmite Reuters.
"Armata iraniană a doborât o dronă americană intrusă de tip RQ-170 în Iranul de est", a anunţat televiziunea de stat Al Alam, citând o sursă anonimă din armată.
Al Alam nu a precizat unde a fost doborât avionul, dar a afirmat că acesta a fost "puţin avariat" şi că operaţiunea s-a desfăşurat "în urmă cu câteva ore".
"Unităţile de război electronice şi aeriene au reuşit să doboare un avion american fără pilot de tip RQ-170 care a încălcat zonele frontaliere din estul ţării şi era puţin avariat", a precizat agenţia Fars, citând un oficial american sub acoperirea anonimatului.
RQ-170 Sentinel este un avion fără pilot de recunoaştere foarte recent, a cărui existenţă, dezvăluită în 2009 de presa de specialitate, nu a fost recunoscută decât în 2010 de US Air Force.
Potrivit unor site-uri specializate, avioanele de acest tip sunt mobilizate în Afganistan, în special pentru a obţine informaţii despre Iran şi Pakistan.
Panetta: obiectivele sunt în subteran
Şeful Pentagonului, Leon Panetta, a atras atenţia sâmbătă că un atac asupra ţintelor nucleare iraniene are toate şansele să eşueze, din cauză că multe sunt construite în buncăre subterane. Nu există garanţii că eventuale atacuri aeriene împotriva Iranului vizând programul său nuclear îşi vor atinge ţintele, a subliniat Panetta, explicând că anumite obiective sunt "dificil de atins", informează AFP. Încă un argument al şefului Pentagonului împotriva unei soluţii armate este acela că demersul nu va reuşi decât să solidarizeze forţele politice din Iran, riscând să anuleze opoziţia, încă firavă.
Citeşte şi Lumea, sub ameninţarea CELUI DE-AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL. Iranul îi împarte pe liderii lumii în două tabere
Citeşte şi VIDEO. LUMEA, PE MARGINEA RĂZBOIULUI. “China nu va ezita să apere Iranul cu riscul declanşării celui de-al treilea război mondial”
Citeşte şi Războiul diplomatic dintre Marea Britanie şi Iran. Diplomatul Chilcott descrie asaltul asupra ambasadei din Teheran: autorităţile "ŞI-AU DAT ACORDUL" să fim atacaţiSursa: Gandul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu