Mândria dă o plăcere minţii dar o
întunecă. Dovadă că mintea găseşte mai bună starea dinainte - când te lăudau
oamenii pentru nevoinţele pe care ţi le cunoşteau - şi alta dovadă că mândria
întunecă mintea e faptul că-ţi crezi minţii: că şi singură te poţi descotorosi
de gândurile rele. Pe cum că acestea nu-s adevărate o dovedeşte faptul că
tulburarea creşte; a învăţa nu poţi, deşi odată puteai, iar voinţa e înfrântă
de prima coajă de pâine.
- Nu te teme: aşa se începe calea
cea bună: cunoscându-ţi şi recunoscându-ţi neputinţele şi mândria. De aceea ia
calea, îmbiată de toţi sfinţii Părinţi: a-ţi spune toate la timp şi nu le mai
lăsa vreme, că se întăresc şi se înmulţesc şi mai multă bătaie de cap dau. Când
vii şi-ţi spui îndată relele tale,
ai ascultare, şi pentru ascultare capeţi smerenie. Când nu vii îndată, îţi
crezi minţii şi ai mândrie. Iar mândria aduce toată tulburarea. De aceea cu
smerenia arde pe draci şi le fă deşartă lupta lor cu sufletul. Ia de ajutor şi
rugăciunea lui Iisus, rugăciunea minţii: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine
păcătoasa”, fiindcă
Iisus ii bate pe draci de la suflet şi prin puterea Sa dumnezeiască, dar şi
prin smerenia ta. Deci pricepe de la început că: pentru a merge cu spor şi nu
cu pagubă în calea aceasta, ai trebuinţă de om şi de Dumnezeu. Pe unul îl
găseşti în duhovnic şi pe Dumnezeu pretutindeni, dar Îl chemi să-ţi ajute prin
rugăciunea neîncetată. Aceştia doi se luptă pentru tine, dacă ţii şi tu la
ajutorul lor şi ţi-l ceri la timp şi fără timp.
Rugăciunea smereniei străbate cerurile şi
primeşte răspuns; rugăciunea mândriei primeşte numai osândă. Una-i a lepădării
de sine, cealaltă a iubirii de sine.
„Căutaţi la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla
odihnă sufletelor voastre.” (Matei 11, 29). Deci smerenia e odihna
sufletului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu