La Drum: Ceea ce aţi spus mai devreme copiilor, în
sală a fost foarte concludent. Acest interviu adhoc nu doreşte decât să
şlefuiască aspectele legate de pasiunea dumneavoastră pentru arta lemnului.
Cum ați ajuns la lemn?
Neculaie Purcărea: Lemnul este un material cu care comunici, pe de o parte;
pe de altă parte mie mi-a fixat un ideal de viaţă, căci el exprimă mentalitatea
romanească, o zonă a spiritualităţii romaneşti, a frumosului perpetuat ca tradiţie, ca să zic aşa. Lemnul te face să inţelegi mai bine spiritul romanesc, căci prin lemn se exprimă cel mai bine, cel mai armonios,
sensibilitatea, geniul poporului roman. Din pricina tradiţiei, a perpetuării ideii, a frumosului, criteriul pe care continuitatea spirituală il cere şi il inspiră, lăsind in urmă o comoară de valori. Aşa cum, din păcate, astăzi nu mai este exprimat autenticul!
La Drum: Când aţi început?
Neculaie
Purcărea: Am inceput in ‘43, ca ucenic al lui
Papacioc (părintele Arsenie n. n.), care era un mare sculptor şi care a făcut la Aiud Chivotul, adică Mănăstirea
Curtea de Argeş, in miniatură - o
lucrare splendidă, domnule, splendidă! Avea şi echipă, nu lucra numai el singur. Apoi, in ’43 in inchisoare la Alba
Iulia aveam un mic atelier in care mai lucram și eu, dar cam fără sens, după ureche: mai făceam o tabacheră pentru ţigări, mai niște piese de şah...uite, mai am și acum o cutie de şah de atunci...
Mai departe, au
fost inchisorile, unde s-a aplicat acea politică de exterminare.
Am un camarad in viaţă, e medic la Paşcani, care lucrează la o carte despre acest fenomen, in care spune că s-a ajuns pană acolo incat omul insuși a ajuns duşman pentru om! Ferească Sfantul să fi ajuns pe
atunci un dispărut. Eu nu ştiu cum a mai rămas din mine
instinctul de conservare, care te impinge să mai trăieşti. Că la bătaie, omul nu rezistă prea mult şi devine puţin laş.. Oricat ar fi de grozav. Nu ştiu cum se face că iţi vin amintirile,
că de sinucis nu poţi să te sinucizi. Și dacă acolo sau mureai, sau cădeai, nu-ţi păsa cum curge sange de la un vecin, că veneau mereu şi-ţi aruncau –ingrozitor!-
unul bătut măr in celula ta. Nu poți trăi constant așa, nu ca pe o intamplare, ca pe un accident, ci ca pe un mod de viața, incontinuu, ceas după ceas, zi după zi, noapte după noapte, an după an! Te-ngrozeşti, te-apucă nebunia...Gherla, Alba Iulia, Aiud, Piteşti, Craiova, Bucureşti, am mai fost prin lagăre de muncă langă Ovidiu, un şantier al Canalului! Barăcile acelea de
acolo... După Revoluţia din Ungaria le era incă frică să nu se intample ceva. Pană şi lui Stalin i-a fost frică de regenerare. Că de ce, nu ştiu de ce aveau de gand să ne imprăştie şi in Siberia ca să se piardă toată bruma asta de
oameni, că de legionari le-a fost frică! Tare le-a mai fost
frică, pentru că in ’39 fuseseră decimaţi şi apăruse iar spiritul lor, in ’40! Un lucru pe care nu l-am ințeles nici acum a fost cum am rezistat noi 20 de ani fără să scadă intensitatea opunerii! Să lupţi cu sistemul in permanență, pentru că trebuia să faci ceva ca să ieşi, să uiţi de
disperarea aceasta care a transformat puşcăria in mănăstire şi mănăstirea
intr-un act de cultură! Atunci trebuie să faci ceva, trebuie să găseşti ceva de lucru, ca să uiţi de disperarea care incepe să te roadă. Si noi cum am inceput? Noi am inceput
prin rugăciune şi poezie, că rugăciunea şi poezia
ne-au fost nouă flacără!
La Drum: Credeţi că flacăra aceasta poate reînvia?
Neculaie Purcărea: Nu văd cum, dar nu e musai să fie cum cred eu, omul simte, după chipul său se poate vedea
ce ar fi putut sau ar putea face. Eu aşa mi-am caştigat toţi copiii.
Eu mă uit la om şi-l inţeleg. Aşa i-am caştigat şi pe
copiii colegului meu, care mă preferau pe mine, inţelegeau, nu aveau banii care erau necesari şi veneau la mine din situaţia lor
amară. Căci mama şi tatăl lor nu se inţelegeau, avand o
situaţie grea. Copilul venea plangand la mine, fără să inţeleagă... simțea.
Altfel era atunci,
dar și acum copilul, nepregătit pentru viaţă, termină şcoala şi facultatea şi nu ştie incotro s-o ia! Copilul e pregătit in falsitate!
Si cand dă de viaţă, dă de dezastru!
Profesorii spun că pregătesc copiii pentru şcoală! Ei trebuie să-i pregătească pentru viaţă! Asta e! Se pregăteşte intrarea lor intr-un jug! Istoria nu ne-a lăsat in juguri!
Rezistenţa de pană in ’58 explică mai bine lucrul ăsta. Omul s-a născut cu dragoste de pămant! Nu mult! Era
un altoi. Omul nu s-a născut in biserică, omul
s-a născut langă biserică. Cu toate cele ce le incearcă ei, nu mai sunt izvoare... Țăranul nu mai e ţăran, e muncitor agricol, el e unealtă de lucru, a căzut. Dacă i-am supărat cu ceva, cu
asta i-am supărat, că ei au vrut să devenim unelte de
lucru, iar noi ne-am opus! Principiul in care am
fost noi crescuți a fost
să fim in linia creştină, nu paraleli cu ea!
La
Drum: În
1943 erați ucenic al Părintelui Papacioc și uite că astăzi aveți la rândul dumneavoastră ucenici! Cum
aţi transmis mai departe darul?
Neculaie Purcărea: Aoleu, am foarte mulţi ucenici şi urmaşi in afară de nepoata mea, Zina Manesă Burloiu! Mai am un elev stabilit in Austria, şi care are har, s-a născut cu
dalta-n mană, s-a mai pierdut o elevă care
lucra extraordinar de spre perfect şi căuta perfecţiunea! Am vrut s-o dau la Arte
Frumoase, dar s-a pierdut, a plecat in Anglia să studieze
ştiinţe economice... Ce păcat! Multor elevi le-am văzut
darul, dar pe toţi i-am invăţat ce ştiam, le-am transmis egal ceea ce am
avut a le spune. Mai mult, i-am cooptat pe elevi la tradiţie, i-am făcut părtași, apropiindu-I de pămant!
La Drum: Adică aţi dat “din mână în mână”!
Neculaie Purcărea: Chiar aşa! Că nu se-nvaţă decit după 30-40 de ani de experienţă, in care a trebuit să şi citesc, să studiez, o mulţime de cărţi de etnografie (probabil aţi luat cărticica mea de la
masă!) a trebuit să tot culeg pe chestia asta,...Elementele componente ale
artei populare, pentru că artă populară e şi lemn, e şi lut şi ţesătură, e şi os... și uite așa a trebuit să citesc mii și mii de pagini, să văd sute și mii de obiecte, să lucrez mii de ore, ca să iasă abia o cărticică!
La Drum: Și arhitectura populară, gastronomia populară...tot date
din mână în mână!
Neculaie Purcărea: Da, dar astea sunt alte genuri, se socotesc acum
lucrurile după categorii. Gastronomia este ceva - arta monumentală, bunăoară, unde intră arhitectura, porţile –
altceva! Vedeţi, Zina are acasă o poartă in lucru, după originalul de peste 150 de ani, care se află la mine!
La
Drum: Am
văzut-o când am vizitat-o, dar am mai văzut şi scările...
Neculaie Purcărea: Da, şi scările! Dar imi dau
seama că am uitat la conferință ceva important, am uitat să sintetizez din Radu Gyr: 1. „Cele mai crancene
infrangeri sunt renunţările la vis!”, și tot el a spus: 2. „Ridică-te Gheorghe,
ridică-te, Ioane!”
pentru care chiar a fost condamnat. Dacă legi la gură poetul, duci istoria la cimitir, la abator, pentru că poetul
sintetizează in cateva vorbe picătura de timp. De
poet le e frică! Categoric! Poetul, muzicantul, artistul, intr-un cuvant!
La Drum: Cum vi s-a părut concertul de astă seară?
Neculaie
Purcărea: A fost nemaipomenit, pentru cine a inţeles sensul, momentul acesta inălţător. Am pretenţia că am văzut multe
manifestări, insă acesta văzut in
această seară este unul pe care trebuie să-l menţionez de aici inainte și pe care, cu siguranță il voi ține minte! El reprezintă mandria unor oameni ca cei din această parte de țară, care –ca şi noi ardelenii - au făcut ceva pentru libertate și ideea națională. Fără ridicare, demnitate și chiar eroismul celor care au trăit candva nu s-ar
fi putut! La noi, in Transilvania, stăpanirea austro-maghiară a fost foarte dură, eu ştiu, că din Scheii
Brasovului am trăit aceasta! Nu aveam noi, voie, să intrăm in cetate! Cărţile lui Rebreanu sunt autentice, pline de viaţă, sunt adevărate, eu am trăit in Șchei, unde s-a păstrat fiinţa Neamului! Acolo,
in casele acelea mici...unde aţi fost la Zina!
La Drum: De unde se intră fără trotuar direct în
curte... o lume atât de diferită!
Neculaie Purcărea: Casa lor este un loc de expoziţie, este
nemaipomenită! Spiritul omului care a sfinţit locul. Pe valea
aia mică...
dintr-o casă veche...atata frumos!
Interviu realizat de Dan NICOLAU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu