O dată cu zorii veacului 21, un nou holocaust îşi ascute colţii. Este
vorba de o mişcare criminală care urmăreşte eradicarea creştinismului
din ţările în care aceştia sunt minoritari, deşi au trăit acolo de două
milenii.
Am auzit de multe ori în societatea occidentală despre holocaustul
iudaic din timpul celui de-al doilea război mondial, când milioane de
evrei au fost ucişi în lagăre de concentrare şi ghetto-uri monstruoase
pentru etnia şi credinţa lor.
Cultura Europei de Vest şi a Americii au asimilat această tragedie a
umanităţii şi încearcă pe cât posibil să evite condiţiile şi pretextele
unui asemenea genocid, urmărind şi pedepsind extremiştii de dreapta,
examinând atent grupările rasiste skin head şi celebrând memoria celor ucişi fără de vină în lagărele morţii.
Însă aproape nimeni nu vorbeşte despre holocaustul comunist, acolo unde
zeci de milioane de oameni au fost ucişi sistematic de maşinăria
terorii staliniste. Comunismul este privit ca o curiozitate în vest,
mulţi italieni care au experiat extrema dreaptă a lui Mussolini chiar
admiră idealurile comuniste, francezii au cochetat întotdeauna cu
iluziile egalitariste. Toţi cei care în timpul jumătăţii de veac de
întuneric şi teroare comunistă s-au dezvoltat relaxaţi tind să
minimalizeze orbrobriul socialist şi să uite în mod vinovat tragediile
şi morţile datorate comuniştilor.
La sfârşitul veacului 20, comunismul şi-a dat obşescul sfârşit în
Europa. În înţelepciunea paradoxală a lui Dumnezeu, ciuma roşie a
stigmatizat umanitatea, dar a umplut cerurile cu milioane de martiri.
După exploziile sociale din anii 90, comunismul mai supravieţuieşte
rezidual şi embrionar în subsolul mental colectiv, împovărat cu prea
multă responsabilitate în democraţie.
Însă o dată cu zorii veacului 21, un nou holocaust îşi ascute colţii.
Este vorba de o mişcare criminală care urmăreşte eradicarea
creştinismului din ţările în care aceştia sunt minoritari, deşi au trăit
acolo de două milenii. Există planuri vaste de purificare religioasă a
Africii, care să devină un continent musulman, aşa cum Europa este unul
creştin (sic). Asia geme de plânsul creştinillor ucişi pentru credinţa
lor. Unele ţări musulmane în special au instaurat un regim insuportabil
de persecuţie religioasă anti-creştină, uneori pe faţă, alteori pe
ascuns. În alte ţări, mişcări extremiste, finanţate generos din fonduri
oculte, întreţin o atmosferă de frică, teroare şi moarte printre
creştini.
La fiecare 5 minute, un creştin moare pentru vina de a crede în
Dumnezeul Treime. Legi strâmbe, precum legea blasfemiei, sunt folosite
viclean pentru a intimida, expulza şi ucide pe urmaşii lui Hristos. În
unele ţări civilizate din Asia, a purta o Cruce la gât echivalează cu
linşarea sau cu bătaia cruntă pe stradă. Bisericile creştine din Betania
au sârmă ghimpată şi geamuri cu plasă de fier. La Wadi el Natroun, în
Egipt, creştinii mărturisitori sunt ucişi de salafiţi pe drumul către
apă. În China, câteva zeci de milioane de creştini se roagă pe ascuns,
de frica regimului comunist care şi-a „hirotonit” o Biserică
muncitorească de tip sindical, singura aprobată de tăvălugul morţii
roşii. 10 milioane de creştini copţi nu au dreptul ca cea mai frumoasă
mănăstire a lor să aibă indicatoare de drum. În Nigeria, în fiecare
duminică, unul sau mai mulţi terorişti Boko Haram detonează câte o bombă
în faţa Bisericilor. Irakul şi-a pierdut jumătate din creştini de la
începutul invaziei americane. SMS-urile cu Hristos sunt interzise în
Pakistan. Şi lista poate continua la nesfârşit.
Ceea ce este îngrozitor este faptul că occidentul se face că nu aude
gemetele a sute de milioane de creştini prigoniţi pentru credinţa lor.
Regimuri ateiste sau potrivnice lui Dumnezeu, o societate civilă
debilitată de bunăstare, de silă şi de păcat, interese economice uriaşe
bazate de transferul oceanului de petrol de sub nisipul arab în cerurile
occidentale prin eşapamente şi furnale, strategii politice de cucerire a
rezervelor naturale, o poluare imensă imensă din partea Statelor Unite,
şi până la urmă lipsa de vocaţie jertfelnică a creştinilor majoritari
din Europa, toate acestea contribuie la perpetuarea acestei tragedii
uriaşe.
Avertizările palide ale Departamentului de Stat al Americii sunt
invalidate de salutarea alegerilor „libere” din Egipt de către
administraţia Obama şi de stimularea revoluţiilor Facebook în lumea
arabă. Zeul banului a devenit mai puternic decât zecile de mii de morţi
al căror sânge strigă din pământ ca sângele lui Abel. Interesele
financiare sunt mai de preţ decât sutele de Biserici patrimoniu
universal dărâmate de buldozerele extremiştilor. Liniştea prosperă,
consumismul agresiv, labilitatea lăuntrică, secularizarea masivă,
atomizarea de tip protestant, gustul croissant-ului proaspăt la all
inclusive, sunt noile direcţii ale umanităţii de tip post-modern.
Holocaustul creştin poate fi oprit. Statele persecutoare de creştini
pot fi avertizate sau chiar izolate de restul celorlalte. Un cuvânt
rostit de un preşedinte inept într-o discuţie amicală despre bani, mulţi
bani, poate salva viaţa a sute sau mii de oameni. În tot acest timp,
occidentul se decreştinează din interior, obosit de plăcerile trupului,
iar creştinii orientali se mută cu tot cu bisericile lor în ceruri.
Activarea conştiinţei publice a creştinilor şi trezirea din somnolenţa
majorităţii care anesteziasză simţul jertfei şi al învierii sunt
necesare astăzi mai mult decât oricând. Criza economică a occidentului
derivă clar din degenerarea şi decadenţa morală a oamenilor lui. Omul
fără Dumnezeu şi-a zidit raiul pe pământ şi este neputincios să-l
întreţină cu tot mai multe bunătăţi, de vreme ce iadul interior al
răutăţii sapă la rădăcinile umanităţii lui. Occidentalul e tot mai bogat
şi tot mai singur. Şi pentru că bunăstarea creează dependenţă şi cere
mereu tot mai mult, omul s-a văzut lovit de o indigestie a valorilor
materiale. Criza economică nu e altceva decât o supradoză cu materie
după care urmează şocul durerii şi al lipsei drogului.
Pr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: Doxologia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu