Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea (Psalm 61, 10)
Iubiţi credincioşi,
În multe locuri ale Sfintei şi dumnezeieştii Scripturi, găsim
învăţături în care se arată cît de greu şi amăgitor este păcatul iubirii
de avuţii şi ce osîndă primesc cei ce îşi pun nădejdea în avuţii şi nu
fac milostenie din averile lor, spre a cîştiga în felul acesta mila lui
Dumnezeu, după cuvîntul Sfintei Evanghelii, care zice: Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui (Matei 5, 7); şi iarăşi: Fericit bărbatul care se îndură şi dă (Psalm 111, 5).
Una din învăţăturile Sfintei Scripturi care arată la cîtă orbire şi
nebunie ajunge omul care are inima sa lipită de avuţii, este şi pilda
Evangheliei citită astăzi, care începe cu aceste cuvinte: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina...
(Luca 12, 16). dar pentru care pricină a rînduit Dumnezeu să rodească
ţarina acestui om bogat? Dumnezeu, fiind Preabun, preadrept şi îndurat,
nu pedepseşte pe om pentru orice păcat în veacul de acum, căci aşteaptă
îndreptarea lui şi voieşte ca toţi oamenii să se mîntuiască şi la
cunoştinţa adevărului să vină (I Timotei 2, 4; Tit 2, 11). El nu vrea
moartea păcătosului (Iezechil 18, 22-32), ci plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi şi răsare soarele Său peste cei buni şi peste cei răi
(Matei 5, 45). El ca un Preabun a binevoit ca şi ţarina acestui bogat
să rodească cu îmbelşugare, ca văzînd mulţimea roadelor sale să-şi aducă
aminte de cei săraci şi necăjiţi şi de bunavoia sa să împartă milă la
cei ce nu au, ca să cîştige şi el milă de la Dumnezeu în ziua cea mare
şi înfricoşată a Judecăţii celei de apoi.
Dar bogatul, în loc de milostenie cugeta în sine, zicînd: "Ce voi
face că nu am unde aduna roadele mele?" Iată în ce grijă aruncă averea
pe omul robit de ea. Cel sărac şi necăjit văzîndu-se strîmtorat de
lipsă, zice şi el: "Ce voi face că nu am cele de trebuinţă pentru mine,
pentru soţie şi pentru copiii mei? Nu am hrană, nu am bani, nu ştiu ce
să fac din cauza sărăciei mele".
Dar cîtă deosebire este între sărac şi acest bogat care zice: "Ce voi
face că nu am unde să adun roadele mele?" Vedeţi, fraţilor, nedumerirea
nedreaptă şi grija nebună?
Dacă în mintea acestui bogat ar fi fost dreapta socoteală şi în inima
lui frica lui Dumnezeu şi milostenia, el îndată ar fi zis în sine:
"Slavă Preabunului Dumnezeu că şi anul acesta a rodit ţarina mea, ca să
am de unde da şi altora care sînt săraci şi necăjiţi şi nu au cu ce
trăi!"
Dar mintea acestui bogat nebun şi cu inima împietrită nu a cugetat că
bogăţia nu este a lui, ci a lui Dumnezeu (Agheu 2, 9; II Paralipomena
25, 9) şi că Dumnezeu o dă cui voieşte (Facere 24, 35). Grija cea mare a
bogatului una era: că nu are unde să-şi pună roadele sale (Luca 12,
17). Şi îndată a hotărît: Aceasta voi face: voi strica hambarele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strînge acolo toate roadele mele (Luca 12, 18).
Iată, în ce chip şi-a dezlegat nedumerirea şi grija. Să strice
hambarele şi să facă altele mai mari şi acolo să adune roadele ţarinei
şi toate bunătăţile sale.
O, nebunie a omului. O, inimă nesăţioasă de a aduna averi peste
averi. Zic doctorii că cel bolnav de hidropică cu cît bea apă cu atît
mai tare însetează.
Aşa şi inima bogatului iubitor de avere, cu cît adună mai mult, cu
atît pofteşte să aibă mai multă avere. Şi precum iadul nu se satură să
primească suflete şi focul lemne, aşa fără de saţ este inima bogatului
nemilostiv.
Inima bogatului nemilostiv şi iubitor de avere este foarte departe de
dragostea faţă de Dumnezeu şi de aproapele. Acest om pururea uită de
Dumnezeu, de moarte, de chinurile iadului şi de judecata cea dreaptă şi
preaînfricoşată a lui Dumnezeu care va arunca în osîndă veşnică pe cei
nemilostivi.
Să audă cei nemilostivi cuvintele apostolului care zice: "Veniţi
acum voi bogaţilor, plîngeţi şi vă tînguiţi de necazurile care vor veni
asupra voastră. Bogăţia voastră a putrezit şi hainele voastre le-au
mîncat moliile. Aurul şi argintul vostru a ruginit şi rugina lor va fi
mărturie asupra voastră şi vă va mînca trupurile ca focul. Aţi strîns
comori pentru zilele cele de apoi! Plata lucrătorilor care au secerat
ţarinele voastre, pe care voi le-aţi oprit strigă la cer şi strigările
secerătorilor au intrat în urechile Domnului Savaot... (Iacob 5, 1-7).
Dar să revin la cuvîntul Sfintei Evanghelii. Bogatul, după ce a cugetat în inima sa să-şi mărească hambarele, a zis: Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strînse pe mulţi ani. Odihneşte-te, mănîncă, bea şi te veseleşte.
Iată, fraţilor, ce răsare în inima bogatului nemilostiv. Nu gîndeşte că
va muri şi toate cîte a adunat vor rămîne, nu gîndeşte că este trecător
şi străin pe acest pămînt. Nu gîndeşte că este dator, din toate cîte
i-a dat Dumnezeu, să dea milostenie la cei lipsiţi şi săraci, ci cugeta
să bea şi să se veselească din cele ce a adunat în cît mai mulţi ani. O,
bogatule fără de minte! De unde ştii că tu vei trăi mulţi ani? Cine
ţi-a spus că vei trăi pînă mîine dimineaţă? Cine te-a făcut pe tine
stăpîn pe viaţa ta? N-ai auzit pe Duhul Sfînt, zicînd: Omul deşertăciunii s-a asemănat, zilele lui ca umbra trec (Psalm 143, 4).
Dar ce a urmat asupra acestui bogat pironit cu mintea şi inima la avuţiile sale? Dumnezeu i-a zis: Nebunule, în această noapte sufletul tău vor să-l ceară de la tine. Dar cele ce ai adunat, ale cui vor fi? Iată ce spune Dumnezeu bogatului nemilostiv, că: în această noapte sufletul tău îl vor cere de la tine.
În care noapte? În aceea în care în mintea şi inima omului lacom şi
nesăţios după averi nu era nici o lumină a harului lui Dumnezeu, ci un
mare întuneric al păcatelor lui. Marele Apostol Pavel ne îndeamnă: Să lepădăm lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu hainele luminii (Romani 13, 12). În alt loc ne spune: Nu fiţi părtaşi la faptele cele fără de roade ale întunericului, ci mai vîrtos să le mustraţi
(Efeseni 5, 11). Aceste lucruri ale întunericului erau ca o noapte a
păcatului în mintea şi inima bogatului robit de avuţii, precum noaptea
iubirii de argint, care a întunecat mintea lui Iuda Iscarioteanul;
noaptea iubirii de dezmierdări, care a întunecat mintea şi inima lui
Baltazar (Daniel 5, 24); noaptea nemilostivirii acelui bogat, care în
flacăra iadului fiind, cerea de la Avraam un deget înmuiat în apă.
Iubiţi credincioşi,
Tot păcatul pe care îl facem este un întuneric şi o noapte mare, care
ne desparte de lumina harului divin. Dumnezeu este lumină şi locuieşte
în lumina cea neapropiată (I Timotei 6, 16). Sfîntul Apostol Pavel ne
porunceşte, zicînd: Ca fii ai lumini să umblaţi (Efeseni 5, 8).
Dacă vom fi pururea veghetori cu mintea şi ne vom sili după a noastră
putere la toată fapta bună, atunci ne vom afla ca fii ai luminii
înaintea lui Dumnezeu nerobiţi cu mintea şi cu inima de patimi şi de
averi.
Marele Apostol şi Evanghelist Ioan ne învaţă că: Cel ce urăşte pe
fratele său este în întuneric şi umblă în întuneric şi nu ştie încotro
se duce, pentru că întunericul a orbit ochii lui (I Ioan 2, 11).
Această noapte a păcatului a întunecat mintea şi inima bogatului despre
care ne vorbeşte Mîntuitorul în Sfînta Evanghelie de azi. Să ne păzim,
fraţii mei, cu mare frică de Dumnezeu, să nu cădem în întunericul
păcatelor. Iar dacă din neatenţia noastră, pe neobservate am alunecat în
noaptea păcatelor, să alergăm cu mare sîrguinţă la spovedanie şi la
pocăinţă cu multe lacrimi, spre a dobîndi lumina harului lui Dumnezeu pe
care am luat-o la dumnezeiescul Botez, cînd ne-am făcut fii ai lui
Dumnezeu (Tit 3, 2-5).
Să nu zăbovim în noaptea păcatelor şi în robia grijilor pămînteşti ca nu cumva să ni se zică şi nouă că în această noapte vor să ceară de la noi sufletele noastre
(Luca 12, 20). Aţi auzit că Domnul i-a zis nebun acestui bogat
nemilostiv, care era în adîncul nopţii păcatului din cauza iubirii lui
de averi şi de dezmierdări. Cu adevărat, nu există mai mare nebunie în
această viaţă decît a pune nădejde în averile noastre, a ne face
împietriţi şi nemilostivi cu inima şi a ne lega cu sufletul de averi, de
dezmierdări, de beţii şi de toate plăcerile veacului de acum care sînt
deşertăciune şi moarte.
Să auzim şi pe Solomon care adevereşte acest lucru, zicînd: Mărit-am
lucrurile mele; ziditu-mi-am case; ziditu-mi-am vii; făcutu-mi-am
grădini şi livezi şi am sădit întru ele tot felul de pomi roditori;
făcutu-mi-am lacuri de ape ca să ud dintr-însele dumbrava de lemne
odrăslitoare. Avut-am slugi şi slujnice şi robi, am avut şi cirezi şi
turme multe de oi, am avut mai mult decît toţi cei ce au fost mai
înainte de mine în Ierusalim. Adunatu-mi-am argint şi aur şi avuţiile
împăraţilor şi ale ţărilor... şi tot ce au poftit ochii mei n-am depărtat de la dînşii şi nu mi-am oprit inima de la nici o desfătare (Ecclesiastul 2, 4-10). Şi care a fost rezultatul acestei bogăţii şi desfătări? Iată care: Mi-am urît viaţa, că vicleană este asupra mea fapta cea făcută sub soare. Că toate sînt deşărtăciune şi vînare de vînt
(Ecclesiastul 2, 17). Aşa ar trebui să cugete toţi cei bogaţi şi plini
de avuţii, care-şi cheltuiesc averile lor în petreceri, în beţii, în
dezmierdările trupului şi în desfătările cele viclene ale veacului de
acum, care duc pe om la pierderea sufletului său.
Aşa este cel ce îşi strînge lui comori, iar nu întru Dumnezeu se îmbogăţeşte
Iubiţi credincioşi,
Cîtă dreptate are cel ce a zis: "Toate sînt mai neputincioase decît
umbra. Toate nu sînt decît visurile mai înşelătoare, pe care într-o
clipeală moartea le apucă". Şi iarăşi: "Cînd dobîndim lumea, în groapă
ne sălăşluim", zice Sfîntul Ioan Damaschin, în slujba înmormîntării. La
fel încheie şi Domnul în Evanghelia de astăzi: (Luca 12, 21).
Aşadar, tot cel ce adună averi şi se leagă cu mintea şi cu inima a de
banii săi, de averile sale şi de dezmierdările trupului său, acela nu
în Dumnezeu se îmbogăţeşte, ci în prăpastia iubirii de bani şi a iubirii
de averi se aruncă pe sine, spre a lui veşnică pierzare. Cel ce adună
bani peste bani şi averi, iar la milostenie nu se gîndeşte, unul ca
acela din zi în zi îşi măreşte povara sufletului său, îşi măreşte
prăpastia căderii sale în muncile iadului, căci cu cît adună mai multă
avere, cu atît se face mai departe de Dumnezeu şi mai adînc se scufundă
în grijile sale cele viclene ale veacului de acum.
Să ştim şi aceasta că nu toată bogăţia este spre osîndă. Că cel ce
adună cu dreptate bani şi averi, dar nu-şi lipeşte inima de nimic, ci,
dimpotrivă, ajută pe cei săraci şi face multe milostenii, unul ca acela
se mîntuieşte mai uşor decît cel sărac care cîrteşte şi se lipeşte cu
mintea şi inima de puţinele sale agoniseli. Aceasta ne-o dovedesc
numeroase exemple de bogaţi evlavioşi, dregători de ţări şi chiar sfinţi
care aveau avuţii, precum dreptul Iov, dar fiind foarte credincioşi şi
milostivi, pe mulţi săraci îi scăpau de la moarte, zideau biserici şi
mînăstiri, case de oaspeţi, spitale. Astfel, pentru milostenia şi
iubirea lor de Dumnezeu şi de oameni, se mîntuiau înaintea multora. Deci
nu averea pierde sufletul omului că toate sînt create bune de Dumnezeu,
ci întrebuinţarea ei rea şi robirea inimii şi a minţii noastre de cele
materiale şi de plăceri.
Nimeni dintre noi nu se poate considera astăzi bogat şi stăpîn pe
averi. Toţi sînt aproape la fel în cele din afară, dar destul de
diferiţi în cele dinlăuntru. Adică în tăria credinţei, în viaţa curată,
în rîvna pentru rugăciune, în post, în smerenie şi în iubirea
aproapelui. Înaintaşii şi părinţii noştri de demult aveau averi puţine
şi copii mulţi dar aveau şi credinţă multă. Ei făceau toate cu rugăciune
şi mulţumire, ca înaintea lui Dumnezeu, care vede şi ştie inimile
noastre. Ei îşi împărţeau puţinele averi în trei părţi. Cea mai mare
parte o foloseau pentru casă, pentru familie. A doua parte o dădeau
danie bisericilor care se zideau din nou şi pe la mînăstiri ca să fie
pomeniţi toată viaţa. Iar a treia parte din avere o dădeau milostenie la
cei săraci şi suferinzi ca să se roage pentru ei.
Aşa să facem şi noi, fraţii mei. Din puţinul cît îl avem să folosim
cea mai mare parte pentru întreţinerea familiei, a copiilor, a vieţii
pămînteşti. O altă mică parte să dăm pe la bisericile care se repară şi
se înnoiesc, căci miluim casa Domnului în care se face zilnic Sfînta
Liturghie şi ne ajută la mîntuire. A treia parte, fie şi cît de puţin,
să o dăm la săraci, la cei bolnavi şi pentru pomenirea morţilor, că pe
ei nu are cine să-i mai ajute, şi vom avea mare plată. Aveţi grijă să nu
cheltuiţi banii din puţina avere, pe haine scumpe, pe lux, pe mîncăruri
alese, pe distracţii rele şi beţii, că prin aceasta ne adunăm osîndă
sigură.
Să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne izbăvească de patima iubirii de
argint şi de tot păcatul, ca să ne îmbogăţim în Hristos Iisus, Domnul
nostru, Căruia I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu