17.11.12

Predică a Părintelui Ilie Cleopa la Duminica a XXVI-a după Rusalii (Despre patima iubirii de averi)


Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea (Psalm 61, 10)


Iubiţi credincioşi,

În multe locuri ale Sfintei şi dumnezeieştii Scripturi, găsim învăţături în care se arată cît de greu şi amăgitor este păcatul iubirii de avuţii şi ce osîndă primesc cei ce îşi pun nădejdea în avuţii şi nu fac milostenie din averile lor, spre a cîştiga în felul acesta mila lui Dumnezeu, după cuvîntul Sfintei Evanghelii, care zice: Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui (Matei 5, 7); şi iarăşi: Fericit bărbatul care se îndură şi dă (Psalm 111, 5).

Una din învăţăturile Sfintei Scripturi care arată la cîtă orbire şi nebunie ajunge omul care are inima sa lipită de avuţii, este şi pilda Evangheliei citită astăzi, care începe cu aceste cuvinte: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina... (Luca 12, 16). dar pentru care pricină a rînduit Dumnezeu să rodească ţarina acestui om bogat? Dumnezeu, fiind Preabun, preadrept şi îndurat, nu pedepseşte pe om pentru orice păcat în veacul de acum, căci aşteaptă îndreptarea lui şi voieşte ca toţi oamenii să se mîntuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (I Timotei 2, 4; Tit 2, 11). El nu vrea moartea păcătosului (Iezechil 18, 22-32), ci plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi şi răsare soarele Său peste cei buni şi peste cei răi (Matei 5, 45). El ca un Preabun a binevoit ca şi ţarina acestui bogat să rodească cu îmbelşugare, ca văzînd mulţimea roadelor sale să-şi aducă aminte de cei săraci şi necăjiţi şi de bunavoia sa să împartă milă la cei ce nu au, ca să cîştige şi el milă de la Dumnezeu în ziua cea mare şi înfricoşată a Judecăţii celei de apoi.

Dar bogatul, în loc de milostenie cugeta în sine, zicînd: "Ce voi face că nu am unde aduna roadele mele?" Iată în ce grijă aruncă averea pe omul robit de ea. Cel sărac şi necăjit văzîndu-se strîmtorat de lipsă, zice şi el: "Ce voi face că nu am cele de trebuinţă pentru mine, pentru soţie şi pentru copiii mei? Nu am hrană, nu am bani, nu ştiu ce să fac din cauza sărăciei mele".
Dar cîtă deosebire este între sărac şi acest bogat care zice: "Ce voi face că nu am unde să adun roadele mele?" Vedeţi, fraţilor, nedumerirea nedreaptă şi grija nebună?

Dacă în mintea acestui bogat ar fi fost dreapta socoteală şi în inima lui frica lui Dumnezeu şi milostenia, el îndată ar fi zis în sine: "Slavă Preabunului Dumnezeu că şi anul acesta a rodit ţarina mea, ca să am de unde da şi altora care sînt săraci şi necăjiţi şi nu au cu ce trăi!"

Dar mintea acestui bogat nebun şi cu inima împietrită nu a cugetat că bogăţia nu este a lui, ci a lui Dumnezeu (Agheu 2, 9; II Paralipomena 25, 9) şi că Dumnezeu o dă cui voieşte (Facere 24, 35). Grija cea mare a bogatului una era: că nu are unde să-şi pună roadele sale (Luca 12, 17). Şi îndată a hotărît: Aceasta voi face: voi strica hambarele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strînge acolo toate roadele mele (Luca 12, 18).

Iată, în ce chip şi-a dezlegat nedumerirea şi grija. Să strice hambarele şi să facă altele mai mari şi acolo să adune roadele ţarinei şi toate bunătăţile sale.
O, nebunie a omului. O, inimă nesăţioasă de a aduna averi peste averi. Zic doctorii că cel bolnav de hidropică cu cît bea apă cu atît mai tare însetează.
Aşa şi inima bogatului iubitor de avere, cu cît adună mai mult, cu atît pofteşte să aibă mai multă avere. Şi precum iadul nu se satură să primească suflete şi focul lemne, aşa fără de saţ este inima bogatului nemilostiv.

Inima bogatului nemilostiv şi iubitor de avere este foarte departe de dragostea faţă de Dumnezeu şi de aproapele. Acest om pururea uită de Dumnezeu, de moarte, de chinurile iadului şi de judecata cea dreaptă şi preaînfricoşată a lui Dumnezeu care va arunca în osîndă veşnică pe cei nemilostivi.
Să audă cei nemilostivi cuvintele apostolului care zice: "Veniţi acum voi bogaţilor, plîngeţi şi vă tînguiţi de necazurile care vor veni asupra voastră. Bogăţia voastră a putrezit şi hainele voastre le-au mîncat moliile. Aurul şi argintul vostru a ruginit şi rugina lor va fi mărturie asupra voastră şi vă va mînca trupurile ca focul. Aţi strîns comori pentru zilele cele de apoi! Plata lucrătorilor care au secerat ţarinele voastre, pe care voi le-aţi oprit strigă la cer şi strigările secerătorilor au intrat în urechile Domnului Savaot... (Iacob 5, 1-7).
Dar să revin la cuvîntul Sfintei Evanghelii. Bogatul, după ce a cugetat în inima sa să-şi mărească hambarele, a zis: Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strînse pe mulţi ani. Odihneşte-te, mănîncă, bea şi te veseleşte. Iată, fraţilor, ce răsare în inima bogatului nemilostiv. Nu gîndeşte că va muri şi toate cîte a adunat vor rămîne, nu gîndeşte că este trecător şi străin pe acest pămînt. Nu gîndeşte că este dator, din toate cîte i-a dat Dumnezeu, să dea milostenie la cei lipsiţi şi săraci, ci cugeta să bea şi să se veselească din cele ce a adunat în cît mai mulţi ani. O, bogatule fără de minte! De unde ştii că tu vei trăi mulţi ani? Cine ţi-a spus că vei trăi pînă mîine dimineaţă? Cine te-a făcut pe tine stăpîn pe viaţa ta? N-ai auzit pe Duhul Sfînt, zicînd: Omul deşertăciunii s-a asemănat, zilele lui ca umbra trec (Psalm 143, 4).
Dar ce a urmat asupra acestui bogat pironit cu mintea şi inima la avuţiile sale? Dumnezeu i-a zis: Nebunule, în această noapte sufletul tău vor să-l ceară de la tine. Dar cele ce ai adunat, ale cui vor fi? Iată ce spune Dumnezeu bogatului nemilostiv, că: în această noapte sufletul tău îl vor cere de la tine. În care noapte? În aceea în care în mintea şi inima omului lacom şi nesăţios după averi nu era nici o lumină a harului lui Dumnezeu, ci un mare întuneric al păcatelor lui. Marele Apostol Pavel ne îndeamnă: Să lepădăm lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu hainele luminii (Romani 13, 12). În alt loc ne spune: Nu fiţi părtaşi la faptele cele fără de roade ale întunericului, ci mai vîrtos să le mustraţi (Efeseni 5, 11). Aceste lucruri ale întunericului erau ca o noapte a păcatului în mintea şi inima bogatului robit de avuţii, precum noaptea iubirii de argint, care a întunecat mintea lui Iuda Iscarioteanul; noaptea iubirii de dezmierdări, care a întunecat mintea şi inima lui Baltazar (Daniel 5, 24); noaptea nemilostivirii acelui bogat, care în flacăra iadului fiind, cerea de la Avraam un deget înmuiat în apă.

Iubiţi credincioşi,
Tot păcatul pe care îl facem este un întuneric şi o noapte mare, care ne desparte de lumina harului divin. Dumnezeu este lumină şi locuieşte în lumina cea neapropiată (I Timotei 6, 16). Sfîntul Apostol Pavel ne porunceşte, zicînd: Ca fii ai lumini să umblaţi (Efeseni 5, 8). Dacă vom fi pururea veghetori cu mintea şi ne vom sili după a noastră putere la toată fapta bună, atunci ne vom afla ca fii ai luminii înaintea lui Dumnezeu nerobiţi cu mintea şi cu inima de patimi şi de averi.
Marele Apostol şi Evanghelist Ioan ne învaţă că: Cel ce urăşte pe fratele său este în întuneric şi umblă în întuneric şi nu ştie încotro se duce, pentru că întunericul a orbit ochii lui (I Ioan 2, 11). Această noapte a păcatului a întunecat mintea şi inima bogatului despre care ne vorbeşte Mîntuitorul în Sfînta Evanghelie de azi. Să ne păzim, fraţii mei, cu mare frică de Dumnezeu, să nu cădem în întunericul păcatelor. Iar dacă din neatenţia noastră, pe neobservate am alunecat în noaptea păcatelor, să alergăm cu mare sîrguinţă la spovedanie şi la pocăinţă cu multe lacrimi, spre a dobîndi lumina harului lui Dumnezeu pe care am luat-o la dumnezeiescul Botez, cînd ne-am făcut fii ai lui Dumnezeu (Tit 3, 2-5).
Să nu zăbovim în noaptea păcatelor şi în robia grijilor pămînteşti ca nu cumva să ni se zică şi nouă că în această noapte vor să ceară de la noi sufletele noastre (Luca 12, 20). Aţi auzit că Domnul i-a zis nebun acestui bogat nemilostiv, care era în adîncul nopţii păcatului din cauza iubirii lui de averi şi de dezmierdări. Cu adevărat, nu există mai mare nebunie în această viaţă decît a pune nădejde în averile noastre, a ne face împietriţi şi nemilostivi cu inima şi a ne lega cu sufletul de averi, de dezmierdări, de beţii şi de toate plăcerile veacului de acum care sînt deşertăciune şi moarte.
Să auzim şi pe Solomon care adevereşte acest lucru, zicînd: Mărit-am lucrurile mele; ziditu-mi-am case; ziditu-mi-am vii; făcutu-mi-am grădini şi livezi şi am sădit întru ele tot felul de pomi roditori; făcutu-mi-am lacuri de ape ca să ud dintr-însele dumbrava de lemne odrăslitoare. Avut-am slugi şi slujnice şi robi, am avut şi cirezi şi turme multe de oi, am avut mai mult decît toţi cei ce au fost mai înainte de mine în Ierusalim. Adunatu-mi-am argint şi aur şi avuţiile împăraţilor şi ale ţărilor... şi tot ce au poftit ochii mei n-am depărtat de la dînşii şi nu mi-am oprit inima de la nici o desfătare (Ecclesiastul 2, 4-10). Şi care a fost rezultatul acestei bogăţii şi desfătări? Iată care: Mi-am urît viaţa, că vicleană este asupra mea fapta cea făcută sub soare. Că toate sînt deşărtăciune şi vînare de vînt (Ecclesiastul 2, 17). Aşa ar trebui să cugete toţi cei bogaţi şi plini de avuţii, care-şi cheltuiesc averile lor în petreceri, în beţii, în dezmierdările trupului şi în desfătările cele viclene ale veacului de acum, care duc pe om la pierderea sufletului său.
Aşa este cel ce îşi strînge lui comori, iar nu întru Dumnezeu se îmbogăţeşte
Iubiţi credincioşi,
Cîtă dreptate are cel ce a zis: "Toate sînt mai neputincioase decît umbra. Toate nu sînt decît visurile mai înşelătoare, pe care într-o clipeală moartea le apucă". Şi iarăşi: "Cînd dobîndim lumea, în groapă ne sălăşluim", zice Sfîntul Ioan Damaschin, în slujba înmormîntării. La fel încheie şi Domnul în Evanghelia de astăzi: (Luca 12, 21).
Aşadar, tot cel ce adună averi şi se leagă cu mintea şi cu inima a de banii săi, de averile sale şi de dezmierdările trupului său, acela nu în Dumnezeu se îmbogăţeşte, ci în prăpastia iubirii de bani şi a iubirii de averi se aruncă pe sine, spre a lui veşnică pierzare. Cel ce adună bani peste bani şi averi, iar la milostenie nu se gîndeşte, unul ca acela din zi în zi îşi măreşte povara sufletului său, îşi măreşte prăpastia căderii sale în muncile iadului, căci cu cît adună mai multă avere, cu atît se face mai departe de Dumnezeu şi mai adînc se scufundă în grijile sale cele viclene ale veacului de acum.
Să ştim şi aceasta că nu toată bogăţia este spre osîndă. Că cel ce adună cu dreptate bani şi averi, dar nu-şi lipeşte inima de nimic, ci, dimpotrivă, ajută pe cei săraci şi face multe milostenii, unul ca acela se mîntuieşte mai uşor decît cel sărac care cîrteşte şi se lipeşte cu mintea şi inima de puţinele sale agoniseli. Aceasta ne-o dovedesc numeroase exemple de bogaţi evlavioşi, dregători de ţări şi chiar sfinţi care aveau avuţii, precum dreptul Iov, dar fiind foarte credincioşi şi milostivi, pe mulţi săraci îi scăpau de la moarte, zideau biserici şi mînăstiri, case de oaspeţi, spitale. Astfel, pentru milostenia şi iubirea lor de Dumnezeu şi de oameni, se mîntuiau înaintea multora. Deci nu averea pierde sufletul omului că toate sînt create bune de Dumnezeu, ci întrebuinţarea ei rea şi robirea inimii şi a minţii noastre de cele materiale şi de plăceri.
Nimeni dintre noi nu se poate considera astăzi bogat şi stăpîn pe averi. Toţi sînt aproape la fel în cele din afară, dar destul de diferiţi în cele dinlăuntru. Adică în tăria credinţei, în viaţa curată, în rîvna pentru rugăciune, în post, în smerenie şi în iubirea aproapelui. Înaintaşii şi părinţii noştri de demult aveau averi puţine şi copii mulţi dar aveau şi credinţă multă. Ei făceau toate cu rugăciune şi mulţumire, ca înaintea lui Dumnezeu, care vede şi ştie inimile noastre. Ei îşi împărţeau puţinele averi în trei părţi. Cea mai mare parte o foloseau pentru casă, pentru familie. A doua parte o dădeau danie bisericilor care se zideau din nou şi pe la mînăstiri ca să fie pomeniţi toată viaţa. Iar a treia parte din avere o dădeau milostenie la cei săraci şi suferinzi ca să se roage pentru ei.
Aşa să facem şi noi, fraţii mei. Din puţinul cît îl avem să folosim cea mai mare parte pentru întreţinerea familiei, a copiilor, a vieţii pămînteşti. O altă mică parte să dăm pe la bisericile care se repară şi se înnoiesc, căci miluim casa Domnului în care se face zilnic Sfînta Liturghie şi ne ajută la mîntuire. A treia parte, fie şi cît de puţin, să o dăm la săraci, la cei bolnavi şi pentru pomenirea morţilor, că pe ei nu are cine să-i mai ajute, şi vom avea mare plată. Aveţi grijă să nu cheltuiţi banii din puţina avere, pe haine scumpe, pe lux, pe mîncăruri alese, pe distracţii rele şi beţii, că prin aceasta ne adunăm osîndă sigură.
Să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne izbăvească de patima iubirii de argint şi de tot păcatul, ca să ne îmbogăţim în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails