La nici 48 de ani, Ovidiu Berinde, unul dintre cei mai apreciaţi procurori din Vaslui, a pierdut lupta cu moartea în această dimineaţă, inima lui încetând să bată după o lungă suferinţă.
Deşi toată lumea care îl cunoştea spera într-o minune de la Dumnezeu, aceasta nu a venit. De mai bine de o lună, de când a aflat că are cancer, Ovidiu Berinde a stat numai pe patul de spital. I s-a făcut rău chiar în timp ce ancheta un caz, după mai bine de 12 ore de când se afla la serviciu, şi a ajuns în stare critică la spital. A fost transportat la Iaşi, iar medicii de aici au decis să îl transfere la o clinică din Bucureşti. Starea sa s-a înrăutăţit şi a fost menţinut în viaţă cu ajutorul aparatelor până astăzi, când inima a decis să nu-i mai prelungească durerea.Sursa: Adevarul
Vlăduuuuuuuţ, dacă pierdea "lupta cu moartea", acum n-ai mai fi scris că a trecut la cele veşnice, deşteptareeeeeaaaaaaa limbă românăăăăăăă ;)
RăspundețiȘtergereStirea este preluata din Adevarul.
RăspundețiȘtergere