Doamna Aspazia Oțel-Petrescu despre cum a cunoscut-o, în închisoare, pe Maica Mihaela și despre discuțiile pe care le-a avut cu aceasta despre Mișcarea Legionară. Testamentul muceniței de la Miercurea Ciuc.

- Aţi cunoscut-o pe Maica Mihaela în închisoare?

- Da, am cunoscut-o într-un mod foarte ciudat, fără s-o văd, fără s-o fi văzut vreodată, fără să ştiu cum arată. Nu ştiam cum arată în carne şi oase, dar am vorbit un an, un an şi jumătate chiar, în fiecare zi, cel puţin două ore, la perete, prin Morse. La început m-a confundat. Cele din cameră i-au spus că sunt o prietenă a Zoricăi Laţcu. Şi i-au spus că mă cheamă Pazi. Iar ea m-a confundat cu Paia, o profesoară de filosofie, care a dus-o pe Zorica la Părintele Arsenie Boca. Ea îmi vorbea despre teze creştine, despre probleme creştine, despre inadvertenţe între ortodoxia care se practica şi cea pe care o înţelegea ea.

   Spre exemplu, ce fel de iubire e aia dacă tu insulţi şi acoperi cu invective pe aproapele tău? O problemă pe care o punea Maica Mihaela era: este actul de credinţă mintal, este pur afectiv, în ce măsură mintea filosofică (judecata lucidă) poate să explice ce se petrece în actul de credinţă, care este pur afectiv? Era veşnica problemă a coborârii minţii în inimă, problemă isihastă. Ea era de partea isihaştilor. Cum spunea Părintele Cleopa, în minte-i bâlci. 

- Cum privea Mişcarea Legionară, după atâţia ani?

- Ea înţelegea, ca şi mine, că Mişcarea Legionară a avut două componente: una creştin-misionară, era o mişcare spirituală, şi alta, o componentă politică, de luptă pentru drepturile de existenţă ale poporului român. Pe linia creştină s-au făcut greşeli. Pe linia politică s-au făcut greşeli creştine, s-au luat vieţi pe care noi nu aveam dreptul să le luăm. Şi avea şi ea aceeaşi problemă, pe care o am şi eu. N-am să înţeleg niciodată de ce s-a dat un cult atât de înalt Nicadorilor. De ce s-a spus că ei sunt mai martiri decât alţii? Pentru că ei şi-au jertfit nu numai viaţa, ci și-au jerfit și mântuirea? Erau conștienți în momentul când au pus mâna pe armă că ei se dau diavolului. Noi n-avem dreptul să dispunem de viaţa noastră în felul acesta. N-avem voie să ucidem. Nimic nu justifică luarea altei vieţi.

- Dar în război, când eşti atacat?

- Eşti iertat când omori dacă eşti în legitimă apărare. Războiul se justifică numai atunci când eşti în legitimă apărare. Şi atunci, într-adevăr, devii erou. Pentru că aperi viaţa. Că pentru asta trebuie să iei viaţa altcuiva, în creştinism este o problemă nerezolvată.

- fragment dintr-un interviu realizat de Florin Palas

Testamentul Maicii Mihaela

„Vor veni multi care va vor sili sa recunoasteti ca Miscarea a avut un drum gresit si ca tot restul luptei a fost o ratacire. Tuturor acestora le veti raspunde raspicat: Ei nu au gresit. Ei ne-au scos din fundul unei adanci prapastii de intuneric, dezmat si necredinta. Au aprins o faclie si am mers cu totii tinta spre ea.

Daca am gresit ca am scos sabia, am si acceptat sa fim rapusi prin ea si este adevarat ca au curmat vieti de oameni pe care nu aveam dreptul sa le frangem. Dar astazi, ridicati pe jertfele scumpe ale celor ce ne-au fost calauze, vedem cararea cea adevarata si suntem siguri de lumina. Am vorbit despre Hristos si am mers in parte, dupa puteri, pe urmele Lui.

Acum suntem total ai lui Hristos si, alaturi de El, drumul nostru inseamna dragoste si lasarea tuturor celorlalte, inclusiv a razbunarii, pe seama lui Dumnezeu, iar grija noastra sa fie una singura: aceea de a cunoaste voia Lui si apoi de a o indeplini intocmai”.