“
Vrem ca atunci când începe câinele să latre, ursul să se sperie şi să
plece de pe uliţe, să se întoarcă la el în pădure, înţeleagând că nu o
să îi fie uşor să atenteze la oile, mierea şi sufletele noastre! Şi că
nu e cinstit! (ăsta e, de fapt, cel mai important lucru pe care ar
trebui să îl înţeleagă ) Nu suntem nici extremişti, nici revoluţionari,
nici naţionalişti în sens negativ! Suntem o mână de români creştini, cu
bune, rele şi drag de casă!”
Martie 2013. Povestea "rezistenţei" de la Boholţ, din Ţara Făgăraşului, este povestea unui
grup de săteni care s-a revoltat când o mână de „băieţi deştepţi” au încercat
să concesioneze, ilegal spun oamenii, aproape 150 de ha de păşune, proprietate
a satului, aflată în administrarea Primăriei Beclean ( teren aflat în programele
Agromediu şi Natura 2000, pe care au început “defrişări criminale"!)
Astfel
de „mânării”
se practică în absolut toată România! Ineditul şi fabulosul poveştii
constă în faptul că aceşti oameni nu s-au lăsat! Lucru tot mai rar
întâlnit! În felul în care s-au mobilizat, cum au făcut apel la fii
satului „cu
şcoală”, la prietenii acestora, cum s-au luptat pentru comunitatea lor
aproape
exemplar! Nu cedează la mituire, la ameninţări, la
propuneri repetate pentru negocieri şi masa dezbaterilor! De ce? Pentru că, pe
întreg parcursul "bătăliei" cu toate instituţiile statului, şi-au
dat seama că, majoritatea oamenilor aleşi sau desemnaţi să le coordoneze
destinele sunt în cea mai mare parte iresponsabili şi ignoranţi! Că ţăranul
român, pe care sistemul l-a transformat în simplu locuitor al satului, a ajuns
bătaia de joc a „băieţilor deştepţi”, fără scrupule, care par a avea tatuat pe
creier: "Nu-i nimic, câinii latră, ursul trece". Pentru că s-a ajuns
la presiuni şi ameninţări de tip mafiot. Pentru că absolut toată lumea
a devenit curioasă cât vor ca să se oprească, pe principiul “fiecare are preţul
lui”, dar nimeni nu pare a înţelege că ei nu vor nimic mai mult decât ce e al
lor din moşi stramosi, de drept şi moral! S-ar fi oprit, pentru că aşa e
creştineşte în Postul Paştilor, dar şi-au adus aminte că “ deseori
creştinismul e confundat cu prostia, cu un fel de cucernicie tâmpă şi
laşă. ... ca şi cum menirea creştinismului n-ar fi decât să lase lumea
batjocorită de forţele răului, iar el să înlesnească fărădelegile dat fiind că
e, prin definiţie, osândit la cecitate si paraplegie. Nicăieri şi niciodată nu
ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi şi cinstiţi,
smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi...” Asa că oamenii continuă! Sub cele
mai diverse forme ( legale, morale, de bun simţ şi cu responsabilitate)
Miza nu mai
este doar povestea punctuală cu păşunea de la Boholţ, devine mult mai mare! Oamenii
care au pornit această "mişcare de rezistenţă" şi-au stabilit un
mesaj unitar, pe care vor să îl transmită tuturor autorităţilor locale
predispuse la astfel de acţiuni ilegale:“ Vă amintim că datoraţi comunităţii o
instituţie locală guvernantă transparent, în interesul acesteia şi
un spaţiu de comunicare şi manifestare cetăţenilor!” Şi vor ca toată lume să
ştie că o căruţă de ţărani încă mai poate ţine în şah imperii potrivnice şi rău
intenţionate, care atentează la demnitatea şi buna credinţă a românului!
Într-una
din zilele trecute am dat o fugă până la Boholţ! Am vrut să simt
situaţia acolo, nu din poveşti, nu din ziare, nu de la televizor! Ştiu
că mereu adevărul este undeva la mijloc şi pot exista şi intenţii bune
în acţiuni ce par a fi negative. Din păcate, în acest moment nimeni nu
îşi mai asumă o poziţie oficială:) Totuşi, pe dealurile de "la
Mesteceni" am întâlnit un inspector de la ANIF ( Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare)Avea
lacrimi în ochi! Mi-a povestit cum statul român cheltuie milioane de
lei pentru a împăduri astfel de zone şi că este o crimă ce se petrecuse
sub ochii noştri! Cum dealul acela, o dată despădurit, riscă să se ducă
la vale, peste casele oamenilor, cum va face informare despre situaţie,
cum nu are nicio putere să facă mai mult... S-a oprit şi a început să
numere inelele unui trunchi...1, 2, 3, 4, 5 (fiecare an de viaţă
marchează câte un cerc) După ce a trecut de 24 în voce au început să i
se adune câteva lacrimi! S-a oprit, s-a întors cu spatele l-a noi, şi-a
scos batista şi... Jenat că îl surprindem, ditamai muntele de om, în
această ipostază, a pornit la vale cu năduf: "Ce-a muncit natura în zeci
de ani, cu bună credinţă, omul a distrus în 10 minute. Inconştientul!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu