XIII Despre trîndăvie şi lenevie
Trîndăvia este slăbănogirea
sufletului. Destrămarea minţii 117-2
Opt căpetenii ale răutăţii
118-10
Trîndăvia este cel mai greu.
Cel ce plînge pentru sine nu
cunoaşte trîndăvia. 119-13
Treapta a 13-a, în toate va fi
iscusit.
XIV Despre pîntece, stăpînul viclean şi iubitor de
toţi
Evagrie cel împotrivitor lui
Dumnezeu 121-12
Să urmăm mai întîi bucăţele care
îngraşă, pe urma cele care fac aprindere, care iar pe urmă şi pe cele ce
îndulcesc. 122
E lucru de mirare că mintea,
fiind fără de trup, de la trup se spurcă şi se întunecă, şi că dimpotrivă, cele
nematerialnice de la ţărînă se subţie şi se curăţă. 124-28
Căpetenia dracilor este
luceafărul căzut. Căpetenia patimilor este îmbuibarea
Tiranul tuturor oamenilor este
lăcomia 125-30
Postul este o silire a firii, şi
luminător al sufletului
Îmbuibarea a doborît pe Adam, Esau,
Israeliţi, Noe, Gomora, Lot
Sau dulceaţa Mângâietorului sau
dulceaţa patimii. 126-36
Adam, dacă nu ar fi fost biruit
de pîntece apoi desigur că nu ar fi cunoscut ce era femeia. 127
XV Despre curăţia cea nestricăcioasă şi întreaga-înţelepciune,
curăţia minţii,
care se agonisesc de către cei muritori prin osteneli
şi sudori
Curăţia este însuşirea firii
celei fără de trup, este casa cea dorită a lui Hristos. Curat este acela care
înlătură dragostea trupească cu cea dumnezeiască. 127-3
Întreaga-înţelepciune, curăţia
inimii este o numire atotcuprinzătoare a tuturor virtuţilor. Curăţia sufletului
şi a trupului 128-5
Fericit cine şi-a agonisit o ne-simţire
desăvîrşită faţă de orice trup şi chip şi frumuseţe. Curat este cine şi-a supus
mădularele sufletului 128-12
Să nu crezi trupului pînă la
înfăţişarea la Hristos 129-17
Fericesc pe cei care s-au
învăţat ca, prin minte, ca printr-un cuţit, să se cureţe pe sine. 130-21
Trupul nu poate fi învins fără
Domnul 130-25
Sf Pavel a numit trupul moarte.
Dar cine este omul care va fi viu şi nu va vedea moartea adică întinarea
trupului său? 132-31
Îmbuibarea se vindecă prin
înfrînare şi smerenie. 134-40
Eresul se iartă prin mărturisire
şi se învredniceşte de împărtăşire cu sfintele Taine. Curvia, chiar mărturisită,
îndepărtează de la Sfintele Taine pentru mulţi ani, conform canoanelor. 135-47
În timpul somnului să avem în
minte amintirea morţi şi rugăciunea lui Iisus 136-53
Cine a învins trupul, a învins
firea, şi cine a învins firea e mai presus de fire, şi aproape de îngeri.
140-70
Ruşinea sexului feminin apără
firea, căci dacă femeile ar alerga după bărbaţi nu ar mai fi mîntuit nici un
trup. 140-72
După Sfinţi Părinţi, una este
momeala, şi alta însoţirea, învoirea, vorbirea, luptă şi patimă din suflet. 140
Momeala este un simplu cuvînt
sau chipul unui lucru care din nou se arată minţii şi pătrunde în inimă.
Însoţirea este convorbirea cu
chipul arătat din patimă sau fără patimă.
Învoirea este unirea sufletului
cu cugetul din închipuire însoţită de o dulceaţă.
Robirea este o depărtare a
inimii silită şi fără de voie, sau o împreunare mai îndelungată prin gândul cu
lucrul care strică orînduirea noastră cea bună
Lupta o numesc pe egalitatea
puterilor celui ce luptă şi a celui ce luptă din război unde acesta din urmă de
bună voie sau biruie sau este biruit.
Patimă este deja păcatul însuşi
care de multă vreme se cuibăreşte în suflet şi prin obişnuinţă a devenit parcă
o însuşire naturală a lui, astfel că sufletul de voie şi singur de la sine
tinde către el. 141-73
Unele dintre patimi născându-se
în suflet, trec în trup, iar altele invers. Primii monahii, al doilea cei din
lume. 142-76
Toţi dracii încearcă de la
început să ne întunece mintea, iar pe urmă ne îndeamnă la cele ce vor. 144-82
Trup învins înseamnă inimă
înfrîntă, moartea voii. 145-84
Trupul e prieten şi vrăjmaş,
ajutor şi potrivnic. Judecînd pe aproapele cad în puterea lui. Dacă mă înalţă,
sînt doborît de el. Cum să-l omor pe acela care trebuie să învie cu mine? Taină
de unire de lucruri potrivnice. 145-86
Treapta a 15-a cine a biruit,
acela a murit şi a înviat, şi încă de aici a cunoscut vi începutul
nestricăciunii celei viitoare.
XVI Despre iubirea de argint
Iubirea de argint este închinare
la idoli. 147-2
Cel ce şi-a agonisit dragostea a
irosit banii, iar cine zice că are şi una şi alta se înşeală. 147-3
Cel iubitor de argint e
milostiv, pînă cînd îşi adună banii, iar după ce i’a adunat, a şi strîns mîna
147-8
XVII Despre neagonisire
Neagonisirea este lepădarea
grijilor pămînteşti.
Monah este cel care a
încredinţat lui Dumnezeu grija pentru sine 148-2
Cel ce a gustat din bunătăţile
cele de sus uşor le dispreţuieşte pe cele pămînteşti. 149
Să nu fim mai necredincioşi
decît păsările. 149-8
Mare este cel care şi-a lepădat
averea şi se va îmbogăţi însutit. Sfînt este cel ce şi-a lepădat însăşi voia sa
şi va moşteni viaţa veşnică. 149-9
Iubirea de argint este şi se
numeşte rădăcina tuturor relelor. I Tim 6, 1 149-14
Treapta a 17a - cine i-a ridicat
de pe ea acela merge la cer, dezbrăcîndu-se de materie.
XVIII Despre nesimţire, adică despre mortificarea
sufletului şi moartea sufletului care se petrec înainte de moartea trupului
Fără post niciodată nu poate fi
învinsă 153
XIX Despre somn, despre rugăciune şi psalmodiere în
adunarea de fraţi
Somnul este chipul morţii 154
Când împreună cu mulţimea, nu te
vei putea ruga nematerialnic, iar în timpul citirii sau cîntării, mintea ta să
fie ocupată cu priceperea cuvintelor pe care le aude sau cu o anumită rugăciune
155-7
Sau rugăciune sau rucodelie
Povăţuirea Îngerului către Sf
Antonie 155
Rugăciunea este dovada dragostei
către Dumnezeu 155
Rugăciunea ne apropie de
Dumnezeu şi ne scapă de draci
XX Despre privegherea trupească
Cum ajungem prin ea la cea
duhovnicească şi cum se cuvine să o mînuim pe aceasta
Ochiul ce priveghează curăţeşte
mintea. Somnul îndelungat împietreşte sufletul 156
Duhul chinuitor al somnului este
un prieten viclean. 157-14
Treapta a XX-a - cel ce a urcat
pe ea, a primit lumină în inima sa.
XXI Despre timiditatea cea puţină de duh, sau temere
Temerea este un nărav copilăresc
într-un suflet bătrîn cu slavă deşartă. Abaterea de la credinţă din pricina
aşteptării primejdiilor celor negîndite. 159-2
Frica este o primejdie
închipuită de mai înainte, o lipsă de nădejde tare. 159-3
Numele lui Iisus – nu este armă
mai puternică în cer sau pe pămînt 160-7
Lăsarea în voia lui Dumnezeu slobozeşte
de temere. 160-9
Cine a ajuns sluga Domnului,
acela se teme numai de Stăpânul său. 160-11
Cînd se apropie duhul cel rău în
chip nevăzut, atunci trupul se teme, iar cînd se apropie îngerul, sufletul
celui smerit se bucură. Păzitorul nostru cel bun a venit să se roage împreună
cu noi 160-12
XXII Despre slava deşartă cea cu multe chipuri
Unii zic că cugete începătoare
păcătoase sînt opt:
Însă Grigorie Teologul şi alţii
număra numai şapte. Şi eu mai mult mă unesc cu aceştia, căci cine mai poate fi
cuprins de mîndrie, după ce a învins slava deşartă. Între aceste patimi e
aceeaşi deosebire ca între un tînăr şi un bărbat, ca între grîu şi pîine. Căci
slava deşartă este începutul, iar trufia sfîrşitul. Începutul patimilor de
nepătruns, de neaflat şi ca şi greutatea vînturilor. 161-1
Slava deşartă, după chipul său,
este schimbarea firii. După calitate, este risipa ostenelilor. 161-2
Duhul de deznădejde se veseleşte
văzînd înmulţirea păcatelor. Duhul slavei deşarte cînd vede înmulţirea
virtuţilor. 161-3
De pildă, mă umflu de slavă
deşartă cînd postesc, iar cînd dezleg pentru oameni, ascund înfrînarea, iarăşi
mă măresc în deşert, socotindu-mă înţelept, de vorbesc, de tac, sînt biruit.
Oricum ai arunca acest tricorn, unul dintre coarne stă drept în sus 162-5
Orice om, căruia îi place să se
arate, este cu slavă deşartă.
Linguşitorul este sluga
dracilor. Slava deşartă, lauda de la oameni - cei ce vă fericesc pe voi, vă înşeală, Isaia 3, 12. 162, 11
Nimeni nu ştie cele ce sînt în om decît numai duhul
omului. I Cor 2, 11. Deci să fie ruşinaţi ce ce ne fericesc
în faţă.
Smerită cugetare are cine cu
nu-şi împuţinează dragostea da faţă de cine-l ocărăşte 163-17.
Unul este chipul de etiop şi
altul cel al idolului. La fel şi chipul slavei deşarte, unul în viaţa de obşte
şi altul la cei din pustietăţi 163, 21.
Slavă deşartă pe e cei mai
cinstiţi îi face mîndri, pe cei defăimaţi să ţină minte răul 164-23.
Cine se înalta prin darurile
fireşti, acela niciodată nu va primi bunuri mai presus de fire. 165-31
Nu ostenelile, ci mai mult
smerenia, este mama acestor bunuri. 165-32
Laudele înalţă şi îngîmfă sufletul,
iar cînd sufletul s-a înalţă, atunci îl cuprinde trufia, care ridică pînă la
cer şi coboară pînă la iad. 166-35
Vai vouă cînd vă vor grăi toţi oamenii de bine. Luca 6, 26. 166-36
Slava deşartă, întărindu-se,
naşte trufia, căpetenia şi desăvârşitoarea tuturor relelor. 162-45
Treapta a XXII-a - pe cine nu
l-a prins slava deşartă, nu va cădea în trufia cea nebună, care vrăjmăşeşte
împotriva lui Dumnezeu.
XXIII Despre trufia cea fără de minte
Trufia: lepădarea de Dumnezeu,
născocirea dracilor, potrivnicul lui Dumnezeu, rădăcina hulii 168-1
Începutul trufiei este rădăcina
slavei deşarte. Mijlocul, defăimarea aproapelui, lauda de sine. Sfîrşitul este
lepădarea ajutorului lui Dumnezeu, nădăjduirea în puterile sale, obicei
drăcesc. 169-2
Unde s-a întîmplat o cădere în
păcat, acolo de mai înainte se aşezase trufia, căci aceasta de a doua este
prevestitoare celei dintîi. 169-4
Un bărbat vrednic de cinste ne-a
spus: presupunem că sînt doisprezece patimi necinstite, dacă vei iubi pe una
din ele, adică trufia, ea singură ţine locul relelor locul celor unsprezece.
Dumnezeu le stă împotrivă celor mîndri -
Iac 4, 6 Cine îl poate milui? 169-9
Necurat este tot cel mîndru cu inima înaintea lui
Dumnezeu - Pilde 16, 5, deci cine poate să-l cureţe?
Pedeapsa celui trufaş este
căderea lui, îmbolditorul lui este dracul. Semnul părăsirii lui de către
Dumnezeu este ieşirea din minte. 169-10
Dacă noi am fi suferit
nenumărate morţi pentru Hristos, şi nici atunci nu am fi împlinit cele
cuvenite. Unul e sîngele lui Dumnezeu, altul e sîngele robilor. După vrednicie,
iar nu după esenţă. 171-20
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu