Predica a Parintelui Ilie Cleopa la Sfantul Apostol Andrei. Colindul Sfantului Andrei

Colindul Sfantului Andrei - Corul Seminarului Galati pe video.crestinortodox.ro

Predica la Sfantul Apostol Andrei

Fiul al Galileei si frate al lui Petru, dintre pescari in soborul Apostolilor intii ai fost chemat,
Andrei cel minunat. Iar de la mormintul tau din Patras chemi popoarele la Dumnezeu si acum ne-ai umplut de bucurie
ca in Romania iarasi ai venit, unde pe Hristos Domnul l-ai propovaduit. (Condacul Sfintului)

Iubiti credinciosi,
Astazi, la 30 noiembrie, praznuim cu multa bucurie pe Sfantul Apostol Andrei, cel intii chemat, Apostolul romanilor, care a vestit Evanghelia lui Hristos pe pamintul tarii noastre acum aproape 2000 de ani, in Dobrogea si la Gurile Dunarii.

Sfantul Apostol Andrei era frate dupa trup cu Sfintul Apostol Petru, fiii lui Iona, din cetatea Betsaida Galileei, si se indeletniceau cu pescuitul.

La inceput, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfintului Ioan Botezatorul. Apoi, auzind de intruparea Mintuitorului nostru Iisus Hristos, s-a dus in Capernaum, unde locuia Domnul si L-a intrebat: Invatatorule, unde locuiesti? Iar Domnul i-a raspuns: Vino si vezi! (Ioan 1, 38-39). Si a ramas cu El in ziua aceea. Astfel, Sfintul Apostol Andrei a fost cel dintii chemat la vestirea Evangheliei lui Hristos.

Nu dupa multe zile, Andrei si Simon-Petru se aflau intr-o corabie cu tatal lor, Iona; voiau sa plece pe mare la pescuit peste. Atunci Fiul lui Dumnezeu i-a chemat pe amindoi la apostolie, zicindu-le: Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni! (Matei 4, 19).

Din clipa aceea au lasat toate si au urmat lui Hristos pina la moarte si inviere, fiind martori ai minunilor si Invierii Lui. Iar dupa inaltarea Sa la cer, tragind sorti unde sa plece fiecare la vestirea Evangheliei, Sfintului Apostol Andrei i-a cazut sortul sa increstineze mai ales tarile din jurul Marii Negre.

Deci, mai intii a crestinat Armenia, Iviria si Scitia Mare, adica Ucraina de astazi, infigind Sfinta Cruce pe locul unde este Kievul. Apoi a crestinat Crimeea, sudul Basarabiei si, trecind pe la Gurile Dunarii, a zabovit mai mult la Tomis, unde a botezat pe multi din Scitia Mica, adica Dobrogea de azi.

El a stat cu ucenicii sai intr-o pestera din apropiere, unde facea Sfinta Liturghie, de teama paginilor inchinatori la idoli. Pestera poarta numele Sfintului Apostol Andrei pina astazi si se afla in comuna Ion Corvin din sud-vestul judetului Constanta. Astazi s-a construit acolo o minastire mare cu hramul "Sfintul Apostol Andrei".

Dupa ce a hirotonit episcopi si preoti la Tomis - Constanta de azi - Sfantul Apostol Andrei a trecut prin Tracia - Bulgaria de azi -, prin Macedonia, prin Grecia si a ajuns in Peloponez unde a zabovit doi ani in orasul Patras. Aici a crestinat pe multi inchinatori la idoli, a facut nenumarate minuni, a darimat capistile idolilor si a marturisit pe Hristos cu multa putere.

Vazind aceasta ighemonul cetatii ce se chema Egheat, l-a prins, l-a batut tare si l-a aruncat in temnita cu unii din ucenicii sai. Apoi, vazind ca multi credeau in Hristos prin Sfintul Apostol Andrei, l-a condamnat la moarte prin rastignire pe cruce in forma de X, dindu-si sufletul in miinile Domnului nostru Iisus Hristos la 30 noiembrie, pe timpul imparatului Nero.

                                                         Iubiti credinciosi,
Aceasta este viata si patimirea, pe scurt, a Sfantului Apostol Andrei. El a urmat in toate lui Hristos, Mintuitorul lumii. A vestit Evanghelia in multe tari, a darimat capistile idolesti, a botezat nenumarati crestini, a intemeiat biserici, a hirotonit diaconi, preoti si episcopi si a adus la credinta in Hristos mai multe tari, printre care si tara noastra.

Deci noi romanii avem Biserica de origine apostolica, intemeiata in primul secol, dupa inaltarea Domnului la cer. Noi nu sintem crestinati ca popoarele slave catre sfirsitul primului mileniu, pentru ca noi sintem din inceput aici in Carpati si la Gurile Dunarii, pe cind ungurii au venit in Europa in secolul IV, din Mongolia si s-au crestinat in anul 950 de Stefan cel Sfint; iar slavii au venit si ei prin secolele VII - VIII din nord-estul Asiei si s-au crestinat mai tirziu - bulgarii, in anul 864, sirbii, in anul 868 si rusii in anul 988.

Asa a rinduit pronia divina ca sa primim credinta crestina direct de la ucenicii lui Hristos, pentru care se cade sa fim permanent recunoscatori.

                                                         Iubiti credinciosi,
Sa dam slava lui Dumnezeu ca ne-a rinduit pe Sfantul Apostol Andrei sa ne crestineze si sa ne uneasca cu Hristos prin Botez si pocainta. Sintem o tara crestina de origine apostolica. Sa ne facem vrednici de aceasta tara. Sa pastram cu sfintenie poruncile Domnului scrise in Sfinta Evanghelie si propovaduite de Apostoli. Fara povatuitori nu ne putem mintui si fara preoti buni ratacim calea pocaintei. Dar daca ascultam de Domnul, ascultam si de Biserica.

Sfantul Apostol Andrei ne-a crestinat si a savirsit prima Sfinta Liturghie pe pamintul Romaniei. El ne-a eliberat de demoni si de patimi si ne-a unit cu Hristos prin jertfa si Liturghie. El ne-a invatat cum sa ne mintuim prin smerenie, prin rugaciune si prin iubire.

Sa ascultam de Sfintii Apostoli ca de Insusi Hristos. Sa ascultam de episcopi si de preoti ca de Apostoli, ca ei vor da seama pentru sufletele noastre. Sa nu lipsim de la biserica in sarbatori, ca aici este Hristos cu toti sfintii. Aici este mintuirea noastra, bucuria noastra, viata noastra. Sa nu ascultam pe trimisii lui antihrist, care se leapada de Biserica, de Cruce si de toate cele sfinte.

Apoi sinteti datori sa invatati copiii frica Domnului. Sa faceti misiune si apostolat prin scoli, prin spitale, prin casele crestinilor, prin milostenii si carti sfinte ortodoxe. Dar mai ales in casele dumneavoastra.

Sa traim cu Hristos, sa ajutam la mintuirea copiilor nostri si a celor din jur si nimic sa nu facem fara episcop, fara preot, fara duhovnic. Ei sint apostolii nostri pe pamint. De vom face asa, vom dobindi mintuirea sufletelor noastre, cu rugaciunile Maicii Domnului si ale Sfantului Apostol Andrei. Amin.

Parintele Ilie Cleopa

Sursa: Crestin Ortodox

AUDIATUR ET ALTERA PARS. Inedit. Doamna Aspazia Otel Petrescu despre Corneliu Zelea Codreanu si Miscarea Legionara

- Ce ne puteţi spune despre Corneliu Zelea Codreanu?

- Corneliu Zelea Codreanu a avut o chemare și el a dus-o până unde a fost lăsat s-o ducă. Probabil că, dacă era lăsat s-o ducă până la capăt, finalul - biruința legionară pe care-o vedea el - era o biruință în Hristos, o biruință creștină, o victorie a principiilor binelui, cu toate virtuțile binelui. Dar n-a fost lăsat să ducă lucrul ăsta până la sfârșit. Căpitanul cred că și-a dat seama de lucrul acesta. Am auzit la un post de radio, dar nu mai știu cine a spus lucrul acesta, că Corneliu Zelea Codreanu a fost un clarvăzător. El a știut exact ce-i lipsește neamului acestuia. Îi lipsește omul educat în spirit creștin. Legionarul era, de fapt, ostașul lui Hristos. Asta era viziunea Căpitanului. Și-ar fi dus-o până la sfârșit. El a început o luptă pe două planuri, și pe plan politic și pe plan spiritual. Treptat, treptat, și-a dat seama, și cel ce a observat foarte bine lucrul acesta a fost Iuliu Maniu, care a spus: “Recunosc că d-l Codreanu a fost superior gândirii mele. Eu am încercat să adopt în lupta si salvarea tării căi politice; el a ales o cale superioară si anume aceea de a realiza mai întâi caractere, educând un tineret, care, pe căi de înălţare patriotică să dăruiască totul, moral si spiritual. Astfel, d-l Codreanu voia să creeze mai întâi o elită conducătoare şi apoi un partid”. Căpitanul a inițiat o linie spirituală pe care, din păcate, n-a putut-o finaliza.

            - Și o școală de educație. Mă gândesc, în special, la Frățiile de Cruce şi la Cetăţui.

- Da. Eu mi-aduc aminte ce m-a atras pe mine în Mișcarea Legionară: programul Cetățuilor, care era un program de formare a unui bun creștin. Noi trebuia, în fiecare zi, seara, să ne facem examenul de conștiință, să vedem dacă am făcut o faptă bună în acea zi. Dacă nu făceai, a doua zi trebuia să faci două fapte bune, să nu lași ziua să treacă fără să faci o faptă bună. Dacă făceai o faptă rea, a doua zi trebuia s-o corectezi. 

În Mișcarea Legionară asta m-a adus: sistemul de educație. Și atașamentul meu pentru Iisus. Valențele mele cu credința din Mișcarea Legionară le am, nu de la părinții mei. Părinții mei erau credincioși, dar n-aveau suflul ăsta mistic, dar și românesc, pe care îl dădeau Cetățuile și Frățiile de Cruce.

- Dar cine erau educatorii?

- Educatorii erau Căpitanul și mâinile lui drepte. Fenomenul îl descrie foarte frumos Lucian Blaga. Acumulările veneau din repetare în repetare. De la el pornea ideea, și prin repetare, ajungea până la ultimul frățior de cruce și până la ultima Cetățuie. Lanțul era așa de închegat, iar aceste repetări erau atât de ritmate și atât de la locul lor încât nu era nicio fisură. Dacă era lăsat ar fi format pentru România o generație educată în spirit creștin. Generaţia noastră a fost decimată în toate prigoanele care au fost. Toate reuşitele care au fost până atunci au fost decimate, decimate, decimate. Exact cum spune Blaga. Este întrebat Nefârtatele la un moment dat care-i treaba lui. Şi a răspuns: Moşu’ face leagăne, treaba mea este să fac atâtea sicrie câte leagăne face Moşu’. Blaga a prins într-o metaforă nemaipomenită toată opera Căpitanului, care era decimată prin prigoanele astea cumplite, care au avut loc în etape, după cum se ştie.

- Mă gândeam la un lucru. Dumneavoastră sunteţi o personalitate complexă, cu un spirit critic ascuţit. După cum ştim, Mişcarea Legionară a fost o formaţiune extrem de disciplinată. Cum se împăca un astfel de spirit de disciplină cu acest spirit liber al dumneavoastră şi al generaţiei din care aţi făcut parte?

- Omul liber este un om corect şi foarte disciplinat. Libertatea, în adevăratul înţeles al cuvântului, este, aşa cum spune Părintele Arsenie Boca: libertatea de păcat. Trăirea în virtute şi cu adevăratele valori morale, în special cele care izvorăsc din iubire, din generozitate, mă rog, toate virtuţile creştine, te fac liber. Să trăieşti în virtute, să n-ai nicio problemă cu conştiinţa ta. Să ai acea pace, linişte. Aţi observat de câte ori revine cuvântul “linişte” în limbajul Căpitanului şi cu ce valenţe? Este starea aceea de pace pe care o are omul care ştie că n-a greşit.

Este bucuria pe care ţi-o dă faptul bine împlinit, fapta bună, făcută cu adevărat, fără filistinism, fără ipocrizie. Aceasta este adevărata libertate. Iubirea e eliberatoare. Iubirea fără virtute nu este iubire. Este pasiune, patimă.

- Cum credeţi că este primită jertfa generaţiei dumneavoastră?

- Eu am un indiciu, un semn că toate aceste jertfe sunt primite, pentru că sunt oferite fără cârtire. Nu poate Dumnezeu să respingă o jertfă care este dată fără murmur. Este un cântec pe care-l cânta Jean Moscopol: “Când ţara viaţa ne-o va cere/ Cu drag noi o vom da”.

Iisus a spus de atâtea ori: „toată inima care mă cheamă cu sinceritate eu cobor în ea şi fac din ea altarul meu, Biserica mea. Aceasta este Biserica vie, pe care forţele iadului n-o vor birui”. De-aia sunt convinsă că orice raport dat în sensul ăsta “Am fost bătut, am fost chinuit, am fost ţinut flămând, dar n-am cârtit, le-am acceptat, Doamne! Le-am acceptat pentru învierea neamului meu, că aşa ne-a învăţat Căpitanul. Important nu este să fac voia mea, ci să fac voia Ta! Dacă voia Ta a fost să trec prin aceste încercări, eu n-am cârtit, cât m-au dus puterile şi cât m-ai ajutat Tu, până acolo am ajuns!”.

- Consideraţi că din punct de vedere spiritual Mişcarea a învins?

- Mişcarea Legionară este biruitoare în spiritul hristic. Cât a dat ea trăire hristică, atât este viabilă. Şi este viabilă. Vorba lui Radu Gyr: „avem atâţia morţi, avem atâtea oseminte”.

- Cum vedeţi astăzi destinul Căpitanului? A fost un destin tragic?

- Da, a fost un destin tragic, într-adevăr. Tragic în sensul că el a trăit din plin. Dramatică a fost chemarea pe care i-a făcut-o Domnul. A fost un om providenţial, a trebuit să despice în mintea românului un adevăr: ce înseamnă român, ce înseamnă creştin, ce trebuie să faci din ţata ta, care este ţelul final al neamului tău şi care este chemarea neamului tău. Şi el a acceptat acest destin şi l-a dus fără murmur. Şi cu tot curajul. Şi a avut iluminări pe parcurs. Asta recunoaştem toţi. El, treptat-treptat, a părăsit lupta politică şi s-a orientat mult mai mult la construirea omului spiritual. „Din adâncuri se înalţă biruitor legionarul”, a fost unul din ultimele lui cuvinte. El aşa l-a văzut. Din marasmul ăsta în care era adus românul şi din toate valenţele reale ale românismului, care a fost stricat când de fanarioţi, când de bolşevici, când de toate liftele care au curs peste noi şi au ros câte ceva din virtuţile neamului, el a vrut să le pună la loc, ca românul să fie un om frumos înaintea lui Dumnezeu. Destinul Căpitanului a fost să creeze un om frumos înaintea lui Dumnezeu.

Căpitanul avea toate aceste lumini în gândirea lui, vedea înainte. Cel puţin în ce priveşte bolşevismul, a văzut clar, clar de tot, ce va însemna pentru neamul nostru. Şi se realizează acum ce a spus el. În contextul ăsta, numai un om cu totul întunecat nu-şi dă seama că vom fi satanizaţi. Creierele spălate sunt, de fapt, creaţiuni ale diavolului.

- fragment dintr-un amplu interviu consemnat de Florin Palas

MARTURISIRE CRESTINA. SCRISOAREA TRIMISA DIN TEMNITA DE CORNELIU ZELEA CODREANU (CU O LUNA INAINTE DE A FI ASASINAT) CATRE CAMARAZII SAI AFLATI IN LIBERTATE. "Din adancul inimei mele va dau tuturora sfat: acceptati jertfa si va veti bucura de biruinta Invierii"

Dragii mei,

Incontestabil că de peste 6 luni, am suferit dureri şi umiliri pe care nu le-am întâlnit nici odată până acum. Din prima zi când am intrat pe acest făgaş, altfel în continuarea atitudinei mele anterioare, am căutat să-mi impun ca linie: acceptarea totală a jertfei care mi se cere, fără nici un fel de reacţiune am încercat un singur răspuns: dragostea. „Dragostea este îndelung răbdătoare, dragostea nu se mânie, nu pune în socoteală răul, dragostea suferă toate, crede toate, nădăjduieşte toate, rabdă toate”. În aceste zile cuvintele de mai sus pot părea stranii. E greu. Şi totuşi acesta este adevărul suprem! Este foarte greu ca de sub ploaia de lovituri, de sub umerii cari se apleacă tot mai mult, de sub carnea care te doare, sufletul tău să mai arunce, măcar din când în când, câte o rază de dragoste celor ce te lovesc. E greu. Pare că sfarmă orice logică pământească. Şi totuşi e ceva uriaş de mare. Nu simţiţi că o atare atitudine, vă`nalţă pe culmi pe care nici o răzbunare din lume nu v-ar putea ridica? Nu mi-e teamă de nimeni (cel ce pentru un vârf de viaţă se mai teme, este un laş de ultimă speţă). Nu am cerut dela nimeni nimic. Orice bună voinţă care mi s`ar arăta astăzi mă jigneşte, o consider ca pe o ironie care mi se aruncă şi de aceea o refuz. Dar, din adâncul inimei mele vă dau tuturora sfat: urmaţi linia de mai sus, acceptaţi jertfa şi vă veţi bucura de biruinţa învierii. Nu tulburaţi cu nimic jertfa care se face şi nu cereţi încetarea ei. Am auzit că vă agitaţi. Greşit. Ca români, vă îndemn la linişte desăvârşită aşa cum întotdeauna v`am spus. În politica internă şi externă, eu am cu totul alte păreri, decât cei ce guvernează azi. Dar ei au asumat răspunderea şi incontestabil vor răspunde. Noi însă trebuie să fim cavaleri, şi atâta vreme cât poartă pe umerii lor soarta ţării, să nu-i tulburăm cu nimic, ci să le spunem: „Dumnezeu să vă ajute”. Încă o dată răbdare. Şi dacă totuşi nu putem să urcăm pe cea mai înaltă culme creştină, eu cred că sunt destul de înţelept, dacă vă dau sfatul să amânaţi pe mai târziu orice certuri dintre noi Românii, căci timpul va lămuri mult în decursul său.

Trimit aceste rânduri după 200 de zile.

Cu îmbrăţişări

Corneliu Z. Codreanu

Vineri 28 Octombrie 1938

VIDEO. PS Daniil Partosanul, ucenic al Cuviosului Parinte Arsenie Boca, il evoca pe Sfantul Ardealului. Dorul de Parinte.

VIDEO. Intalniri memorabile ale Cuviosului Parinte Arsenie Boca, relatate de ucenicul sau, PS Daniil (cu Lucian Blaga, Mitropolitul Nicolae Balan, Parintele Dumitru Staniloae, Nichifor Crainic)

Pelerinaj la Mănăstirea Prislop! 12.000 de oameni s-au rugat la mormântul sfântului Ardealului

În gerul iernii, rugăciunile s-au înălţat fierbinţi astăzi, la Mănăstirea Prislop. Sunt 24 de ani de la trecerea la cele veşnice a celui care-a fost stareţ în acest lăcaş, cel numit de toţi credincioşii "Sfântul Ardealului" - Părintele Arsenie Boca.
La mormântul lui, încă de aseară s-au strâns, în tăcere, peste 1000 de pelerini. Astăzi, până acum, au depăşit 12 mii.
Pelerinii veniţi astăzi s-au unit cu cei de-aseară, cuprinşi de-aceeaşi dragoste pentru Părinte. Trecut de orele prânzului, erau aproape 12 mii. Foarte mulţi, sosiţi de departe.
Cu autocare sau cu maşini personale, au răbdat, însă, drumul lung. Ştiau că îi aşteaptă un frig crunt, dar şi că aici îşi vor mai pierde din griji.
Cimitirul unde este îngropat Sfântul Ardealului a fost neîncăpător. Cu toate astea, nu au fost incidente. Cei aproape o sută de jandarmi şi poliţişti nu au intervenit în niciun fel.
Pelerinii au aşteptat la rând în tăcere, cu flori şi lumânări, să-şi spună fiecare rugăciunea şi să atingă Crucea de la căpătâi.
Până la apusul zilei, se estimează că numărul pelerinilor va ajunge la 15 mii.

Sursa:

Observator

 

28 noiembrie - 24 de ani de la nasterea in ceruri a Cuviosului Parinte Arsenie Boca. VIDEO. Doamna Aspazia Oţel Petrescu: Părintele Arsenie Boca era numai lumină.

Toată viaţa mea am să fiu profund recunoscătoare Maicii Teodosia (n.r. – cu numele de Zorica Laţcu până la intrarea în monahism) că m-a dus la Părintele Arsenie Boca, acest mare stâlp al credinţei ortodoxe române. Pentru că, în aceeaşi măsură în care era un strălucit creştin, Părintele Arsenie Boca era şi un foarte bun român. Ce să vă spun? În perioada în care l-am cunoscut era în plină glorie. Se putea numi, pe drept cuvânt, duhovnicul întregului Ardeal şi, prin extrapolare, al întregii Românii. Acolo la Sâmbăta l-am întâlnit şi pe Părintele Stăniloae, care avea să devină apoi unul dintre cei mai mari dogmaticieni ai timpului, şi pe Părintele Mladin. Ei mergeau la Sâmbăta cu regularitate.Părintele Arsenie Boca era numai lumină. Când cădeau privirile Părintelui Arsenie Boca pe tine simţeai, ştiai, nu ştiu de unde ştiai, nu ştiu cum simţeai, dar erai sigur că te priveşte lumina. Avea atâta lumină şi căldură în ochi, şi avea o asemenea privire încât aveai impresia că întregul cer, o infinitate albastră mă priveşte. Infinitul mă privea cu doi ochi albaştri de om. Asta era impresia pe care a dat-o celor mai mulţi Părintele Arsenie Boca: că te priveşte lumina. Tot sufletul plin de înţelepciune, plin de credinţă, plin de dragostea pentru om, toate astea erau în “flash”-ul privirii lui.E foarte greu să exprim lucruri care, de fapt, sunt de neexprimat. Sunt lucruri pe care numai le vezi, le simţi, ştii că sunt aşa, neavând nicio explicaţie logică pentru ele. E o trăire. Prezenţa Părintelui Arsenie Boca pentru cei care-l aveau alături era trăire. Te lua în iubire, te lua în lumină, erai în aura sufletului lui, care era lumină şi iubire. Să nu credeţi că era ceva foarte dulceag. Era foarte aspru. Dar asprimea lui era dulce. Te şi certa, cum a fost un moment în scurta mea trăire acolo la Sâmbăta. A fost un moment când mi-a dat un canon, când m-a pedepsit, când m-a certat, dar eram nespus de fericită. Cine a trecut prin ceva similar poate să înţeleagă cum este să fii fericit când te ceartă un om sfânt.

- fragment dintr-un interviu acordat de doamna Aspazia Oţel Petrescu revistei VEGHEA

Parintele Arsenie Boca despre zilele mai de pe urma

În zilele acestea mai de pe urmă, când şi nouă ni se pare «că de acum vremea s-a scurtat», cercetând firea durerilor, am aflat desfrânarea încleştându-i pe oameni şi lucrându-le de zor dărâmarea în întindere şi adâncime. Astfel, oamenii orbecăiesc în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat, care s-a întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni, în care dorm liniştiţi somnul de primejdie, de bună credinţă, precum că aceea nu-i păcat. Dar fiind rânduit să văd şi să ascult mereu durerile oamenilor – care vin de pe urma păcatelor şi a lipsei de sfat – şi ajungând adeseori una cu durerea lor, într-o zi slujind Sfânta Liturghie şi rugându-mă: «Pentru pacea a toată lumea şi pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu biserici», aud deodată în urechea dinlăuntru înfruntarea aceasta:

- Nu te ruga de Mine să le dau pacea, roagă-te de oameni să-şi schimbe purtările, dacă vor să mai vadă pacea pe pământ.

Drept, aceea ascultător poruncii, trebuie să strig tare cuvântul Scripturii că «Dumnezeu vesteşte acum pe oameni, ca toţi de pretutindeni să se pocăiască» (Fapte 17,39). Adică să vie la viaţa curată şi la învăţătura drepmăritoare a Bisericii lui Hristos; iar când vremea o va cere să le mărturisească cu preţul vieţii, netemându-se de moarte.

- fragment extras din lucrarea Părintele Arsenie Boca– Despre durerile oamenilor, vol. 2

Sfaturile Părintelui Arsenie Boca pentru o călugăriţă

Ziceţi.

Mai pe scurt.

Eu nu mă răzbun.

Are Cine.

N-aş crede să vorbească ca ei.

Tu fă bine şi aşteaptă rău. Binele ţi-l va răsplăti Dumnezeu. Dacă oamenii – rudele ţi-ar face bine – ţie  ce cruce ţi-ar rămâne?

Tu eşti călugăriţă şi, ca atare, trebuie să te bucuri de necazuri, ca să-ţi câştigi plată de la Dumnezeu, pentru tot ce suferi – cu bună ştiinţă şi răbdare – de la fraţi.

Deci, roagă-te pentru cei ce te blastămă, fă bine celor ce-ţi fac rău; celui ce-ţi cere nedrept – dă-i tot ce-i trebuie lui, din lăcomie.

Cu alte cuvinte, nu te împotrivi răului când te asupreşte cu nedreptate, ca să nu calci legea iubirii de Dumnezeu şi de oameni, indiferent cum sunt ei.

Tu fii cum trebuie.

Tu să ai grijă să nu zici rău absolut nimănui, indiferent ce nedreptate ţi-ar face, - pentru că iertându-le toate, aşa urmezi lui Iisus, - aşa ţii (împotriva firii, sau mai bine zis mai presus de fire) legea lui Dumnezeu – a iubirii.

Că toţi sunt fiii lui Dumnezeu, chiar dacă ei tăgăduiesc asta, iar tu trebuie să ştii că şi ei au un suflet de mântuit.

Cuvânt al Părintelui Arsenie Boca despre tânărul bogat

Bogatul auzise că este viaţă veşnică.
El o dorea din cauza bogăţiei sale, cu care dorea să fie veşnic. Aceasta se vede din tristeţea cu care a plecat de la Cel Veşnic.
Tanărul întreabă: ce are de făcut pentru a dobandi veşnicia ?
Iisus îi răspunde scurt: poruncile. Tanărul, vrand să atragă atenţia asupra sa, întreabă, care ? - şi apoi puţin îi pasă dacă la urmă minte: „Toate acestea le-am păzit din tinereţele mele !" Şi mai nădăjduia-şi o laudă, de aceea mai şi întreabă pe Iisus: „Ce dar îmi mai lipseşte ?" Dar, în loc să primească o laudă înaintea poporului, primeşte o demascare. Zici că ai împlinit toate poruncile, că iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi; iată ai prilejul să dovedeşti cu fapta, lucrul care-ţi mai lipseşte: „Vinde-ţi averile şi le dă săracilor apoi vino de-Mi urmează Mie !"
La această întorsătură a lucrurilor nu se aştepta tanărul fariseu.
Averile sale nu erau adunate din iubirea de-aproapelui, ci din averea de-aproapelui. Pe urmă averea, care nu era toată legitimă, cerea şi certificat moral, recunoaşterea cinstei şi corectitudinei şi toată slava deşartă, la care a trebuit să renunţe ruşinat.
Cu această lecţie „a plecat întristat".
Tristă bogăţie. Pe urma întristării tanărului, Iisus arată marea piedică a lipirii inimii de bogăţie, cu care nu se poate intra în împărăţie. Ucenicii auzind întreabă înspăimantaţi: „Atunci cine poate să se mantuiască ?" - că fiecare are cate ceva pe langă inima lui. Dar Iisus le răspunde: „Ceea ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu". Şi Dumnezeu are multe posibilităţi de a dezlega inima bogaţilor de bogăţie. Vinovăţia bogăţiei e că ţine inima omului legată aici, şi deformează omul încat nu mai iubeşte pe oameni, ci se înarmează împotriva lor. Pentru „cinstitul" bogat, ceilalţi oameni sunt „hoţi". Bogăţia măreşte inegalitatea dintre oameni, care naşte ura.
Atitudinea sufletului faţă de bogăţie trebuie să fie ca a unui administrator al bunurilor altuia. Noi suntem iconomi. Cată vreme iconomi sim averile după legea iubirii de oameni, Stăpanul averii ne-o menţine; dar dacă uzurpăm dreptul lui Dumnezeu, o pierdem şi ne pierdem. Trebuie să fim cu avuţia ca şi cum n-am avea-o. „Cei ce se folosesc de lumea aceasta să fie ca şi cum nu s-ar folosi de ea" (I Corinteni 7,31). Lumea întreagă, condusă după legi împotriva lui Dumnezeu, tot la Dumnezeu ajunge, dar la Dumnezeu ca „sfarşit" al lumii.

Sursa: Tezaurul Ortodox

22 noiembrie - 6 ani de când călugărul luptător Ioanichie Bălan a plecat spre veşnicie. "Ori eşti creştin azi, ori păgân. Treziţi-vă, fraţi români, pâna nu-i prea târziu! Fericirea noastra este sa rămânem aici, unde ne-a născut Dumnezeu, cu Hristos în braţe şi în braţele lui Hristos"

“Numai un creştin foarte bine educat şi format păstrează locul cum l-a aflat, dacă nu-l curăţă. Iar dacă ajunge, vreodată, înalt creştin, acela sfinţeşte locul. Omul bun sfinţeşte locul, omul lumesc spurcă locul. În viaţă să fiţi tineri care să sfinţească un loc, o casă, o societate, o generaţie, un cartier şi locul de muncă unde veţi lucra. Prin comportament creştin, mai întâi. Că de teorii din astea masonice ne-am cam săturat. Ori esti creştin azi, ori eşti păgân, una din două. Şi creştin ortodox, căci România e ţară ortodoxă. Tineţi cont ce vă spune un călugăr bătrân şi rău: dacă nu vă ţineţi serios de biserică şi de ortodoxie, prăpăd e cu noi. Ne mănâncă vecinii şi străinii şi păgânii. Dacă vă ţineţi de Biserică, nici ruşii, nici tătarii, nici nemţii, nici alte ţări din Răsărit sau Apus nu vor putea să ne scoată din Carpaţi şi să ne dezlipească de Hristos.
 

Practicile acestea care acum afectează şi au îmbolnăvit societatea şi tineretul, cum sunt yoga, practicile Baha'i, karatele, toate aceste practici teosofice, spiritiste, oculte, masonice, însamnă, vrând-nevrând despărţirea de Biserică, de Hristos, de preoţi, de duhovnici. Nu mai aveti acces la Sfânta Spovedanie, nu va mai faceti vreme de Sfânta Împartasanie, nu aveti bucuria vieţii cum o au cei care trăiesc întru Hristos. Veţi avea bucuria plăcerilor, a sexualităţii, a ispitelor şi patimilor trupeşti, dar nu bucuria întru Hristos. Bucurii trupeşti, orizontale, care se consumă într-o zi, şi nu bucurii veşnice, verticale, axate pe Hristos. Treziţi-vă! Sunteţi tineri şi nouă ne e milă de ce se va întâmpla cu ţara asta care se cheamă înca România, dacă foarte mulţi din tinerii de astăzi merg la şedinţe de Baha'i, de yoga, numai nu la Biserică. Am rămas la Biserică tot cu o bunicuţă, tot cu o ţărăncuţă cu 7-8 copii, tot acestea merg la Biserică. Gem cârciumile şi staţiunile de desfrâu, de păcate, de fărădelegi, iar tineretul şi intelectualitatea au alunecat pe panta prostituţiei, a decăderii morale, a înstrăinării de Hristos, a uitării de Dumnezeu, a ignorării Bisericii. Ce să ne mai lăudăm cu Ştefan cel Mare şi Sfânt şi cu atâţia sfinţi ce-a dat Ţara asta, când noi nici pe mama noastră n-o mai respectăm. Cunosc la Iaşi tineri studenţi care practică intensiv yoga şi au ajuns la Socola, la spitalul de nebuni. In ce istorii, în ce manuscrise româneşti găsim într-o ţară aşa de ortodoxă şi de frumoasă ca România asta din Carpaţi măcar un rând de budism? Un rând măcar să facă aluzii că românii pe vremuri apelau la filosofia lui Budha. De ce apelează acum toţi, mai cu seamă intelectualii? De ce nu merge şi ţăranul? Cine e bolnav la minte? Iertaţi-mă. Gândiţi şi hotărâţi. Vreţi să mai rămână România Românie? Întoarceţi-vă la ortodoxie, la Biserică, la ţinuta morală decentă, cinstită a românilor dintotdeauna, nu la aceste surse satanice, ateiste pe care le-au semănat acum tot occidentalii în locul comuniştilor de ieri. Ştiţi că comunismul vine din Apus? Şi-acum tot Apusul l-a dărâmat, c-a zis că nu mai dă randament. Şi-au zis: le dăm ceva şi mai rău, şi ne-au dat pornografie, prostituţie, casete video cu toate spurcăciunile, muzică rock, Michael Jackson, omul acela diavolizat care spurcă pământul pe unde trece. Totul e dirijat de Apus. N-au avut tezaurul ortodoxiei în veacul veacurilor. De ce s-a făcut experienţa comunismului, venită din Apus, tocmai într-o ţară cu experienţă ortodoxă ca Rusia? Acolo au pus bomba atomică. Să distrugă ce au făcut prin jertfă milioane de martiri, de oameni închişi şi omorâţi de vii. Nu i-au omorât ruşii. Duşmanii. Şi ştiţi cine.

Ştiţi cine a inventat comunismul, ştiţi care sunt filosofii. Vă rog să vă uitaţi la biografia lor. De ce origine au fost Marx, Engels, soţia lui Stalin, soţia lui Gorbaciov... şi veţi afla cine ne vrea binele şi cine răul. Şi de unde vin fericirea şi nefericirea.

Vreţi să avem binecuvântarea şi fericirea pe pământ şi în cer? Întoarceţi-vă la o trăire curată întru Hristos, la Biserică în fiecare Duminică, la duhovnici unde să vă spovediţi regulat. Vin Sfintele Posturi. Treziţi-vă, tinerilor! Luaţi aminte ce timpuri trăiţi. Se aproprie venirea lui Antihrist. Ce înseamnă venirea lui Antihrist? Când vine acesta? Când nu se vor mai iubi oamenii creştineşte între ei, când nu vor mai veni oamenii la Biserică, când nu vor mai merge Duminică la Sfintele Slujbe, când nu vor mai posti, când vor trăi în desfrâu de mititei, când copiii îşi vor bate părinţii sau părinţii-i vor lepăda pe copii şi va găsi lumea ca acuma: criminalitate, avorturi pe toate drumurile, divorţaţi pe toate străzile, oameni diavolizaţi, oameni bolnavi şi sufleteşte şi trupeşte. Asta-i societatea noastră, fraţilor! Treziţi-vă, fraţi români până nu-i prea târziu! Ori crestini buni, ori pierim. Luati aminte ce va spun: numai Dumnezeu din cer ne salveaza. Priviti în sus, fratilor, nici într-o parte, nici în alta!

Acei studenţi, acei tineri care nu ştiu ce e Duminica, care nu ştiu frumuseţea unei Sfinte Liturghii, care nu au un duhovnic sfânt, un om care să le spună ce e sufletul, să le mângâie inima, să le spună păcatele, să primească dezlegare şi binecuvântare, studenţii care nu primesc Sfânta Împărtăşanie (care sunt vrednici) înainte de Paşte, înainte de Crăciun, înainte de alte sărbători mari, ei nu sunt ortodocşi, ei nu sunt români decât după buletin, poate.

Faceţi un comitet, mergeţi duminica pe la spitale, la casele de batrâni, ajutaţi cu cuvântul, mângâiaţi, sfătuiţi, combateţi casele de desfrâu. Mergeţi la mănăstiri, la preoţi bătrâni care să vă lumineze, să vă binecuvinteze, să vă călăuzească. Ortodoxia activă e o misiune. Misionarismul se face de la om la om. Dar pentru asta trebuie să vă curăţiţi de păcatele tinereţii, să citiţi cât mai multe cărţi teologice. Să ştiţi voi întâi câte ceva din frumuseţea Ortodoxiei, din trăirea întru Hristos, ca să puteţi trage şi pe altii spre Hristos, să puteţi fi o luminiţă aprinsă acolo unde veţi trăi. Trebuie să faceţi ceva. Eu sunt un om mai de baricade. Ori facem ceva, ori ne ducem la plimbare.

Sfânta Evanghelie spune ca la sfârşitul lumii vor fi chemate toate neamurile. Deci naţia rămâne pâna la sfârşitul lumii. Ba mai mult, fiecare neam şi tară are îngerul său păzitor.

Neamurile creştine trebuie să rămână. Iar creştinii trebuie să fie la locul lor, echilibraţi, serioşi şi să nu se dezlipească pentru nimic în lume de pământul străbun în care i-a născut Dumnezeu. De ce există tentaţia de a pleca în altă ţară? Credeţi că, afară de Dumnezeu, ne vrea cineva din lume? Cine îşi pune nădejdea în Răsărit şi Apus se înşeală amarnic. Numai în Dumnezeu, în smerenia, răbdarea şi deviza părinţilor noştri, a românilor dintotdeauna, ne putem pune speranţa. Nu ne-au scos de aici nici turcii, nici tătarii, nici ruşii, nici nemţii, nici austro-ungarii, şi nici de-acum înainte nu ne va scoate nimeni. Doar Dumnezeu, daca ne vom îndeparta de El. Asa că, treziţi-vă, luaţi aminte şi, cot la cot cu preoţii, cu călugării, treceţi la post, la rugăciune, la spovedanie. Aşa trebuie să fie o ţară creştină care poarta Crucea de două mii de ani.

Treziţi-vă, fraţi români, pâna nu-i prea târziu! Fericirea noastra este sa rămânem aici, unde ne-a născut Dumnezeu, cu Hristos în braţe şi în braţele lui Hristos“.

a consemnat Crina Palas

VEGHEA, Publicatie a Generaţiei Neaşteptate

7 ani de la naşterea în ceruri a Părintelui Gheorghe Calciu. Cuvantul Parintelui Justin Parvu la inmormantarea fratelui sau de suferinta si slujire intru Hristos

Cuvant la inmormantarea Parintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa

Arhimandrit Justin Parvu

Parinte Gheorghe Calciu,

Bine ati revenit la Manastirea Petru Voda!

Cu doua luni in urma ati fost aici la noi, ati admirat muntii, dealurile, padurile si celelalte lucruri minunate ale lui

Dumnezeu si v-ati exprimat dorinta ca trupul cel ostenit de suferinte si pribegie sa se odihneasca in Gradina Maicii Domnului, in pamantul sfant al tarii noastre si mai exact la Manastirea Petru Voda, inchinata tuturor Martirilor jertfiti in temnitele comuniste si impreuna sa asteptam aici sunetul trambitei celei de apoi a Arhanghelului pentru invierea cea de obste si sa iesim „intru intampinarea Domnului in vazduh”(1 Tes. 4:16).

Bine ai venit iubite frate intru credinta si intru suferinta deoarece „binecuvantat este cel ce vine intru numele Domnului”!

Intristati frati si surori!

Biserica si neamul nostru romanesc pierd azi pe una dintre cele mai puternice constiinte ale demnitatii noastre crestin-ortodoxe si romanesti, iar pe de alta parte castiga un rugator in ceruri pentru acest popor incercat si aici pe pamant, o

icoana de-a pururi vie a unui Apostol ce inalta Crucea astfel incat „vestirea lui ajunge pana la marginile lumii” dar va strabate ca un ecou sfant peste veacuri generatiilor ce vor veni zicand asemenea Sfantului Pavel: „Fiti mie urmatori, precum si eu sunt lui Hristos”(1 Cor. 1:1).

S-a nascut in anul 1925 odata cu Patriarhia Romana pe data de 23 noiembrie. S-a nascut la gurile Dunarii cel ce se va odihni aici intre crestele Carpatilor deoarece printre vitregiile veacului martiric XX si-a croit crezul ca un fluviu de nestavilit si a devenit un munte de neclintit.

Si-a trait copilaria si tineretea in valtoarea evenimentelor interbelice si a inteles ca majoritatea celor din generatia lui pericolele Ciumei Rosii ateiste de la Rasarit care sufla amenintare asupra Romaniei si a altor state crestine din zona, dar si pericolul nazist din apus cu aceleasi efecte distructive pentru credinta si neam. In acest context, fiind student la medicina, cu mult curaj a incercat alaturi de alti tineri sa traga semnalul de alarma, luand parte la diferite manifestari cu caracter anticomunist si antiateu ale studentilor si drept urmare este intemnitat in anul 1948. In urma condamnarii cunoaste calvarul inchisorii comuniste de reeducare a studentilor de la Pitesti, iar chinurile groaznice si diabolice de acolo la care erau supusi detinutii sunt asemanatoare cu ale mucenicilor din vechime. Metodele de tortura folosite in aceste temnite urmareau distrugerea fizica si spirituala, semanau ura si dezbinarea si nu in ultimul rand se dorea pierderea nadejdii si a credintei in Bunul Dumnezeu. In aceste conditii deosebit de grele multi „au pierit ca niste miei dusi spre junghiere” si ramasitele lor pamantesti au fost aruncate in gropi comune, iar sangele lor a ingrasat brazdele pamantului de unde striga precum sangele lui Abel catre fratele Cain cel ucigas.

Aceasta perioada de 17 ani de puscarie a fost pentru Parintele Gheorghe Calciu o adevarata universitate in care se deprinde virtutea, rabdarea, credinta, dragostea, solidaritatea, pacea interioara, toate acestea fiind roade ale Duhului Sfant dupa cum spune Sfantul Pavel si el la randu-i intemnitat pentru Hristos(Gal. 5:22).

In urma decretului de amnistie din 1964, Parintele Calciu iese calit ca aurul din topitoare. Cu toate piedicile ce i se pun de regimul materialist si ateu urmeaza filologia dar credinta in Dumnezeu intarita in temnita il cheama sa devina pescar de oameni, adica preot in Biserica lui Hristos care nu poate fi biruita de portile iadului (Mt. 16:18).

Drept aceea urmeaza Cursurile Facultatii de Teologie din Bucuresti dupa care este hirotonit preot si este numit profesor de Franceza si Noul Testament la Seminarul Teologic Radu Voda din Bucuresti, fiind foarte iubit si apreciat de elevi, multi dintre ei atasandu-se duhovniceste de dascalul lor.

In 1977 cutremurul din 4 martie n-a daramat Biserici, dar cutremurul comunist are curajul sa loveasca altarele Dumnezeului celui viu, sau cum spune psalmistul, ca in codru cu topoare sa distruga locurile cele sfinte. Atunci cand Biserica Enei, ctitoria lui Mihai Viteazul a fost stearsa de pe fata pamantului si pangarit locul cu un salas al pacatului, glasul Parintelui Gheorghe Calciu a rasunat ca un tunet, cu mult curaj si fara nici o frica impotriva daramatorilor de biserici pentru ca era nefiresc pentru urmasii voievozilor „mari ctitori de locasuri sfinte”, sa savarseasca sacrilegiul acesta. Parintele isi asuma rolul de a striga cu glas mare in pustiul nepasarii si al compromisului, cu atat mai mult cu cat consecintele acum puteau fi mai grave, deoarece suferinta nu ar fi fost una individuala, ci si a familiei, a sotiei si a baiatului, insa Parintele stia ca nimeni si nimic nu trebuie sa desparta pe adevaratul crestin de dragostea lui Hristos. Astfel Parintele a tinut cele sapte cuvinte catre tineri in sapte saptamani, miercurea, la Seminarul Radu Voda, cuvinte care au insemnat atunci o adevarata Proclamatie spirituala, o chemare la redesteptarea cea intru credinta, un reper concret de orientare in intunericul veacului acestuia, deoarece toti „umblam in latura si in umbra mortii” (Is. 9:1).

In urma acestei atitudini este anchetat, izolat, amenintat si in 1979 este condamnat la inca 10 ani inchisoare. In urma protestelor marilor personalitati din diaspora romaneasca si a presiunii unor oameni politici este eliberat dupa cinci ani, in 1984, si fortat sa paraseasca tara in anul urmator.

Dupa 21 de ani de puscarie urmeaza exilul in SUA de 22 de ani, o perioada in care Parintele cu un dinamism tineresc desfasoara un apostolat jertfelnic pentru romanii de peste ocean fiind liantul si vocea cea mai autorizata pentru nazuintele celor de acolo, dar si propovaduitorul credintei ortodoxe si a valorilor nationale pentru pastrarea identitatii religioase si de neam. Dorul de tara l-a urmarit mereu asa cum i-a urmarit pe evrei in robia babilonica, care plangeau la raul Babilonului aducandu-si aminte de Sion (Ps. 136).

Simtindu-si sfarsitul aproape a dorit sa vada pentru ultima data locurile dragi ca aceste amintiri sa le poarte in sufletul sau in planul vietii de dincolo. Asa cum Iosif a lasat testament ca atunci cand ai sai se vor intoarce in pamantul fagaduintei sa-i ia si osemintele lui si acest testament a fost implinit intocmai de Moise, asa si Parintele Calciu a lasat testament ca trupul sau sa fie adus si inmormantat aici la Manastirea Petru Voda. Dupa o viata intreaga traita in zbucium si neodihna, in marturisire si jertfa, rastignit intre Dumnezeu si neamul sau dupa expresia lui Petre Tutea, sub zodia martiriului si a smereniei si moartea Parintelui este tot in aceiasi zodie a neodihnei si a furtunilor ingaduite de Dumnezeu pentru a primi cununa mai stralucitoare in imparatia cerurilor.

De sarbatorea Intrarii in Biserica a Maicii Domnului, 21 noiembrie, Parintele Calciu intra in acea Sfanta a Sfintelor nefacuta de mana, in ceruri (Evr. 9:12), unde este Marele Arhiereu Iisus Hristos, pentru a mijloci in veci pentru acest neam pe care L-a iubit atat de mult.

De Sarbatoarea Sfantului Andrei, Apostolul Romanilor, Parintele Calciu, Noul Apostol al Romanilor de pretutindeni este adus in tara intr-o procesiune sfanta si depus in Manastirea Radu Voda pentru a fi prohodit dupa randuiala de Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist al Bisericii Ortodoxe Romane.

Acum la implinirea unui an de la sfintirea Manastirii acesteia inchinate Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, dar si tuturor Martirilor cazuti in lupta impotriva celor fara de Dumnezeu, iata se seamana aici in cimitir un simbol al demnitatii ortodoxe, un martir al neamului, un spirit ce va cuvanta tainic tuturor ca „cinstita este inaintea Domnului moartea cuviosilor lui”.

In ziua in care s-au implinit 8 ani de la moartea parintelui Cleopa, Parintele Gheorghe Calciu este intampinat in Manastirea noastra si deja gusta din bucuria zilei a opta, adica ,,s-a impartasit cu adevarat cu Dumnezeu in ziua cea neinserata a imparatiei Sale”.

Acum, in preajma sarbatorii Sfantului si Bunului Parinte Nicolae, prin moartea Parintelui Calciu avem in ceruri un Parinte al nostru, mangaietor in necazuri si nevoi, rugator pentru neamul nostru romanesc si luminator al drumului catre Hristos.

Din vremelnicie Parintele Calciu trece in vesnicie si trage dupa el un neam intreg, deoarece acel popor va dainui in istorie si in vecii nesfarsiti care-l va avea intr-o masura cat mai mare pe Dumnezeu. El este rascumparatorul vremurilor noi care spala rusinea fricii si a lipsei de cutezanta si care sterge vina sangelui curs pe nedrept asa cu m spune Mantuitorul „de la sangele lui Abel pana la sangele lui Zaharia fiul lui Varahia cel ucis intre templu si altar” si ca acest blestem sa nu apese pe umerii nimanui.

Hristos sa te odihneasca in latura celor vii si usile raiului sa-ti deschida, mostenitor imparatiei Sale sa te arate si mijlocitor pentru Biserica si neamul nostru sa te randuiasca, pe tine Parinte Gheorghe Calciu marturisitor neinfricat al credintei!

articol preluat din nr.6 al revistei ATITUDINI

Predica a Parintelui Ilie Cleopa la Intrarea Maicii Domnului in Biserica

In biserica slavei Tale stand, in cer a sta ni se pare, Nascatoare de Dumnezeu,
ceea ce esti usa cereasca, deschide noua usa milei tale (Slujba Utreniei)

Intrarea Maicii Domnului in Biserica – Troparul

Astazi inainte insemnarea bunavointei lui Dumnezeu si propovaduirea mintuirii oamenilor, in Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arata si pe Hristos mai inainte Il vesteste. Acesteia si noi cu mare glas sa-i cintam: Bucura-te plinirea rinduielii Ziditorului.
Am pus troparul sarbatorii de azi mai inainte de predica, pentru ca in el dumnezeiestii Parinti au adunat invataturile acestui mare praznic imparatesc. Troparul sau condacul unui praznic sau al unui sfint aduna pe scurt ori viata acelui sfint, ori insemnatatea acelui praznic despre care se vorbeste. Deci precum ati auzit, inceputul troparului este: “Astazi inainte insemnarea bunavointei lui Dumnezeu”. Intrarea Maicii Domnului in Biserica a fost primul semn din rinduiala bunavointei lui Dumnezeu de a mintui neamul omenesc. Dar sa vedem in ce fel s-a implinit acest semn, in ce fel s-a desfasurat el si cum s-a aratat pe pamint aceasta bunavointa a lui Dumnezeu de a mintui lumea prin nasterea Maicii Domnului si prin intrarea ei in Biserica.

Iata in cel fel a fost Intrarea Maicii Domnului in Biserica
Implinindu-se trei ani de la nasterea Maicii Domnului, dumnezeiestii parinti Ioachim si Ana si-au adus aminte de fagaduinta pe care au facut-o lui Dumnezeu mai inainte de a se naste fiica lor, Fecioara Maria. Caci ei, fiind oameni sterpi si neroditori, numai prin rugaciuni, post si milostenie au dobindit pe aceasta dumnezeiasca prunca, Maria. “Doamne, de ne vei da noua un prunc, ziceau ei, noi il vom inchina Bisericii Tale pentru toata viata, numai sa nu ne lasi sterpi si neroditori, spre ocara lumii”.
Deci, aducindu-si aminte de aceasta fagaduinta pe care au facut-o pe cind Fecioara Maria avea trei ani, Sfintii Parinti Ioachim si Ana s-au hotarit sa o dea Bisericii, dupa fagaduinta de mai inainte. Si gindind acestea, au adunat in Nazaret – orasul in care traiau – rudeniile lor de neam imparatesc si arhieresc, ca Sfintul Ioachim era din neamul lui David, iar Sfinta Ana era din neamul lui Aaron.
Dupa ce s-au sfatuit cu rudeniile lor, Sfintii Parinti Ioachim si Ana au adunat multe copile nevinovate si curate, de o virsta cu dinsa si mai mari din Nazaret, ca sa petreaca pe aceasta copila sfinta pina la Ierusalim cu faclii aprinse in miini, cu cintari si cu psalmi. Si au pornit din Nazaret spre templul din Ierusalim cale de peste 150 km, mergind trei zile in sir. Si era o minune mare si prealaudata acea dumnezeiasca adunare alcatuita din rudele Preasfintei Fecioare Maria. Pe cale cintau mai cu seama psalmii lui David si cele ce se potriveau cu aceasta mare taina si ducere a Maicii Domnului in Sfinta Sfintelor, zicind asa: Asculta fiica si vezi si pleaca urechea ta si uita poporul tau si casa parintelui tau. (Psalm 44, 12). Adica, uita pe tatal tau si pe mama ta, ca a poftit Imparatul – adica Dumnezeu – frumusetea ta, cum zice psalmul 44, si te cheama in Sfinta Sfintelor.

Cititi continuarea la: Crestin Ortodox

Dr Florin Mătrescu despre Holocaustul roşu, nazism, bolşevism şi masonerie

Opinii mereu actuale

Deşi dialogul datează de câţiva ani buni, opiniile doctorului Florin Mătrescu sunt valabile astăzi mai mult decât oricând. Întrebările inspirat alese sunt răsplătite cu răspunsuri din care, cine vrea să înţeleagă şi să accepte, poate reflecta şi percepe evenimentele din zilele noastre sub un unghi diferit de cel afişat pe ecranele televizoarelor. Între timp s-ar putea ca intervievatul să fi primit atenţionări „elegante” de la „Licuricii planetari”. (Redacţia ART EMIS)

Viorel Patrichi: Domnule doctor Florin Mătrescu, aţi realizat o carte fundamentală pentru înţelegerea istoriei moderne şi contemporane a României, a Europei şi chiar a lumii. De ce i-aţi spus Holocaustul roşu?

Dr. Florin Mătrescu: Întrebarea este legitimă pentru ca această sintagmă îmi aparţine, fără lipsă de modestie. Nu a fost aşa de greu s-o găsesc. Nu cred ca este rezultatul căutării mele, cât al faptului că am avut curajul să folosesc acest termen care era rezervat în exclusivitate „holocaustului negru” sau „holocaustului nazist” şi de aici paralela cu ceea ce au facut comuniştii mi s-a părut absolut firească. Aproape nu-mi vine să cred că sunt primul care m-am gândit la aceasta sintagmă. N-a fost o chestiune de inovaţie, cât mai mult o problemă de curaj. Fiindcă în lumea vestică - mă refer în special la Germania - se spun atât de multe lucruri despre tragedia nazismului şi despre holocaustul fascist, încât aproape nimeni nu are curajul să vorbeasca despre cealaltă tragedie care a urmat nazismului.

Complexul vinovaţiei

V.P.: De ce?

F.M.: Pentru că în Germania, complexul vinovaţiei se cultivă într-un fel. Un autor celebru şi un om de mare corectitudine - este vorba de Norman Finkelstein - a avut curajul chiar să scrie o carte despre „Industria holocaustului - reflecţii cu privire la exploatarea suferinţei evreilor”. Există cercuri care, din aceasta tragedie a poporului evreu, au făcut un obiect aducător de bani. Vă reamintesc că, în afară de Procesul de la Nürenberg, care a fost, în principal un proces împotriva poporului german, vinovat de holocaustul negru, s-au adăugat despăgubirile date nu numai evreilor care au suferit direct, dar şi generaţiilor care au urmat şi care însumează deja circa 180 de miliarde de euro (la nivelul anului 2007 - n.r.). Bani plătiţi de-a lungul timpului. Când ai în urmă un asemenea trecut istoric tragic, aducător de bani şi dacă îţi întăreşte si pozitia în societate, este firesc să-ţi aperi cu dinţii această lume ciudată a holocaustului. Ba chiar s-a deviat mai mult şi s-a spus că, dacă cineva ar îndrazni să compare holocaustul cu altă tragedie din istoria omenirii, înseamnă că relativizează un soclu de care n-ai voie sa te-atingi. Rezultă de-aici o anumită teamă pentru istoricii de mare faimă care au încercat să compare cele doua tragedii. Exista chiar un caz celebru al unui mare istoric german actual, Helmuth von Mollte, care spune ca n-ar fi existat fascismul fără procesiunea comunismului. Că fascismul a fost o contrareacţie la comunizarea Europei.

V.P.: Este justificată o asemenea percepţie?

F.M.: Este oricând de discutat, cu argumente pro şi contra. Este foarte greu de spus dacă este în întregime adevărată şi cred că aici e cheia problemei. Fără îndoială ca Mollte are în parte dreptate, dar nu sunt istoric şi nici contemporan cu cele două tragedii. Nu ştiu dacă chiar aşa a fost. În orice caz, este evidentă asemănarea dintre doctrinele fascismului şi comunismului şi mai ales menţinerea acestor regimuri la putere printr-un aparat de teroare, cu o componenţă specifică fascismului. Hitler, spre deosebire de Stalin, a dus la început o politică economică benefică pentru Germania. A rezolvat problema celor şapte milioane de şomeri, a restabilit puţin demnitatea poporului german, foarte umilit prin Pacea de la Versailles, a creat locuri de muncş, a fşcut autostrăzi, o maşina pentru popor - Volkswagen etc. Manipularea mulţimii prin doctrină, alături de acoperirea monstruozităţii - ma refer la lagăre, la Aushcwitz şi celelalte - i-au creat o oarecare popularitate legitimă. Ce popularitate aveau Lenin sau Stalin care au provocat o întreaga tragedie?

Dumnezeu şi propaganda

V.P.: Totuşi, există astăzi ruşi care-i fac din nou statuie lui Stalin, pe care îl văd ca pe un erou al Uniunii Sovietice. Că el ar fi salvat Uniunea Sovietică de la dispariţie, că dacă n-ar fi fost el, Hitler ar fi reuşit să distruga U.R.S.S.. Există şi o asemenea percepţie în Răsărit.

F.M.: Teza aceasta are şi ea un dram de legitimitate. Numai că este şi aici o imensă manipulare. Să vedem legitimitatea. Stalin a ştiut să mobilizeze poporul rus într-un mod foarte abil, în acea parte a războiului când nemţii au ajuns la porţile Moscovei. Este vorba de acel act de trădare, decisivă pentru razboi, când armata germană în loc să prindă ca într-o pungă zeci de divizii sovietice, printr-un avertisment de la „Orchestra Roşie” din Elveţia, sovieticii au fost preveniţi, au început atacurile de artilerie mai devreme şi aşa au evitat o catastrofă militară de proporţii, care probabil ar fi deschis întreaga Rusie armatei germane. Au fost deci erori militare, dar şi imense greşeli politice, care nu se datorează Wermachtului, cât aparatului de propagandă al S.S.. Şi anume, politica rasială, de discriminare a oamenilor şi de tratare a ruşilor ca popor inferior, ca neoameni, deşi sunt rasă nordică, la fel ca germanii. Sunt înrudiţi.

V.P.: Este interesant că germanii de astăzi ar avea suficiente motive să vorbeasca despre „holocausutul roşu”, totuşi n-o fac.

F.M.: Aşa e. Prin urmare, au fost greşeli militare, au fost erori politice îngrozitoare faţă de poporul rus. Iar Stalin şi-a tras de partea lui, printr-un discurs demagogic, Biserica. E cunoscută demonstraţia făcută cu trei mii de preoţi devotaţi K.G.B.-ului, care s-au rugat la Dumnezeu, în Piaţa Roşie, pentru „Matuşka Rossia”. Ideea că Stalin apără Rusia, că are de partea lui pe Dumnezeu şi Biserica pravoslavnică a fost un factor de propagandă foarte important. Deci, în afara de aceasta efervescenţă a fermentului naţional rus în faţa agresiunii germane, imperiul sovietic avea o experienţă tragică de pe urma lui Stalin. Pe de altă parte, masele reacţioneaza identic la victorie sau la înfrângere. Deşi tara era distrusă, chiar daca 38.000 de militari de elită fusesera casăpiţi de Stalin înainte de război, deşi economia era la pământ, U.R.S.S. a supravieţuit numai cu infuzie de capital şi tehnologie occidentala. Cel mai mare transfer a venit din America.

America, o ţara de stânga

V.P.: De ce credeţi că, dintre cele doua rele, americanii, care faceau comerţ şi cu U.R.S.S., şi cu Germania nazistă, au optat în final pentru ciuma roşie?

F.M.: Răspunsul nu este aşa de simplu. În primul rând, nu este cunoscută o atitudine de dreapta a Statelor Unite în secolul al XX-lea. America a făcut permanent caz de democratie şi s-a pretins ţara cu cel mai democratic regim din lume, chiar dacă un asemenea statut de obârşie a democraţiei apartine Angliei. America nu a avut niciodată o înclinaţie spre ceea ce noi numim „centru-dreapta” şi mai ales, către o doctrina crestină. Nu putem defini nici acum curentele politice din S.U.A.. Ştim că exista două partide care alternează la putere, dar mi-ar fi greu să încadrez politica dusă de republicani sau de democraţi într-un curent politic sau doctrină. Ceea ce este sigur - democraţii au fost asezaţi mai la stânga decât republicanii. Atunci avem dintr-odata o ţara care, la apariţia comunismului în Europa, n-a reacţionat cum ar fi trebuit să reacţioneze o tara creştină. America este un stat în care Biserica este secularizată, unde religia nu se predă în şcoli, unde se depune jurământ masonic de multe ori, dar nu se jura pe Biblie. Prin urmare, americanii nu au avut imediat o reacţie de respingere a comunismului.

În al doilea rând, destule cercuri americane au susţinut financiar comunismul. De la Troţki şi Lenin. Prin urmare, a fost colaborare, nu s-a cultivat repulsia faţă de comunism. Imediat după Revoluţia din Octombrie, Rockefeller avea exploatări petroliere în Caucaz. Avea bancă în centrul Moscovei, existau schimburi comerciale şi de tehnologii. Numai pentru opinia publică sovietica, America a fost prezentată ca un adversar al comunismului. În realitate, între cele două războaie mondiale, a existat o colaborare perfecta între U.R.S.S. şi S.U.A.. Aproape 20 de ani. S-a adaugat apoi un pretext, un alibi extraordinar pentru americani: ajutându-i pe sovietici, s-au opus fascismului. Acest alibi le-a favorizat sa continue ajutorul masiv pentru U.R.S.S., care trebuia să se menţină pe linia de plutire. Cum a ajuns un sistem falimentar la o asemena forţă militară? Nu doar printr-un buget militar uriaş. Existau apoi 17 oraşe din seria „X”, care au adus prizonieri germani din toate oraşele Germaniei cucerite. După invazia sovietică, toată intelighenţia germană a fost adusă în aceste oraşe cu circuit închis, cu unele condiţii de viaţă chiar foarte bune. Aşa au ajuns sovieticii la o tehnică militară, care să-i concureze pe americani.

Mare parte din tehnologia nucleară au furat-o. Este un adevar axiomatic. Toţi erau agenţi K.G.B.. Au fost cercuri de stânga din S.U.A., care puteau ceda din convingere. Demonstrate sunt multe, cum a fost procesul soţilor Rosenberg, condamnaţi la moarte pentru tehnologia furată, fiindcă aveau resentimente faţă de America. Se adaugă fizicienii germani, confiscaşi după război. Există documente că americanii acordau ajutoare U.R.S.S. în domeniul nuclear, chiar şi ulterior. 

Juramântul masonic

V.P.: Aţi vorbit de jurământul masonic în societatea americană. La ce va referiţi?

F.M.:La un lucru foarte simplu. Nu exista America fără masoni. Este statul masonic ideal. În nici un alt stat din lume, lojile masonice nu exercită o influenţa mai mare în tot ce se numeşte viaţă politică, economică, financiară, socială. În călătoriile mele prin toată lumea, nu am văzut nici un oraş în care, în centrul localităţii sa fie temple masonice de rit scoţian, etalate precum catedralele în Europa creştina. Am văzut la intrarea în oraşul Sedona din Arizona, pe o placă de lemn, ziua şi locul unde au loc întrunirile lojii. Este de notorietate. Un stat care se pretinde creştin are peste 400 de religii şi culte. Vicepreşedintele Dick Cheney a fost fotografiat când depunea juramântul: avea cele două coloane masonice ale templului lui Solomon în spate.

V.P.: Mai este valabil astăzi juramântul masonic, de care vorbeşte Nicolae Paulescu, ritualul cu ţapul pe care ciracul, legat la ochi şi în patru labe, trebuie să-l sarute sub coadă?

F.M.: Fără îndoială. Mulţi americani obisnuiţi cred că ţara lor este crestina, dar ei ştiu că trebuie să facă şi compromisuri ca să promoveze într-o functie. Trebuie să ai un anumit loc în ierarhia masonică, altfel nu poţi promova în Statele Unite. Acasă, americanul poate să fie un bun tată de familie, să-şi dorească să aibă copii, să-şi crească familia conform moralei creştine. Există deci o duplicitate pe care noi am trait-o în comunism.

V.P.: O asemenea duplicitate a început să fie importată şi în România după 1990.

F.M.: Exact. Nu este o acuzaţie la adresa poporului american, un conglomerat de naţiuni, unde putem găsi orice stare de fapt, ca în orice ţară. Cu siguranţă însă, politica americană se face la nivelul lojilor. Într-un interviu, Dan Lazarescu spunea că nu poporul american îşi alege preşedintele, ci lojile din Washington şi Baltimore. Procesul electoral nu are nimic de-a face cu democraţia. Aşa cum George Bush şi John Kerry au facut parte din loja „Craniul şi Oasele”". Democraţia este un joc pentru mulţime. În realitate, hotarârea aparţine lojilor. Ce se întâmpla cu pax americana nu are nici o legătură cu ce crede poprul american despre politică. Am fost în America de şase ori. Am înţeles că pe Coasta Atlanticului este ingerinţa lojilor de stânga sau a Marelui Orient. Coasta Pacificului e controlata de masoneria de dreapta, are tot o politică straină poporului american, pe care-l gasim în oraşele mici, în ferme, acolo unde oamenii nu sunt contaminaţi de politică.

Cupola Ocultei

V.P.: Nu este falsă disjuncţia masonerie de dreapta - masonerie de stânga?

F.M.: În parte, da. Între ei, există, prin definiţie şi prin regulamente, o armonie, cuvânt auzit frecvent în televizor, un semnal care arată că în subteran noi ne înţelegem şi putem discuta orice tema din politica lumii. Concurenţa apare numai atunci când vine vorba de aria de actiune şi influenţă, de teritoriu. Deci o adevărata luptă între ei apare numai când se creeaza grupuri de interese. În subsol, acolo unde se întâlnesc cei de gradul 33 de Rit Scoţian sau Marele Orient, este o concordanţă totală. De fapt, la masa dintre cele doua ordine care guvernează lumea, are loc o împărţire a teritoriului. O să spuneţi că este o fabulaţie. E dreptul dumneavoastră.

V.P.: În perioada interbelica, s-au realizat studii care arata ca Loja Bʼnai Bʼrith de la New York ar fi capacul universal pentru toate aceste jocuri, cu aparenţă de stânga sau de dreapta. Care este adevărul?

F.M.: Este o afirmaţie incorectă ca Bʼnai Bʼrith ar fi vârful ierarhiei. Noi ştim ceva despre ierarhia masonică mondială după apariţia descrierii piramidei masonice a unui individ, John Todd, care a fost mason de gradul 33 şi a făcut parte din Tribunalul Rotschild - o grupare de 13 - forul suprem al masoneriei mondiale. El a atras atenţia că pe dolarul american se află treptele piramidei masonice, care deţin puterea mondială supremă. Cam două treimi din aceasta piramidă o formează aşa numiţii iluminaţi: ei deţin puterea efectivă a masoneriei mondiale - cam 5.000 de persoane. Estimări relative din literatura de specialitate. Bʼnai Bʼrith este ordin exclusiv kazar. Nu are nici o legatură cu evreii. Kazarii sunt o populaţie turcică, trecută la mozaism, în secolele al VIII-lea, al IX-lea. Are cam 500.000 de membri în lume şi se încadrează în treptele superioare ale masoneriei a lui Todd, deci nu se află în vârful piramidei. A doua menţiune: există însă structuri masonice în care kazarii au o reprezentare prevalentă, dar nu avem spaţiu aici. La întrebarea cât de puternic este ordinul kazar în structura masoneriei mondiale, raspunsul este: covârşitor.

V.P.: Aşadar, masoneria este implicată în toate procesele politice mondiale, inclusiv în construirea comunismului, a epocii de aur. Nu le atribuim prea multe masonilor?

F.M.: Este un lucru pe care l-am aflat destul de târziu. Sloganul era că tancurile ruseşti - rareori spuneam „tancurile sovietice” - ne-au adus comunismul. Ţăranul român a venit în contact direct cu mujicul rus, care avea mitraliera, prăda, viola. El nu ştia cum arată un N.K.V.D.-ist. În schimb, acelaşi ţăran român, contrar propagandei comuniste, a rămas cu o imagine rezonabilă, chiar frumoasă, despre soldatul german, care plătea fiecare găina, fiecare litru de vin. Sistemul nazist a fost un epifenomen, doar câţiva ani. Actele de cruzime au fost opera unui număr redus de germani. Pe când sistemul sovietic şi doctrina bolsevică, cu Ilia Erenburg - un ucigaş cu sânge rece prin instigare la crima - au creat un soldat bolşevic reeducat, cu o morală de luptă îngrozitoare. A ucide făcea parte din doctrina de ocupant a soldatului sovietic. Pe când armata germana a venit ca parteneră în România. Când un neamţ apărea în tramvai, cei din jur aveau senzaţia de securitate. Şi când intra soldatul sovietic, săreau pe geamuri, ascundeau femeile, ţuica era răsturnata în şant. Se confruntau două civilizaţii două armate.

V.P.: Cartea Holocaustul Roşu demonstrează că sistemul comunist este un experiment de distrugere socială. De ce?

F.M.: Nici un sistem politic nu se poate edifica fără o baza materiala. Idei politice, de transformare revoluţionară, au avut şi alţii în istoria lumii. Pentru a trasnforma o ideologie în dorinţa de a acapara un teritoriu, de a lua puterea politică de la altcineva, trebuie mulţi bani şi forta materială. Când am văzut ce se întâmplă în lumea vestică, m-am întrebat imediat: cine a finanţat comunismul? Pentru că eu, organizând demonstraţii anticomuniste cu doar câteva zeci de oameni, iniţial, făcând un sediu al Congresului Mondial Românesc şi al Naţiunilor Captive, plătind chiria pentru acea cameră, organizând ziua naţiunilor captive pe banii mei şi o conferinţă de presă la care nu venea nimeni şi văzând cât mă costa, normal că mi-am pus întrebarea firească: dacă noi, pentru o eficienţă atât de redusă, depunem eforturi financiare atât de mari, oare ce-a însemnat să organizezi revoluţia bolşevică?

Troţki n-a venit cu o gentuţă în Europa, ci a traversat Atlanticul însoţit de circa 500 de camarazi, care de fapt erau ostaşi de elita, instruiţi pe un teren oferit de Rockfeller. Astfel încât, dintr-un idealist cum parea Troţki - pentru că idealistul poate avea toate culorile ă am vazut dintr-odată o persoană pragmatică, pregătită pentru a face revoluţie, cu o mică armată lânga el. S-au adaugat ulterior finanţarea americană pentru statul sovietic, fondurile alocate pentru partidele comuniste. În Germania, la un moment dat, fonduri ale Bisericii Evanghelice erau deturnate către sandinistii din Nicaragua. Dintr-o discuţie la televizor a rezultat ca bietul contribuabil german îşi vedea donaţiile facute pentru Biserica mergând spre o mişcare de gherilă comunistă. Aşa s-a închegat mecanismul explicării punerii pe scena a comunismului, menţinerea lui ca sistem şi mai ales extensia lui, printr-o finanţare care ţine de anumite cercuri financiare. Încercând să eşalonam cronologic expansiunea acestui monstru, m-am lămurit că revoluţia bolşevica nu a fost o mişcare spontana, într-o situaţie specială - o armata ţaristă vlăguita de război, mujicul rus sătul de sărăcie şi de război - a existat un factor subiectiv, au fost agitatorii care au dat scânteia, au ştiut unde să acţioneze pentru a face revoluţie. 

Doctrina şi ingineria socială

V.P.: Din cartea dumneavoastră rezultă clar că de experimentul comunist tot masonii se fac vinovaţi şi tot ei l-au distrus, pe principiul „Eu te-am facut, eu te omor!”. Este aici o anume continuitate?

F.M.:Fără îndoială! Asta pentru că a intervenit altceva. Este continuitate, dar cu alte mijloace. Mai întâi afirmaţia ca nu exista doctrină masonică de dreapta. Chiar lojile de Rit Scoţian din care fac parte familiile regale din Europa sau Ritul Scoţian din America, mult mai de dreapta decât Marele Orient.

V.P.: Nu este tot o iluzie întreţinută? Am întâlnit masoni români care pretind că fac parte din loja de dreapta „Bujor Sion”...

F.M.: Nu, nu este o iluzie. Este în parte şi un act de manipulare. Eu trebuie să demonstrez alegătorului că am ceva cu dreapta sau că sunt opus stângii măcar. Altfel, cum s-ar întâmplă că în loji masonice de dreapta au intrat o mulţime de ofiţeri de securitate? Prin urmare, este un joc politic. Experimentul comunist are legătura cu ideologia masoneriei, care este atee şi internaţionalistă. Deci nu are cum să fie de dreapta.

V.P.: Dacă parcurgem toate etapele, de la Revoluţia Franceză pâna la construcţia europeană actuală, care este scopul politic discret al masoneriei?

F.M.: Nici nu mai este discret pentru cei care citesc. Am făcut comunismul fiindcă este foarte apropiat de ideologia masoneriei, care tinde spre un guvern mondial şi un stat masonic unic. Iar paşii către acest stat masonic unic sunt Statele Unite ale Americii şi Statele Unite ale Europei. Iar ce va urma este un guvern mondial cu dependinţă politica socialistă sau comunistă, conform ritualurilor masonice. Prin urmare ne îndreptam spre un guvern mondial, care nu va avea alături Biserica, în calitate de sfătuitor. Ne îndreptam către un stat care tinde către distrugerea naţiunilor, a familiei şi a religiei. Se doreşte concentrarea puterii într-un singur centru sau în câteva centre de putere. De aceea, internaţionaliştii, mondialiştii, globaliştii nu sunt în nici un caz de dreapta. Ei doar mimează un joc al dreptei. Problema vizează doar concentrarea puterii. 

Consumismul

V.P.: În aceasta luptă teribilă pentru putere, care mai este adversarul redutabil al masoneriei?

F.M.: Naţionalismul. Mai întâi trebuie însă precizat că sucombarea imperiului comunist a fost un act deliberat şi calculat. Sistemul nu mai funcţiona, îşi facuse deja datoria. Una din misiuni era să menţina o mare parte a Globului într-o stare de subdezvoltare, de dictatura, provocând erodarea statului naţional. Să ne imaginăm că, dacă ţări mici, ca Singapore sau Coreea de Sud, au devenit concurenţi comerciali puternici pe piaţa mondială, ce-ar fi fost ţări cu tradiţie ca România, Polonia sau China, ce concurenţă uriaşă ar fi creat aceste state pentru cei vreo 5.000 de indivizi care vor să ţina în mâini puterea lumii? Dacă aceste state ar fi beneficiat de un regim democratic? Experimentul comunist de inginerie sociala a ţinut în mare parte din lume nu numai sub dictaturi odioase, care au distrus destine individuale, dar care au anihilat economiile naţionale. Prin tratate comerciale subterane, bogăţille acestor ţări au fost spoliate. Ne aflăm într-o ţara de unde s-au defrişat padurile, s-au furat resursele de uraniu şi de alte rezerve strategice. Scenariul este valabil pentru toate statele ex-comuniste. În acest timp, lumea occidentală a progresat. Nivelul de bunăstare a crescut. Concomitent, statul masonic bine organizat are grija să satisfaca niste nevoi elementare ale omului obişnuit. Asta este deosebirea colosală între Europa Occidentala şi ţările post-comuniste. Aşa s-a ajuns ca nivelul de viaţă al omului mediu din vest să fie cu mult superior faţă de condiţiile de viaţă ale individului din spaţiul fost comunist.

V.P.: Să înţelegem că se pregateste un imperiu mult mai subtil, mai pervers decât comunismul, un imperiu al consumismului?

F.M.: Un imperiu mondial, iar consumismul şi datoria - traiul „înainte” pe cărţi de credit - a te face dator, a te împovăra până la sfârşitul vieţii pentru casă, pentru maşină, pentru studiile copiilor - pe de o parte, este singura şansă a oamenilor tineri, pe de altă parte îi împovărează tot restul vieţii cu rate lunare şi vor avea foarte puţin spaţiu de respiraţie. Iar dobânzile de la leasing, de la credite, care sunt uriaşe, în comparaţie cu averile acumulate, nu fac decât să-i îndatoreze pe tineri. Anumite drepturi ale omului se reduc şi mai mult. În comunism, îmi era frică să văd dacă nu s-a oprit maşina neagra a Securităţii în faţa casei, ca să-l aresteze pe tata, pe bunicul sau pe un vecin. Maşina neagră dispare acum. Cei care vorbesc limbajul politic corect sau care se comporta politic corect vor fi oamenii viitorului, pe care mondialiştii se sprijină. Este o varianta a lui homo sovieticus.

Strategia

V.P.: De ce mondializarea este percepută de unii observatori drept marea revanşa, ultima, faţă de toate naţiunile lumii?

F.M.: Fără îndoială că este o percepţie corecta. Aşa cum masoneria a contribuit şi la faurirea statului român. Dar atunci ne aflam în momentul în care se lucra la erodarea imperiilor, a regatelor si trebuiau stimulate statele naţionale. Deci acceptarea statelor naţionale era un pas fiindcă dusmanul numărul unu al masonilor erau atunci imperiile. În acel context, România şi-a dobândit independenţa naţională. După ce-au terminat imperiile, s-a ajuns la faza în care avem în faţă naţiunile. Întâi monarhiile, pe care, dacă nu le-am terminat, le distrugem din interior prin compromiterea familiilor regale. Prinţesa Diana a fost transformata, dintr-o posibilă purtatoare a coroanei regale britanice, într-o femeie de proastă calitate. În familiile regale din Suedia, Danemarca, Norvegia, au pătruns prin căsătorii - probabil dirijate - componenţi ce nu fac cinste acestor familii. Cuvântul „regalitate” nu mai trezeşte respect total şi supunere ca oameni daţi de Dumnezeu pentru conducerea naţiunii. Monarhia devine un duşman de bază, dar din ea n-a rămas mare lucru. Să nu uitam că şeful de la London City, care este mare mason, merge înainte, iar regina Elisabeta a II-a vine după el. Prin urmare, regii ramaşi au putere consultativa, drepturile lor s-au redus foarte mult. Regele Spaniei colaborează mult cu prim-ministrul, are discuţii private, dar hotărârile guvernului socialist nu se iau de acord cu regele. Socialiştii fac tot ce se spune de la lojile superioare. De aceea, şi regelui Mihai, care face şi el parte din Ritul Scoţian, nu i s-a dat dreptul să ramâna în România. Am convingerea că aşa a fost. Când s-au adunat atâţia oameni în faţa lui, putea să rămână în România. Dar se hotărâse să nu mai fie regalitate. După distrugerea monarhiilor, se anihilează naţiunile. Acesta este procesul la nivel macroscopic. La scara microscopică, instituţiile care ne sunt adversare şi care trebuie să dispara sunt Biserica, Armata şi Familia. Aceasta erodare continuă arată planul foarte clar al unei instituţii ce nu are a face cu morala noastră creştină. 

Aurul lumii

V.P.: Există în Vechiul Testament un dicton straniu: „Voi veţi înghiţi aurul lumii!”. Nici o naţiune nu are înscris ceva similar în cartea ei fundamentala. Unde merge aurul lumii moderne? 

F.M.: La ora actuală, nu se mai poate răspunde simplu. Nici cunoscătorii nu pot spune unde este trezorierul principal. Ca să evaluam unde se concentrează banii, vă amintesc un lucru. Dacă vrei să faci o excursie în Statele Unite, am cerut bani de la bancă în dolari. De fiecare dată, primeam bancnote noi. Toţi turistii germani, care pleacă peste Atlantic, primesc bani noi. Dolarul circulă în întreaga lume. Cum să tipareşti atâţia dolari noi? Trebuie să ai acoperire. Nicio ţara din lume nu are însă acoperire în aur, platină sau acţiuni bancare pentru emisiunea de dolari. Prin urmare, emisiunea de dolari costă doar hârtia, cerneala şi manopera. Nu mai are nici o acoperire. Şi atunci, cum răspundem la întrebarea unde este depozitul bancar al lumii? Înainte se făcea trimiterea la depozitul de lingouri din aur al Băncii Naţionale. Astazi, vedem nişte virgule care se muta în computer. Am trăit în Germania un episod interesant. Fără să dau detalii, o anumită firmă avea o datorie foarte mare şi era în pericol de faliment. Printr-un simplu joc cu mouse-ul, datoria s-a transformat dintr-o sumă fabuloasă într-una ridicolă, a unei familii obişnuite. Deci se joacă aşa cum vor ei cu bunăstarea unei ţări. Am devenit tributari cărţilor de credit şi manipulării financiare prin bancă. Banul ca atare îl folosim pentru cumpărături marunte. Se dau deja pensii pe carduri şi în România.

V.P.: Înseamnă că nu trebuia să arunăm cărţile de marxism, în care se scria că banii vor dispărea, naţiunile vor dispărea...

F.M.: Sigur că da, se lucrează deja. Se vor implanta cipuri sub piele, le vom arăta în faţa cititorului electronic şi vom beneficia de cumparaturi în toate magazinele. Fără bani. Cartea de credit este o etapă intermediară. După cum numerele recente de înmatriculare ale maşinilor sunt urmărite prin satelit. Nu sunt poveşti.

Masoneria şi democraţia

V.P.: Unde este salvarea, domnule doctor?

F.M.: Trebuie o precizare. Ca să ajungi la etapa în care te dizolvi în creuzetul globalizarii, trebuie să fi trecut prin etapa democraţiei. Democratia este asociata de români cu notiunea de bunăstare. Ei nu vor doar să-şi expună liber opiniile, fără să scoata cineva pistolul pe masă. Democraţia presupune, chiar în regulile fixate de masonerie, o realizare cât de cât a individului. De ce? Un mason care conduce un trust internaţional - şi ei le conduc în totalitate - nu-şi poate permite să aiba salariaţi niste incapabili. Noţiunea de concentrare a puterii si de acumulare a banilor se leaga de competenţa subordonaţilor. Un şef de firmă este foarte important - cazul Kruppului. Ultimul descendent al trustului era un homosexual şi voia să transforme Insula Capri într-un paradis al homosexualilor. Nu a trezit rezonanţe favorabile în familie. N-a fost dezmoştenit, a primit o rentă viagera, dar n-a ramas conducător. Kruppul s-a desfiinţat şi a devenit societate pe acţiuni, preluată de masoni, fără îndoiala. Prin urmare, democraţia în lumea vestică a însemnat competenţă şi eficienţă. Societatea a produs bani şi a permis un anumit nivel de viaţă. Din considerente de calcul politic, nu din considerente creştine, masonii vorbesc frecvent de linişte socială. Ca să le tihneasca procesul lent de cucerire a lumii, nu e nevoie de demonstraţii în stradă.

V.P.: Nu au învăţat asta de la marxişti?

F.M.: Posibil. Rezultanta a fost însă un nivel de trai ridicat.

V.P.: Ceauşescu a fost mason?

F.M.: Aşa zic unii, dar nu se ştie nimic concret. Se zice că era în masoneria albastră, care nici măcar nu este structură masonică. Este o organizaţie pentru prostirea proştilor, care şi asa sunt proşti. Masoneria albastră acorda trei grade: este vorba de oameni care plătesc cotizaţie la masonerie, le satisfac vanităţile ca au intrat şi ei într-o organizaţie secretă care conduce lumea, de care au auzit şi ei de la a şaptea mâna. În realitate, nu au nici un fel de acces la operaţiunile de împărţire a profitului.

Secretă, nu „discretă”

V.P.: Se alimentează deja, discret, iluzia că numai intrând în masonerie poţi să ai parte de afaceri mănoase, de carieră stralucită, numai aşa poţi să ai acces la funcţii în stat, chiar la recunoaşterea valorii artistice a operei...

F.M.: În parte, este valabil. Pare de necrezut, dar eu, care sunt un om foarte obişnuit, am primit invitaţia sa fac parte din loja Paneuropa, în care se afla Otto de Habsburg, ultimul urmaş al dinastiei. Am refuzat şi am fost admonestat într-o situaţie îngrozitoare de un mason din New York. Cum de mi-am permis să refuz?! Mi-a cerut chiar şi scrisoarea înapoi. I-am restituit-o. Am refuzat de patru ori să fac informari pentru Securitate pentru a putea pleca în străinatate, tot aşa am refuzat şi intrarea în masonerie. Fiindca o consider la fel de pernicioasă. Dacă noi, românii, dorim să ne însuşim democraţia, să construim un stat democratic, o facem în speranţa de a ne putea exprima opiniile, de a nu mai vedea monstruozităţile de nedreptate socială de astăzi, de a avea un nivel de trai comparabil cu al statelor occidentale. Dar pentru asta nu trebuie plătit tributul de a trece de la calitatea de membru de partid la cea de membru de loja. Fiindcă asta echivalează cu tradarea sistemului nostru de educaţie, a credinţei noastre în Dumnezeu. Ar însemna să subordonăm interesele prin loja care îşi zice naţională, unor loji internaţionale. Nu pot, ca intelectual, să accept formularea masonică a laboratoarelor de idei. Întrunirile din loji se numesc „laboratoare de idei”. Sorin Roşca Stănescu îşi pune ca motto la editorial „Unele idei, înainte de a deveni evenimente, sunt pregatite în laboratoare”. Un motto care nu e ales întâmplător. Şi-atunci te-ntrebi ce rost mai au partidele? Din moment ce, parăsind Parlamentul, Guvernul, Biserica, Tribunalul, Banca Naţională, ne întâlnim în loja, unde se iau realele hotărâri? Dacă optăm pentru o societate democratică deschisă, cu egalitate, fraternitate, cu libertate, atunci de ce va ascundeţi, domnilor? De ce vă faceţi adunările în locuri inaccesibile publicului? De ce nu se iau notiţe, în afara de protocoalele încheieate, pe care nu le vede nimeni? În New Mexic, la Santa Fe, am văzut un centru masonic, unde scria mare „Accesibil publicului între orele cutare şi cutare”. De trei ori, am fost acolo în intervalul orar indicat: tot timpul era închis. Omul obişnuit, când vede afişul, chiar crede că se poate intra acolo, dar nu-l interesează problema pentru ca are alte griji. Iar Marele Orient din Franţa face şi spectacole de vizionare. Îşi permite uneori să arate că ar fi deschişi publicului şi se consideră societate discretă, iar nu secreta. Este o cacealma. În concluzie, eu zic să nu mai vorbim despre democraţie, îi lăsăm în plata Domnului, desfiinţăm partidele politice, îi lăsăm să tipărească dolari cu ce vor, hotarâţi împărţirea ţărilor, demolaţi biserici, faceţi ce vreţi! 

Pionul

V.P.: Din cartea dumneavoastră rezultă că George Sörös are un rol deosebit în construirea „societăţilor deschise”. De ce-l preocupă un asemenea obiectiv?

F.M.: În momentul de faţă, îl consider pe Sörös principalul pion al jocurilor financiare mondiale. Este un om care aduce un folos uriaş pentru masonerie.

V.P.: Este un altruist?

F.M.: El zice aşa. Eu nu cred. El oferă o capcană foarte atractivă: bursele Sörös. Foarte mulţi tineri străluciti din ţările ex-comuniste, încătuşati de neo-ciocoimea postdecembrisă, nu au nici o şansa de promovare. Trebuie să plece. Puţine firme îi caută. Şi atunci agenţii lui Sörös le fac o ofertă, care presupune completarea unui formular. Trebuie să raspundă la întrebări privind atitudinea faţă de Biserica, de familie, monarhie, faţă de principiile morale. Numai o parte sunt apoi racolaţi ca bursieri şi dintre aceştia aproape toţi intră în mecanismul masoneriei mondiale. Iniţial, în lojile de tineret, apoi li se dau funcţii tot mai mari. Cazul lui Mihai Răzvan Ungureanu este cunoscut. Tot Iaşiul ştie că este mason, că a beneficiat de numeroase burse de care nu au beneficiat alţi tineri. Ei trec din burse-n burse, iar copiii noştri rămân „proşti”!

V.P.: Nu aţi primit nici un avertisment „elegant” din partea discreţilor lumii?

F.M.: N-am primit, probabil pentru că nu mă consideră o persoană atât de importantă, încât să strice glonţul pe mine. Iar eu nu sunt un veleitar. Pot cugeta. Asta am făcut toata viaţa si am avut curajul s-o fac în scris. Nimeni nu-mi poate lua dreptul de a spune adevărul şi de a mă oferi ţării mele pentru un guvern care ar avea realmente nevoie de sfaturile mele. Mai ales în domeniul sanitar, pentru învătământul medical superior, dar niciodata încolonat în organizatiile lor.

A consemnat Viorel Patrichi

Notă: Personalitate puternică, doctorul Florin Matrescu avea sa intre în conflict cu directorul Spitalului Municipal Bucureşti, socrul lui Sorin Oprescu (actualul primar al Capitalei. - n.r.). A hotărât să plece în Germania Federală, unde avea să practice medicina peste 20 de ani. Prin eforturi deosebite şi pe banii lui a contribuit la organizarea rezistenţei anticomuniste din Germania, iar dupa căderea sistemului comunist, s-a întors în ţara. Încă mai avea iluzii. A tradus Constituţia Germaniei Federale şi a oferit-o spre studiu şi aplicare conducătorilor Convenţiei Democrate. Inutil fiindcă toti cei „15.000 de specialişti” ştiau ce aveau de făcut. Ulterior, şi-a oferit serviciile ca medic cu practică într-o lume cu mari performanţe în domeniu. Confraţii l-au primit cu suspiciune. Doctorul Florin Mătrescu a rămas un observator atent al fenomenelor politice contemporane. Cartea „Holocaustul roşu” este rezultatul cercetărilor personale, care, prin sagacitatea lor, neconvenţională astăzi, îl marchează pe oricare cititor.