Părintele Justin Pârvu: "A fi român înseamnă a muri pentru România. Cuvântul român, după mine, egal sfânt".

Mesaj pentru Doamna Aspazia Oţel Petrescu: „Mucenicele şi femeile mironosiţe şi tot valul ăsta al primilor creştini au avut de suferit şi au fost huiduiţi. La sfârşitul anilor ei, mai are de răsplătit ceva: hula acestor cuvinte urâte şi rele. Să nu se supere, că n-are niciun rost. Să aibă încredere că, atunci când aruncă ăştia cu noroi, e peste ea Duhul Sfânt!”.

Las şi eu urmaşilor mei: omagiu lui Eminescu.

Ca să vorbeşti despre martiri trebuie să vorbeşti cu lacrimi şi cu sânge despre cum au trăit aceştia acolo. E greu să vorbeşti despre necazurile, luptele şi sângele care s-a vărsat acolo. Ia să-l bag pe el acolo, numai o lună de zile să stea sub zidurile închisorii, unde îngheţi de frig, cu nopţi nedormite şi chinuite, şi-atunci să vorbim despre martiraj. Ei vorbesc despre martirajul acesta ca si cum ar vorbi nişte scriitori oarecare, cu uşurinţă. Dacă n-ai să spui ceva bun despre morţi, tăcere! Să te încumeţi să vorbeşti despre martirajul acesta mare al poporului român, nu este simplu. N-ai trecut pe-o uşă, n-ai văzut un geam, n-ai trăit sub ciomegele lui Ţurcanu, n-ai de unde să ştii ce s-a petrecut acolo! Ar trebui să vorbească bătrânii care au trecut prin închisori. Ei sunt mărturii vii!

Ca să arăţi simţământul acestor martiri şi mărturisitori, trebuie să te transpui, să trăieşti ceva, să ai cât de puţin o alianţă cu voinţa lor. 

Masonii au ieşit la lumină pentru că au ajuns la apogeu. Nimeni n-are curajul să-i urmărească şi să-i scoată cu adevărat la lumină cu adevărata lor faţă, cum a făcut-o Nicolae Paulescu.

Numai român să nu fii! A fi român înseamnă a muri pentru România. Cuvântul român, după mine, egal sfânt. Cînd vorbim despre frumuseţile acestea ale veacului nostru, despre lupta asta a generaţiei 1948-1964, astea dau noţiunea de sfinţenie a României. Când ne gândim la cuvântul român, nu ne gândim numai la noţiunea aceasta mărginită a omului de astăzi, ci la trecutul întreg al neamului nostru, al prezentului şi al viitorului. Cei mai mulţi se tem să vorbească despre trecutul neamului nostru, despre eroismul şi frumuseţile noastre. Străinii, mai curând, vorbesc despre frumuseţile noastre. 

Toată organizarea noastră culturală a fost manevrată de străini, care n-au vrut decât să îngroape, să denigreze tot ce a fost mai valoros pentru noi. 

Românul are acasă la el mult mai multe valori decât are Occidentul.

A fost şi este reeducare în România!

Dacă nu erau poeziile lui Radu Gyr şi ale lui Nichifor Crainic, se pierdea foarte mult din esenţa martirilor şi a celor care au trecut prin închisorile comuniste din România. Toate astea au menţinut duhul puternic al tineretului, al unui neam întreg! Duhul lor era atât de puternic în esenţa ţăranului nostru, a omului nostru legat de viaţa frumoasă, de codru şi de morţii noştri. Numai aşa s-a format rezistenţa la comunism în anii 1947-1950. 

 Sunt oameni din rezistenţă care au suferit mult mai mult decât cei din închisori. Luptătorii din Munţii Făgăraşului au făcut adevărat martiraj! Ăsta este eroismul, este mult mai mult decât ce a fost în închisorile de la Gherla, Piteşti sau Aiud. Nu se vorbeşte despre asta, nu se prezintă în adâncime lucrurile.  

Suntem nu numai smeriţi, suntem şi umiliţi, călcaţi în picioare, şi n-avem şi noi o autoritate, o tărie, oleacă de bărbăţie. E o tăcere mortuară.

A consemnat Florin Palas