Având în vedere că Sfântul Ioan Iacob Hozevitul este patronul ocrotitor al portalului Ziaristi Online, suntem bucuroşi să prezentăm atât mărturia video de mai sus, cu Georgeta Bajoreanu, verişoara mai mică a Sfântului, cât şi teribila dar minunata poveste a vieţii românului găsit cu sfinte moaşte în Peştera Sf. Ana din Ţara Sfântă, completată cu fotografii din copilărie şi până la plecarea sa la Domnul, pe 5 august 1960, cât şi de la aşezarea sa spre cinstire în Biserică, în 1980.
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul s-a născut în
urma cu 101 ani, la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna
Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi, într-o familie de ţărani foarte
credincioşi, Maxim şi Ecaterina, fiind singurul copil la părinţi. Din
botez a primi numele Ilie, din pruncie dovedindu-se a fi un copil ales
şi binecuvântat de Dumnezeu.
După 6 luni de la naşterea sa, Ecaterina,
mama sa, bolnăvicioasă din fire, îşa dădu sufletul în mâinile Domnului,
lăsând copilul în grija bunicii sale, Maria. După 2 ani, muri şi tatăl
său, în război, în toamna anului 1916, copilul rămânând în grija rudelor
apropiate.
Bunica Maria îl învăță să vorbească, să
rostească rugăciunile și îi sădi în inima credința în Dumnezeu. Tot ea
îl deprinse cu metaniile și postul, citindu-i adesea din Viețile
Sfinților și din alte cărți ziditoare de suflet.
Primii ani de şcoală îi face în satul
natal, apoi urmează gimnaziul la Lipcani-Hotin şi liceul la
Cozmeni-Cernăuţi, fiind cel mai bun elev din şcoală.
Seara și în sărbători, bătrâna Maria îl punea să citească din sfintele cărți, iar ea stătea deoparte și asculta. De mila copilului și din durerea ei tăinuită, bunica plângea mereu, mai ales când băiatul citea despre Patimile Mântuitorului Hristos.
În anul 1924, bunica sa plecă la cele veșnice, iar el fu dat în grija unchiului său, Moș Alecu.
Vreme de 4 ani a studiat la Liceul Dimitrie
Cantemir din Cozmeni – Cernăuți, trecând examenul de bacalaureat în
naul 1932, fiind clasificat primul.
Sfântul Ioan Iacob în costum popular
Preotul Gheorghe Lazăr, consătean, coleg de liceu și prieten apropiat al cuviosului Ioan Iacob, povestește despre dânsul:
„Era un mare admirator al naturii și frumosului. Iubea tovărășia
colegilor și a celor de o vârstă cu el, cu purtare plăcută în societate.
Nu-i plăcea să piardă timpul în discuții cu tinerii iubitori de glume,
de povestiri nerușinate și jocuri de tot felul. În timpul liber, mai
degrabă își lua o carte del iteratură sau studia într-un domeniu, stând
retras într-un loc preferat din livada părintească sau în câmp. Se
recrea ascultând cântecul păsărelelor sau admirând cerul înstelat în
toiul nopții. Citind adeseori Sfânta Sciptură sau manualele de religie,
cugeta adânc la cele zidite de Dumnezeu și găsea o armonie perfectă în
tot ce putem percepe cu simțurile noastre. În sufletul lui Iliuță se
întărea convingerea că Dumnezeu le-a făcut cu negrăită înțelepciune pe
toate cele văzute și nevăzute și le cârmuiește după anumite legi, care
nu se pot schimba.”În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de Teologie din Cernăuţi, ca să-l facă preot, însă el, simţindu-se chemat de Dumnezeu la o viaţă mai înaltă, le spuse:
- Nu, eu vreau să mă fac călugăr!
După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze, deodată auzi un glas de sus, zicând:
- Mănăstirea!
Din clipa aceea nu mai avu odihnă în suflet. Cerând binecuvântarea duhovnicului său, fericitul Ioan îşa luă cărţile sfinte, crucea şi icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de duminică, şi intră în obştea Mănăstirii Neamţ.
Mănăstirea Neamț, la sfârșitul veacului XIX și începutul veacului XX
Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț
Stareţul mănăstirii, Episcopul Nicodim îl
primi cu multă dragoste şi, după ce îl trimise să se închine în faţa
icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserica voievodală,
îi rândui ascultare la infirmerie şi la biblioteca mănăstirii.
Frumusețea slujbelor din marea lavră, mai
ales cele de noapte, blândețea călugărilor, iscusința duhovnicilor,
liniștea munților și darului Duhului Sfânt, care se odihnea în inima
lui, l-au legat pe acest fericit tânăr de viața călugărească.
Deoarece tânărul Ilie Iacob învățase latină
și franceză, primi ascultare la părintele Iov, farmacistul mănăstirii.
Părintele Iov Burlacu era un mare nevoitor, nu lipsea niciodată de la
slujbele bisericești, în chilia sa nu avea pat, ci dormea pe un scaun,
ar fața îi era tot timpul plecată spre pământ. Era postitor, milostiv și
se sârguia să-i ajute pe cei săraci, la căpătâiul cărora stătea mereu
de veghe.
Tânărul Ilie rra foarte tăcut, ascultător şi smerit.
Între anii 1934-1935, face serviciul militar la Dorohoi ca infirmier, având multă milă de cei bolnavi şi fiind iubit de toţi.
Infirmier al Regimentului 29 Infanterie
În toamna anului 1935 se reîntoarse în
obştea Mănăstirii Neamţ, şi continuă aceeaşi ascultare de bibliotecar şi
îngrijitor la bolniţă. Toţi se foloseau de smerenia, de blândeţea şi de
dragostea lui şi cugetau că este un ales al lui Dumnezeu.
La 8 aprilie 1936, în miercurea din
Săptămâna Sfintelor Patimi, fericitul rasofor Ilie Iacob fu tuns în
îngerescul cin călugăresc de arhiereul Valerie Moglan, noul stareţ al
marii lavre, împreună cu alţi doi fraţi rasofori, primind în călugărie
numele de Ioan.
Dorind
viaţă pustnicească şi arzând cu inima pentru Hristos şi pentru Sfintele
Locuri, unde S-a născut, a pătimit şi a înviat Domnul, fericitul monah
Ioan Iacob pleacă în Ţara Sfântă împreună cu alţi doi monahi din lavră,
Claudie şi Damaschin.
La Ierusalim, în fața Sfântului Mormânt, în anul 1937 (monahul din dreapta este Sfântul Ioan Iacob)
După ce se închină la toate Sfintele Locuri
şi sărută Crucea Golgotei şi Mormântul Domnului, cei trei călugări se
retraseră să ierneze în obştea Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul
Iordanului. Apoi, însoţitorii săi întorcându-se la Mănăstirea Neamţ,
fericitul monah Ioan Iacob se nevoi, în continuare, în Mănăstirea
Sfântul Sava de lângă Betleem, vreme de 10 ani, răbdând grele ispite,
boli şi încercări de la oameni şi de la diavoli.
Mănăstirea Sfântul Sava
Părintele Ioan lângă grota Sfântului Sava
Prima
ascultare în obştea Sfântul Sava fu cea de paraclisier. Cuviosul Ioan
avea mare evlavie pentru biserică şi sfintele slujbe. Făcea prescuri,
menţinea curăţenia şi suna clopotul de slujbă. De asemenea păstra o
atmosferă de iubire, de smerenie şi milă faţă de toţi. Avea şi
ascultarea de infirmier al mănăstirii şi îngrijea cu dragoste atât pe
călugări, cât şi pe numeroşii arabi şi beduini, bolnavi sau răniţi în
război, care erau aduşi la infirmeria mănăstirii. Pentru aceasta îl
iubeau şi-l căutau atât unii, cât şi alţii.
Duhovnicul lui, ieroschimonahul Sava,
macedonean de neam, care cunoştea limba română, era un mare povăţuitor
de suflete, şi mărturisea pe toţi călugării români nevoitori în Ţara
Sfântă.
Astfel, ziua era în slujba obştii şi a
bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur în chilie cu multe rugăciuni de
taină, cu metanii, lacrimi şi citiri din Sfânta Evanghelie şi din
scrierile Sfinţilor Părinţi. Cunoscând bine limba greacă, traducea unele
pagini alese patristice, din care se hrănea atât pe sine, cât şi pe cei
ce veneau la el. Avea şi darul scrierii de învăţături şi versuri
duhovniceşti, pe care le trimitea fraţilor săi din Ţara Sfântă sau le
dădea pelerinilor români care veneau spre închinare la Mormântul
Domnului.
Între anii 1939-1940 fericitul sihastru
Ioan Iacob se nevoi împreună cu un ucenic român într-o peşteră din
pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă.
Integral la Ziaristi
Online
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu