Descoperire la Braşov: Chipul neştiut al lui Mihai Viteazu

De curînd, în Arhivele Şcheiului, a fost scos la lumină un inedit portret al domnitorului

Pe 9 august s-au împlinit 410 ani de la moartea lui Mihai Viteazul. Importantul om politic, pe care căpeteniile Occidentului îl respectau şi căruia îi ştiau de frică, e pictat pe peretele unui lăcaş emblemă al Braşovului: Biserica Sfîntul Nicolae din Şchei. Un nou portret, necunoscut pînă acum, a fost scos la lumină de către preotul profesor Vasile Oltean (foto medalion), care l-a găsit între comorile arhivei din Şchei. Tot aici, a fost descoperită recent prima piesă de teatru în limba română, piesă al cărei subiect este chiar Mihai Viteazul. Steagurile şi căciulile junilor sînt moştenite de la marele domnitor.
Mihai Viteazul, cel care a unit într-un singur stat Moldova, Muntenia şi Transilvania, datorită legăturilor profunde cu braşovenii, ar fi trebuit să fie pictat şi în Casa Sfatului. Dar acest proiect nu a primit niciodată aprobare.

Tabăra de la Pietrele lui Solomon

Artistul plastic Costin Petrescu, cu ajutorul elevilor săi de la Belle-Arte, a pictat acum cinci decenii, pe peretele dinspre miază-noapte al Bisericii Sfîntul Nicolae, fresca intrării lui Mihai Viteazul în Braşov, întîmpinat la poarta cetăţii de protopopul Mihai. O frescă impresionantă ca dimensiuni şi realizare artistică, dar pe care puţini vizitatori o privesc pentru însemnătatea ei istorică. Mihai Viteazul a făcut multe incursiuni în Ţara Bîrsei. Prima a fost în octombrie 1599, cînd, la Braşov, şi-a unit oastea cu trupele secuilor răsculaţi. A doua zi, a primit cheia oraşului. La o aşa însemnată ocazie, Viteazului i s-au oferit daruri şi, la rîndul lui, a oferit daruri braşovenilor. Directorul Muzeului Primei Şcoli Româneşti, pr. prof. dr. Vasile Oltean, studiind documentele vremii, aminteşte faptul că „vizitînd Braşovul, voievodul a fost surprins de lipsa crucilor de pe bisericile luterane. «Numai au zis saşilor de aici, dacă să numesc că sînt creştini, de ce nu au cruci la bisericile lor?». De atunci datează, probabil, şi crucea de pe Biserica Neagră şi de pe toate bisericile luterane din Ţara Bîrsei“. Conform cronicarului braşovean Julius Teutsch, cît a stat în Braşov, Mihai Viteazul şi-a făcut tabără la Pietrele lui Solomon.

Drepturi acordate braşovenilor

Cea de-a doua venire a domnitorului la Braşov a fost în martie 1600, după victoria de la Şelimbăr şi după triumfala intrare în Alba Iulia. A fost primit cu mare cinste de către oficialităţile oraşului, în frunte cu judele Valentin Hirscher. A emis privilegiul din 10 ianuarie, prin care braşovenii primeau dreptul de a percepe vicesima (vama de tîrg) pentru negustorii aflaţi în tranzit. A întîmpinat solia turcilor care i-au adus la Braşov însemnele de recunoaştere a domniei asupra Transilvaniei. Tot aici, a convocat în Casa Sfatului Dieta Transilvaniei. A revenit la Braşov pentru cinci zile, începînd cu 17 iunie. Însă, după înfrîngerea suferită la 18 septembrie 1600, cînd a încercat sa se refugieze în Ţara Bîrsei, voievodul n-a mai intrat în pace în Braşov. A atacat cetatea la 1 octombrie, pe la Timiş şi pe la moara de hîrtie, ajungînd să-şi stabilească tabăra pentru cei 16.000 de ostaşi la Prejmer. Supărat că şcheienii l-au sprijinit, judele a poruncit să se scrie pe Poarta Ecaterinei o inscripţie ruşinoasă în care vechii braşoveni erau numiţi barbari.

Acelaşi pomelnic de 400 de ani

Vasile Oltean a găsit în Catastiful 39 din arhivele Şcheiului următorul text: „Pomeneşte Doamne pe Io Mihail Voievod şi doamna sa Stanca, Io Nicolae Voievod şi sora sa Florica“. Este vorba despre pomelnicul bisericii Sfîntul Nicolae, în care numele voievodului a fost citit la fiecare slujbă şi căruia Nicolae Iorga i-a dedicat studiul „O descoperire la Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului“.
Tradiţia este ţinută cu sfinţenie, numele domnitorului fiind şi astăzi pomenit în biserică, fără întrerupere în 400 de ani. Doamna Stanca apare şi în Catastiful de danii, oferind bisericii „un stihar de zarpa verde cu sarmai (de aur) la gură şi la mîni“. Iar urmaşii domnitorului, Nicolae Pătraşcu (fiul) şi Florica (fiica), la 28 septembrie 1602, au dăruit bisericii din Şchei moşia Micşuneşti din Ţinutul Ilfovului. Voievodul însuşi a făcut un gest de curtoazie, dăruindu-le rîşnovenilor muntele Baiului „ca să stăpînească acest munte cum l-au stăpînit şi mai înainte vreme, ca să-l aibe ei de moşie“.
Tot în tezaurul de carte veche al bisericii, Vasile Oltean a descoperit „o cronică în limba germană gotică însumînd 707 pagini, care s-a tipărit la Nurenberg, prin Johan Lanszenberger, în 1603. Redă evenimentele care s-au petrecut în Transilvania şi Ungaria începînd cu anul 1452, insistînd pe evenimentele din perioada lui Mihai Viteazul“.

Prima dramă, în ediţie princeps, la Braşov

Trecerile voievodului prin Ţara Bîrsei i-au inspirat şi pe artişti. „De curînd am aflat în arhiva istorică a muzeului un impresionant tablou inedit al lui Mihai Viteazul realizat pe carton în grafie neagră, la Budapesta, de A. Rohn (un grafician necunoscut), în anul 1860“, dezvăluie Vasile Oltean. O altă descoperire importantă este piesa de teatru „Moartea lui Mihai Viteazul la Torda“, dramă istorică în trei acte şi şase tablouri, compusă de Constantin Halepliu şi editată la Bucureşti în tipografia Colegiului Naţional, în anul 1854, „prima piesă cu subiect românesc scrisă de un român, pînă la 1854 piesele teatrale fiind traduceri din literatura străină“. Şi, cu siguranţă, prima operă artistică dedicată Viteazului. Piesa a fost jucată prima dată la Bucureşti în 1854, apoi dată uitării. În cele trei acte, sînt prezentate întîmplări din ultimul an de viaţă al domnitorului, insistînd atît asupra personajului, cît şi asupra a ceea ce se întîmpla cu familia voievodului, aflată la Făgăraş, unde Viteazul o lăsase zălog al înţelegerii sale cu generalul Basta. Ediţia princeps a piesei de teatru se află încă din 1854 în Şcheii Braşovului.

Frescă sub frescă

Prin anii 1878-1879, Junii Curcani şi-au confecţionat un steag din mătase, cu chipul lui Mihai Viteazul. Autorităţile maghiare au cerut să fie însoţit de tricolorul maghiar, condiţie neacceptată de juni. Ba chiar şi căciula junilor e inspirată de cuşma Viteazului. Fresca din Şchei este nouă, dar există dovezi că a existat o alta, tot cu Mihai Viteazul, pictată încă din vremea vizitelor domnitorului la Braşov. Se ştie că zugravul care a imortalizat episodul intrării în cetatea Braşovului se numea Nicolae Cretanul, pictorul grec care l-a însoţit pe voievod prin Ardeal. Din „Socotelile Braşovului“ pentru anul 1694, aflăm că însuşi Constantin Brâncoveanu a plătit şase florini unui zugrav român, ca să renoveze chipul lui Mihai Vodă din biserică. „Cînd şi de ce a dispărut această frescă nu ştim“, mărturiseşte părintele profesor. „Exista un tablou în sala gimnaziului, în care eroul era pictat de Constantin Lecca în mantie cu căciulă cu agrafă în briliante şi cu gene de cocor de baleare, după cum spune Nicolae Iorga. Pictorul braşovean a mai realizat şi «Intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia» şi «Bătălia de la Călugăreni». Colegul şi prietenul său braşovean, Mişu Popp, l-a înfăţişat în armură de cavaler“.
O uriaşă frescă ar fi trebuit să fie pictată în Casa Sfatului, în sala care urma să poarte numele domnitorului, conform propunerii din 1936 a Congresului Ligii pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor. Proiectul a rămas neaprobat şi nerealizat nici în zilele noastre.

Itinerariile braşovene ale Viteazului

1599 - 4 octombrie: Braşov
- 7 octombrie: Prejmer
- 11 octombrie: Codlea
- 12 octombrie: Şercaia
- 13 octombrie: Cîrţa
1600 - 18 februarie: Făgăraş
19 februarie: Şercaia
20 februarie-6 martie: Braşov
28 februarie: Ghimbav
4-5 martie: Braşov
6 martie: Codlea
9 martie: Făgăraş
17-20 aprilie: Făgăraş
21 aprilie: Codlea
22 aprilie: Braşov
23 aprilie: Prejmer
24-26 aprilie: Breţcu
16 iunie: Prejmer
17-21 iunie: Braşov
10-13 septembrie: Făgăraş
13 septembrie: Codlea
15-25 septembrie: Sînpetru
21 septembrie: Braşov
26 septembrie: Teliu.

Unde este capul lui Mihai Viteazul?

• Condiţiile în care a fost asasinat Mihai Viteazul, cît şi ceea ce s-a întîmplat cu rămăşiţele pămînteşti, nu sînt pe deplin elucidate. Cronicarii vremii au notat:
„Mihai Vodă pieri la Turda în 19 ale lunii august 1601, ucis din ordin împărătesc. Înainte, a fost împuşcat pe la spate, apoi i-a fost tăiat capul, iar corpul său a fost expus pe cîmp deasupra unui cal mort. Basta György nu a permis să fie înhumat.“ (Ieremia Movilă)
„Ucigaşii lui Mihai au tîrît trupul afară din cort şi a zăcut trei zile în pielea goală la marginea drumului. Capul lui cu barbă l-au aşezat pe hoitul unui cal, iar în cele din urmă l-au înmormîntat nişte sîrbi într-o groapă mică.“ (Szamosközy Istvan)
„Trupul lui Mihai a fost aruncat în pielea goală să zacă spre oroare, pe malul rîului, pînă de cu seară, într-un mod nedemn. Noaptea a fost înmormîntat în acelaşi loc din ordinul lui Iohan Schneckenhaus, tribun al miliţiei sileziene.“ ( Iacob Thon)
„După uciderea lui Mihai, Basta György a îngăduit ca atît capul şi trupul să fie îngropate împreună la Mitropolia din Bălgrad.“ (Brancovics)
„Trupul lui Mihai a fost dus în Biserica Românească de la Alba Iulia.“ (Simigianus, Wolfgang şi Bethlen)
„Postelnicul Turturea a furat capul lui Mihai Vodă şi l-a adus aici în Ţară, de l-a slujit şi l-a îngropat cu multă cinste, ca pe un adevărat Domn.“ (Radu Mihnea, domnul Ţării Româneşti)

Sursa: Monitorul expres

Hula la adresa Sfantului Stefan cel Mare pe site-ul ziarului Adevarul si in publicatia Historia. Propunerea noilor istorici: cu mistria, nu cu Crucea!

Demitizatorii valorilor istorice româneşti sunt, în acest moment, la pupitrele de direcţie ale cercetării istorice. Îi găsim la catedrele de istorie ale universităţilor româneşti, îi vedem pe posturile publice de televiziune sau în presa scrisă, fie ea de specialitate sau generalistă. Sunt combatanţi într-un război holotropic (total) împotriva poporului român. Cine sunt războinicii neconvenţionali? Purtători, unii dintre ei inconştienţi (în orb), dar bine plătiţi, ai unui steag străin, în tentativa de anihilare a identităţii româneşti. Mentorul lor este istoricul Lucian Boia, autorul unei lucrări falsificatoare despre istoria românilor, un negaţionist al meritelor marilor domnitori români, al biruinţelor româneşti. Înainte de 1989, fostul secretar de partid al Facultăţii de Istorie făcea vizite dese si prelungite în Occident (cu avizul Securităţii). După decembrie 1989, devine coada de topor a celor care doreau anularea unei întregi direcţii istoriografice româneşti. Evident, nu a istoriei inventate de comunişti. Nu demitizarea şabloanelor impuse de Roller este ţinta istoricului. Demersul lui Boia vizează ştirbirea autorităţii marilor noştri istorici: Nicolae Iorga, A.D. Xenopol, P.P. Panaitescu, Constantin Giurescu, Gheorghe Brătianu sau Vasile Pârvan.

În jurul Maestrului Boia s-a strâns o grămadă de oportunişti, gata să treacă la satanizarea trecutului nostru, a culturii şi istoriei naţionale. Printre ei se află şi un lector obscur al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Bucuresti, Marius Diaconescu, care, prin intermediul revistei Historia, a pus mâna pe lopată şi a început să surpe temelia domnitorilor şi voievozilor români Mircea cel Bătrân sau Mihai Viteazu, să transforme victoriile în înfrângeri (vezi bătălia de la Posada sau cea de la Călugăreni) iar, mai nou, să conteste rolul de apărător al creştinătăţii al Sfântului Ştefan cel Mare.

Ultimul număr al revistei Historia a beneficiat de promovarea ziarului Adevărul (fost Scânteia), pe al cărui site se găseşte şi o înregistrare video a hulei aduse sfântului român de către acest neica nimeni, acompaniat de un redactor al ziarului, Ion M. Ioniţă, şi, cu părere de rău o spunem, de un jurnalist redutabil, Ion Cristoiu, prezent în calitate de director al publicaţiei Historia. Ni s-a părut regretabilă apariţia lui Ion Cristoiu în această companie. Jurnalistul ne-a arătat, de mai multe ori, că ştie să înoate împotriva curentului (vezi atitudinea sa în războiul din Iugoslavia sau în recenta apariţie televizată, în care a vorbit pozitiv despre onoarea şi corectitudinea lui Corneliu Zelea Codreanu). Documentarea impecabilă şi gândirea limpede, ţărănească cum îi place să spună, l-au impus ca un jurnalist de valoare. Cu durere o spun, deşi vorbeşte deseori despre originea sa ţărănească, nu a moştenit şi evlavia creştină a înaintaşilor săi. A vorbit despre domnitor ca despre un bătăuş şi a reluat tezele atacului blasfemiator la adresa lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, publicat în 1992, după canonizarea domnitorului. Atunci, într-un articol, intitulat sugestiv „Opereta de la Putna”, Cristoiu considera actul canonizării o prostie. În emisiunea la care am făcut referire, jurnalistul a susţinut că „Ştefan cel Mare a fost de toate, numai sfânt nu este”. Formaţia sa ateistă îl împiedică a se pronunţa competent în probleme atât de sensibile, cum sunt cele legate de credinţa noastră strămoşească. De asemenea, este păcat că, în calitate de conducător al unei reviste istorice, Ion Cristoiu a găsit de cuviinţă să-şi aleagă drept colaboratori câţiva descendenţi ideologici ai nefericitului Roller, cel care, în anii ’50, trasa sarcini istoricilor să demoleze miturile naţionale din istoria românilor. Deloc surprinzător, ţintele demitizatorilor de azi sunt aceleaşi ca ale echipei kominterniste a lui Roller. La loc de frunte: Ştefan cel Mare şi Sfânt şi Mihai Viteazu. Atunci o făceau în numele cimentării relaţiilor româno-sovietice, astăzi o fac în numele integrării europene.

Batjocura la adresa sfântului român, atât în Historia, cât şi în înregistrarea video postată de Adevărul, a fost instrumentată, în primul rând, de istoricul Diaconescu, care a ajuns să afirme că românii lui Ştefan erau un mărunţis în faţa Imperiului Otoman. Moldova lui Ştefan era, aşa cum Ştefan însuşi o definise, "poartă a creştinătăţii"(1475), o „cetate de apărare a Ungariei şi a Poloniei” (1477), „scut şi protecţie din toată partea păgânească” (1503). Numeroase mărturii, româneşti şi străine, întăresc aceste afirmaţii. Dar nu adevărul îi interesează pe aceşti sectanţi ai demitizării, ci impunerea unor stereotipuri care să-i facă pe români să deznădăjduiască, să-şi piardă încrederea în ei înşişi, să aibă mentalitate de învinşi.

Trăim vremuri cumplite. Ne sunt atacate efigiile naţionale, eroii, sfinţii şi martirii neamului românesc. Asupra acestui popor se desfăşoară un cumplit experiment. Se testează capacitatea de reacţie a comunităţii naţionale. Se impune, cred, atitudinea fermă a comunităţii academice, dar mai ales a Patriarhiei Române, a Mitropoliei Moldovei sau a Mănăstirii Putna, în apărarea memoriei ultragiate a sfântului faţă de care românii au o atât de mare evlavie, căruia i se închină cu pioşenie.

Florin PALAS

P.S. Lansarea pe piaţă a ultimului număr al publicaţiei Historia şi a transmiterii emisiunii blasfemiatoare au avut loc în 14 decembrie. În aceeaşi dată, în 1467, Ştefan cel Mare şi Sfânt repurta o victorie strălucită, la Baia, împotriva invadatorilor unguri. Ca o consecinţă a câştigării acestei lupte, a fost desfiinţată episcopia catolică din acest oraş.

O cheie a mesajului acestei „aflări în treabă” ar putea fi întrebarea pe care o pune redactorul-şef al Historiei, Ion M. Ioniţă: De ce rămân în istorie „bătăuşii” (printre care l-au inclus şi pe Ştefan cel Mare şi Sfânt) şi nu cei cu mistria în mână? După cum ştim, în majoritatea reprezentărilor, Sfântul Ştefan cel Mare este reprezentat cu Crucea în mână. Noii vechi istorici ar vrea să impună tinerei generaţii un alt tip de domnitor. Unul cu mistria, cunoscut simbol masonic, în mână. Să nu-i ajute Dumnezeu!

Alaturi de Mihai Viteazu, in Piata Universitatii. Lobotimizarea opiniei publice.

“Catavencii ne-au pus mască/ Oprescu vrea sa ne gonească/ Pe partide le doare-n bască/ Democratia sa traiască!”. Mihai Viteazu si calul te cheama la actiune: “Vin’ la 15 la statuie, sa bagam Primaria-n UE”

Despre ultima batalie a lui Mihai Viteazul. Lupta cu macaralele Apolodor si sacii cu 15 milioane de euroi

Primaria Generala a Capitalei chemata in Judecata pentru atacarea statuilor de la Universitate. Civic Media cere sistarea lucrarilor si intrarea in legalitate a Primariei, conform avertismentului Uniunii Arhitectilor din Romania. DOC

Lobotomizarea opiniei publice. Statuile de la Universitate au fost trimise pe autostrada suspendata a lui Oprescu

Sursa: http://roncea.ro